689 matches
-
asemenea rafinament. Îl socotea un om destul de integru, dar șiret și inteligent, în stare să se descurce în orice situație. Grosvenor văzu că Morton face câțiva pași, depărtându-se de ceilalți. Costumul de metalit transparent îi scotea în relief trupul vânjos. Din locul unde se afla acum, șeful expediției urmărea mișcările monstruoasei feline care se apropia de ei de-a curmezișul câmpiei negre, stâncoase. Comentariile celorlalți șefi de secții răsunau în aparatul acustic al lui Grosvenor: - Nu mi-ar plăcea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
vibrațiile idului. Ascuns înapoia unei movile de pietre, privi cu încordare și văzu un biped care, stând sub ceea ce fusese cândva o fereastră, își îndrepta spre interiorul întunecos razele lanternei sale electrice. Deodată aceasta se stinse, iar omul - un individ vânjos - se depărta repede, răsucindu-și mereu capul încoace și încolo. Lui Corl nu prea îi plăcea vioiciunea aceasta, căci vedea în ea un indiciu al capacității individului de a reacționa prompt la primejdii. Era un semn rău. Corl aștepta până ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
numaidecât și puse mâna pe armă, dar încremeni brusc. Ca printr-o lentilă deformată, Grosvenor văzu că monstrul îl ținea pe von Grossen în cleștele a două brațe de culoarea focului. Bietul savant se zbătea zadarnic: brațele acelea subțiri, dar vânjoase, îl strângeau zdravăn, deși von Grossen era un bărbat voinic. Grosvenor ar fi vrut să tragă, dar n-avea cum să-l nimerească pe monstru fără a-l lovi și pe savant. Tirul nu putea omorî un om, ci putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
bâjbâind Într-un râu În căutarea unui obiect pierdut În timp ce se holbează la cer, cu gura căscându-i-se din barbă. Dar nu voia să lase din mână Minox-ul. Ținea un braț Întins În sus, departe de adversar. Greutatea corpului vânjos Îmbrăcat În costumul brun-roșcat Îl strivea. Avusese ghinionul să-i reușească poza. Negrul dădea să apuce Minox-ul. Să-i ia micuțul aparat, să-i tragă lui Feffer câteva picioare În coaste, În burtă - ce altceva putea avea de gând? Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
el, scoțând de la oblâncul șeii o suliță. Avea la brâu o sabie lungă, ușor curbată, și un pumnal. Călugărul Îl studie cu același zâmbet. Jian Shi nu era un bărbat urât, dar avea un chip aspru, care sugera meschinăria. Era vânjos, avea, poate, treizeci și cinci sau chiar patruzeci de ani, și purta un kimono gros, de un maro Închis, peste care era legată o platoșă de piele. Părul ușor cărunt Îi ajungea până la umeri. În jurul lor, războinicii făcură un semicerc. Păreau obișnuiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
dificile. Alexandru nu-l văzuse decât de curând, poate fiindcă abia se Întorsese din misterioase străinătăți. Avea o față rotundă, păr și barbă de culoare castanie, ochi negri, mereu scrutând depărtările. Era puțin mai scund decât Morovan, dar mult mai vânjos. Părea a fi singurul care știa cu precizie ce misiune avea fiecare Apărător. De aceea, poate, Gabriel era cel care nu avea o misiune anume, ci trebuia să vegheze asupra celorlalți. Deși echipajul și Apărătorii abia Începuseră să se cunoască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
care se trăgea din Saarland și fuma, ca și mine, țigări răsucite de mână, mi-a oferit din tutunul lui. Am fost adoptat de o asociație de bărbați, printre care putea fi numărată și singura studentă, Vroni, cu statura ei vânjoasă. În spatele clădirii principale a facultății și al curții interioare în care creșteau copaci se aflau atelierele profesorilor de sculptură Scheibe, Sintenis, Uhlmann, Gonda Dierkers, Heiliger și Hartung; de asemenea, atelierele elevilor lor. De pe fereastra atelierului nostru vedeai peste un teren
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
cunoscut pe moș Dumitrache. A fost pentru mine doar un personaj despre care știam că a lucrat la moșia boierului cu bunicul meu. Bunicul meu a fost vizitiul boierului, umbla în uniformă scrobită și purta mănuși albe, era elevat și vânjos, vorbea frumos cu toată lumea și era iubit sau poate doar temut de mulți. Moș Dumitrache era paznic al recoltelor boierului, cred că se numea vătaf ...Era dur cu oamenii satului, purta un bici din piele împletit din douăsprezece șuvițe și
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
licorile de must de prin cramele locului, după care au făcut pântecăraie și, în sfârșit, au ieșit să-și facă nevoile pe la margine de șanțuri. Și moldovenii hăcuiau în voie ca la abator. Apoi încălecau pe caii lor sprinteni și vânjoși pentru a descoperi alte locuri de hăcuială. Ai noștri n-au apucat nici măcar să pună mâna pe săbii ori să-și potrivească armura. Cât despre încălecat pe cai, nici pomeneală. Lovitura a fost ca un fulger, mărite rege! Ea fu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
aproape că înclina să aprobe propunerea, dar până la urmă tot lui Gheo i-a dat dreptate. Păcat, mare păcat! Că așa cal blând și cuminte nici că s-a aflat în gospodăria noastră... a ținut să adauge un mulgător. Și vânjos, și vârtos, și răbdător... Vedeți voi... ceilalți cai au ajuns ca niște gloabe, de le plângi de milă, în doar câteva luni... Numai piele și os... Asta a mai rămas din bietele animale! În timp ce Roibu... Da, da! Doar că lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
să-l sfâșie. Răspundea la numele de Reprecht, dar numai dacă accentuai și întârziai cât se cuvine pe sunetul "h". Avea pieptul larg și pântecelele supt, de parcă n-ar fi avut viscere, ci doar un enorm plămân, șoldurile îi erau vânjoase, coada tăiată scurt, așa cum se cuvine, iar blana era cafenie și aspră, cu firul scurt. Caninii încălcându-i buza inferioară, botul bont și pielea fălcilor căzută îl făceau să semene cu un bătrân general în retragere. Astfel de câini sunt
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
care căscau minute în șir gura și ochii, pipăiau apoi cu neîncredere câte un brici, fierbinte încă, de pe tarabă, îi încercau tăișul pe buricul degetului mare și terminau prin a-l cumpăra, că parcă cel vechi se cam știrbise. Târgoveți vânjoși cu haine groase și incomode de aba țesută în casă, prăfuite, decolorate și roase pe la mâneci și buzunări, își lăudau cu zgomot marfa. Vindeau brânza cu lotul și pânza cu cotul. Ca să prindă safteaua târgului, plecaseră cu noaptea în cap
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
petrecut, chipurile, cândva, Într-un sat de oameni gospodari, situat undeva În apropierea Iașului. În centrul satului, față În față cu biserica, Își aveau casă doi vecini. Vecinul A și vecinul B. Ambii oameni Înstăriți. Vecinul A era un bărbat vânjos și chipeș, dar un pic cam bleg, care nu ieșea din cuvântul femeii. Vecinul B era și el Înalt și chipeș, dar dârz, și Își strunise În așa fel muierea, Încât aceasta devenise un fel de umbră În casa lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
din piei de oaie Înroșite și aveau podoabe de aur, argint și aramă. Iar fiecare ținea la pieptul său câte o icoană pe care scânteiau aurul și argintul și pietrele prețioase. 7. Apoi, din mulțime, se vor desprinde câțiva tineri vânjoși, care se vor Înclina În fața lor făcându‑și semnul crucii, apoi le vor săruta picioarele și mâinile, după care, toți deodată, se vor ridica sprinten pornind‑o cu ei prin găvanele grotei, purtându‑i cu mare grijă, ca pe niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
lustruiți, strălucitori, de un alb cristalin ca sarea, pe alocuri cu grunji ruginii. Oare și ăsta fusese tot vis? Ologii care Începură să se miște printre picioarele lor, să fojgăiască precum viermii, le sărutau picioarele și mâinile, Înainte să apuce vânjoșii lor purtători să‑i scoată din peșteră. Poate și ăsta era tot vis, intrarea În peșteră, de care Își amintea atât de bine după bolta Întinată cu desene scrijelite de păstori, probabil cu piatra sau metalul, idoli farisei și capete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
cerșea și implora, nefericiții aceia care se loveau cu toiagele și scociorau cu unghiile cerând Îndurare, tămăduirea trupului, oare era vis? Neputința lui de a Îngăima ceva, de a face ceva pentru acei sărmani, pentru acei ologi, pe care tinerii vânjoși Îi alungau din calea cortegiului, Îi Îmbrânceau pe acei orbi neputincioși, schilozi, oare fusese tot vis? Era neputința lui de a se dezmetici din deznădejde, din pătimire, din sfârșeală, era slăbiciunea lui de a nu putea face ceva pentru acele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
că te afli în fața unui mușuroi de furnici scormonit...Bătrânul, oprit în loc, mă privește amuzat, ca și cum ar spune: „Îți spuneam eu că aici trebuie să fii tare ca să poți rezista sau mai bine zis să poți supraviețui. Cine nu-i vânjos la trup și cu mintea ascuțită îi mai bine să stea acasă”. Călugărul privește și ascultă cu atenție tot ce se petrece în jurul nostru. Apoi se uită la mine și, văzându-mă adulmecând ca un ogar, mă întreabă: Ce ți
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
departe de aici. Îi colea, pe Ulița Podul Vechi, aproape de biserica Sfântul Nicolae. Mulțumim tejghetarului și pornim spre Podul Vechi, pentru că tot avem treabă acolo. Din om în om, aflăm casa călărașului. Batem în poartă. Din casă iese un bărbat vânjos, cu fața smeadă, umbrită de niște sprâncene bogate...Ne privește cercetător și de sub mustața albă cât doi hulubi mijește un zâmbet cald când întreabă: Cărui fapt datoresc bucuria cercetării casei mele de către sfinția ta, părinte? Fii pe pace, omule. Nu
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
piele arămie, nu i se mișcă niciun mușchi pe față, e palid ca moartea, pe ulița plină de praf aleargă mama ei, aleargă spre el, aleargă spre șirul de bărbați aliniați de-a lungul gardului, între ei stă un bărbat vânjos, tatăl mamei ei, vrea să înainteze dar nu mai poate face nicio mișcare, picioarele i s-au înfipt în pământ, distanța între ei este din ce în ce mai mare, oamenii înșirați de-a lungul gardului s-au pișat pe ei de frică, femeile
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
drumul începe pieptiș, tăind pe la mijloc dealul teșit și scobit în cline nenumărate, al Baisei, stând în fața cuprinsului, ca o îmbrățișare semirotundă, de pâlnie uriașă, despicată la jumătate. Fornăind, caii pregătiră urcușul, serioși și solemni, ca în alte dăți, când vânjosul Petre Păun ducea, din Goldana, spre piețele marilor orașe, castraveți scurți și încordați de semeții interioare (cărora în Moldova și în Ardeal, li se zice pepeni), falnici harbuji de smalț albastru, care încep să capete nume nou, de pepene verde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
din lunca Siretului. Vladimir privi pe fereastra largă cum Calaican cobora din vehiculul său 4x4, cumpănindu-se ușor, cum traversează curtea societății comerciale și cum începe să urce treptele de piatră de la intrare, îndesându-și pe cap, cu un gest vânjos și apăsat, elegantul său stetson de cow-boy. Stetson-ul, pălăria cu boruri largi și cu lateralele îmbârligate în sus, ca în westernurile americane, fusese visul lui de o viață. Dealtfel stetsonul îi amintea de gospodăreasca pălărie a strămoșilor genovezi, care, înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
-i pe țăranii din Bărăgan să se mute în blocuri scălâmbe și înghesuite, lăsându-și javrele să socializeze în grupuri flămânde și din ce în ce mai numeroase. Adaptarea la mediu înarmă pisicile cu noi mijloace de supraviețuire în fața acestor pericole mortale: cele mai vânjoase feline de rasă dădură naștere la urmași fioroși cu gheare oțelite, în stare, numai arătându-și laba prevăzută de cârlige curbate, să țină orice dulău la respect; alte pisici se grupară specializându-se în obiceiul cârtițelor: aceleași gheare erau folosite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
toate cele. Vara se preocupa, însă, în special cu așternerea brazdelor de pelin verde-cenușiu pe dușumele și cu schimbarea săptămânală în dormitoarele servitorilor, a covoarelor de pelin adunat de pe Bărăgan, menite să preîntâmpine înmulțirea nesuferită a purecilor. Gonea cu aceleași vânjoase lovituri de mătură pe argații despuiați de căldură care, noaptea, prin găurile făcute în gardul de sârmă ghimpată, băgau clandestin parașute rămase fără de lucru din fosta fabrică textilă, dispuse să se ofere doar pe o votcă și pe o sacoșă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
de metal, înmuiat în otrava disprețului negru al ochilor ei. Pe loc îi replică, strunindu-și nemulțumirea: În foc domol, de răscolești, se-nalță, înviind, văpaia! Deodată, cu aprigă agerime, înșfăcă sulița grea, pe care Vânătorul o ținea în mâna vânjoasă. Surprins de neașteptata lui mișcare, O'Piatră dădu drumul armei. Albert își luă avânt și vârful de oricalc al suliței, minunat șlefuit în formă de pană, țâșni în direcția unui copac cu frunze roșii. Îl străpunse aproape până în cealaltă parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
el este sfântul Bartolomeu cel fără de pulă? Te omor, mizerabilo! Te omor, îl omor pe el, te omor pe tine, omor copii și gata cu viața asta de căcat! Dumnezeii mamei ei de viață! Dora era o vâlceancă roșcată, dolofană, vânjoasă, obeză, gușată; se rostogolea când cobora scările; când le urca, fundul rămânea cu patru trepte mai jos. Zâmbetul Dorei semăna cu o desfăcătoare de păpușoi sau cu o greblă știrbă, rezemată lângă grămada de gunoi, sau cu o spărtură în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]