3,550 matches
-
igienică de pe haine, și eu îi umflu lui Brandy părul la spate. Brandy trage puțin în sus de ciorapi și puțin în jos de partea din față a jachetei. Ilustrata și cartea vârâte în buzunarul interior al jachetei ei, pula vârâtă în colanți, despre nici una nu-ți dai seama că e acolo. Dăm de perete ușile duble ale salonului și iată-i pe domnul Parker și pe Ellis. Pantalonii domnului Parker sunt în jurul genunchilor, curul lui gol și păros e ridicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
s-o irosesc. Aș fi putut deschide geamul de la camera mea. Aș fi putut-o împiedica pe Evie să te împuște. Adevărul e că n-am făcut-o, așa că-ți dau viața mea, pentru că eu n-o mai vreau. Îmi vâr poșeta sub mâna mare și îngreunată de inele a lui Shane. Vedeți voi, mărimea mâinilor unui bărbat e singurul lucru pe care un chirurg plastician nu-l poate schimba. Singurul lucru care-o va trăda întotdeauna pe-o fată ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
Serviciului. Asta a înțeles înainte ca Mihai Mihail să-i ceară ce i-a cerut. Or, o dată "intrat în țeavă", trebuia să aibă grijă în primul rînd să nu "deranjeze" pe oamenii lui Călătorescu și pe alții care mai erau vîrîți în afacere. Nu era vorba ca el, Leonard Bîlbîie, să-l prindă pe Cocoș. Oricît s-ar fi străduit așa ceva nu era cu putință. În primul rînd, Serviciul n-ar fi strîns la un loc atîtea arme de la toți funcționarii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
năștea în cercuri din ce în ce mai largi de cititori ai ziarelor, ieșiseră glume, cîțiva comersanți vindeau pălării "Cocoș" ori tabachere care pocneau ca un pistol, la restaurantele înșirate pe Moșilor se servea "plachie Cocoș" ori "mititei ca la Cocoș" în care se vîra usturoi din belșug, asta numai pentru că un reporter mai isteț inventase ori simțise de-a dreptul că banditul fotogenic duhnea a usturoi de la zece pași, "usturoiul fiind secretul vitalității marelui stăpîn al bălților". Mai scriau gazetele și despre alte întîmplări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ciori negre și vinete. De la Lică Făinaru, așa îl chema pe ziaristul spînatec, bețiv serios, deși n-ai fi crezut, a depășit cu el destul de binișor fondul de reprezentare ce-i fusese alocat pentru întreaga misie, așa încît și-a vîrît zdravăn mîna în pungă și n-a crîcnit, pe nimeni nu interesa acest soi de sacrificii, de la el a aflat că singurul loc de încredere ca să fii găsit de oamenii lui Cocoș era o vale seacă, nu mai, lungă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cu pereți subțiri, dar răcoroși vara. Un pat îngust, un lighean smălțuit, o cană de porțelan cu cioc, o oglindă cojită în cîteva locuri, dulapul cu o singură ușă, o litografie decupată dintr-o revistă nemțească înfățișînd Cornul de Aur, vîrîtă sub sticlă într-o ramă ciuruită de cari. Fără masă și fără scaun. Nu este decît un loc de dormit. N-avea la el decît un sac de mînă cu strictul necesar. Se gîndise că o să găsească tot ce-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
somn, domnule Ali, și nu știu cînd o să mai pot prinde un pui de somn." Turcul mormăi iarăși ceva, de fapt bolborosea în gura lui fără dinți, din cauza asta avea obrajii supți, se făceau două scobituri că puteai să-ți vîri pumnul în ele, "somn ușor atunci, somn ușor." Dar nu se dădea dus și atunci și-a dat seama că de fapt se uita interesat la ziarul Dimineața din 10 aprilie, care stătea îndoit lîngă celelalte lucruri scoase din bagaj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
pe umeri și puști ținute în brațe ca pe copii. Mai erau și alte poze pe care nu le știa. În fața unei colibe de stuf. Pe o lotcă răsturnată, în spate se vedea un lac ori chiar Dunărea. Trei inși vîrîți pînă la brîu într-o baltă, ținîndu-și puștile deasupra capului, să nu se ude. La o petrecere, cu sticle înfundate cu ciocălău și farfurii de faianță în față, cu toate că masa era dezgolită și stăteau pe laviță, încă vreo două fotografii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
îndemnuri să se oprească, să o ia îndărăt, să cotească brusc, să-și țină respirația, să înghită pămînt, să dispară și toate astea fără putință de a înțelege ceva. O dată intrați, nu mai puteau ieși din încîlceala în care îi vîra munca Serviciului. Întîi pentru că doriseră grozav să intre, și el își dorise, făcuse pe dracu-n patru cînd fusese stagiar să fie acceptat ca definitiv pe post, întâlnirea cu Mihail a fost asemenea întîlnirii cu îngerul, iar cine dorește mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
fundătură pe care i-o arătase Hariton în treacăt, a spart cu tesacul lacătul care atîrna legat de un lanț ruginit și a adus în brațe un butoiaș de zece litri plin de păianjeni, negru ca un porcușor de Bazna vîrît pînă la rît în nămol. Asta e zghihară, domnu' Leonard. E singurul vin alb care se face din vița autohtonă, cred că știi, numai la Vladia a mai rămas românească după dezastrul filoxerei. E un secret, nu? Bîlbîie a vrut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
vor plăti din greu pentru Cordon Rouge ori Veuve Clicquot, așa că totul va fi luat de la capăt. Prințul vrea șampanie, dar nu din asta, industrială, nu Mott, ci ceva mai de soi, mult mai de soi. De aia s-a vîrît în politică și zboară în cercuri largi, din ce în ce mai largi, încît a ajuns ca el, aristocratul, să se amestece cu plebea, știi ce-i aia, nu?, plebea, proletarii? Proletarii, adică n-au altceva pe lume decît copiii pe care îi fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
lipsă pe care nici nu trebuie să o bagi în seamă. De cînd era în Vladia se obișnuise cu așa ceva și privea cu multă îngăduință pe cei care cu orice prilej vorbeau, glumeau, exagerau numai și numai despre acest cui vîrît adînc în mintea și simțirea oricărui bărbat. Era recunoscător domnișoarei K.F. că îl izbăvise cu cîteva cuvinte, doar cu cîteva cuvinte, de înnoirea unor suferințe pe care tocmai le uitase. După ce făcuse acea tentativă chemînd-o la post "pentru a discuta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
suflare. Asta era prea mult, Radul Popianu era un om de onoare și într-un fel ținea la caraghiosul de Bîlbîie. A luat cana pe jumătate plină și cu o mînă l-a prins de falcă, cu cealaltă i-a vîrît printre dinți marginea îndoită a cănii turnîndu-i cu o mișcare scurtă vinul de-a dreptul în gîtlej. Lui Bîlbîie i-au dat lacrimile, ochii i s-au înroșit, nu mai putea spune nimic, poate se înecase și nici de tușit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
scop, să fie liniște și pace. Știa cu o clipă mai devreme dacă cineva avea de gînd să tragă pe sfoară pe altcineva și atunci nu făcea decît să se ducă la nenorocitul de escroc și-i propunea să-și vîre mințile în cap. Îl lămurea destul de repede că în Vladia nu poți să tragi pe nimeni pe sfoară, pentru că totul este atît de la un loc încît pînă la urmă escrocheria se va întoarce împotriva sa. Dar lui nu-i păsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Și acum, hodoronc-tronc, apare această domnișoară bătrînă, nu era deloc în vîrstă K.F., ba era chiar și foarte atrăgătoare la prima vedere, dar tot fată bătrînă era, el se pricepea bine la oameni, mai ales la femei!, vine și se vâră cu ciubotele în cele mai delicate planuri ale sale. Cu obișnuința unui vechi și experimentat detectiv și-a pus prima întrebare firească, dar a pus-o cu voce tare: "De unde știți că sînt interesat în chestiunea asta, a fericirii?" K.F.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
neplăcută, știi că era îndrăgostit de Sofie, asta nu se potrivește, nu merge cu privilegiul de care vorbeam. Să iubești, mai merge, dar să fii îndrăgostit, asta este o eroare, nu-i așa, o eroare fundamentală, care te leagă, te vîră în sclavie, nu altceva, față de imaginea ideală pe care te străduiești să o arăți celuilalt. Cred că îndrăgostirea asta a prințului l-a făcut să comită atîtea greșeli, să creadă că e mai bine să se amestece cu lumea, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
stat datorită a o mie de oameni curajoși. Italia a devenit o putere datorită a zece mii de bravi, a zece mii de soldați care nu s-au temut de moarte. Și tot ei au reușit să măture gunoaiele democratice, să-i vîre îndărăt în staule pe socialiștii care behăie de o jumătate de veac în numele egalității, să-i zdrobească pe fidelii lui Gramsci și să triumfe aclamîndu-l pe Duce! Iar dacă va fi nevoie vor triumfa în continuare și fără Duce, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
curajoși, că ei sînt cei care pot schimba fața și renumele surorii noastre de la Dunăre. Dați-le aripi de oțel, ajutați-i să privească lumea de sus, de acolo de unde se poate intui adevărata sa ordine. Cheltuiți banii plutocrației și vîrîți realitatea în cușcă, acolo unde îi este locul, ei sînt dresorii, stăpînii arenei, pentru că numai ei știu ce culoare au ochii morții." De data aceasta, cînd inginerul Corvino termină de tradus nimeni nu aplaudă, nimeni nu mai scoase un sunet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
dar compensa faptul că era mult mai bogat și, spre deosebire de prințul Șerban, Basarab Cantacuzino nu părăsise deloc arena politică, avea un cuvînt care conta nu doar din cauza tradiției ori prestigiului personal, ci conta înainte de toate pentru că era al unui om vîrît pînă în gît, poate chiar și peste, în afacerile și combinațiile puterii. Nu era un subtil, un rafinat, de aceea se manifesta rar, dar atunci cînd intervenea de partea cuiva partida era ca și cîștigată. Toate acestea erau întărite chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
italienească, am auzit-o într-o crîșmă de-a lor cine bea ca să uite este rugat să plătească înainte! E mai bine pentru toată lumea, dacă plătești după ce-ai băut nu mai ești în stare să ții numărătoarea și-ți vîră cîrciumarul mîna-n teșcherea. Nu-i așa că nu-i bine să te simți cu mîna altuia în punga ta?" Nu-i trebuia răspuns, era o întrebare de florile mărului, cam așa cum fac țăranii cînd vorbesc singuri. Leonard Bilbîie a zîmbit plin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de-a face cu "lumea proastă". Toți în afară de Pangratty, dar el era altceva decît un aristocrat, el era un aristocrat de o culoare specială, roșie, și reușea să fie prinț în orice împrejurare. Poate de aceea se străduia să se vîre în toate mocirlele ca să se vadă mai bine cît de prinț este! Gusti. Dimitrie Gusti, profesor la Universitate, excelență. Basarab Cantacuzino a clipit nedumerit, pînă și pleoapele coborau și urcau încet, de parcă ar fi fost manevrate cu ajutorul unui mecanism ascuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
începea cu gazda, cu Basarab Cantacuzino, care organizase toată serata ca pe un fel de provocare. Îi adusese pe toți ambițioșii, pe neîmpliniții de pe la armele tehnice, să se întîlnească cu asul așilor, spre a le zgîndări mîndria, pentru a le vîrî pe nas și pe ochi un singur lucru vedeți, proștilor, că se poate, că există pe lumea asta unii care sînt exact ca voi, la fel de tineri și nu prea mult mai talentați, dar care și-au făcut singuri norocul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
o facă. Săritura asta îi poate duce sus, foarte sus, chiar mai sus decît ar spera ei că pot ajunge. "Mucoși, puțoi, cu mintea prea mare ca să o poată duce." I se făcu poftă să bea ceva. Basarab Cantacuzino se vîrîse, într-un colț, înconjurat de cîțiva locotenenți subțirei, toți cu mustăcioară, și îi asculta pe rînd, încuviințînd arar, fără să-i privească. Ar fi putut jura că Basarab Cantacuzino se uită la el, dar cine putea fi sigur de asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
încruntă, nu prea înțelegea, "cum adică, închis? La închisoare?" Pangratty zîmbi fermecător, cum numai el știa să o facă atunci cînd ceva i se părea nelalocul său, "voiam să spun privat de libertate. De exemplu, la arest. Dumneata ai fost vîrît la arest vreodată?" Locotenentul rîse scurt, avea dinți de cal și cînd rîdea se ducea naibii toată frumusețea lui de efeb, "nu excelență, eu sînt inginer, chimist, nu sînt militar de carieră, arest fac de obicei ăștia, profesioniștii". După cum purta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
și ca el mai erau atîția alții, care la nici zece ani de la sfîrșitul războiului uitaseră toate și totul, uitaseră sau se făceau că au uitat și foarte senini, nici usturoi n-au mîncat, nici gura nu le miroase, se vîră iarăși în politichie și tulbură apele, și așa destul de murdare, încît nu mai știi care-s curații și care-s păcătoșii, vina o poartă aceeași amețeală a victoriei, "hai, fraților, să ne împăcăm, să fim buni și darnici, că am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]