2,974 matches
-
Autorului Cântă iarna la fereastră cântec trist din țurțuri lungi, Vântul șuieră prin ramuri risipind în zare stele, Luna își întinde-n ceruri raze albe și prelungi, Mii de fulgi căzuți din rai se-agață-ncet în ele. Ei urzesc peste pământ văl ușor de amorțeală, Peste suflete-adormite țes maramă de mătase, Noaptea-nvăluie pământul într-un giulgiu de negreală, Numai câinii latră-ntruna alergând pe lângă case. Pasul meu răsună-n noapte scârțâind prin neaua albă, Inima -i ține isonul cântând lung oftat de
SENTIMENTE de GABRIELA MUNTEANU în ediţia nr. 2240 din 17 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383501_a_384830]
-
astă seară Sunt plină de dorinți ce nu le știi Ai să le afli numai într-o doară De îndrăznești alăturea să-mi vii Iubește-mă acum, și vei vedea Că la trezire,-n mii de dimineți Nu va fi văl, nici urmă de perdea Să ne separe-n multe mii de vieți Iubește-mă acum, îți sunt ofrandă Si devorează-mă-n fiece noapte Spre zori, în fața casei, pe verandă Ne-om desfăta dupa amor, prin șoapte. 12 februarie 2016
IUBEŞTE-MĂ ACUM de DANIEL BERTONI ALBERT în ediţia nr. 2142 din 11 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383032_a_384361]
-
scenariu, un spectacol-surpriză cu mai multe teme și subiecte combinate și prezentate, în funcție de structura onorabilei asistențe. Irina, responsabila localului, își descoperi și ea talente de dansatoare. Intervenea în spectacol numai la momentele culminante, în dansuri pasionale. Îmbrăcată în veșminte și văluri creatoare de mister, avea grijă să nu i se dezvăluie identitatea, menținând suspansul până la sfârșitul spectacolului. Evident că au fost clienți de vază care au dorit s-o cunoască pe misterioasa sirenă, însă Buhăianu le spunea tuturor că asta-i
TRANDAFIRUL SIRENEI- 5 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1764 din 30 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383057_a_384386]
-
că, mai devreme, văzusem biserica și-mi închipuiam că știu pe unde să mă întorc acasă. Dar, pe ce uliță am mers? Ce uliță-i asta? Deși luna îmi zâmbea șăgalnic, am simțit că mi se pune pe ochi un văl alburiu de ceață. Casele, cu gardurile lor, copacii, toate ulițele de la răscruce mi se păreau niște fantome care pluteau în jurul meu prin ceață, într-un decor fantastic, coborât din basmele mamei. Orbecăiam speriat prin această ceață ca să deslușesc conturul turlei
POVESTIREA BOLINDEŢI DIN VOL. MAGIA COLINDEI de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2184 din 23 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383082_a_384411]
-
Acasa > Poeme > Emotie > INIMĂ DE MAMĂ Autor: Cristina Crețu Publicat în: Ediția nr. 1876 din 19 februarie 2016 Toate Articolele Autorului Văl de uitare se așează pe toate. Într-un colț de odaie un păianjen își țese pânza cu spor. Nu pot să-l omor, să fac șapte păcate, mai bine în liniștea din mine cobor. O lacrimă mare stă să cadă
INIMĂ DE MAMĂ de CRISTINA CREȚU în ediţia nr. 1876 din 19 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383278_a_384607]
-
De Îndată, se aplecă la loc peste hârtiile Întinse dinaintea sa. Își trecu mâna peste ochi, Încercând să Îndepărteze oboseala nopții de nesomn. Apoi mai așternu câteva cuvinte. Când Își ridică din nou chipul, peste privirea sa se coborâse un văl de disperare. — Raportul e gata. Dar e zadarnic, dacă nu ajunge În mâinile sale, murmură el. Suntem pierduți. Totul e pierdut și zadarnic. Nu! strigă tovarășul său, Înșfăcându-l de umeri și scuturându-l. Nu, nu e totul pierdut! Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
căreia fusese Învestit În funcția de prior abia se sfârșise, iar pungașii aceia deja trădau? — Messer Durante, ești acolo? Deschide. Nu putea șovăi. Poate că era nevoie de autoritatea lui pentru binele public. Se grăbi să-și pună bereta cu văl lung și să-și tragă pe degetul arătător inelul de aur cu stema crinului, apoi Își netezi grijuliu cutele hainei ce imita toga romană, precum văzuse la statuile din Santa Croce, și ridică zăvorul. — Ce vrei, nemernicule? Întrebă pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
comandantul lor dăduse să Îi urmeze, dar mai apoi, probabil redescoperindu-și, vremelnic, demnitatea, se oprise În fața gropii. Dante dăduse și el Înapoi, Însă numai pentru a ridica de jos una din torțele scăpate de soldați. Își acoperi fața cu vălul beretei, pentru a-și proteja nasul și gura de miasme, și ilumină iarăși mortul. Încetul cu Încetul, inima Începea să Îi bată regulat. Varul săpase răni În carne, producând niște brazde stacojii, iar când fusese Înlăturat smulsese fâșii de piele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Nici acolo nu exista nici o urmă de molipsire. Probabil că varul fusese turnat pe fața omului cât timp acesta era Încă În viață, arzându-l, și se Întărise Însoțindu-l În spasmele agoniei. Pe timpul examinării, Dante lăsase să Îi cadă vălul din dreptul gurii. Bargello interpretă acest lucru ca pe ceva liniștitor și, cu grijă, Încetișor, prinse a se apropia la loc. — Nu e... — Nu, fii sigur. Nu e nici lepros, nici ciumat. Dimpotrivă, stând și judecând după cum arată mușchii, trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
stupoare și calmează durerea cea mai scăpărătoare, cum e aceea care arde, uneori, În cavitatea dinților, În canalele auriculare sau În circumvoluțiunile creierului, ca În cazul dumitale. Douăzeci de picături și mintea se scufundă Într-un delir de vedenii năvalnice. Vălul pe care Dumnezeu l-a așezat peste rușinile noastre cele mai tainice se sfâșie și intelectul rațional pătrunde În Împărăția sufletului. Mintea capătă darul blasfemator al unei puteri profetice inspirate nu de Dumnezeu, ci de diavolul verde care o stropește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
O figură Întunecată, care se contura În contra luminii, se apropie cu pași lenți de patul pe care Dante era Întins. Era o femeie, Învăluită Într-o largă tunică din mătase albă, verde și stacojie, ale cărei forme atrăgătoare transpăreau pe sub vălurile străbătute de lumina cea orbitoare. Continuă să Înainteze până când atinse culcușul cu gambele, iar poetul simți căldura trupului care se apleca peste el, deschizându-i șireturile hainei și Întinzându-și pântecul spre chipul lui. Chiar atunci, pântecul acela Își dezvălui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
tobă puternică se adăugase celorlalte instrumente, acoperindu-le. Părea un semn, Întrucât dansatoarea Începu să se Îndrepte spre dânșii cu un pas regal. Despica pădurea de mâini precum figura de la prova unei galere. Chipul ei, pe jumătate ascuns Îndărătul unui văl, vădea Întregul său dispreț față de acele manifestări de admirație. Și totuși, Dante deslușea ceva fals În disprețul acela, În felul ei de a se oferi privirilor ca și când ar fi fost silită. Era Încredințat că, În sinea ei, era, dimpotrivă, măgulită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
arc de cerc prin spațiul rămas liber dintre mese. Treptat, curiozitatea inițială a poetului se preschimba Într-un subtil fior de plăcere, pe măsură ce femeia se apropia de ei, ignorând plebea ce părea să o idolatrizeze. Dansatoarea se ascundea sub un văl subțire și prețios de mătase, brodat În ochi de păun, care Îi conferea grația fermecătoare a unei păsări minunate. Dante era sigur că nu mai văzuse nimic asemănător În cârciumile din Florența. Acum, ajunsese În dreptul mesei lor și se oprise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
opri, În aceeași clipă În care dansatoarea Își curmă dintr-o dată rotirea vertiginoasă, aparent fără nici un efort, ca și când nu ar fi cântărit nici cât un fulg. Mantia Îi căzu la loc peste trupul gol, ascunzându-l privirilor. Ea Își strânse vălul peste șolduri, rămânând Îndelung nemișcată, spre a-și recăpăta suflarea, părând că nu Își dădea seama de frenezia pe care o deșteptase În cei de față. Dante rămăsese și el Împietrit. Își Închise grăbit gura, pe care trebuie că o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
să facă aluzie mitocanul acela? Se ridică brusc, adunându-și hârtiile. Se săturase de o asemenea companie. În afara Palatului, un om Îl fixa de la capătul scării. În ciuda căldurii, purta o tunică albă din lână și avea fața acoperită cu un văl, pentru a o feri de văpaia soarelui, după obișnuința oamenilor deșertului. În timp ce se apropia, Își coborî vălul, arătându-și chipul. Era unul dintre membrii celui de al Treilea Cer: Augustino di Menico, filosoful natural. Îi ieși În Întâmpinare cu expresia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
În afara Palatului, un om Îl fixa de la capătul scării. În ciuda căldurii, purta o tunică albă din lână și avea fața acoperită cu un văl, pentru a o feri de văpaia soarelui, după obișnuința oamenilor deșertului. În timp ce se apropia, Își coborî vălul, arătându-și chipul. Era unul dintre membrii celui de al Treilea Cer: Augustino di Menico, filosoful natural. Îi ieși În Întâmpinare cu expresia afabilă a prieteniei. Dar privirea sa Înghețată Îi dezmințea acea aparentă cordialitate. Dante se puse În gardă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
consistoriu decât În legiunile iadului. — Și În al Treilea Cer? Augustino nu răspunse. Apoi se strânse În haină spre a se feri de o rafală de vânt umed ce măturase piața pe neașteptate, ridicând un nor de praf. Își trase vălul peste ochi. — Tibi benedicat Dominus, frate. Vom avea prilejul să ne reluăm conversația când vei reveni la cel de-al Treilea Cer. Filosoful se Îndepărtase În grabă, după ce Îl salutase pe Dante cu un semn scurt din cap. În preajmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
și se Îndepărtă spre refugiul ei dindărătul cortinei, În fundul tavernei. Privirile tuturor celor de față o urmaseră. Cecco Angiolieri fu cel dintâi care deschise gura, dovedind că Își recăpătase tonul zeflemitor, atunci când făcu o aluzie la formele femeii, evidente sub vălul subțire de mătase. Dar nimeni nu părea dispus să Îl asculte. Ar trebui să fii măgulit, messer Alighieri. Antilia a cântat pentru dumneata. E pentru prima oară când se Întâmplă, spuse Antonio pe un ton invidios. Până acum, noi credeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
să Îl supravegheze pe Bruno, ci pentru femeie. Așteptă preț de câteva clipe În spațiul porții, Înainte să iasă În stradă. Afară nu mai exista nici urmă de călugăr, iar Antilia era deja departe. Dante pășea cu fața ascunsă sub vălul beretei, prefăcându-se că se ferește de văpaia soarelui amiezii. O urmărea pe femeie de la o oarecare distanță, pentru ca ea să nu Îi observe prezența, În caz că s-ar fi Întors. Antilia luneca prin mulțime ca și când ar fi fost nevăzută, ascunzându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
lovea ritmic, În timp ce pronunța o cantilenă pe limba ei. Printre cuvintele necunoscute i se păru că recunoaște același nume șuierător invocat În biserica Celor Patruzeci de Martiri. Când Îl auzise intrând, femeia se oprise, ridicându-se grabnic după ce azvârlise un văl peste obiectul din fața ei. I se păru că zărește o statuetă, probabil un idol păgân, dinaintea căruia ea Își oficia unul din riturile sale. Acum stătea dreaptă În fața lui, Înveșmântată Într-o simplă tunică din mătase galbenă, care nu Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
apoi se Întoarse la loc, Învins. Antilia Îl fixa În tăcere. Se ridicase de pe pat și stătea nemișcată În mijlocul Încăperii, În goliciunea ei triumfală. Șarpele multicolor strălucea cu inelele lui ce păreau Însuflețite de răsuflarea femeii. Trupul, acoperit de un văl de sudoare, strălucea la flacăra opaițului, ca și când toată umezeala nopții Înăbușitoare s-ar fi Întins peste carnea ei de bronz. Chiar și de la acea distanță, poetul continua să simtă parfumul acru al pielii ei, În păr, În barbă, sub unghii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Pecetea animalieră de pe chipul lor devenise și mai accentuată, pe măsură ce tensiunea interioară venea la suprafață. — Un chin făcut Încă și mai dureros de oroarea care umblă printre noi, adăugă poetul cu răceală. Tensiunea spori. O umbră se coborâse, ca un văl funebru, peste expresia tuturor. În cele din urmă, Cecco d’Ascoli rupse tăcerea. — Oroarea... printre noi? Vrei să spui ferocitatea oarbă care i-a lovit pe cei doi exponenți ai Studium-ului? Ucigătoarea dispoziție a cerurilor, care a provocat o asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
casei Domnului. Chiar te Întrebi de ce trebuie păstrat secretul? De ce Ordinul Templului a Încercat să Îl ocrotească cu orice preț? De ce oricine Îl punea În pericol trebuia să moară? Dante fixa harta nemișcat, ca și când un vis i-ar fi sfâșiat vălul viitorului. Simți o căldură neașteptată curgându-i prin vine. Totul părea mic și neînsemnat dinaintea viziunii care Îi Înflăcăra mintea: să Înarmeze cea mai mare armată a Pământului, să reîntemeieze puterea romanilor, să facă din Florența centrul lumii, să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
a acestei povești de iubire de la Începuturile lumii, cu datele substanțial modificate și cu happy end, se regăsește În mitul lui Pigmalyon și al Galatheii. Dar toate astea sunt literatură și nimic mai mult. Cert este că oamenii au penetrat vălurile ce acopereau miezul Marii Taine. Îți dai seama că, pe lângă ea, toate așa-zisele mistere care ne Înconjoară pălesc și cad În derizoriu. Ce importanță mai au, În atare condiții, tezaurul templierilor sau al catarilor, Sfântul Graal și chiar problema
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
sau altceva similar, firma nu e a statului, rămâne o afacere privată, atâta doar că nu mai vorbim despre proprietate, ci despre cesiune, o formă mai apropiată de condiția tranzitorie a omului ca ființă muritoare... dacă dăm la o parte vălul de legi și cutume pe care existența socializată l-a transformat Într-o realitate de la sine Înțeleasă și acceptată ca firească, Într-un datum asupra căruia nimeni nu-și mai pune Întrebări, se vede cu ochiul liber cât de ridicol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]