558 matches
-
infinitul e o rază sub care se ascunde Dumnezeu ciudat sentiment toate acestea îmi apasă pe suflet ca o noapte pe zi dar nu-i bai o să învăț să respir din mine la capăt de drum o promisiune cândva o să văruiesc gardurile și cireșul din fața casei sub care tata își ascundea tristețile apoi o să trag perdelele cu mâinile împreunate o să-l rog pe Dumnezeu să coboare pentru o clipă să stăm la taclale despre una alta. închid ochii și-mi las
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
toți pân-la unul. Unul încă tot trăiește, Arde sânta lui coroană, fulger-ochii lui audaci. Luna-n ocean albastru scaldă corpul ei de aur, Luminând culmile sure și adâncul colcîntaur, Dintru care-eșit se vîră-n nouri anticul castel; Decebal (palid ca murul văruit în nopți cu lună) Se arată în fereastă și-și întinde alba mână Moartă din flamida neagră ce-l acopere pe el. El vorbește. Și profetic glasu-i secolii pătrunde: Sufletu-i naintea morții lumineaz-a vremii unde; Gândul lui o prorocie
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
și proaste! - Păi n-o auzi, Aglaio? - Are limbă afurisită... - Ce zice? Ce zice? - Zice că-i afurisită. - Așa o fi... - Vorbiși și dumneata... Și peste cearta lor stăruia slava serii de primăvară. Moartea lui Marin Pisică Marin Pisică se văruise de cu seară cu un cumnat, praf se făcuse. Dormise greu, deși noaptea se mai sculase de vreo două ori să bea apă, că-i ardea gâtlejul după atâta țuică. Cuțarida, moartă sub zăpadă. Sufletul gropii scrâșnea undeva la fund
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
la Ramón del Valle-Inclán) există tocmai În Remember, circumscrisă prin masca lui Aubrey de Vere, cu sulemeniri de o rară și aleasă extravaganță, cu palori de heruvim, sub fard conturându-se stigmatele nealterate Încă ale decadenței: „Pudra cu care Își văruise obrazul era albastră, buzele și nările și le spoise cu o vopsea violetă, părul și-l poleise, presărându-l cu o pulbere de aur, iar ochilor le trăsese jur-Împrejur largi cearcăne negre-vinete ce-i dădeau o Înfățișare de cântăreață sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
în jos, făcând-o să se așeze pe un scaun tare, de lemn. În timpul care îi trebui pentru a se obișnui cu lumina, bărbații cu măști de schi ieșiră din cameră. Aceasta era goală și lipsită de orice semn distinctiv, văruită într-un alb murdar, fără ferestre și fără nimic atârnând pe pereți. În fața ei se afla o masă. Poate că acesta era unul dintre bărbații care o făcuseră să se aplece cu numai câteva secunde în urmă. Și de cealaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
minuscula inițială scrisă parcă cu creta pe partea interioară neagră și la fel de brusc Își lua din nou zborul. Dar cea mai constantă sursă de Încântare din timpul acelor lecturi era modelul de arlechin al geamurilor colorate inserate Într-un cadru văruit de ambele părți ale verandei. Privită prin aceste sticle magice, grădina părea ciudat de Încremenită și izolată. Dacă priveai prin sticla albastră, nisipul devenea cenușă, iar pe cerul tropical Înotau copaci ca de cerneală. Galbenul crea o lume de chihlimbar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
cu geamuri palide, printre nuanțele de albastru afumat și de roșu beat, puteai zări râul. Pe o scândură a pardoselii, zăcea pe spate, la picioarele mele, o muscă de cal moartă, lângă rămășițele cafenii ale unui mâțișor de mesteacăn. Porțiunile văruite În curs de dezintegrare de pe interiorul ușii fuseseră folosite de diverși intruși pentru mâzgăleli de genul: „Dașa, Tamara și Lena au fost aici.“ sau „Jos Austria!“. Furtuna s-a sfârșit repede. Ploaia, o cădere violentă de apă, sub care copacii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
aceeași sclipire de fericire uimită pe toată fața. Parcă găsise ceva ce pierduse acum multă vreme. De fapt, m-a făcut să mă cam jenez pentru el - era așa, un fel de revelație, dacă mă-nțelegeți; arăta foarte stupid, ca văru’ meu cu nevoi speciale. Așa că m-am gândit că mai bine zic ceva, că atmosfera din cameră devenea cam sinistră. — Bine, speram să te bucuri pentru mine, Charlie, am zis io. Am fost foarte surprinsă, că n-am crezut niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
căpușorul spre soare, parcă o salutau. Pe lângă gard, înfloreau primele flori de primăvară; narcisele, lalelele și stânjineii. Tufa înaltă de liliac înflorit din fața casei, ce se asemăna cu un munte de flori, răspândea un parfum îmbietor. Casa, cu pereții proaspăt văruiți de o culoare sinilie, părea o domnișoară mândră, care era gata de sărbătoare. Brâiele de culoare neagră, ce păreau niște pantofi noi în picioarele acestei domnișoare, o făceau să arate și mai bine. Maică-sa trebăluia la cuptoraș. - Oare când
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
căpușorul spre soare, parcă o salutau. Pe lângă gard, înfloreau primele flori de primăvară; narcisele, lalelele și stânjineii. Tufa înaltă de liliac înflorit din fața casei, ce se asemăna cu un munte de flori, răspândea un parfum îmbietor. Casa, cu pereții proaspăt văruiți de o culoare sinilie, părea o domnișoară mândră, care era gata de sărbătoare. Brâiele de culoare neagră, ce păreau niște pantofi noi în picioarele acestei domnișoare, o făceau să arate și mai bine.” (Sărbătoarea cea mare). Era de așteptat ca
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
la bordei. Aolică, fa, ghiolbană, A seară ți-am dat o palmă - Toată noaptea m-am căit C-am dat de te-am prăpădit. 152 Frunză verde odolean, Ionică cel viclean Ș-a făcut cerdac în deal, Și l-o văruit cu var. Ș-a lăsat o cărărușă Pân-la Tincuța la ușă. La Tincuța se ducea Și din gură așa-i zicea: - Eși, Tincuță, la fântână, La fântâna din grădină Lîng - o tufă de sulcină, Că te-aștept fără hodină; La
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
să Îmi stabilesc un țel post-divorț. Știi tu, un scop serios În viață. Ceva către care să țintesc. În timp ce Înotam de-a lungul bazinului care ocolea casa, am tras cu ochiul la camerele de oaspeți care dădeau spre el. Erau văruite și deasupra paturilor aranjate erau drapate, fără cusur, plase contra țânțarilor. Unele dintre camere aveau ferestre În jurul cărora se cățărau flori de un galben strălucitor, iar În altele erau puse pe pereți icoane mexicane vechi. Am Început să mă simt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
și ei bani, să mai facă și cîte ceva la București, acolo”. Membrii „gospodăriei difuze” nu sînt neapărat părinți și copiii lor, relațiile putînd cuprinde și nepoți, frați, surori, mătuși, unchi, veri etc. : „Păi vine și cumnatu’ meu, vine și văru’ de la București, ce să facă și ei ?”. Sau : „Eu, aici, pe bătătura mea, de bine, de rău, găsesc ce mînca, dar el la oraș trebuie să stea cu banu’ în mînă. Fratele lui are trei copii, fratele meu de la Giurgiu
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
transformată în cavou. Marii frustrați devin sinucigași. Ori dictatori. Cuibărite în cărți, unele molii atacă hârtia, altele textele. Există critici care molfăie, rumegă, dar nu digeră. Deși a găbuit inteligența, omul nu renunță la forță. Dimpotrivă. De mii de ani, văruim efectele, dar nu salubrizăm cauzele. Distrugerea scării de valori înseamnă cel mai greu deficit bugetar al unei țări. Masa de scris a criticului poate deveni oricând butucul călăului. De multe ori, entuziasmul deraiază în ridicol. Ne fascinează folclorul castelelor de
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
trecut ceva ani de când am plecat din sat. Între timp multe s-au schimbat. Ce a fost rău am uitat. Am rămas cu imaginea unui sat cu gospodării modeste însă curate; cu casele acoperite în majoritatea lor cu țiglă și văruite cu multă sineală, cel puțin odată pe an la Paști sau la Crăciun; cu oameni săraci dar primitori, gata să servească din puținul lor pe orice pământean care, chiar și întâmplător, ar fi trecut pragul vreo unei gospodării, cu un
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
școală de subofițeri, și-a satisfăcut stagiul militar ca orice flăcău din sat. La început, Căpiță-tatăl o ajuta în gospodărie: la preparat hrană pentru orătăniile din ogradă, la săpat grădina, la tăiat lemne pentru foc, la reparat un gard, la văruit casa și pomii din livadă. Nu după mult timp s-a mutat la ea în una din camerele în care ați locuit. Gospodăria fiind mare, treburi de făcut multe, așa că și-a adus și băiatul să-l ajute. Azi așa
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
Ce simplă și ușor de înțeles era pe atunci dragostea! I-a întâmpinat chiar Mișu în persoană. Îi observase, probabil, prin geam. Avea în față aceeași livadă cu mulți pomi fructiferi, aceeași grădină cu ronduri de flori despărțite prin pietre văruite în alb, aceeași casă ca un zar uriaș îmbălsămat în verde, numai cele două străzi, la întretăierea cărora se afla întreaga gospodărie, între timp, își schimbaseră puțin înfățișarea: erau asfaltate și păreau ceva mai largi. Lipsea totuși ceva, acea inimă
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
se gândi imediat. Au plecat și m-au lăsat închis aici, să mor de foame și de sete... Se repezi la ușă și se miră că era întredeschisă. Ieși în curte, îl orbi un soare ucigaș reflectat de zidurile albe, văruite de mii de ori de niște soldați care n-aveau nici o altă obligație, de-a lungul zilelor și anilor, decât să curețe mereu pereții imaculați. Dar nu se vedea nici unul. Și nici unul nu făcea de gardă în gheretele din colțuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
subțiori și a dat-o jos din căruță. Piei, Satană! scuipa în sîn Aneta. Le dau foc la casă. Casă muncită de mine, dată cu var, închistrită. Curățită... Eh, mamă, acum 15 ani. Dar crezi că de atunci a mai văruit-o cineva? Hai să-l dăm naibii. Of, tînărul însurățel, ne-a adus mamă nouă. Voi să-i ziceți mamă? Dacă mi-ar da casa... Casă cu strigoi, cuib de duhuri rele. Ferească Dumnezeu de așa casă! De unde o fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
iar se Îndreaptă Își freacă palmele cămașa albă i s-a lipit de piept și de spate are fața Îmbujorată nădușită mustața blondă Îi dă un aer tineresc parcă-i un flăcău ieșit la horă femeia pirpirie Îmbrăcată În negru văruiește pietrele din jurul copacilor mută și adunată În munca ei o cochilie de melc mai mare pripășită printre rădăcini și frunze „ce să facem doamnă ne bucurăm și noi de primăvară cum putem“). — E o femeie rea. Nu trebuie să vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
pîn-la Ciurel, pe căldura aia... a zis la televizor aseară că a fost 38 de grade. — Ați fost la cimitir? Că altă treabă n-am. M-oi duce io ș-acolo, da nu pă picioarele mele. Veni alde nea Sandu, văru lu răposatu-miu din Bolintin, ăl de ți-am povestit că a avut de tras În 50 că ținea o fată de popă, ierea cît pe ce să-l ducă la canal, da s-a-nvîrtit el că nu-i prost. Să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
veștile despre boala mamei... Vara regenerase foamea de întâmplări. Apusul sta să cadă pe talgerul veacului trecut de jumătate, pe cadranul mileniului care își grăbea sfârșitul, în sud-estul bătrânului continent, la țărmul Mării Negre. Decorul de cretă al unei gări pitice, văruită în albul proaspăt al verii. Forfota crescu, vocile porniră, zumzet, ca într-un sac cu nuci rostogolite. Alergau înainte și înapoi, se intersectau, ciocnindu-se, separându-se și din nou întâlnindu-se. Vagoanele opriră lin. Un fâșâit, stins. Pasagerul înainta
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Dar cum o cheamă? Cum o cheamă?“ Se gândi că poate, dacă-și șterge puțin albastru de pe pleoape și rimelul și rujul, numele ei va reveni dintr-o dată În memoria lui. Bătrânul se afla pe prispa casei lui cu pereții văruiți În albastru deschis și Încerca să ascută pe o piatră un briceag vechi și mare cu plăsele de os. Avea pe cap o pălărie veche cu borurile pleoștite și un fel de sclipire de umor și bunătate În ochi. Abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
un furnicar de călători, gălăgios și, oarecum, agresiv, care nu se mai sfârșea. M-a cuprins o spaimă teribilă. Ceea ce vedeam prin geamul barului mi se părea monstruos. Am luat-o la fugă. M-am pomenit într-o încăpere goală, văruită de curând, unde nu exista decât un televizor aprins. Pe fereastră, vedeam mașini și autobuze care transportau statui decapitate. În camera alăturată, cineva a trântit nervos telefonul. Am auzit, apoi, o colindă, cântată într-o limbă necunoscută, întreruptă de împușcături
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
regi" care umblau, vara, cu picioarele goale. "Palatul" în care m-am născut avea o singură odaie, plus o tindă și un celar unde erau păstrate proviziile. Fusese construit de bunicul meu patern, pe la începutul secolului, din bârne, lutuite și văruite în albastru-vinețiu, cum era obiceiul prin satele de la poalele Făgărașilor. Inițial, fusese acoperit cu paie. Tatăl meu, însă, i-a schimbat acoperișul cu unul, mai nobil, de țiglă. Era o casă scundă, cu ferestre mici, ca să nu se piardă, iarna
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]