2,614 matches
-
grotei, Îl Îmbia ca o mireasmă de măr? Oare și ăsta era tot vis? Binecuvîntata licoare a spiritului și a trupului său, străfulgerarea de care nu se Încumeta să deschidă ochii, pentru că-l pălea În frunte cu atîta silnicie, Încît văzul i se Înnegura În rumeniu și gălbui, În sineliu și rumeniu și verzui, Încît trebuia să țină ochii bine Închiși, căci de după pleoape stăruia bezna rumenie și caldă, de parcă și-ar și Înfundat capul În sîngele clocotitor al unei jertfe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
ori, există momente atât de nefaste în viață încât de o parte ne plouă, de cealaltă ne bate vântul, exact în această situație se afla comisarul, obligat să aleagă între a petrece prost noaptea sub un pom din parc, în văzul femeii cu găleata, ca un vagabond, sau încălzit confortabil de pledurile deja ponosite și de cearșafurile mototolite de la providențial, s.a., asigurări&reasigurări. Până la urmă explicația n-a fost atât de succintă pe cât am promis mai sus, însă, așa cum sperăm să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
dintre ele. Dacă În frumusețea și În armonia figurii este revelat adevărul, atunci În desenul acela, În simetria lui, trebuia să se ascundă un adevăr deopotrivă de Învecinat cu frumusețea. Exista o notă În caractere minuscule, aproape invizibile. Chiar și văzul său de șoim Întâmpină la Început greutăți În a o descifra. Păreau niște Însemnări referitoare la construcție. Încercă să urmărească cu degetul traseul schițat cu pana. Era ca și când Bigarelli ar fi vrut să indice drumul frenetic al unei forțe, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Laszlo, cum e viața. Schimbă repede doina aia populară și cântă altceva, tare și lungind țigănește vocalele, chiar dacă știai cântecul și ce poate actorul, tot leșinai de râs: Mi-aruncau pământ pe mine/ Cu lopata doi gropari/ Ca să nu mai văz durerea/ Ochilor frumoși și ma-ari./ Acest ma-ari din finalul ultimei strofe e rupt în două cu arta unui bișnițar, Rică, fante de Obor, vorba MRP-ului, jocul e desăvârșit, un șmenar adevărat se naște în fața lor... Te-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
învinge totul, și blesteme, și rău, și vinovății: Între Olt și-ntre Olteț/ Luna afară luminează/ Puica-n casă îmi oftează/ Oftează, puică, oftează/ Toată lumea să te crează/ Oftează și pentru mine/ Că eu m-am pierdut de bine/ Și văz că nu-mi vine bine/ Că nu sunt pe-un loc cu tine/ Haide, puică, să fugim/ Amândoi să pribegim/ C-acum e vremea de fugă/ Până-mi este iarba crudă/ Unde calci/ Urmă nu faci/ Unde șezi/ Nu te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
mai rău. În momentul din spectacol când Firebrand, șeful piraților, arată cu degetul steagul negru și zice „Eu sunt absolvent de Yale, nu steagul meu cu craniu și oase!“, atunci cei șase vagabonzi aveau instrucțiuni să se ridice nesmintit, În văzul tuturor, și să iasă din teatru cu o expresie de profundă tristețe și de demnitate rănită pe față. Se susținea, deși fără dovezi, că o dată rândurile vagabonzilor angajați au fost Îngroșate de un vagabond adevărat. Au jucat toată vacanța pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
strănutară, zguduindu-i trupul transparent. - Calm... - Știu, lux și voluptate, strigă heruvimul cu ochelari de soare. Dar lumea de afară nu-i așa. Individul... omul ăla este ultima... mă rog, este foarte josnic. Și-a făcut nevoile în parc, în văzul lumii, în fața mea și a unei mame! Are o geantă oribilă, pătată de ciment, și Dumnezeu mai știe ce. Iar în tramvai s-a descălțat și s-a scărpinat între degetele de la picior. Nu mai pot! Nu mai pot, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
Cu Anna se antrenează pentru Sophie. Anna s‑a atașat de Hans tocmai pentru că acesta a citit mai puține cărți decât alții și e mai degrabă trup, în timp ce ea e toată numai simțire, motiv pentru care i‑au pierit și văzul și auzul. În amândoi domnește o confuzie de sentimente caracteristică oamenilor tineri, care nu s‑au găsit încă pe ei înșiși și nici nu și‑au găsit un loc în economia modernă. Hans deține totuși un asemenea loc de mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
privit nonșalant în tavan: — Crede-mă pe cuvânt, Gottfried, albinuța asta nu e atât de proastă încât să nu vrea să facă exact ce-i spun eu să facă. Dacă îi spun eu să-i facă o felație judecătorului în văzul Curții, o s-o facă. Pricepi? Atunci, să vă ia dracu’, mârâi el. Adică, dacă tot aveți de gând să-mi faceți o cușcă pe mărimea mea, nu văd de ce aveți nevoie de mine să fac cheia. De ce dracu’ v-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
să optăm pentru investigație. Să ne folosim de simțuri, desigur, să nu uităm că orice cunoaștere le implică, evident, dar să nu ne mulțumim cu asta și să adăugăm capacitățile deducției, rațiunii și reflecției. Să plecăm de la ceea ce ne învață văzul, auzul, mirosul, pipăitul, gustul, da, dar pentru a ajunge la certitudini prin intermediul unei operații intelectuale deductive. Plecând de la firele de praf care dansează într-o rază de lumină, abderitanii au dedus existența unor particule microscopice, invizibile, dar foarte reale. Punctul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
faci planu’ și dintr-o dată te-apucă un câmp din ăsta... Și te duci... — Așa e, oftă pilotul. În fața câmpului toți suntem egali. — Eu mâine trebuia să-mi pun parchet, zise comandantul. Chemasem și meșteri de la centrală. Acum parcă-l văz cum intră-n casă și-ntreabă: „Da’ tovarășu’ comandant unde-i?”. Și nevastă-mea, ce să zică: „L-a luat câmpu’, tovarăși...”. Tu ai copii, Amărăștene? — N-am, răspunse pilotul. Știți... eu mai mult pe-aici... prin spațiu... — Știu, știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
feerie unică-Coralieră''.Conservarea coraliilor din golful Eilat, pe care o descoperim atât princoloristica excepțională, diversă și inimaginară cât și datorită calitățiilornaturale existente doar în acest mic golf, ne vor da senzația că trăimmomente alese, momente pe care nu numai simțul văzului dar, șisenzațiile, de alt ordin anatomic, ni le rezervă pentru câteva ore dedestindere intelectuală. Zona de conservare din Golful Eilat este o combinație între corali desoiuri diferite, creiații marine unice care împreună constituie,,grădina multicoloră''-am putea afirma a fenomenelor
CORALI de PAUL LEIBOVICI în ediţia nr. 2317 din 05 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/364293_a_365622]
-
1,2 km., Este cea mai nordică așezaredin lume și cea mai cunoscută și frecventată. Grădinile colorate de coralisub apele mării, prezintă în afara importanței istorice, geo-marine și odesfătare unică omenească. Mi-ași permite să afirmă, vizitatorilor li setaie respirația la văzul ,,Grădinii coralilor''. Peștii sălbatici -de pradă- , multicolori, cu diverse forme precum fluturicolorați, pești în formă de papagali, cu șira spinării și chiar fără, în formăde trandafiri, broaște extrem de mari, pești de noapte care se pot vedeapână la căderea serii.Din
CORALI de PAUL LEIBOVICI în ediţia nr. 2317 din 05 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/364293_a_365622]
-
singure(!). La “ziua miresei” s-au mai descătușat inhibițiile, Debby, viitoarea cumnată a Elenei, cam de o vârstă cu aceasta și aflată și ea în pragul exercițiului matrimonial și-a ajutat cumnata la despachetarea darurilor, care se făcea obligatoriu în văzul și aplauzele organizatorilor și care făceau parte din categoria “dotărilor” casnice(oale de inox, servicii de veselă, pahare, aparatură electrocasnică, birotică), printre ele și câteva plicuri cu bani din partea celor care nu puteau, din diferite motive, veni la nuntă. Obligatoriu
NUNTĂ SÂMBETISTĂ ÎN CALIFORNIA! (7) de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 333 din 29 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364564_a_365893]
-
Dumnezeu îi poate șterge păcatul înapoierii darului de viață, știind că a fost făcut fără de cuget să-și apere cinste și neprihană... Dar vârful de munte cu Cheie mai știe și alte povești cu daci și peșteri în ascuns de văz, de prinsori cu soarte pierdute în urcuș de stâncă la miez de-ntunecime, povești cu nume de muiere dat la o groapă fără fund și multe altele pe care nu le poate spune bătrânul munte ce umbrește și Rucărul de
FECIUOARA RUCĂREANĂ, DE IOAN MUŢIU de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 354 din 20 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361425_a_362754]
-
împrăștiind impulsuri. În perdeaua întunericului dansez pe vârf de neuron. În calea mea dinții orelor se macină cu sete îmbrățișând aleile pustii în făină albă. În calendar zilele se rostogolesc scăldându-se în ape negre. Joc ultima piesă ascunsă de văzul lumii. Șah-mat! Referință Bibliografică: ȘAH-MAT! / Cristina Mariana Bălășoiu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1977, Anul VI, 30 mai 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Cristina Mariana Bălășoiu : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă
ȘAH-MAT! de CRISTINA MARIANA BĂLĂȘOIU în ediţia nr. 1977 din 30 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/362791_a_364120]
-
împrăștiind impulsuri. În perdeaua întunericului dansez pe vârf de neuron. În calea mea dinții orelor se macină cu sete îmbrățișând aleile pustii în făină albă. În calendar zilele se rostogolesc scăldându-se în ape negre. Joc ultima piesă ascunsă de văzul lumii. Șah-mat! Citește mai mult Curajoasă pătrundîn copacul minții împrăștiind impulsuri. În perdeaua întunericului dansez pe vârf de neuron.În calea mea dințiiorelor se macină cu seteîmbrățișând aleile pustiiîn făină albă.În calendar zilele se rostogolescscăldându-se în ape negre.Joc
CRISTINA MARIANA BĂLĂȘOIU [Corola-blog/BlogPost/362809_a_364138]
-
mai mult Curajoasă pătrundîn copacul minții împrăștiind impulsuri. În perdeaua întunericului dansez pe vârf de neuron.În calea mea dințiiorelor se macină cu seteîmbrățișând aleile pustiiîn făină albă.În calendar zilele se rostogolescscăldându-se în ape negre.Joc ultima piesă ascunsăde văzul lumii.Șah-mat!... XV. LUMINĂ ȘI ÎNTUNERIC, de Cristina Mariana Bălășoiu , publicat în Ediția nr. 1963 din 16 mai 2016. Când râde sufletul, fața mi se luminează. Pupila se dilată în orbită, trimițându-mă în primăvară. Aroma liliacului înflorit în alb
CRISTINA MARIANA BĂLĂȘOIU [Corola-blog/BlogPost/362809_a_364138]
-
ca „Micul Paris". În Europa, arta era în plină înflorire, cultura era la preț mare, multe școli înalte erau celebre, spre care își îndreptau ochii toți tinerii setoși de învățătură. Un aer de noblețe, de aristocrație spirituală era afișat în văzul tuturor, la teatru, la cafenele renumite, la întâlniri și sindrofii de mare rafinament. Frumusețile acelor vremuri dădeau naștere unei intense pofte de viață, ofereau oamenilor o existență relaxată și nu de puține ori cu tentă boemă. Oamenii aveau o mare
GÂNDURI DESPRE MERSUL LUMII de ELENA BUICĂ în ediţia nr. 1880 din 23 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/363350_a_364679]
-
jignitor. Cu atât mai jignitoare apare rugăciunea însoțită de o adâncă închinare (gen Becalii) prin care ordoni: „Ajută-mă Doamne la teza aceasta că nu m-am pregătit suficient” Ei bine! Copii familiei Bodnariu făceau la școala asemenea sacrilegii în văzul colegilor ceea ce este un exemplu rău chiar dacă în sine, potrivit culturii părintești, este firesc. Musulmanii se închină în direcția Meca, dese ori chiar îngenunchind, spre ași arăta unii altora credința. În lumea civilizat creștina o asemenea expunere publică pare ca
CREDE ŞI NU CERCETA! de EMIL WAGNER în ediţia nr. 1896 din 10 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/363400_a_364729]
-
înfipte una-ntr-alta» (în „a doua criză de timp “), în care suge din noi cât poate, /părând a ne-arăta/îngerii copacilor și ai/celorlalte priveliști; în partea a V-a a acestei elegii, increatul (eroul liric) „intră “din „văzul copacilor “(ca și cum s-ar sparge o frunză/și-ar curge din ea/o gârlă de ochi verzi), în cea de-a treia și „ultima “contemplare, a recăderii în „starea de om “(a dării trupului: îmi lungeam sufletul într-o parte
NICHITA STĂNESCU ŞI „NOUA ONTOLOGIE“ A LIMBII / LOGOSULUI DIN TEMEIUL PARADOXISMULUI (1) de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 1084 din 19 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363457_a_364786]
-
ca o străină tu treci. Seară de seară te cat printre raze de lună Palide, mari de aramă, plutind ireal în tăcere Stelele, praf de argint suflat pe o boltă de spumă Îmi licăresc a mea fără de margini durere! Te văz printre raze, azurul de noapte senină... Te strig cu putere și fug să-mi ajung pașii la tine Dar fugi și dispari, ca o urmă de moarte deplină Doar țârâitul de greieri... alină plânsul din mine. Referință Bibliografică: TE CAUT
TE CAUT VIAȚĂ de CIPRIAN ANTOCHE în ediţia nr. 2240 din 17 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/361061_a_362390]
-
transmite arsura trupului lui. În matca pământului se zăresc flori roșii izvorâte din piatră, un licăr de speranță, apropierea inimilor, o sferă luminoasă în continuă rotire, două drumuri și două ajungeri. Delicat le e timpul! Ca o taină: deși în văzul vieții, în ochi, nimănui. Simți primăvara câmpului lor plin de flori? Ca și când ai fi îndrăgostit de-un câmp de margarete, din rădăcini spre muguri, din cer spre pământ... Ca valurile, timpul se sfarmă dinaintea acelui țărm neștiut. Timp pierdut sau
SECRETUL TIMPULUI (POEZII) de IRINA LUCIA MIHALCA în ediţia nr. 2342 din 30 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/361075_a_362404]
-
din 30 iulie 2013 Toate Articolele Autorului Când eram tânăr și zdravăn Mă-mbătam dintr-un pahar, Dintr-un zâmbet șters și reavăn... Azi când beau - beau mult mai rar - Nici nu te mai văd, măcar... Poate, doar, fiindcă, poate Văzul, totuși, mi-a scăzut: Văd doar șolduri de nepoate, Sâni de țânce ce-au crescut, Buzele-mi în buze, toate... Poate, doar, fiindcă, mama, Nici în vis nu mi-a permis Iconiței să-i văd rama Din frânturi de paradis
CÂND ERAM... de ROMEO TARHON în ediţia nr. 942 din 30 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364220_a_365549]
-
răsuflă printre crucile de gheață atâția pași Doamne printre orbi se întâmplă urcă gândul bate la ușa bisericii dintr-o sâmbătă într-o duminică a orbului fără glas tăcerea cântă Liturghia sufletelor continuă bucurie și înălțare pentru o fracțiune de văz între alb și albastru nesfârșire și sfârșitul într-un covrig din palma săracului la poarta bisericii în arcada înălțată din veacuri străine cel mai mic clopot răsună vesel deasupra tainelor orbilor în căciulile orbilor banii albi revarsă sunetul clopotelor în
OCHI ALB de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 1051 din 16 noiembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363117_a_364446]