3,613 matches
-
Petru, nu dispera! Rămâi sub pavăza tatălui ceresc până la capăt! Doar așa vei putea păși cu sufletul curat la cei dragi. Iartă-mă, părinte arhimandrit, eu am pus foc sub tălpile lumii. Arhimandritul a binecuvântat valea, făcând semnul crucii în văzduh și peste creștetul lui Petru. A rostit ca pentru sine: Aici va crește cea mai frumoasă livadă de meri." Apoi a urcat din nou în duba jandarmeriei. Precum un lup cu burta plină hăituit de vânători, mașina poliției, alergă spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
movila de grăunțe, într-un borcan burdușit, ținea ascunse 80 de milioane în hârtii de 100. Nu mai vedea bine, genunchii i se blocau precum niște pistoane gripate, lumânarea se stingea în tremuratul mâinilor, până în pod 12 fuscei (vămi ale văzduhului). Săracul, cât de mult și-a dorit să-i mai numere o dată și să moară cu ei pe piept! Moș Iacov s-a ridicat din toate puterile în genunchi, s-a apropiat de fereastră, a privit coșerul cu porumb, lacătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
o zăpadă de cireș. Le voi întoarce spatele până când spatele meu va fi strat pentru stânjenei, pentru liliac, pentru sămânță de lumânări. Alungă, Doamne, hăitașii aceștia ce mi-au luat până și urma cimitirului, ogarii, vânătorii... Izbăvește-mă de capcanele văzduhului, de norii pământului, de suliță cerului, de frânghia grinzilor! Nu vreau să mă rostogolesc în neant ca într-o avalanșă de frunze. Rupe, Dumnezeule, din moartea mea, moartea copacilor! Dorm pădurile într-un sânge veșted de octombrie, dănțuiesc livezi deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ireversibil. Dar, atîta timp cît s-au putut minuna de toate cele dimprejur, s-au priceput să rețină că Valea Măriei lumina Bucureștilor e mult mai vie decît aceea de prin alte locuri, că toamnele Clujului lasă să curgă din văzduh un fel de miere diafană, iar la noi, În nord, aceeași memorie a retinei crede că razele erau de un galben Îmblîn zit, rarefiat, neauriu, necopleșitor. Amintirea lasă Însă deo parte iernile a căror luminozitate venea mai degrabă din pămînt
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Întrezărit pe cîmpie un fel de roată de lumină. Soarele stătea să scapete, iar drumul lor nu putea să treacă decît pe lîngă hora aceea. Era Într-adevăr un joc Învîrtit al unor femei tinere, atît de frumoase că strălucea văzduhul În jurul lor. Maică-sa le-a dat binețe și le-a zis: — Înmulțească-vi-se jocul, că tare mîndru-l mai jucați! — Înmulțească-ți-se și dumitale făina, după cum ne-ai urat nouă. Iar dacă jocul nostru frumos vrei să fie
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
și al Tisei Negre În ziua de Crăciun, un țintirim și un mormînt căscat, oricum, imagini care nu se pot Întrețese, de intense ce sînt, nici cu profilurile limpezi ale Americii, nici cu strigile ju căușe care te poartă prin văzduh noaptea pînă aproape de liman ori cu pricolicile de treabă cărora le dai de mîncare, iar ele ți cară coșurile cu cumpărături. Eu trebuie să fi avut Între șase și nouă ani cînd le-am ascultat și cînd s-au sălășluit
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
poate nici de o picătură de apă... „Și acum, prin mișcarea lui greu de urmărit, el Îmi dă lecții de supraviețuire În fața glonțului inamicului” - gândeam eu... ― Biata vietate - a oftat Maria. ― În timp ce mâncam, zgomotul unui motor de avion a străbătut văzduhul până la noi. „Acesta-i tot nemernicul care ne-a urmărit dimineață. Știind că nimeni nu-l va ataca, Își permite să treacă foarte aproape de linia frontului nostru” - am comentat eu bâzâitul avionului... Ne-am tras În umbra tufelor de la intrarea
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
opri și-i dădu de veste că ajunseseră. Culae sări din căruță, ținându-și bine găidulca, ca să n-o prăpădească. Din dosul gardului se auzi un câine lătrând ascuțit. Bade Vasileee!... strigă căruțașul cu un glas gros, care răsună în văzduhul nopții, stârnind și câinii de prin curțile vecine. Hai, bade Vasile, ieși afară, că ți-a venit nepotul!... Ușa căsuței se crăpă cu un scârțâit stins și din dosul ei se ivi umbra unui bătrân, care zăbovi puțin în prag
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
acelor clipe. Nu știa nimic despre muzică, iar azi este la fel de neștiutor ca și atunci. I se părea că, deși țintuit pe scaun, devenea un fluture ușor care își lua zborul de pe degetele subțiratece ale doamnei și se avânta în văzduh în căutarea sunetelor pe care nu le putea ajunge niciodată fiind urmate de altele și mai mângâioase sau și mai sprințare. Goana după sunete era întreruptă de vocea blândă a doamnei Ana care îi dădea un fior, o neliniște în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
veșminte de mireasă roiuri de albine lucrătoare, ispitite de polenuri și parfumuri discrete ale florilor albe-rozii. Câmpurile de brândușe de la margine de codru mai dăinuiau cu sclipiri albastre. În stejarii de alături o pasăre își striga numele. Rândunelele harnice săgetau văzduhul. Berzele din vârful unui stâlp de înaltă tensiune clămpăneau în liniștea înserării. Găinile cotcodăceau, curcanii tușeau, grăsunii guițau ca protest la unele intenții ale stăpânilor. Un păun suna alarma. Numai cocoșul țanțoș își vedea de meserie, bucuros că a scăpat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
veșminte de mireasă roiuri de albine lucrătoare, ispitite de polenuri și parfumuri discrete ale florilor albe-rozii. Câmpurile de brândușe de la margine de codru mai dăinuiau cu sclipiri albastre. În stejarii de alături o pasăre își striga numele. Rândunelele harnice săgetau văzduhul. Berzele din vârful unui stâlp de înaltă tensiune clămpăneau în liniștea înserării. Găinile cotcodăceau, curcanii tușeau, grăsunii guițau ca protest la unele intenții ale stăpânilor. Un păun suna alarma. Numai cocoșul țanțoș își vedea de meserie, bucuros că a scăpat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
Și flăcările portocalii cuprinseră încăperea. (The Phoenix) It takes off from the tallest summit of those savage, tall mountains and it defies everything by not taking any look around, by not caring. Look at heading so high in the sky (văzduh), that the human eye looks track of it. In the midways, when the shining height makes it difficult to keep your eyes open, it flies casually around the sun, superposing its orange, red plumage on the yellow, hot light of
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
fi iubit atât de mult pentru a-mi răpit, prețioasa clipă de extaz? Știa și el că numai coloristica îmi rămase pe lume, în afară de el. Iar apoi întreg cerul se întunecă și, ieșite din înalturi, raze de soare coborau în văzduh albul parcă numai pentru noi. Însă eram atât de neimportanți și trecători. Naturii nu-i păsa de noi. Și acest sentiment al zădărniciei îți arată cât ești de norocos să fii prezent și cât de sfântă este amintirea. Eram puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
face îi ignoră pe ceilalți, și e numai ea, singură cu toată iubirea ce își poartă. Se privește pe sine de parcă s-ar uita în oglindă, și se vede în felul său anume. Când zboară se privește pe sine în văzduh, puritatea îi dă dreptul de a se iubi. E ea, singură cu iubirea sa, ca nenăscută, ca fiind în iubire neterminată, ca fiind concepută de iubire. Toată acea gingășie nu o părăsește, lebăda nu trăiește, ea se iubește. Așa și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
-n cununa de raze. Și căci Luna e rea și udă, iar Soarele e blond și bun. Căci Luna alină răcoroasă cu stropi de roua lăcrămioarei ceea ce Soarele a pârjolit. · Trei culori cunosc pe lume: roșu sânge galben soare bleu văzduh și libertate Trei culori cunosc pe lume: văzul melodia și simțirea Cu doar doi ochi: căprui deschis, spălăcit calzi, inteligenți și verzi periculoși · Iar dacă ai îndoieli, el te va lua în brațe și te va iubi. Îți va trece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
grozăvia și în măreția ei. Pesemne că un vârtej se abătuse în vecinătatea ferestrelor apartamentului amărât, în care locuia tânărul, căci vântul, în turbarea lui, își schimba aproape mereu căile, iar norii, denși peste măsură, se strângeau din toate părțile văzduhului, năpustindu-se cu o aprigă repeziciune unul asupra altuia, dând naștere unor urlete înfiorătoare și acoperind până și ultima rază de lumină a lunii. Înfricoșat peste măsură, Anton făcu lumină în antreu și, întorcându-se în poziția pe care o
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
tot timpul în zare, și în spatele cărora părea că se află mereu gânduri adânci și tulburi. Avea linia de contur a nasului hotărâtă, în stil grec, care, împreună cu bărbia pronunțată, ofereau vigoare întregului său chip, lăsând parcă impresia că spintecă văzduhul. Iar buzele sale, aprinse și bine conturate, erau suficient de cărnoase și de ispititoare, încât știau să sădească, în oricare femeie, dorința de a-i fura măcar un sărut... Din întreg tezaurul de femei ce îi trecuseră, până la vârsta lui
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
neagră l-a lovit atât de puternic peste mâini, încât a crezut că a primit o lovitură de ciocan sau ceva asemănător. Mâinile i-au amorțit și nu le mai putea mișca după voință. Atunci s-a gândit să întrebe văzduhul, pentru că el nu dădea atenție tulpinei: -Cine ești, te rog, vorbește mi, vreau să înțeleg despre ce este vorba. Dacă nu, am venit cu toporul, uite-l, cu care o să tai în stânga și în dreapta pe oricine nimeresc și pe care
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
bucuriile noastre. În tine se prind dorurile unui neam întreg! Din Tine se revarsă nădejdile de mai bine și năzuințele înalte! Pe Tine Te slăvește cerul și Ți se pleacă pământul Românesc! De Tine se cutremură dușmanii și se-nfioră văzduhul! Poporul român închinându-se înaintea sfântului Tău mormânt, Te roagă cu smerită evlavie: Străjuiește, veșnic, destinele neamului nostru! Insuflă-ne virtutea tăriei în vremi de primejdie și coboară-n sufletele copiilor noștri pilda jertfei Tale care ne duse la biruință
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
acestui studiu. Dar nimeni nu se naște Învățat; și adesea, când te-ai dumirit În sfârșit și ai priceput lecția, e prea târziu ca aceasta să-ți mai folosească la ceva. Fapt e că mica domnișoară blondă, cu ochii ca văzduhul senin și rece al Madridului iarna, a zâmbit recunoscându-mă; ba chiar s-a aplecat ușor către mine În foșnetul de mătase al rochiei, În timp ce sprijinea o mână delicată și albă de rama ferestruicii. Eu mă găseam lângă scara caretei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
negre de pe coperta trandafirie mi-au lovit ochii nepregătiți cu o forță plină de violență. Am fost cuprins de același soi de amețeală sau vârtej care obișnuia să mă lovească atunci când tata arunca în joacă bietul meu trup sus, în văzduh, ca apoi să mă prindă în cădere. Din acel moment literele începură înspăimântătorul lor dans, acel vârtej de semne care încă nu s-a sfârșit. Și învățătoarea ne-a tâlmăcit scrisul. Acolo stătea scris așa: VREI SĂ CITEȘTI? Nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
întrebat dacă nu are trebuință de o astfel de pasăre și, spre mirarea acestuia, Ceasornicarul i-a spuse că da! Când i-a adus vietatea, meșterul a plătit-o, apoi i-a dădu drumul, privind-o cum se ridică în văzduh. A ceru să i se aducă altele...Nu a mai glumit nimeni fățiș, dar, între ei, oamenii se amuzau. Atelierul se închidea la opt seara. Ceasornicarul încuia pe dinăuntru obloanele și ușa, apoi trecea în altă încăpere, ce-i servea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
bucătărie. În ogradă sădise flori de piatră, covor, iar în podul casei ținea câteva perechi de hulubi jucători. Galben-roșiatici, cu două moțuri, unul în creștetul capului, celălalt pe frunte, ca un vârtej. Îi privea, în zori, cum se înălțau în văzduhul proaspăt și cum se rostogoleau, apoi, ca niște moriști căzătoare. Cu greu își desprindea Ceasornicarul privirile de la ei. Seara, așadar, meșterul se retrăgea în camera amintită și, după cel mult o oră, se culca; adormea repede. De la o vreme însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
au dat seama că lipsesc și porumbeii! Câțiva inși, asistați de un jandarm, s-au cățărat în pod, însă nici urmă de hulub. Doar câteva perechi de ouă părăsite. Nu îi luase nimeni, totul fusese bine păzit. Poate erau în văzduh, zburau, uneori, ceasuri întregi; zeci de priviri, sute, au tot scrutat înaltul. Mai întreg târgul, spre prânz, era cu ochii pe cer. Când omul Primăriei și un alt jandarm scotociseră întâia oară podul, căutând hârțoagele, nu la porumbei le fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
Sau chiar mai multe. Pentru că la singura poartă cunoscută se simțea, chiar înainte de a călca înăuntru, o boare de aer. Curent. Erau șiruri nesfârșite de oameni ce așteptau la rând pentru a se convinge. Întindeau mâinile spre interior, bâjbâind în văzduh, stăteau cu chipurile încremenite pentru a sesiza orice adiere, ascultau. Și, totodată, cei ce pătrundeau în labirint strigau, chiar de la primii pași, celor de afară: „Da, este aer suficient! Se simte cum circulă! În mod sigur, mai există cel puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]