552 matches
-
la apariția și consolidarea unei conștiințe artistice; are deja, cum subliniază, sintetic, criticul bucureștean, psihologia unui poet profesionist. Are ironie, are siguranță în ceea ce scrie și atacă toate formele lirice. A treia generație a Văcăreștilor este deja instalată în literatură. Vaietul bunicului întemeietor nu se mai aude în poemele sofisticate ale nepotului obosit de prea multă știință. Iancu n-are îndoieli asupra limbajului. N-are îndoieli nici asupra posibilităților lui de a ceti, firea. La Iancu scrierea s-a derobat de
Vocația și proza democrației by Cassian Maria Spiridon () [Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
alte indicii exterioare, remarcă filosofii de orientare behavioristă, așa cum ar fi comportamentele, care ne permit să dăm credit ipotezei că și ceilalți oameni simt durerea. În cazul animalelor vom observa comportamente asemănătoare cu ale oamenilor, precum o zvârcolire sau un vaiet, la care adăugăm și faptul biologic că animalele au un sistem nervos asemănător cu al omului și acest sistem funcționează, de asemenea, în mod similar celui omenesc. Pe scurt, temeiurile în favoarea ipotezei că animalele simt durerea sunt aproape la fel de solide
Etica mediului: argumente rezonabile și întâmpinări critice by Constantin Stoenescu () [Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
să se aerisească, iar câte unul din poznașii grupului care mai era t reaz, ce-i venea să facă ? Aprindea bucăți de hârtie și le băga printre degetele de la picioarele celor care se aeriseau. Ce se întâmpla, vă închipuiți. Ieșeau vaiete care făceau casă bună, în mijlocul codrului, cu răcnetele viețuitoarelor locului, căprioare sau chiar păsări, care, din diferite motive, mai mult de natură fiziologică, erau în perioada unor spectacole care, totuși, te înfiorau... Cei care, eventual, sforăiau, erau supuși la alte
Întoarcere în timp by Despa Dragomi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1236_a_2192]
-
printre iarbă, înnecând-o. În răstimpuri vântul șuiera, gemea și striga parcă după ajutor. Fulgere puternice, luminoase brăzdau toloaca, care clocotea sub descărcările tunetelor. Sub zgomotul ploii, șanțurile dintre ogoare s-au umplut cu apă, s-au umflat și-au început vaietul. Urlau degeaba. Nimeni nu le putea veni să le ocrotească. Arătam ca niște mâțe plouate, din creștet până-n tălpi. Ne-am fi întors să ne adăpostim sub podul de la Posen, dar, distanța era prea mare. Așa că, ne-am luat inima
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
crăpătură a pământului Înghețat. Apoi se retrase de-a-ndăratelea. În tăcerea apăsătoare se auzi dintr-odată un geamăt slab, care-i Înfioră pe toți, căci priviră spre stăpânul lor mort ca și cum s-ar fi așteptat să-l vadă ridicându-se. Dar vaietul venea din altă parte, de sub un morman de paie, unde, legat cu lanțuri de un stâlp, zăcea, Însângerat și cu căluș În gură, Neidhard, stăpânul conacului. Îl dezlegară și-i șterseră sângele de pe fața tumefiată și stropită cu noroi. Lacrimi
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Îi erau sfâșiate, pătate de sânge și fața tumefiată. Nu-l recu noscu pe Simeon și, când cei doi bărbați Începură să-i dez lege legăturile, Încercă să țipe. Dar puterile n-o ajutau, așa că țipătul se preschimbă Într-un vaiet scurt, care le frânse inima. — Domniță Adelheid, nu-ți fie frică! Sunt eu, Simeon, pietrarul! Nu mă recunoști? Am venit să te eliberăm! Tăiară frânghiile care-i Însângerau pielea albă și Johannes Își dădu jos mantaua, acoperind trupul aproape gol
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
desfășura în sediile Siguranței, astfel că ele au fost realizate în cadrul penitenciarului de către echipe de anchetatori formate din localnici și angajați ai Securității din județele în care activaseră grupurile cercetate. Anchetarea în cadrul închisorii avea și avantaje pentru Securitate, țipetele și vaietele celor torturați intimidându-i pe cei mai ușor de impresionat. Închisoarea era organizată și condusă de cadre rămase din regimul anterior: directorul era un om cumsecade, absolvent de drept, iar gardienii erau cei vechi, abia la sfârșitul anului 1949 fiind
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
conducătorul mort stătea căzut cu pieptul lipit pe comenzi. Ieri după-amiază am fost în cartierul Grivița. De la Gară la bulevardul Basarab nicio casă - nici una - n-a scăpat neatinsă. Priveliștea e sfâșietoare. Se mai dezgroapă încă morți, se mai aud încă vaiete de sub dărâmături. La un colț de stradă trei femei boceau cu țipete ascuțite, rupându-și părul, sfâșiindu-și hainele, un cadavru carbonizat, scos tocmai atunci de sub moloz. Plouase puțin dimineața și peste toată mahalaua plutea un miros de noroi, de
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
segment al ei, În copilărie sau tinerețe, după care suspină atâția nostalgici și poeți de-a doua mână. Sigur, la o anume uzură a corpului, dar și la o anume, puțin discutată, oboseală a psihicului, apar motive de „nemulțumire”, de vaiete mai mult sau mai puțin oneste, unele chiar motivate, dar... nu cumva și celalalte vârste și-au avut impedimentele lor, grave sau mai puțin grave, de care am uitat?; de ce?, nu cumva pentru că ni se părea că moartea este infinit
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
istoria noastră recentă, o răsturnare benefică, uimitoare, mai ales pentru veșnicii sceptici și pânditori ai dezastrului național: la 1859, la 1918 și „între războaie” când sudura națională se făcea cu pași iuți, nescutită nici atunci, deși eram liberi, de erori, vaiete și false entuziasme. 2 Începând cu deceniul șapte, a existat nu numai creație reală, majoră, în România comunistă, și, fapt pe care-l ignoră răuvoitor un P. Dumitriu, sau alții care nivelează grosolan istoria și istoria literaturii, ea, creația, nu
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
vorbi cu altă ocazie. Ca vârstă țin de-o generație, dar refuz să mă înregimentez poetic vreunei mode sau vreunui grup, astea vin și trec, important este să-ți combustionezi "cuvântul hărăzit" la modul cel mai sincer cu putință, iar vaietele lui să le așezi pe o partitură care să te satisfacă și în același timp să te particularizeze, în rest totul e poveste și teorie oarbă. Ceea ce ai de spus nu trebuie să răspundă unei vârste biologice, ci doar timpului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
-ntorc trecutul pe toate fețele, ca pariorul pe doi dolari În trenul de-ntoarcere de la curse: „Trebuia să țin ăia o sută de acri În palierul inferior; trebuia să iau concesiunile alea petroliere; trebuia să pun bumbac În loc de roșii”. Un vaiet nazal se Înalță din Vale, un bombănit vast de disperare și regrete banale. CÎnd am ajuns În Vale, eram Încă În pasa proastă de după cură. Nu aveam nici poftă de mîncare, nici energie. Tot ce voiam era să dorm și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
fo curi într-un plutonier, îl lăsară drept mort și, nemaiavând ce păzi, plecară cu toții în oraș. Peste câtva timp, soldații de pază auziră gemete și țipete în partea închisorii păzite de legionari. Legionarii nu mai erau, dar, conduși de vaiete, găsiră pe pluto nierul zăcând în sânge. Îl luară cu ei și, inspectând restul închisorii, găsiră cadavrele groaznic mutilate ale celor 52. Înștiințară poliția, care, sosind, luară cadavrele și raportară cele petrecute. A doua zi, 27 noiembrie, mai mulți legionari
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
plece Înaintea mea! Dar Încercările lui literare n-au depășit niciodată schița și cronica unor actualități ale zilei, sau fantezia minoră, uneori versificată, cu subiecte eterogene tratate cu afecțiune literară, asezonate cu un stăruitor vocabular de enciclopedie universală sau cu vaiete ale persoanei lui Închipuite, totul exprimat emfatic și lăbărțat; amestec bizar de pretenții și de naivități proprii vârstei, dar și contradicției dramatice a aces tui scriitor cu suflet Încă ardelenesc, Ardealul popilor, al Învă țătorilor și al notari lor, și
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
noi, capabili Încă, pe aceste vremuri, de pasiuni devastatoare și pentru care garsoniera de flăcău tomnatec sau de bărbat serios, cu nevastă, băieți și fete mari acasă, nu ajungea să cu prindă și să asurzească grohăitul fiarei lubrice dezlănțuite și vaietele sărmanei victime imolate poftelor noastre. N.D. Cocea, sibaritul corupător de minore, cumpărase pe nimica, departe de oraș, În marginea pădurii, un pavilion de vâ nă toare al grofilor, unde adunase câteva copile scoase din minți, aduse cine știe de unde, depravate
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
străbătînd chiar pînă la patul lui Alberto, din care acesta a sărit mult prea repede. Ne-am ocupat imediat pozițiile, cu toată seriozitatea necesară, În mașina pompierilor „Chile-España“∗, care a plecat În trombă din sediu, cu o viteză amețitoare, dar vaietul său prelung nu mai speria pe nimeni, fiind auzit prea des ca să mai reprezinte vreo noutate. Casa din lemn și chirpici se clătina sub jeturile de apă ce se năpusteau asupra scheletului său În flăcări. Mirosul Înțepător de lemn ars
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
cea cu care erau deja obișnuiți. Sunt în lume normal, într-un schimb universitar normal, întoarcerea acasă li se pare și ea normală. Atunci când îi asculți, ai o impresie tonică de optimism, de existență asumată plenar și firesc. Nimic din vaietul perpetuu al studentului român de aici sau de aiurea, navigând între cereri de burse, căutare de portițe administrative pentru obținerea rapidă de rezidență sau de permis de ședere. Nici din disperarea veselă a africanilor, și mai bătuți de soartă decât
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
casă stil colonial de la 1900, tipică pentru regiunea Québec: veche, plină de cari și nerenovată de cel puțin jumătate de secol. Preotul, un român, slujea într-o limbă greacă chinuită. Complet afon, cu un glas subțire, de fuior de vată, vaietele sale se pierdeau în aerul rece al încăperii cu acustică proastă. Ca și cum nu ar fi fost de ajuns, era și complet lipsit de minimumul de charismă necesar practicării meseriei de preot, o meserie pas comme les autres; din când în
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
cumva să cad în păcat. 66. Primul punct va fi să văd cu văzul imaginației focurile cele mari și sufletele ca șși cum s-ar aflaț în niște trupuri de foc. 67. Al doilea punct. Să aud cu urechile plânsete, vaiete, strigăte, hule împotriva lui Cristos, Domnul nostru, și împotriva tuturor sfinților Săi. 68. Al treilea, să miros cu mirosul fum, pucioasă, murdărie și putreziciune. 69. Al patrulea, să gust cu gustul lucruri amare, ca lacrimi, tristețe și viermele conștiinței. 70
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
aveau! Era unul din Constanța și unul din Mediaș. Ieșeau de acolo transpirați de efort, făceau cu rândul. M. M.: Dar nu vă dați seama că-și făceau rău lor? S. B.: Știți ce era impresionant la băiatul acela? Un vaiet n-a scos. Dădeau în el ca-ntr-un sac. Se uita și sfida. N-am văzut nici până atunci și nici după așa ceva. Parcă nu avea simțuri. A doua zi a fost scos și dus. Probabil că a ajuns
Aşa neam petrecut Revoluţia by Sorin Bocancea, Mircea Mureşan [Corola-publishinghouse/Memoirs/893_a_2401]
-
atenția lui Zibal. Obiec- tul fascinației sale morbide se află sub ochii lui, la înde- mâna lui. „Aplecă lumina prea aproape, încât, tremurând, atinse mâna tâlharului cu sticla fierbinte : o crispație vio- lentă a degetelor se produse urmată de un vaiet surd... La vederea acestui fenomen, Zibal tresări... prin ochii lui scă- părase o inspirație excentrică. Începu să râză cu un hohot care zgudui bolta gangului și intră repede în dughiană.” Termenii în care este pusă în scenă tortura sunt cei
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
din Blacherne ocrotitoarea orașului am îngenuncheat în piață. Ne rugam, ne prosternam cu fruntea în țărână, strigam și plângeam în hohote cu sughițuri, cerând Cerului ajutor... Maria... Te rog... Maria! ...Bubuitul tunurilor și răcnetele luptelor de pe metereze se amestecau cu vaietul mulțimii, cu dangătul clopotelor ce parcă înnebuniseră. Fiecare bolborosea sau își striga păcatele, spovedindu-se Cerului, căci moartea era atât de aproape, ne despărțea un zid. Femeile își smulgeau părul, își striveau la sân pruncii ce țipau... Și lacrimile șiroiau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
temelie pentru suflet la iertarea păcatelor și pomenirea morților. Pentru o țară mică, anevoie-i a sta cu capul sus, spune Vlaicu. Mi-au povestit niște călugări de la Bistrița, începe Juga, că în Noaptea Învierii s-au auzit bătăi și vaiete în gropnița Voievodului Alexandru de li s-a ridicat părul măciucă. Vezi bine, voievodul se căznea să aridice lespedea; bag-samă, voia să ajute Moldova ajunsă la grea ananghie... Și, tot în noaptea aceea, pe cer s-au ivit arătări înfricoșate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
sunt aceleași, la oameni și animale. Că în vastul ei domeniu nu există trepte, ierarhii. Hecuba e superioară numai prin exprimare îndoliatelor sale surori necuvântătoare. În numele cărora vorbește poetul, sătul s-ar zice de suferința prea guralivă a oamenilor. În comparație cu vaietele acestora, care au asurzit istoria și literatura, ce nobilă pare decrepita vacă așteptându-și cu blândă resemnare cruntul sfârșit, ce demnă în singurătatea ei aristocratică - vulpea împușcată în picior târându-se până la vizuina unde, încolăcită ca pentru somn, moare în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
a oferit să ia locul altuia într-un grup de zece deținuți condamnați să moară de foame și sete, într-un bunker al morții ; acolo i-a îmbărbătat pe ceilalți și i-a ajutat să moară, nu în disperare și vaiete, ci cântând imnuri până la sfârșit. Moarte sanctifiantă, ca și a lui Mircea Vulcănescu. Concluzia lui Eugen Ionescu : „Peut-on dire que je suis jaloux de Maximilien Kolbe ? Pour moi c’est la seule existence enviable, la seule existence qui mérite d
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]