883 matches
-
altaicul ulus „câmp, întindere, popor” cu Rusĭ (Rusia). Analiza etimologică globală dezvăluie faptul că denumirile etnice sunt reflexe ale unor structuri vechi și că în devenirea lor ele nu au urmat principii sau reguli fonetice sau de altă natură. Cf. valah, s-lav, po-lab, du-leb, polon, morav, ho-rvat, k-lvat, c-roat, serb, sa-rm, c-eh. Același lucru îl observăm în denumiri precum colon, So-lun. În dicționarul său etimologic al limbii engleze, Onions distinge în forma nordică felagi și în engl. fellow (partener, tovarăș
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
llos, ke-ltoi, ph-rakes, germani, wa-les, sko lotoi (> skytae), sarmatae etc. Forma fellah pl. fellaheen denumește în lumea arabă pe țărani, în timp ce pelasgoi sunt considerați cea mai veche populație rurală în Europa, Asia și Africa. De observat consonanța acestor forme cu valahi, slavi, poleci, coloni, țărani, arabi etc. Elementele prefixoidale dinaintea lichidei marchează sensuri noi datorate adâncirii cunoașterii și evoluției sociale. Astfel sdin slav a marcat ideea de neîngrădit, nelimitat, separat, pentru care vezi șleau (slobod, larg, liber) ca în expresia a
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
unguresc; au venit la Nipru și au făcut tabără (cu căruțe, corturi, turnuri): pentru că umblau ca polovețienii. Au venit dinspre răsărit și au trecut peste munții cei înalți, care deja se numeau Munții ungurești, și au început să lupte contra valahilor și slavilor care locuiau acolo” (p. 40). Din această relatare rezultă două aspecte care desființează teoria venirii târzii a ungurilor în Panonia. Primul constă în sugerarea originii rusești a numelui lor: sl. gora „deal”, iar „lîngă deal” - u gorî, astfel
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
ungari, hungri, hungari, care confirmă apartenența la rasa hunică, la semințiile turcești și rudenia huno maghiară. În Faptele ungurilor, de secretarul anonim al regelui Bela, relatarea din cronica vechilor ruși privind locuirea Panoniei, la sfârșitul secolului al IX-lea, de către valahi și slavi, se prezintă completată și interpretată în viziunea unui scriitor maghiar de mai târziu cu câteva secole. Astfel, „ducii rutenilor” îi rugau pe maghiari care, după ce trecuseră pe lângă Kiev la 898, zăboveau în Galiția, să treacă peste munți în
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
la 898, zăboveau în Galiția, să treacă peste munți în Panonia: „... quam terram habitarent Sclavi, Bulgarii et Blachii ac pastores Romanorum” (FHDR, p. 31), care înseamnă că, la venirea acestui val de maghiari, Panonia era locuită „de slavi, bulgari și valahi, precum și de pastorii (= preoții) romanilor”. Introducerea în cronică a bulgarilor reflectă ideea de continuitate a hunilor bulgari (strămoșii ungurilor) în Panonia, „que primo Athile regis terra fuisset” (care ar fi fost mai înainte țara regelui Atila), în timp ce „pastorii bisericii romane
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
-lea, după ce slujitorii ortodocși de limbă slavă ai bisericii din Constantinopol fuseseră izgoniți de acolo și înlocuiți cu pastorii bisericii de la Roma, care propovăduiau creștinismul în limba latină. În Evul Mediu, cuvintele latin (și roman), pe de o parte, și valah, pe de altă parte, își confundau sfera semantică. În „Viața lui Metodie”, solia care a cerut împăratului Mihail de la Constantinopol cărturari pentru introducerea cultului creștin în limba slavă la moravi venea cu următoarea motivare: „Sânt veniți la noi mulți învățați
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
altă parte, își confundau sfera semantică. În „Viața lui Metodie”, solia care a cerut împăratului Mihail de la Constantinopol cărturari pentru introducerea cultului creștin în limba slavă la moravi venea cu următoarea motivare: „Sânt veniți la noi mulți învățați creștini de la valahi, de la greci și de la nemți și ne învață fiecare într-alt fel” (Olteanu și colect., p. 305). Expresia „de la valahi”, în opoziție cu „de la greci și de la nemți”, înseamnă aici „de la latini/romani”. În aceeași accepție se întrebuințează și cuvântul
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
introducerea cultului creștin în limba slavă la moravi venea cu următoarea motivare: „Sânt veniți la noi mulți învățați creștini de la valahi, de la greci și de la nemți și ne învață fiecare într-alt fel” (Olteanu și colect., p. 305). Expresia „de la valahi”, în opoziție cu „de la greci și de la nemți”, înseamnă aici „de la latini/romani”. În aceeași accepție se întrebuințează și cuvântul latin. Într-un document transcris în secolul al XVI-lea se spune, în legătură cu creștinarea slavilor, că aceasta a avut loc
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
unor noi grupări etnolingvistice care se structurau în urma romanizării. Organizarea unei mari unii la începutul secolului al V-lea, care acoperea proporțiile vechii Dacii, a constituit cadrul de consolidare a romanității orientale și de afirmare a unității etnolingvistice a tuturor valahilor din jumătatea de est a Europei. În acest cadru fluctuant, măcinat de dispute teritoriale, confesionale și etnice, supus în repetate rânduri incursiunilor unor populații „străine”, străromânii au evoluat cu sentimentul unității întru latinitate și creștinism, după căderea Romei (sfârșitul secolului
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
ca și pentru latini Alani, formă atestată la Plinius. Având în vedere alternanța l/r, formele Aria și Ariens, denumiri antice pentru populația Indiei (vezi GE, art. Inde), sunt egale cu Alai și Alanoi. Aceste forme, împreună cu gali, celți, welsh, valah, Galiția, Halici etc., reprezintă evoluții diferite, sufixale și prefixale, ale miezului lichid. Vocalizarea lui l în formele sufixate cu n și contragerea cuvântului (cf. rs. pólon „plin” cu srb. pun) au dus la apariția formelor uni, huni, ven(eți), hani
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
graiul cel chiar românescŭ”(p. 273): „O parte însă mai mică, și substantive și verbe, au în sine împrumuturi din toate limbile vecine, dar mai mult din cea slavă, iar mai puțin din limbile ungurească și turcească” (p. 212), „limba valahilor ieste limba vechilor romani, amestecată sau mai mult stricată cu sârbească, rusască, dățască, horvățască, slovenească proci” (p. 271); „Și aceasta ieste pricina de s-au străcat lăcuitorii acestor țări graiul acum la a doo descălecătură, cu graiul strămutat și schimbat
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
mărturisește, măcar că între multe și deosebite neamuri au stătut, însă cineva despre locurile lor să-i dezrădăcineze n-au putut. Căci din polcurile și coloniile, adică sloboziile, pre carele Traian și alți împărați ai romanilor le au adus în Dachia valahii aceștia se trag” (Ib.). De aici până la înțelegerea pe deplin realistă a romanității orientale mai este mult. Se vede însă acum, în partea finală a HVR, că autorul a întrerupt brusc redactarea operei sale al cărei fundament teoretic se dovedea
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
adusese cândva în Dacia, totuși colonii și alții, care își începuseră deja lucrările gospodărești, au rămas aici. Ei au stricat limba slavă (= limba proprie, a autohtonilor - M.L.) prin luarea în folosință a limbii latine, pe care o întrebuințează și acum valahii, dar stricat” (HVR, p. 211). În această relatare, două erau aspectele de neacceptat pentru Dimitrie: 1) faptul că după retragerea legiunilor italice au rămas în Dacia colonii (= țăranii) și alți latini din păturile lucrătoare, cărora li se atribuie romanizarea Daciei
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
aceea el a și început DM cu capitolul Despre numele vechi și cele de astăzi ale Moldovei. Împins ulterior de necesitatea de a completa descrierea Moldovei cu istoria acesteia, el purcede la elaborarea istoriei neamului său prin cuvintele (român, moldovean, valah etc.) care îl definesc pe acesta. Întreprinderea dovedindu-se imposibil de finalizat, el abandonează proiectul DMN și elaborează HMV, în care istoria numelor redevine capitol, plasat de data aceasta la sfârșitul cărții. În plus, Dimitrie intenționează acum să implice în
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
colonizarea romană ar fi fost mai slabă, și subsumarea Munteniei la Moldova (HVR, p. 26). Cuțovlahii sunt prezentați de Cantemir pe fondul evenimentelor din Bizanț de la finele secolului al XII-lea și începutul secolului al XIII-lea, evenimente în care valahii erau implicați major. În acest context domnul lor Hris este prezentat, în viziunea cronicarului bizantin Choniates, ca fiind „mic de stat”, motiv pentru care i s-ar fi zis Κονδοβλαχος, adică „vlah mic”, iar „cu vremea nărodul lui să-i
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
neafectate pertinent de latinizare și de indoeuropenizare din vastul spațiu euro afro-asiatic. Este vorba de zonele lingvistice ugro-finică, mongolo-turco-tătară, bască, arabă etc. 13. Proiectarea romanizării asupra întregului spațiu din sudestul, centrul și estul Europei este confirmată de larga atestare a valahilor în aceste zone. Evoluția etnolingvistică a bazei traco-latine în spațiul cucerit de romani în est nu a fost însă unitară în direcția romanizării. La ieșirea din evul mediu a fost constatată o fragmentare și intersectare etnolingvistică în acest spațiu, fenomene
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
Ucuriș, 57 ugri, 66 Ugrovlahia, 64 Uiasca, 57 Uiești, 57 uiguri, 69 uliță, 100 un, 66 ungar, 64 Ungaria, 60 ungur, 57 ungurean, 64 uni, 66 Unia, 67 a urca, 69 urdă, 133 urdiniș, 134 a urzi, 134 uzi, 68 valah, 52 valet, 186 vasal, 74 Vasca, 57 Vaslui, 57 Vașcău, 57 vatră, 43 Văcăști, 57 Văculești, 57 a vărsa, 103 Văsoaia, 57 Văsui, 57 vânat, 97 vârcă, 69 a vârî, 136 vârf, 69 vâslă, 74 Veaca, 57 vecin, 110 a
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
de George Uscătescu, Vintilă Horia, Valeriu Anania, Pamfil Șeicaru, Nicu Caranica, Lucian Blaga, Ștefan Baciu, Vasile Vasilachi, Dumitru Ichim, Ana Blandiana. Se traduce din Grigorie de Nazianz și Rabindranath Tagore. Valeriu Anania tălmăcește în română Acatistul Sfântului Nou Mucenic Ioan Valahul. Alți colaboratori: Aurelia Diaconu, Pan M. Vizirescu, Felix Dubneac, Nicolae Mladin, Petre Pascu, Gabriel Popescu, Traian Radu, Valeriu Streinu, Sandu A. Tudor. A.S.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286481_a_287810]
-
ne spune că la vremea descălecatului domnitorului român în Țara Românească, acesta venind din Țara Făgărașului ca Mare Herțeg cu oaste și popor, avea lîngă el în calitate de comandant al oștilor domnești pe Hatmanul Budac, exista deci în oastea acestuia un valah cu acest nume. Aceasta se întâmpla în secolul al XIII lea, ca urmare a presiunilor înaintării hoardelor mongole care împânziseră zările asupra întregii Europe. Tot din legende mai știm că aproximativ în aceeași perioadă, tot datorită năvălirii armatelor lui Ghinghis-Han
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
ungurilor se mărginește la răsărit cu bulgarii, de care îi desparte Istrul numit și Danubiu (e vorba deci de vecinătatea Banatului de pe Dunăre) și la nord cu Pacinații, care, împreună cu cumanii, pradă și fac „multe neajunsuri” țării lui Gelu, ducele valahilor, înainte ca Tuhutum cu ungurii să năvălească dinspre Poarta Mezeșului. Ei ocupă îndată Țara Românească, Oltenia și Banatul și ajung la gura Mureșului, pe Tisa, și la aceea a Tisei pe Dunăre, unde găsim, alături de români, pe bulgari și cumani
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
să găsească provizii pentru cai și pentru ei („ut cum revernierunt tam pro eouis ouam pro se victualia invenirent”) precum și mărturia lui Wilhelm de Rubruck, care scrie că țara distrusă este Cumania, de la Răsărit de Haliciu până la Don, și că valahii sunt supuși tătarilor și le plătesc tribut („Ab orificio Tanais versus occidentem, usque ad Danubium, totum est subditum...omnes solvunt eis tributum.”). Mai mult decât atât chiar, ei au devenit aliați, alcătuind unități de război, care au îngroșat pe acelea
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
cu schismatici, pecenegi și ismaeliți „quoque et valachorum, bezzeninbrum et izmahelitamm schismaticorum”. În sfârșit a cincea oaste era formată din grecii eretici cu bulgarii, sârbii și bosniecii „etiam utpote grecorum, bulgaroram, rassiensium et bosniensium hereticoram auctere Deo gessimus (bellum)”. Trecerea valahilor în rândurile dușmanilor lui Ottokar cu specificarea că sunt schismatici și, mai ales, ca oaste independentă, împreună cu ismaeliții și pecenegii, și alături de ruteni, de sub dominația acelorași, demonstrează că acești români erau dintre Carpați și Dunăre și nu din Transilvania. Prezența
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
se fi mișcat și aceia din Tracia, mai ales că Georgius Pachymeres scrie că se înrudeau. Andronic al II-lea, temându-se ca să nu se facă o uniune între aceștia, socotită ca foarte periculoasă pentru Imperiul Bizantin, a hotărât strămutarea valahilor din Tracia, în anul 1284, sub ochii lui Nogai, cumnatul său, peste mare în Anatolia. De aceste împrejurări politice profitase Ladislau Cumanul și pătrunsese, cum am văzut mai sus, în anul 1283, în urmărirea cumanilor, până în Moldova. Dacă Nogai nu
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
participat la asasinarea regelui ungur și români, nu precizează ziua, ci numai anul, și nici dacă erau români din Transilvania, ori din Moldova sau Țara Românească. El se mulțumește să noteze numai că în acești ani, cumanii sau polovții cu valahii l-au ucis pe regele unguresc cu numele Voladislav”. E foarte posibil ca asasinatul să fi fost pus la cale de către cumani și români, care aveau de răzbunat siluirile făcute de rege, în temeiul hotărârilor luate de Sinodul de la Buda
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
să fi rămas în țară, unde nu s-ar înțelege ce bază și-ar fi putut crea. De atunci însă, el va fi trecut deci munții și anume în ceea ce Ludovic numește țara sa Moldovana. El trebuie deci înțeles prin valahii nesupuși, pe care, venind din sălașul său din jos (Câmpul lui Dragoș), îi combate un alt Dragoș”. Sub impresia defecțiunii românilor din Maramureș, trecuți în Moldova aflată sub suzeranitatea mongolă, regele și-a petrecut zilele anului nou 1344 la reședința
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]