2,308 matches
-
că arcul libertății, deschis mai larg ca niciodată de la crearea României moderne, va defini destinul nostru european și euro-atlantic, reașezat în noul spațiu favorabil, al schimbărilor geo-strategice. Suntem, în continuare, precum în secolul XX, însă, prea stăpâniți de instinctul distrugerii. Vanitatea, în rândul elitelor intelectuale, este mai puternică decât instinctul binelui național. Continuăm, în sinea noastră, să ignorăm, să disprețuim Statul, sau să-l instrumentalizăm în numele puterii, așa cum a făcut-o regimul comunist, împotriva căruia ne-am ridicat. Libertatea se exprimă
Articol scris de Principele Radu: 93 de ani de la 1 Decembrie 1918 () [Corola-journal/Journalistic/46758_a_48083]
-
parte din elita ei intelectuală, a experimentat în ultimii ani un bolnăvicios exercițiu de admirație sau ură față de indivizi politici, în loc să încurajeze structura europeană a instituțiilor și comportamentul corect față de ele. Nevoia de a fi flatat, ca și ura, disprețul, vanitatea, intriga și gelozia sunt creatoare de emoții, nu de instituții. Ele sunt limbajul indecent al „privatului“ care a năpădit „publicul“. Acum nouăzeci și trei de ani, Marea Unire s-a făcut cu viziune, nu cu vanitate. Ea s-a înfăptuit
Articol scris de Principele Radu: 93 de ani de la 1 Decembrie 1918 () [Corola-journal/Journalistic/46758_a_48083]
-
ca și ura, disprețul, vanitatea, intriga și gelozia sunt creatoare de emoții, nu de instituții. Ele sunt limbajul indecent al „privatului“ care a năpădit „publicul“. Acum nouăzeci și trei de ani, Marea Unire s-a făcut cu viziune, nu cu vanitate. Ea s-a înfăptuit cu strategii și instituții, nu cu umori, lașitate și gelozie personală. Învățătura lăsată de Ferdinand și Maria, de oamenii politici sau de românii care au murit cu sutele de mii în Primul Război Mondial este că
Articol scris de Principele Radu: 93 de ani de la 1 Decembrie 1918 () [Corola-journal/Journalistic/46758_a_48083]
-
indigestă stofă filologică, pentru ca, în final, la capătul ordalițiului de formare, să dea naștere unor texte care denotă o stupefiantă stîlcire: o mutilare definitivă care se recunoaște prin încăpățînarea cu care fac ostentație de expresii fastuoase, grele cît ghiuleaua de vanitate pe care și-o atîrnă singuri de gît. Și al doilea lucru dureros stă în neputința de a intui impresia jalnică pe care textul lor o lasă la lectură. Oare ce impresii încearcă Vlad- Ionuț Tătaru citindu-și rîndurile mai
Cabotinism lexical by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4544_a_5869]
-
îndeamnă la scepticism: dacă toate părerile sînt egale, atunci toate sunt la fel de importante, caz în care nici una nu mai are întîietate, și atunci singura atitudine acceptabilă e resemnarea: e inutil a avea convingeri, ele sunt oțioase și strîmte, rod al vanității. Mai mult, e o iluzie să crezi că adevărul stă în concordanța dintre lucruri și interpretări, pentru simplul motiv că lucruri pure, golite de ingerința spiritului în ele, nu există. Realitatea în sine e o brașoavă, natura fiind de fapt
Umorile adevărului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4583_a_5908]
-
unde cronicarul a dat peste cîteva extrase din luările de cuvînt ale compozitorului. Unul dintre ele merită să ajungă sub ochii citorilor României literare, pînă într-atît de crud e în adevărul pe care îl surprinde: „Nu este o manifestare a vanității jurămîntul meu de a refuza înregistrarea și conservarea muzicii. Pur și simplu nu pot proceda astfel. Sunetul este ceva viu, legat de spațiu. Discul - oricît de perfect ar fi el fabricat în ziua de azi - conține efecte sonore care nu
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/4377_a_5702]
-
anii din urmă a-nceput să se mai strecoare câte-un exemplar. Fără-ndoială, toată această goană după pietre prețioase ține strict de pasiunea pentru literatură. Și ce dacă? Fără un dram de asemenea pasiune, însăși critica literară e curată vanitate. În plus, cred că fenomenul Aer cu diamante trebuie discutat și așa, cu tot cu legendele empatice din jurul său. (O astfel de legendă însoțește de altfel și publicarea volumului. A povestit-o pe-ndelete Florin Iaru într-un serial recent din Academia Cațavencu
De-a wați ascunselea by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5869_a_7194]
-
desființînd-o. În schimb, parcurs cu dispoziția așezată a cititorului care caută motive de lucidă documentare, autorul din Röcken te indispune. Și la mijloc nu e atît nesuferita emfază cu care vorbește de sine ca de un zeu mîntuitor, acea dizgrațioasă vanitate de a-și ridica un soclu de profet irepetabil, ci incredibila fugă de idei: morbida înclinație de a divaga, înclinație din cauza căreia, citit cu atenție, impresia pe care o lasă e de incoercibil spirit delirant. O jerbă de ditirambi umflați
Spiritul ditirambic by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5537_a_6862]
-
astfel scrijelit în istorie, cum au crezut cumva ceilalți nefericiți care s-au nemurit pe zidurile bolnave ale acestei celule întunecate, trăgând nădejde că mareea va avea mai mult de furcă cu numele decât cu trupul; nu, nu am nici măcar vanitatea de a crede că paginile astea ar putea rămâne ca probă - rămășițele unei libertăți zdrobite, care să cadă poate cu tronc posterității. Am mers, în orice caz, mult prea departe ca să-mi mai pot pune speranța în jocuri dintr-acestea
RICHARD FLANAGAN - Cartea cu pești a lui Gould () [Corola-journal/Journalistic/5659_a_6984]
-
care scriitorii și l-au făcut din elan vanitos. Cînd Augustin și Montaigne, cînd Dürer și Rembrandt. Cînd Giubert de Nogent și Villard de Honnecourt, cînd Cranach și Pontormo. Indiferent de breaslă, la toți se simte un iremediabil nerv orgolios: vanitatea de a poza și satisfacția pe care o resimt la gîndul că ochii altora le va admira persoana. Preocupați de ei înșiși într-o măsură ce trece peste pragul obișnuit, artiștii sunt făpturi apăsat narcisice: se iubesc prea mult ca să
Tabloul scris by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5665_a_6990]
-
noroc, mai există și ispășire. Și iertare. Aici, pe pămînt și nu doar în cer. Aș vrea să mai spun că, dacă mergeți, veți vedea un spectacol mare. Nu în sensul competițiilor și ierarhiilor care se stabilesc fals, forțat, cu vanitate. Un spectacol profund, care forează în interiorul tainic și tăinuit al fiecăruia. Un spectacol care ne arată, secundă de secundă, ce este iubirea unui regizor față de actor și cum creatorul se inventează la tot pasul ca cei de pe scenă să-i
Afară, în fața ușii by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/5801_a_7126]
-
pedepsită. Se bea votcă și se desface firul suferinței în patru. O scenă mare, de actorie, de teatru, de viață. Bunica nu poate fără Bunicul. Și nici invers. Tot jocul cu telefoanele, cu vitejii fel de fel, cu orgolii și vanități fel de fel este o altă ipostază a iubirii. După partea întîi a spectacolului, mi s-a părut că mă întîlnesc cu ceva sau cu cineva din Un veac de singură tate. Márquez a bîntuit. Cu fabulosul faptelor de neimaginat
Afară, în fața ușii by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/5801_a_7126]
-
mai lucrat cu vreun pianist tînăr, nu a mai susținut nici o lecție. Pentru mine, așa ceva este nu doar dureros, ci extrem de grav. În cultură s-au întîmplat asemenea erori, asemenea accidente. Se întîmplă să rănim, să existe dispute, înfruntări de vanități, decisiv este ca urmările să nu afecteze prea multă lume secundară conflictului. Dincolo de orice și de toate, experiența și anvergura unei personalități ca a lui Dan Grigore nu pot fi ținute departe de cei ce studiază muzica. Cel puțin. Contactul
Întîlniri by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/5581_a_6906]
-
de valoarea autentică, de aura ei, chiar și năzuroasă, chiar și dificilă. Un artist neliniștit nu poate să fie cineva comod. Dar nu în termenii aceștia ar trebui să mai discutăm. Trebuie să salvăm conștiințe și minți în formare. Dincolo de vanități. Și nu a rămas prea mult timp. L-am privit și l-am ascultat pe Dan Grigore patru zile într-o sală din Palatul Cantacuzino, al Marucăi și, de la un moment dat, și al lui George Enescu. Peste tot am
Întîlniri by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/5581_a_6906]
-
pe copiii noștri? Cum să facem să populăm țara asta cu insule ale fericirii așa cum este cea pe care am locuit patru zile cu Dan Grigore și tinerii lui? Cum să ne întoarcem fața către valori? Cum să ne înghenunchem vanitatea și să recunoaștem că bîjbîim în întunericul veșnic fără ele? Cum?...
Întîlniri by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/5581_a_6906]
-
sufocîndu-le sub inerția formulelor previzibile. Invariabil, interpretarea în marginea textului scade textul, acoperindu-l de patina unor șabloane fioroase, care te lecuiesc de dorința de a-ți rafina viața prin canoane filosofice. Sînt cărți care apar numai spre a mîngîia vanitatea autorilor lor, Filosofia lui Eugeniu Sperantia. Cinci studii analitice făcînd parte din această categorie.
Ultima suflare by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5597_a_6922]
-
cunoscut și pasiunea pentru poezie a arabilor, de altfel imaginea statică, a unei lumi menite mai degrabă meditației, somnului și morții, e chiar reversul modului de viață occidental. Stilul sicilienilor, care se consideră desăvârșiți, are ceva din neclintita infatuare orientală, „vanitatea lor e mai puternică decât mizeria lor”. În această lentoare „vlăguită imediat de lene”, în această grădină a miresmelor și simbolurilor codificate, cu parfumuri care îți dezvăluie o posibilă sursă de inspirație pentru romanul lui Patrick Süskind (și poate, în
O ediție adăugită și o nouă traducere a Ghepardului by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/5087_a_6412]
-
română. În Vocabular purtăreț rumânesc-franțozesc și franțozescrumânesc (1839), Vaillant traduce adjectivul fr. mondain prin „lumeț” (pentru persoane) și „lumesc” (pentru lucruri). În dicționarul francez-român, român-francez al lui G.M. Antonescu (ediția a doua, 1892), mondain era tradus prin „mundan, care iubește vanitățile lumii”, iar mondanité avea echivalarea „vanitate mundană, deșertăciune lumească”. Latinismul mundan fusese inclus de Laurian și Massim în dicționarul academic al limbii române (1876), ilustrat de sintagme ca lucrurile mundane, plăceri mundane, înțelepciune mundană („în opoziție cu sacră, divină”); dicționarul
„De monden“ by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5619_a_6944]
-
franțozescrumânesc (1839), Vaillant traduce adjectivul fr. mondain prin „lumeț” (pentru persoane) și „lumesc” (pentru lucruri). În dicționarul francez-român, român-francez al lui G.M. Antonescu (ediția a doua, 1892), mondain era tradus prin „mundan, care iubește vanitățile lumii”, iar mondanité avea echivalarea „vanitate mundană, deșertăciune lumească”. Latinismul mundan fusese inclus de Laurian și Massim în dicționarul academic al limbii române (1876), ilustrat de sintagme ca lucrurile mundane, plăceri mundane, înțelepciune mundană („în opoziție cu sacră, divină”); dicționarul cuprindea de altfel și termenul mund
„De monden“ by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5619_a_6944]
-
pentru sine nu există, fiindcă atunci cel puțin autorul l-ar distruge. Așadar, ce este jurnalul din punctul de vedere al reabilitării față de posteritate? Nimic. Cine are un dram de conștiință îl va scrie fără nici un scop și fără nici o vanitate. Se poate întîmpla însă ca pentru alții el să devină o realitate obiectivă și această iluzie de corespondență peste goluri poate fi un joc interesant.“ Și atunci cum să nu ți se facă dor de Călinescu, mai ales într-o
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/4497_a_5822]
-
a tăiat buzunarul în van, ca să zic așa. Era gol. Parcă o aud pe T: „Ți-am mai spus. Nu pleca de acasă fără bani!” Eu, acum: „Ei, vezi! Nu-i iau de econom ce sunt.” E o mângâiere a vanității în a constata că un mare scriitor s-a hotărât să scrie tocmai despre tine. Cortazar: „...una din acele ființe care rămân în urmă și acționează numai din inerție, chiar dacă dau dovada uneori de o voință aproape îngrozitoare de a
Însemnări by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/4509_a_5834]
-
ele, ci și limbajul însuși, limba engleză, engleza regală.” (Ibidem, p. 199) Fără milă, cu bisturiu de chirurg, operează pe unul dintre cele mai mari păcate de care poate fi un creator cuprins, autoadmirația: „Cred că artiștii sunt alcătuiți din vanitate, indolență și amor propriu. Blocarea posibilită- ților provine dintr-o hipertrofiere a egoului, care se revarsă într-unul sau în toate aceste trei fronturi. Te sperii de importanța imaginară pe care o acorzi creației tale. Narcisism!”, ca apoi să scrie
Centenar Lawrence Durrell by Horațiu Stamatin () [Corola-journal/Journalistic/4513_a_5838]
-
decât acasă? Plecase dintr-o Românie mică, măcinată de angoasele unui război mare, se întorcea într-o Românie mare, destinsă și încrezătoare în viitorul ei. „Trista țară” își trăia acum euforia unui început de drum, iar Marcel Iancu, dezamăgit de vanitățile atât de puțin culturale ale multora dintre colegii și chiar prietenii săi din Zürich și Paris, afirma: „... m-am hotărât să-mi caut propriul drum și să plec ca misionar al artei noi în țara mea natală.” Aceste cuvinte m-
O schiță de portret by Cătălin Davi () [Corola-journal/Journalistic/4521_a_5846]
-
în fața celorlalți care-l suspectează că taie frunză la câini spunând că lucrează la un roman. Ocupația lui de bază este chiar păstrarea acestei libertăți interioare pe care el o echivalează cu „a fenta modul lor de viață”, „acela cu vanitățile unor așa-zise cariere de succes - în comerțul cu electrocasnice, în imobiliare, în bănci, în orice lucru pipăibil, cuantificabil în bani -, cu mariajurile lor aparent fericite sub care se ascund balauri, cu plozii lor durdulii pe care îi afișau în
Printre rânduri by Luminița Corneanu () [Corola-journal/Journalistic/3317_a_4642]
-
Fundație și de la Palat, să vadă cât au întârziat, se interpelează în toate graiurile și dialectele României pestrițe, și toți dispar, magnetic absorbiți de ușile luminoase unde se vinde plăcerea de-o noapte, uitarea de-o noapte, uscatul triumf al vanității de-o noapte sau scrâșnetul voluptății de-o noapte.” Toată viața lor e un teatru ieftin și previzibil, în ciuda aparenței de complexitate, la premiere se duc ca să-și acorde o pauză, sau ca să afle un răspuns. Piesa la care se
Fantoșe bucureștene by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/3325_a_4650]