582 matches
-
Knut Hamsun este silit să traverseze episoade sociale dintre cele mai dramatice și modul cum administrează el conflictele pe care le trăiește, ne determină să considerăm că un astfel de intelectual este un vanitos. Pentru a analiza structura complicată a vanitosului, apelăm la Adler, care pornește în aventura cunoașterii omului prin a identifica două fenomene general umane, folosite și ca etaloane ale judecării unui caracter: unul este sentimentul de comuniune socială, constituind “fermentul marilor realizări ale culturii și civilizației”, celălalt este
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
vanitatea intră în conflict cu sentimentul de comuniune socială, scopurile noastre exclud binele comun, îl urmăresc doar pe cel individual, cu orice preț, ceea ce nu conferă confort psihologic nici individului, nici grupului în care individul își joacă rolul său de vanitos incurabil. Ca și cum n-ar fi suficient că vanitosul, conștient sau inconștient, se camuflează, și societatea ascunde coroziunea vanității sub dulceața unei terminologii mult mai inofensive : perseverență, ambiție, tenacitate, când de fapt, consideră Adler, ar trebui să folosească termenul negativ de
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
socială, scopurile noastre exclud binele comun, îl urmăresc doar pe cel individual, cu orice preț, ceea ce nu conferă confort psihologic nici individului, nici grupului în care individul își joacă rolul său de vanitos incurabil. Ca și cum n-ar fi suficient că vanitosul, conștient sau inconștient, se camuflează, și societatea ascunde coroziunea vanității sub dulceața unei terminologii mult mai inofensive : perseverență, ambiție, tenacitate, când de fapt, consideră Adler, ar trebui să folosească termenul negativ de vanitate. De cele mai multe ori, crede psihologul, această nevoie
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
este conștient. Desigur există și oameni conștienți de faptul că această autoapreciere constituie punctul de pornire al vanității lor.” (Adler, p.152) De ce este vanitatea atât de crunt amendată de Adler? Pentru consecințele pe care le aduce chiar în viața vanitosului dar și în viața celorlalți. Cum vanitosul este încărcat de dușmănie față de ceilalți în raport cu care duce o politică conflictuală, față de care își manifestă un spirit critic necruțător, cum simulează el bunătatea și amabilitatea pentru ca apoi să prindă victima în capcana
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
de faptul că această autoapreciere constituie punctul de pornire al vanității lor.” (Adler, p.152) De ce este vanitatea atât de crunt amendată de Adler? Pentru consecințele pe care le aduce chiar în viața vanitosului dar și în viața celorlalți. Cum vanitosul este încărcat de dușmănie față de ceilalți în raport cu care duce o politică conflictuală, față de care își manifestă un spirit critic necruțător, cum simulează el bunătatea și amabilitatea pentru ca apoi să prindă victima în capcana scopului său, e de la sine înțeles că
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
o politică conflictuală, față de care își manifestă un spirit critic necruțător, cum simulează el bunătatea și amabilitatea pentru ca apoi să prindă victima în capcana scopului său, e de la sine înțeles că efectele asupra celorlalți sunt nefaste. Dar de ce ar avea vanitosul efecte similare și asupră-și, de vreme ce pare că-și urmărește binele, afirmarea, superioritatea? Vanitatea aduce complicații și viraje teribile în viața unui om numai pentru a ascunde incapacități poate doar închipuite ale acestuia. El își ascute într-atât nemulțumirea de
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
își ascute într-atât nemulțumirea de sine, încât își ucide chiar bucuria de a trăi și fericirea. Apoi, evoluția ambiției nu cunoaște margini: „Este interesant de observat cum atât în basme cât și în realitate, în viața psihică înfierbântată a vanitosului, ascensiunea aspirației către putere poate ajunge până la idealul identificării cu divinitatea.” (Adler, p.163) Putem, acum că am prezentat câteva caracteristici generale ale vanitosului, să conchidem că intelectualul lui Knut Hamsun este un vanitos care adeseori își ascunde vanitatea sub
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
interesant de observat cum atât în basme cât și în realitate, în viața psihică înfierbântată a vanitosului, ascensiunea aspirației către putere poate ajunge până la idealul identificării cu divinitatea.” (Adler, p.163) Putem, acum că am prezentat câteva caracteristici generale ale vanitosului, să conchidem că intelectualul lui Knut Hamsun este un vanitos care adeseori își ascunde vanitatea sub mult mai plăcuta aparență a onoarei. Ba recunoaștem și evoluția vanității până la cel mai monstruos stadiu, acela de a se plasa pe poziții egale
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
realitate, în viața psihică înfierbântată a vanitosului, ascensiunea aspirației către putere poate ajunge până la idealul identificării cu divinitatea.” (Adler, p.163) Putem, acum că am prezentat câteva caracteristici generale ale vanitosului, să conchidem că intelectualul lui Knut Hamsun este un vanitos care adeseori își ascunde vanitatea sub mult mai plăcuta aparență a onoarei. Ba recunoaștem și evoluția vanității până la cel mai monstruos stadiu, acela de a se plasa pe poziții egale cu Dumnezeu. Apoi regăsim în Foamea toate acele consecințe nefaste
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
plăcuta aparență a onoarei. Ba recunoaștem și evoluția vanității până la cel mai monstruos stadiu, acela de a se plasa pe poziții egale cu Dumnezeu. Apoi regăsim în Foamea toate acele consecințe nefaste asupra individului și asupra celor din jurul său. Intelectualul vanitos (care ajunge și din vina lui experimenteze cumpliții colți ai foamei, deși își neagă culpabilitatea) trăiește într-un infern al nemulțumirii de sine, deși cu speranța chiar mărturisită la un moment dat: O să auziți voi de mine! Consecința nemulțumirii de
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
dintre bărbați voiseră să-l ducă înapoi, căci, spuneau ei, se repeziseră la o îmbucătură prea mare pentru gurile lor. Nu era vorba de principiul mușcăturilor din corpul social exterior, cu care se îndeletniceau dezinvolt, ci doar de alegerea prea vanitoasă a prăzii. Își dădeau seama ce amenințare formidabilă plana asupra șatrei din cauza îndrăznelii fără precedent a acelui act, ce atacase nechibzuit de frontal tihna unei familii de vază din Navarra. A da crezare poveștilor fără număr iscate de incident, puștiul
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
dintr-un târg cu morți Înfrigurați În haine cenușii” Poezia lui Alexandru Tăcu nu-i tânguitul cântec de lebădă. Poezia lui Alexandru Tăcu e-o muzică aparent liniștitoare; e-o poezie strigata din blândețea frigului (al dragostei și durerii): Matasea vanitoasa cu farmece trucate Perfida cum În râvna se mișcă viermii uzi Miriapodic sapă urzind pe-ntunecate O tragică osânda pădurilor de duzi” Îndoielnicul hamletian ,,a fi sau a nu fi” este predominant În scrisul sau. Duios că o căprioară și
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
Mândria,demnitatea să nu te părăsească: Mai bună e mizeria cu fruntea înălțată Decât cu înjosire mărirea câștigată, Și chiar de-ar fi să-ți deie a vieții fericire Nu merită ea toată o singură-njosire”. El nu era un vanitos care să se așeze în capul mesei, ci era prezent mereu acolo unde și când trebuia. Negruzzi a fost cu adevărat „secretarul perpetuu” al Junimii, cu mari merite în fondarea societății, în apariția și dăinuirea îndelungată a revistei Convorbiri literare
Junimiștii la ei acasă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1686_a_2905]
-
distanță între ce a fost și ce este, între istorie și prezent. Viitorul va mări sau va micșora diferențele. Rafinat și subtil, distinct și religios, uneori sărac și superficial, ascet și adânc, contradictoriu și cu personalitate, mentor și sfătuitor, uneori vanitos și snob, dinamic și lânced, mirific și nebulos, dramatic și vesel, uneori de compătimit și ocolit, virtuos și imoral, enigmatic și glorios, Iașul se comportă ca după un fel de catehism și norme numai de el știute. Niciodată însă ridicol
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
un om de treabă, un om masiv, tă cut, serios și hotărât. Ieșit de la coarnele plugului, ajunsese colonel; fără cultură, era un trupier din aceia cari nu știu da înapoi. Dar era devotat generalului Florescu. Generalul Florescu era mai mult vanitos decât ambițios, iar în ultimul timp al guvernării lui Lascăr Catargiu a intrigat spre a-i lua locul în fruntea partidului și a guvernului. Petre Mavrogheni era un om cult, o capacitate financiară, dar o fire puțin combativă și fără
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1329_a_2712]
-
Dimitrie Ghica sau Beizadea Mitică era un personagiu mai mult reprezentativ și fără convingeri politice. Conservator prin naștere, prin tradiție, prin educație, avea, însă, și licăriri liberale, ceea ce dovedea că nu era cu totul neaccesibil noilor idei ale epocii. Foarte vanitos, foarte „plin de persoana lui“ - cum i-a spus odată, în Senat, Eugeniu Stătescu -, era câștigat întotdeauna de către cei cari îl adulau. A fost în tot timpul guvernului, de patru ani, al lui Lascăr Catargiu, președinte al Camerei, apoi, când
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1329_a_2712]
-
românesc, o traducere, făcută sau revăzută de Dim. Ghica. Opresc aci reproducția din broșura pe care Beizadeaua a semnat-o: Le Prince Démetrius Ghika. Din aceste câteva rânduri se vede caracterul lui Ghica: mândru, bun român, spirit cavaleresc, leal dar vanitos și nu om de acțiune. În ziua de 13 sep tembrie 1848 s-a mărginit să fie numai asistent al evenimentelor, însă n-a știut întrebuința persoana sa. Apoi a refuzat un rol activ - Prefectura poliției - care reclama muncă și
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1329_a_2712]
-
optimism al lui Maniu, în anul 1944, contrasta puternic cu situația internațională. Conferința de la Teheran stabilise, în decembrie 1943, că România va face de acum încolo parte din zona de influență a Rusiei. Numai înalta opinie despre el era foarte vanitos și socotea că rolul pe care îl deținea în politica internă, îl deținea și în spațiul dunărean și pe plan internațional -, putea să-l facă să se rostească cu atîta convingere. La această deformare a spiritului lui Maniu se adăuga
by Sergiu Dimitriu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1057_a_2565]
-
el. Într-adevăr, toate "notele sale zilnice" ne introduc și mai mult în alchimia intimă a singurului scriitor român care se poate mîndri că a cumulat toate variațiile posibile și ale orgoliului, și ale vanității. Există scriitori orgolioși. Există scriitori vanitoși. Camil Petrescu a reușit să dezică toate tratatele de morală ce despart orgoliul de vanitate deoarece la el orgoliul și vanitatea se află într-o permanentă coexistență. Și încă una deloc pașnică, o coexistență furtunoasă; am putea spune, mai bine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
sau se vinde prost, azi, când criteriul reclamei, al vandabilității întunecă multe valori. Noi, artiștii, „slujitorii gloriei”, o respingem orgolioși, când Ea nu respectă minima moralia, când trișează la rândul ei, coborând, zeitate cum e, în rândurile gloatei capricioase sau vanitoase. Deoarece, credem noi împreună cu alții, gloria - ca o formă înaltă a succesului! - trebuie să fie o răsplată a orgoliului, și nu a vanității, orgoliu văzut întotdeauna ca un „cărăuș al unor mari poveri”, ca o formă de neocolit a servituții
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
Între ceea ce am văzut acolo și ce aud și citesc aici, la Paris, unde fac o escală, diferența mă cam descumpănește. Acest disconfort m-a împins să "fac un bilanț" destinat autorităților noastre îndrituite. Cu atât mai rău pentru micul vanitos care sălășluia în adâncul ființei mele! Într-o regiune în care nu economia, ci ceea ce este îndeobște numit factor cultural constituie infrastructura politicului, cum s-ar putea trece, fără a te minți pe tine însuți, dincolo de instabilitatea întreținută de sus
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
să cred că nu sunt un oltean tipic... Pe vremea nesuferită pe când îmi făceam și eu armata, la Caracal, colegii olteni se înghesuiau pe lângă magazia cu grade și însemne, pe când moldovenii stăteau mai mult pe lângă bucătărie...! Să fie oltenii mai vanitoși decât românii din celelalte provincii românești? Cum se manifestă orgoliul la tine? Nu-mi dau seama dacă oltenii sunt sau nu mai vanitoși decât alții. Atât cât am observat trăind în Oltenia, un sentiment accentuat de mândrie locală se pare
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
pe lângă magazia cu grade și însemne, pe când moldovenii stăteau mai mult pe lângă bucătărie...! Să fie oltenii mai vanitoși decât românii din celelalte provincii românești? Cum se manifestă orgoliul la tine? Nu-mi dau seama dacă oltenii sunt sau nu mai vanitoși decât alții. Atât cât am observat trăind în Oltenia, un sentiment accentuat de mândrie locală se pare că le este propriu. Uneori această mândrie se transformă în înfumurare, în convingerea că alții-ca-ei-nu-mai-există, ceea ce, evident, reprezintă o stupizenie și un sentiment
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
Sau din cauză că acesta e slujit nu de orgoliu, ci de vanitate. Pentru că orgoliul nu suferă satisfacții sub efort, compensații nemeritate, pe când vanitatea umblă după aplauze și le primește oricum. Un orgolios nu acceptă să fie lăudat pe nemerit, pe când un vanitos e dinainte pregătit pentru flatări. Orgoliul e o exigență interioară înainte de a fi un păcat și un comportament. Iar pe dinafară poate trece drept modestie, poate fi socializat ca modestie. În vreme ce vanitatea dă în fudulie iar fudulia, când e atacată
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
ei care face posibilă identificarea de către un altul a unei vieți plasate în acel context de care pomenea filozoful: scriem pentru că vrem să trăim în altă parte. Să fim altcineva, dacă se poate. Omul de la masa de scris este străinul vanitos cu care este obligat insul comun din aceeași cameră să conviețuiască chiar în timpul scrisului; cel care scrie o face cu aceeași mână cu care duce la gură o bucată de pâine. Ce umilință, să trebuiască să mănânci la fel ca
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]