614 matches
-
Presley) Alin(apare la balustradă):Vă rog să dați televizorul mai încet!(Cei doi ies) Tabloul 2 Scena 1 Camera în care locuiește Monica.O fereastră mare luminează toaleta cu oglindă;un taburet;un pat bine încadrat de noptiere și veioze;un șifoner;două fotolii;o măsuță și o amforă cu flori.Un cd-player.In cameră sunt Alin și Monica. Alin:S-au liniștit.Merg să-l aduc pe Dorin. Monica:Perfect.Abia aștept să mi-l prezinți.Mam gândit și
BANCHETUL CUGETĂRILOR by Eugen - Nicuşor Marcu [Corola-publishinghouse/Imaginative/1594_a_2966]
-
sumbră. În urma mea auzeam zgomotele ritmice a unui baston ce pipăia... Am Întors capul și am zărit chipul fantomatic al unui orb care căuta o ieșire... M-am trezit Înspăimântată rătăcind cu privirea prin odaia În care - lumina difuză a veiozei se răsfrângea cu blândețe asupra lucrurilor din jur. Înăuntru ființei mele se cuibărise teama ! Dimineața, m-am trezit ceva mai devreme, și Încă buimacă după coșmarul ce m-a bântuit, am deschis fereastra pentru a mă Înviora puțin. Ce feerie
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
mă Întrebă: - Nu-i așa că În noaptea asta vei dormi cu mine? Patul este destul de lat. - Da, mamă, o să dorm cu matale! După ce am mai stat cu rudele mele de vorbă, Într-un târziu, am intrat În dormitorul mamei. Lăsase veioza aprinsă iar lumina difuză Îi lumina fața. Dormea ca un copil, abia i se auzea răsuflarea. Am stat și am privit-o câteva minute În șir. Fața ei mai păstrează urmele frumuseții de altă dată, nu are riduri pronunțate cum
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
chioară mă deprimă, refuz să înlocuiesc becurile cu unele slabe. De câte ori aprind lustra, mama se repede să tragă jaluzelele, să nu se vadă din stradă cum abuzăm, să nu ne reclame cineva. Ea și tata folosesc în camera lor doar veioza, iar când își ascultă la tranzistor Vocea Americii, o sting nu știu de ce și pe asta. Restricțiile la căldură, lumină și apă caldă ne indispun. Tomi, obișnuit de la naștere cu baia zilnică, fără de care nu poate adormi, pretinde să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
în noaptea aceea când mi-am simțit prima oară efemeritatea. Eberhart era în vârstă și orbitele ochilor săi îmbătrâniți erau pline de nisip. Iar nisipul acela cenușiu era acoperit de o pieliță ca nailonul, care lucea, reflecta de minune lumina veiozei. Uneori, în grădină, făceam bulgări de pământ cât globul ochilor lui. Calculam cam câte furnici ar putea locui într-unul din ei. Vreo șaizeci, șaizeci și cinci. Eberhart era bunicul meu și pe vremuri dansase pe toate scenele vestite din marile orașe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
ea. Purta uniformă; se numea Helga. Rareori dormeam în același loc. Peretele din dosul camerei era acoperit de un singur tablou uriaș. În rama neagră, nu era nimic altceva decât un lac, nori și luna plină. Adâncimea norilor înghițea lumina veiozelor de aramă de pe perete, așa că în cameră era mai tot timpul amurg. Celălalt mal nu se vedea, sub malul apropiat mai era un jilț sculptat. Acolo stătea Eberhart toată ziua, de parcă ar fi fost pe nisipul de pe malul lacului. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
să fie chiar bunica sau străbunica celui pe care-l fugărește Amália uneori. Deci numai atâta am vrut să-ți povestesc, ca să te simți bine aici - a râs Engelhard, înainte să-mi arate casa. La etaj era o bibliotecă, cu veioză și fotoliu de piele, cum intrai, de la stânga la dreapta, cu tot ce trebuia, de la utilitarism până la hedonism. — Le-ați citit pe toate? l-am întrebat eu. — Pe toate - mi-a răspuns el. — Și v-au plăcut? — Sincer să fiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
a acoperit soarele. Bărbatul roșcovan s-a întors spre mine și, pe un ton aproape indiferent, m-a liniștit: "Nu-ți fie frică. Luăm caii și fugim". Mă trezesc tușind și, câteva clipe, sunt buimăcit. Prin întuneric, abia găsesc butonul veiozei. Ce oră e, oare? Nu e nici patru. În zilele în care am fost fericit aici, lumina invada toate fibrele ființei mele. Nu mai aveam greutate, nu mai aveam vârstă, nu mai aveam amintiri. Trăiam, cu întregile mele resurse, într-
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
în "marele salon". Dar prefer să dorm, să nu mai simt legănările vasului. Iau somniferul împreună cu un tranchilizant și, așteptând să-și facă efectul, citesc dintr-o cărțulie a lui Jean Cocteau, Lettre aux americains. 16 noiembrie Trezindu-mă, aprind veioza și mă uit la ceas. E șase. Așadar, noaptea cea mai dificilă a trecut. Am un sentiment de ușurare și mă felicit că am reușit să dorm. Peste o oră, însă, în "marele salon", satisfacția mea se dezumflă ca un
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
șnițel vienez și varză roșie. La etaj, Carol făcea același lucru. Se băgase în pat cam pe la unsprezece și jumătate. Dan o sărutase pe obraz și îi spusese „Noapte bună, iubito“. Se cuibăriseră în așternut, stingându-și concomitent cele două veioze de la capul paturilor: somnolență simultană. La un moment dat, în timpul nopții, armonia aceasta involuntară se tulbură. Carol, care se obișnuise să doarmă cu picioarele ușor desfăcute și întoarsă pe trei sferturi pe o parte, simți o mână stângace alunecându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
diferite forme, ca sub efectul mișcărilor tectonice. Un portar cu față de iobag medieval - plin tot de negi și posesor al unui nas de Cyrano - îl direcționase către locul unde se păstrau registrele și îi descuiase ușa de plasă. Margoulies aprinsese veioza așezată pe biroul mic de metal și pornise printre rafturi, căutând atent printre cotoarele groase ale lucrărilor și jurnalelor medicale de referință, scoțând din când în când câte un exemplar de la locul său. Era în timpul pauzei sale de masă. Restul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
termometrul n-am mai îndrăznit să-l facem, ultima oară pe mine m-a prins mama punând termometrul pe calorifer, iar acum două săptămâni, înainte de teza la mate, Szabi a pățit-o și mai rău, l-a lipit de becul veiozei și, cât ai clipi, mercurul s-a înfierbântat atât de mult, încât termometrul a explodat, așa că Szabi a încasat-o de la taică-su, cu cureaua de la pantaloni, partea cu cataramă, deci faza asta nu mai intra la socoteală, însă ceva-ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
Totul ar fi intrat ușor în Fiasco, dacă Fiasco-ul ar fi mers. Dar Fiasco-ul nu mergea. Trei cufere pline cu haine, un ceainic, două fotografii înrămate, o savonieră, un scaun, un fier de călcat, o oglindă și o veioză. — Asta e, fată, am spus eu, venind cu ultimele lucruri. — Mulțumesc, iubitule, mi-a spus Selina. Stătea în mijlocul camerei mele de zi închiriate. De acum, asta-i casa mea. E bine. Selina avea trei cărți de pus pe raft, De la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
care semănau cu o serie de upercuturi trase în bărbie. Una din aceste lovituri mi-a blocat practic gâtul și a trebuit să mă întind pe jos, în spatele mesei, până când am reușit să-mi revin. Unghiul în care atârna firul veiozei de la bar m-a făcut să cred că văd firul unui aparat auditiv care ieșea din urechea lui Fielding. Genunchiul meu s-a lipit de al lui Doris o dată, de două ori, și am început să mă gândesc la cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Barbarigo, localul meu italian de aici. Mâine e o zi mare. Mă întâlnesc cu Martina, așa că am mult de citit. Cadoul Martinei se numea Ferma animalelor și era de George Orwell. Ai citit-o? E genul meu. Mi-am potrivit veioza și am înșirat țigările din pachet. Apoi am băut atât de multă cafea încât, în clipa în care am deschis cartea pe care o țineam în poală, m-am simțit ca un criminal din care scaunul electric a stors prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
după o idee originală de John Seif. Am comandat șase căni de cafea și, în același timp, am făcut ceea ce fac în fiecare dimineață la baie, ca un om orchestră. Am contramandat toate întâlnirile. M-am așezat lângă noua mea veioză ajustabilă care privea cu viu interes peste umărul meu. Cititul e singura mea ocupație din zilele astea. Nu mai fac altceva decât să stau în casă și să citesc. Numai că acum era un altfel de citit. Era vorba de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
ce răzbătea printr-o fantă subțire din corpul fetei, de parcă tot interiorul trupului ei ar fi fost de purpură topită. „Ții minte?“ șoptise Ingrid. „Vreau să văd și eu acum.“ Zeci de drăcușori de hârtie, transparentizați de lumina scăzută a veiozei, priviră avid, de pe ghe ridonul pe care erau așezați în ordinea mărimii, tru purile goale ce se-mbrățișau peste cearșafuri. Victor și Ingrid erau acum prieteni „oficiali“. În pauze se-ntâl neau pe culoar, lângă un calorifer, și se țineau de
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
la cenaclul ăla... „Viața Buzăului“. Ia să-l f... eu. Scrie poezii patriotice, nu? Facem o poezie... cum Îi zice... compromițătoare și o semnăm cu numele lui. Să-l văd eu atunci... O să-l chemăm la beci să-i punem veioza În ochi. Scuipă tot, dușmanule! Dar ce necazuri are tovarășul Parolică? — Nu-i treaba ta. Cică vine unu’ mare de la , Birică, și tata e-n găleată cu producția, cu raportările, ce mai, nu are cu ce să-i ia ochii
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
său de vedere, dar nu numai, are perfectă dreptate, să-i numească, pe colaboratori, fie încă în viață, fie dincolo de aceasta, sfinți. E dreptul său, cel mai de preț, pe care nu i-l poate răpi nimeni. Stinge lumina. Aprinde veioza. Se așează pe canapeaua din fața dulapului de sticlă și se apucă de sfat. Cu exemplarul-autograf al autorului în mână. Sfaturile iau forma concretă a unor întâlniri, discuții, dispute, de aduceri aminte plăcute și dragi. Sau invers atât cu viii cât
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
care au pierdut un copil în leagăn să se apuce de un hobby. Este uimitor cât de simplu e să o rupi cu trecutul. Oricât de nemiloasă ar fi viața, poți să mergi mai departe. Înveți să brodezi. Faci o veioză de sticlă colorată. Duc formele în bucătărie; pe lumină, văd că sunt albastre, gri și albe. Sunt din plastic rigid și casant. Niște cioburi minuscule. Șindrile, obloane și uluci minuscule. Trepte, coloane și tocuri minuscule. Nu-ți poți da seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
și cel roz, și cel galben, au tocurile bătucite și făcute praf. Pantofii distruși zac în mijlocul camerei. Helen stă în colțul celălalt al camerei, într-o rază firavă de lumină, în marginea conului de lumină pe care-l aruncă o veioză. Se sprijină de un dulăpior de oțel inoxidabil. Degetele-i sunt rășchirate pe inox. Își lipește obrajii de dulăpior. Pantofii mei plesnesc și zdrobesc culorile de pe jos, și Helen se întoarce. Peste rujul roz este mânjită de sânge. Pe dulăpior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
pe Dumnezeu să coboare pentru o clipă să stăm la taclale despre una alta. închid ochii și-mi las gândurile să hoinărească printre singurătăți o pasăre se lovește de geam se face liniște în cameră e cald respir haotic lângă veioza de pe noptiera din colț sprijinite de ochelarii lui tata câteva amintiri două fotografii și multă singurătate tăcerea crește ca un aluat mă așez în fotoliu și dizolv fiecare imagine aud pași... mă încăpăținez să cred că cineva se apropie de
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
muzicii: "Still my guitar gently weeps". Sfârșitul poveștii și morala ei De vină nu poate fi numai Aspida. Okurina Sicran. Numele străbunicului Okurina sta ascuns între două foi de pergament negru și-și lăsa umbra fulgurată de lumina obscură a veiozei să se întrevadă vag, ca un semn tainic și amenințător. Sicran mototolea absent cu vârfurile degetelor peticele de hârtie neagră, evitând să le privească, dar senzația lor tactilă îi producea un fior rece și lipicios, un gust amar și inevitabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
trebuia decât să întindă mâna. Tot pe noptiera ei, recent, și-a făcut apariția o carte de rugăciuni. Doza de seară și somniferul vor fi înlocuite cu o rugăciune. Fără prea multă convingere, a urmat sfatul prietenului ei. A stins veioza și a început să se concentreze la somn, la un somn agitat, cu multe vise, din care se va trezi brusc, spre a le nota, pentru a se putea gândi la ele, pentru a le dibui sensul. În felul acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
boarfe agățate unele peste altele, aruncîndu-și ochii pe masa din bucătărie pe care zac conserve desfăcute, coji de pîine, pahare murdare, tacîmuri soioase. Se opri în pragul sufrageriei, rezemîndu-se de tocul ușii. Bătrînul dormea dus, întins îmbrăcat pe canapea, cu veioza aprinsă la cap. Își aminti că uneori cînd pica răpus de prea multă băutură sughița și horcăia în somn fără să-și dea seama și fără să se trezească. Nu de puține ori cînd venise să-l viziteze în ultimul
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]