604 matches
-
identitatea, neglijându-i reproșul că îl tratează ca pe un auslander - „se instalaseră comod în clișeu, nu vroiau să-și recunoască eroarea, această atitudine e o adevărată calamitate!”. Nemții, pentru unii conaționali ai lui Wagner, se împart, așadar, în auslanderi (veneticii) și islanderi (băștinașii). Primii, evident, sunt inferiori celor din urmă. E o amplă dezbatere în Germania pe această temă, amplificată în urma afluxului de etnici germani imigranți din țările estice și din Rusia. Richard ne mai povestește, în continuarea subiectului, cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
au ținut să le ție doi din consilieri d-nii P. și A., că se pun în joc influențe și făgăduieli bănești. Mai apoi R.M.S. s-a transformat în C.A.M. și s-a adoptat organizația Discomului (propunere a unui armean venetic cu numele Zorab, care beneficiază de un venit de cinci milioane anual. Așa susține d. O. Han). La Academie, Andrei Rădulescu a vorbit despre influența italiană în legislația noastră. O conferință la care au luat parte toți membrii legației italiene
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
veacul l-aș putea numi și așa, dacă ar fi să iau în tragic ceea ce cred unii despre provincie. Eu am trăit și trăise aici fără complexul provinciei, așa cum, cu condescendență, compatrioții noștri de pe malurile Dîmboviței, deși cei mai mulți sunt acolo venetici, privesc restul țării ce se întinde în jurul Capitalei. Am rămas aici, pentru a putea fi peste tot, pentru a putea privi mai bine, deși uneori prin ceața pe care ți-o ridică în fața ochilor concitadinii nu mai vezi mare lucru
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
aciditatea, "savoir faire"-ul unora de pe-acolo, ba chiar admir dinamismul lor, mă uit oarecum mirat la agitația lor, îmi place să-i întâlnesc în rarele mele prezențe în orașul de pe Dâmbovița. Dar, de regulă, mă întâlnesc cu amici venetici în București. Eu însumi sunt venetic în Oradea. În fond, dacă veni să mă gândesc acum, toată viața am fost un provincial: clujean fiind de la vârsta de un an până la 23 de ani, am locuit în provincia Clujului, în cartiere
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
pe-acolo, ba chiar admir dinamismul lor, mă uit oarecum mirat la agitația lor, îmi place să-i întâlnesc în rarele mele prezențe în orașul de pe Dâmbovița. Dar, de regulă, mă întâlnesc cu amici venetici în București. Eu însumi sunt venetic în Oradea. În fond, dacă veni să mă gândesc acum, toată viața am fost un provincial: clujean fiind de la vârsta de un an până la 23 de ani, am locuit în provincia Clujului, în cartiere mărginașe; în Maramureș eram provincial, în raport cu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
Kafka? Evoci un moment mult plăcut inimii mele, al întâlnirii cu Praga, o adevărată capitală, după cum am putut să-mi dau seama în cele ah! atât de puține zile cât am văzut-o fie și în fugă. Fiind, cum spuneam, venetic în Oradea, ea nu mi-a devenit interioară, intim interioară, încât să o port cu mine și să-mi melancolizeze starea în alte locuri. În fapt, Oradea e pentru mine locuința în care stau, în prezent una mică, o cameră
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
și nedreptatea oamenilor nou veniți, care se cheamă creștini, înfiorau fără excepție pe toți oamenii simpli. Fără să-i fi văzut încă pe creștini, erau scârbiți de ei și nici nu doreau să-i vadă, nici să-i audă pe venetici. Cu deosebire doreau să-i alunge pe creștini din țară și să-i scoată morți din această lume" (op.cit., p.262). Pentru pedepsirea nesupușilor și răzvrătiților, Amiralul va organiza, la 25 martie 1495, o expediție de "pacificare", la care mobiliză
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1571_a_2869]
-
sau, mai bine zis, trecerea sub tăcere a poemei în perioada anilor socialismului, când regimul comunist a făcut din România un satelit al Moscovei, Doina lui Eminescu fiind trecută în rândul operelor interzise circulației, pentru că acuzațiile contra muscalilor și a veneticilor, în general exprimând, în fond, un adevăr indubitabil deranjau sensibilitatea națională rusă și nu doar. Semnificativ este faptul că două poezii ale scriitorului clasic ucrainean Taras Șevcenko, Caterina și Stă în satul Subotov, în care imaginea muscalilor este la fel de blamată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Că astăzi o face o specie, iar mâine o alta, mai bine adaptată unui mediu care Între timp s’a mai schimbat puțin n’are, așa cum cred eu cel puțin, nici o importanță. Paralela de mai Înainte, dintre autohtonul stuf și venetica zambilă de apă, a fost menită tocmai sublinierii acestui aspect. Și aceasta pentru că există o evoluție, mai precis o lege care nu permite existența unei stări staționare a Universului și prin el a Pământului. Că uneori această evoluție se reflectă
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
sursă de căldură unde să ne adunăm la palavre. Care sursă în acest caz e caloriferul. Ulița satului își găsește echivalentul în culoarul pe care ieși precum Moromete să vezi care mai trece pe drum și cu ce treabă, care venetic s-a mai internat - și să-i faci o primire cum se cade. Ar fi și o groază de ritualuri de inițiere. Simplul fapt că ți se cere un foc. Îmi povestea cineva cum s-a pregătit în izolare totală
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
când intri pe teritoriul cuiva, trebuie să saluți. E bine de știut. Adică, scara era teritoriul lui, era proprietar acolo. La țară, ulița e o extensie a casei, un hol ceva mai măricel, stăpânit în devălmășie de toți sătenii. Și veneticii trebuie să dea vamă când se nimeresc pe holul ăsta comun. Care intră trebuia să-și arate respectul. Stima și considerația. La mulțumirile mele, individul a rămas blocat. De fapt, problema lui nu era că nu i-am dat bună
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
flecuștețe. Că i s-au rupt nădragii e doar o chestie colaterală. Important e că toți suntem niște corcituri. Ce-i aia autohton în București. De ce sunt bucureștenii jigodii. Concluzia fusese că în mare parte bucureșteni veritabili nu există. Doar venetici alogeni, care n-au o viață personală. Singurele lor contacte umane se întâmplă la serviciu. Serviciul, singura legătură cu lumea. Așadar, dacă dau chix până și aici, legătura lor cu lumea e compromisă. Ieșirea lor din umanitate. Și de-aia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
convenea lui. Dar nici asta n-ar fi ceva de imputat. Ceva grav și ireparabil. Nici vorbă. Un roman tezist, bătut în cap. Asta aș vrea să scriu. Să preiau clișee de la Miorița. Că trăim într-o lume corcită de venetici buimaci și nu mai știm să apreciem oierii curați și colțuroși. Astea ar trebui să fie modelele noastre. Pe bune, nu știu ce ar trebui să scriu. Dar spre un roman din ăsta mărginit ar trebui să mă îndrept. Nu știu cum se făcea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
ce ea nu înțelege. Experiența de viață a unei țațe e, inevitabil, limitată. Țața a ieșit rar din cartier. Universul ei se reduce la uliță sau la scara blocului. De aceeea tot ce vine din afară e resimțit ca amenințător. Veneticii sunt periculoși. Îți ia timp să-i înțelegi, trebuie să-ți pui mintea la contribuție pentru a-i pricepe și nu merită. Așa că mai bine zici că sunt toți niște proști, niște neica-nimeni. Numai că io nu spusesem așa ceva. Apoi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
jignească unul de douăj’ de ani. Ziceau ca și când peste vreo zece-cinșpe ani orice jignire ar fi avut un oarecare fundament. - Tu ești periculos, mă! Suna din nou destul de flatant. Venea și din faptul că eu m-am înstrăinat, eram un venetic, de câțiva ani plecat la facultate. Eram un pericol. Alte norme îmi guvernau acțiunile și gândirea. Nu mai eram în discursul lor „ăla a’ lu’profesoru’“, cum îmi spuneau până atunci, ci „ăla“. Să-mi spună „a’ lu’ profesoru’“ ar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
bații, femeile și copiii localnicilor. Îi simt parcă și azi mirosul ei cald de etuvă. Viața În Bucureștiul de atunci era patriarhală, leneșă, de trai bun și lesnicioasă pentru toată lumea, iar orașul avea fața unui târg mai procopsit, infestat de venetici și, de aceea, mult colorat; și cu două lumi deosebite, care se ignorau reciproc și de departe: una, similievropenească prin gusturi, lux, maniere și petreceri, cosmopolită prin interese, viții și tradiții, purtându-și frivolitatea prin câteva localuri și cluburi exclusive
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
cioarecilor și al opincilor de acasă, pălărie tare, cravată lavalieră și ghete de ghems cu gumilastic; bănuindu-l, până În ziua de azi, că va fi avut totuși, În sângele lui de munteni, câțiva stropi din cel al „grecului de la Mălureni“, veneticul despre care auzeam că l-a dat la școală și că l-a adus În București pe acest fecior mai mic al lui Moș Ghiță Beldie din Stroeștii Argeșului; de unde, poate, chipul lui, al meu și-al unora dintre nepoți
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
am văzut, curând de tot, atunci când Împrejurările s-au schimbat, pe acest ginere pricopsit al generalului bătându-se În piept și dovedind că este ovrei cușer! Asta ca să scape, credea el, de soarta care tot Îi ajunge cândva pe acești venetici fără Dumnezeu, fără neam și fără patrie, alta decât cea unde pot câștiga cât mai mult din orice și cu complicitatea patrioților de români cu patriotismul În portofel! Bineînțeles, „omul de nădejde“ și-a divorțat fata atunci când ginerele, ajuns pe
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
am auzit povestea, cu mintea mea de copil care nu uită. Ăstora ai mei le datoresc, desigur, complexul dificil de care am pătimit adesea În fața târgovețului pișicher, profitor de tot ce-i vine Înainte și pus pe pricopseală, sau a veneticului cu V În coadă și obraznic, de nu-mi pot nici astăzi ierta cum de nu i-am scuipat În ochi pe prietenii mei Nae Ionescu și Octav Onicescu atunci când Îmi propuneau să mă culc cu o băbătie din lumea
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
pășune, trâmbițatul Încrezut al cocoșilor, vesela Întrecere a cio canului pe nicovala meșterului, toată larma virgiliană a satului românesc, cu lumea lui gureșă la treabă și cu altfel de răsunete, În umanitatea timpurilor, decât cele ale gravilor posedați din Cetate, venetici pe aceste locuri de la anul 1200 și obosiți acum de vechea lor cultură și civilizație, de aspra lor austeritate mo rală și de preaexce lenta lor rânduială economică. Așa, prin urmare, am descoperit, curând după Unire, Sighișoara cea atât de
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
căruia, ori de câte ori trec zilnic, Îi socotesc În gând cărămizile, care numai că n-au glas să ne spună câte cazne amoroase, câte oftaturi minci noase și câte false Îmbrățișări Închid În huma lor negrăitoare. Îmi povestea cu toată seriozitatea un venetic de armean, pri pășit pe la noi ca director al Întreprinderii publicitare americane Walter Thompson, despre superioara competență a surorilor Bădulea, care contribuiau cu experiența lor În moșitul deficien țelor virile ale mușteriilor boieri, spre salva rea bunei reputații a comerțului
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
Independență al Republicii Moldova (1999— 1992) a fost câștigat de militari, acesta a fost pierdut, pe parcurs de politicieni. Ori, politicienii noștri au lăsat mereu impresia că sânt tot de-ai lor. Așa am fost declarați „ocupanți” în propria noastră țară, „venetici” în propria noastră casă, iar cei care au venit de cine știe de pe unde s-au anunțat „agresați” de noi, pentru că n-am dorit să le cedăm de bună voie ceea ce ne-au lăsat părinții și buneii. Acum Ilie Ilașcu
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
în bandaje și, cu toate că abia îl zgâriase, ca să se poată spune că totuși l-a operat, naționalistul a fost încântat. Nu se mai simțea deloc islandez. Se simțea iarăși românaș de-al nostru, gata oricând să-i mănânce fripți de venetici. Politică fără pedigri Maidanezii din parc au nume de politicieni, iar haitele nume de partide. Nu e ceva oficial. Cine nu-i pensionar și nu joacă șah nu înțelege de ce domnul Spirescu îi spune unui câine corcit, care mârâie preventiv
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
viața tineretului nostru - și e firesc, în aceste coloane să ne preocupe îndeosebi tineretul scriitoricesc - s-a căutat de către spirite și mentalități retrograde, sau infectate de morbul unei modernități rău înțelese și rău plasate, cultivarea plantelor fantasmagorice a căror umbră venetică să pricinuiască anemia moral-spirituală a generației de la care se aștepta, datorită grijii și condițiilor aduse de partid, suirea unor trepte valorice în timp, crearea unei generații purtătoare a flăcării prometeice. Curmarea răului, indicarea drumului dezvoltării sănătoase a fost salutată de
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
cca.1366 - 1464). Capitala acestui ținut, Făgărașul, era numită în 1393 «marele oraș românesc» de episcopul ardelean Gobelin. Încercarea oficială de a coloniza aici unguri și sași a mers foarte greu în marea de români recalcitranți. În contactul cu băștinașii, veneticii nu puteau rezista, și desele conflicte și amenințări grave îi determinau să plece în alte părți, unde puteau fi mai la adăpostul puterii de stat. Starea aceasta era determinată de faptul că străinul aciuat aci între români, găsea tot felul
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]