1,179 matches
-
îi ies în întâmpinare pentru a o saluta. Pare bolnavă și suspină în timp ce vorbește: Mă urmărește! — Cine te urmărește? o întreb. — Doamna Yun! — Trezește-te, Nuharoo! Trebuie să fi avut un coșmar. Stătea lângă patul meu, îmbrăcată într-o rochie verzuie transparentă, suspină Nuharoo. Avea sânge pe tot pieptul. Gâtul îi era tăiat dinspre față, ca de un topor, iar capul îi atârna pe spate, prins de gât doar printr-o bucată subțire de piele. Nu puteam să-i văd fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
cu clasa asta de declasați. E masă de manevră pentru politicieni. Dă-le haleală, nu scaune în parlament. E specie fără tradiție, care o să dispară. Nu flutura unor dobitoace steagul. Orăscu călca cu pași de ostaș din regimentele de gardă. Verzui, raglanul său părea o pelerină aristocratic umflată de vînt; sclipea de parcă ar fi avut solzi. Dintr-un fund de gang, un individ se repezi deodată către noi. Smulgîndu-și basca de pe cap, i-o întinse lui Orăscu cu gest teatral și
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
eu sunt rudar și atât. Să nu mă Înjuri niciodată de mamă. Mama e bolnavă rău, zace. Când s-o face bine, Îți dau voie să mă Înjuri și de mamă.” Lică spălase apoi pijamaua Blondului cu săpun de casă verzui, care mirosea a pelin. Nici cu masa nu se descurcaseră responsabilii taberei. Pentru Început, fiecare trebuise să mănânce - În dormitor, pe valiză - ce avea de-acasă. Pe Lică nu-l chemase nimeni să pună laolaltă ce-aveau de mâncare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
unor țevi prin care Stația pompa apă din Dunăre și o Împingea În canalele de irigație. Gropanul era legat de Dunăre printr-un canal lung, Îngust și adânc. Apa lui nu semăna cu a din jăpși: era limpede, rece și verzuie și ascundea În nemișcarea ei taina adâncurilor de nimeni văzute. Clătiră plasa În apa cea limpede și o Întinseră la uscat pe iarbă. Se apucară de foc. Lică meșteșugise o Întreagă clădire de uscături și bucăți de buturugă. Zicea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
canale săpate adânc, pline cu apă sorbită din Dunăre de o stație uriașă și răspândită, apoi, pe câmpuri de multe altele, mai mititele. O singură dată un soldat care dormea la volan Își mânase, fără să vrea, camionul În apa verzuie și plină de brădiș a unui canal. Fiecare din cabină Își frânsese ceva oase: coaste, mâini, un picior. Fierătania se Înfipsese cu botul În apă și ținea fundu-n sus, parcă a batjocură. Înainte să-i urce Într-o dubă verde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
care se Încumetau să străbată hățișurile În partea lor cea mai de jos, acolo unde soarele cu greu pătrundea câteodată, prin cine știe ce spărtură În frunziș. Cu ceva vreme Înainte ca viitorul lor prieten, Lică, să sfârșească În apa adâncă și verzuie a Gropanului, cei doi veri săriră gardul curții de orătănii a unui vecin care, dacă i-ar fi prins, le-ar fi măsurat spinările cu aracul. Păsările zburătăciră speriate, porcii Își scoaseră printre zăbrelele de lemn râturile Înnămolite și cerșiră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
tulbure zăcea Eleșteul. Pe vremuri, fusese săpat după voința unui boier cu destul noroc În viață - plecase În străinătate cu puțin Înainte de a nu mai putea să plece. La Început era adânc, cu malurile tăiate drept, și-n apele lui verzui sălășluiau crapi și carași pe care boierul, ca să-și bucure musafirii, Îi pescuia cu undițe În cârligele cărora Înfigea gogoloaie de mămăligă iar nu râme, căci oaspeților le făcea scârbă zeama galbenă ce curgea din ele când erau Înțepate. Conacul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
soldatul Cătănuță fusese Încătușat, cu tot brațul care Îi atârna, și zgomotele se potoliseră În curtea Îmburuienată, poetul și pictorul Marin Foiște găsise acea pânză pătată de sânge și plină de țărână. O ridicase, o scuturase, o clătise În apa verzuie a primului canal de irigații de lângă sat, apă tulburată de pompele cu care fusese potolit incendiul. Peste câțiva ani, țoala cu Însemnele căilor ferate pe ea acoperea scaunul pe care, În biblioteca sătească, Își sprijinea lutul cel vremelnic, În timp ce-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
coșmarele nopții. Liniște. Rareori, se aud pașii santinelelor, cadența lor metalică. Toxinele nopții răzbat, din când în când, în gemetele vreunui bețiv, ca în bolboroseala unui scafandru înfundat în uleiul gros al craterului fără fund. Gemete rebele, haotice, scurtă flamă verzuie, înjurături și alcool. Și iarăși tăcerea tenebroasă și bocancii blindați, lovind ritmic caldarâmul. Întunericul scrâșnește, țâșnesc rafale de lumină. Tablă roți șuruburi lovite, zgomot de start enorm și infirm. Namila se urnește din loc, farurile se leagănă în oceanul negru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
intercepta privirea fixă, fosforescentă a gurii de burlan de la colțul clădirii, unde se refugia cotoiul vagabond al străzii. Nu rămăsese din sulul felinei, înșurubat ca un dop, în cotul strâmb de tablă, decât privirea electrică: luciul unei melancolii scrutătoare, pulsație verzuie, sângerie în care se concentrase, pentru o instantanee incursiune de contact, vecina Veturia. Simulacre jur-împrejur, capete de carton și cenușă! Echivocul în care se intersectau releele clipei, plictiseala otrăvită, isteriile amânate, măștile, măștile gata să te livreze, din neatenție, între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
citească masca profesorului, vineri, la ora 11 și patruzeci și șase minute șase secunde, când Tolea rememora, preocupat, privind panoul cheilor din fața sa, secvențele ultimei întâlniri cu vecinul Gafton. Nimic, nimic, nimic nu deslușea Mateiaș, nimic nu intercepta persistenta privire verzuie a polițistei Gina. „Știi ce a urmat. Dar poate nu știi cum se desfășurase prima dintre acceleratele convorbiri de la sfârșitul lui august. La 25 august, Hitler era calm, bântuit de melancolie, la întâlnirea cu Henderson. Regreta că Germania a devenit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
nu mai avea chef, pur și simplu. Un arlechin brusc îmbătrânit, în salopeta sa neagră de lucru. O mască obosită, ridată. Și când te gândești că pământul nu-și încheiase nici măcar o rotație în jurul axei sale. Cerul, o mică elipsă verzuie marca SEIKO, arăta 1:24:14. Nu trecuse nici un sfert de oră! Ora unu și patruminute și paisprezece secunde care au și zburat, s-au dus, 15, 16, 17, 18, hipnotizatorul lansă finalul: „Asta-i tot,dulcissime“. Și se înclină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ai fost acolo, ai fost? Profesorul deschise ochii mari, neînțelegând despre cine și despre ce este vorba. Nu despre el, evident, nu înțelegea, bietul, confuzia în care se trezise funcționara care îi era colegă. — Hai sictir!... Șuieratul cuvintelor încolăci aerul verzui și se prelungi, parcă, într-o mână lungă, albă. Din mâneca mătăsoasă căzu pe pupitrul roșu o pungă albă, lucioasă. Degetele lungi, de abanos, scoaseră din punga de hârtie o bomboană. Lungă, paralelipipedică, roz. Apoi, alta, cafenie, cilindrică, lucioasă. Dulciuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
doar doar, poate poate. Nimic, nimic nu durează, nimic. Receptorul lăsat alături, pe masă. Cu dreapta formează numărul, codul surdomut. În stânga, ține mărul. A treizeci și noua rotire a discului. Sună, sună soneria purgatoriului, sună subțire, perforând pereții de sticlă verzuie, suprapuși, bariere sticloase, pe care cresc jerbe imense de putregai și fosfor. Nimeni, nimeni nu vrea să-și întrerupă somnul, hibernarea. Nimeni nu vrea să-și recunoască numele, vocea, nimeni nu vrea să scuture mlaștina groasă a apatiei care înghite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Nu izbutea să scape de obsesia consultației ascunsă în dialogul cel mai banal, de rutina exercițiului polițist al medicului. Nici despre accidentul din adolescență nu aducea vorba, deși revedea, cu siguranță, adesea, în minte, bicicleta liceanului izbind brusc umbra informă, verzuie, mârțoaga de babă, blestemul în istoria familiei Vancea. Nici episodul morții lui Marcu Vancea nu îl ispitea. Nu întreba nici când cum unde s-a sfârșit Dida, nici despre fostul coleg Mircea Claudiu și glaciala lui nemțoaică în călduri. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
plecare. La șapte mă trezesc cu telefonul lui: Tudore, vino repede c-am încurcat-o, n-am dormit toată noaptea de draci! Da’ de ce să ai draci? - eu de colo. Nu draci din ăia, adică nervi, draci adevărați, din ăia verzui, cu coadă de șobolan. Hai, măi omule, de unde să intre draci în bloc? Prin pereți au venit, asta-i, dacă n-am zugrăvit anu-ăsta de Paști! Acuma nu mă lasă să fac nici o mișcare, m-am dus la Mântuleasa, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
o puștoaică de cinșpe-șaișpe ani, care dimineața stătea ca într-un jilț imperial la prima ramificație a trunchiul arborelui, între două crăci mai groase decât trunchiurile copacilor din jur. Stătea și fuma, cu picioarele goale în adidași spânzurând spre apa verzuie. În timpul ăsta, contempla cu ochii micșorați panorama orașului în dimineața de primăvară ploioasă. De pe mal, un puști tot încerca s-o agațe cu bățul undiței - i-a prins chiar poala puloverului, i-a ridicat-o, ea a zvârlit scurt din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
căscat îndată gura în care mi-a intrat tot trupul, îngreunat de hainele de iarnă. Nu mai știu ce face în urma mea Alecs, îl aud numai țipând când îmi iese capul la suprafață, pe urmă în fața ochilor am doar apă verzuie cu vegetație mișcătoare, ca într-un film dat pe repede. Viața mea problematică se derulează în raccourci, începând evident cu nașterea tot într-un mediu acvatic, episodul pe seama căruia îmi plăcea pân-acum să mă amuz evocându-l, fiindcă nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
la lume, simțind că încep să mă relaxez. Aud un foșnet. Ridic ochii, și îmi stă inima. Lucy e chiar în fața mea, în superba ei rochie de mireasă, lângă o domnișoară de onoare cât o batoză, îmbrăcată într‑o nuanță verzuie care nu o avantajează deloc. (Ceea ce cred că spune destule despre Lucy.) — Bună, Rebecca, spune Lucy încântată, și se vede limpede că se felicită în sinea ei pentru cât de politicoasă e cu biata nebună care i‑a stricat nunta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
faci cunoștință cu el! zice Lucy. Încă nu l‑am văzut! — OK, spun și‑i surâd larg. Stai numai să‑l reperez! Iau o gură de șampanie, ridic privirea și o văd pe mama, în costumul ei de nuntă, galben‑verzui, îndreptându‑se spre mine. O, Dumnezeule. Până acum am reușit să îi evit complet și pe ea, și pe tata, în mare fugind de ei de fiecare dată când se apropiau de mine. E foarte urât din partea mea, dar știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
de parcă n‑ai nici o legătură. Și voi așa credeți că trebuie să vă purtați cu ea. Haide, Graham. Plecăm. O clipă mai târziu, o văd pe mama ieșind vijelios din cort, cu tata în urma ei și cu pălăria ei glaben‑verzuie clătinându‑i‑se pe cap. Se îndreaptă spre poartă și știu că se întorc la noi acasă, unde o să bem cu toții o ceașcă reconfortantă de ceai. Dar eu nu‑i urmez. Nu sunt în stare să văd pe nimeni în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
lui viață, ca un mare prost? Plecase din Shahkot ca să fie singur. Și ei ce făcuseră? Se luaseră după el. Observă un cărăbuș care se târa afară dintr-o gaură a scoarței chiar sub nasul lui. Înveșmântat într-o armură verzuie, strălucitoare, cu antenele ridicate, cu mănunchiuri de aripi ca niște jupoane transparente ițindu-se ridicol de sub carcasa lui dură ca o scoică; părea o dovadă vizuală a absurdității propunerii tatălui său. Treptat, se calmă. Cât erau de frumoase insectele acestea din jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
șterse jungherul încovoiat de pătura roasă de sub șa și-l înfipse cu forță, adânc, răsucindu-l de câteva ori, căutând să mărească rana cât mai mult. Când scoase arma, țâșni un pic de sânge și apoi un jet de apă verzuie și urât mirositoare cu care umplu până la gură cea de-a doua gerba. Apoi, își astupă nasul cu o mână, închise ochii și-și lipi buzele de rană, bând direct acel lichid respingător de care știa cu siguranță că depindea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
lui și să se ridice în picioare, trebuind să se sprijine de cadavrul cămilei, care, după cum observă, începuse să emane o duhoare acră și pătrunzătoare. își căută gerba și apelă încă o dată la toată voința lui că să înghită lichidul verzui și respingător ce curgea, aproape gros acum, de parcă ar fi fost mai degrabă albuș de ou amestecat cu fiere. Apoi își scoase pumnalul încovoiat, desprinse șaua și tăie cu forță pielea de pe cocoașa cămilei, extrăgând grăsimea albicioasă, un seu rece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
se lărgesc nările ca ale lui Fernando, taurul cel cuminte, când adulmecă petalele florilor. Teribil îmi plac desenele animate. Pe axa principală, care lega Gara de Nord cu Piața Operei, mesele înguste erau acoperite cu hârtie albă, iar pe hârtie rămâneau pete verzui de muștar și sticle maronii de bere. Se defila de-a lungul axei principale, prin fața tribunei de piatră albă, vizavi de Parcul Central. Noi ne adunam totdeauna în dreapta ei și treceam către stânga. La tribună stăteau tovarășii importanți, deasupra lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]