1,785 matches
-
satisfăcător. Femeia, o blondă micuță și vioaie, o conduse către ceea ce se dovedi a fi o ușă cu oglindă: - Vă rog să vă schimbați hainele și apoi să treceți pe ușa din capătul celălalt. Lucy se trezi într-un mic vestiar. Pe un perete era așezată, pe portmantou, o rochie albă foarte atrăgătoare, iar pe podea se afla o pereche de sandale. Altceva nimic. Se dezbrăcă încet, dar se simți brusc implicată. Într-adevăr, n-avea să fie deloc ușor să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
CERUL ERA PE JUMĂTATE ACOPERIT ȘI GONZALES, CU NASUL ÎN VÂNT, OBSERVA CU REGRET CĂ ACEST TIMP, NICI PLOIOS, NICI CALD, ERA CEL MAI POTRIVIT PENTRU O PARTIDĂ BUNĂ. VORBEA ȘI EL CUM SE PRICEPEA DE MIROSUL DE CATAPLASME DIN VESTIARE, DE TRIBUNELE ÎNȚESATE PÂNĂ LA REFUZ, DE MAIOURILE ÎN CULORI VII PE TERENUL ROȘCAT, DE LĂMÂILE DINTRE REPRIZE SAU DE LIMONADA CARE ÎNȚEAPĂ CU MII DE ACE RĂCORITOARE GÂTLEJURILE USCATE. TARROU NOTEAZĂ DE ALTFEL CĂ ÎN TOT TIMPUL DRUMULUI, PRIN STRĂZILE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
baloturi. Se păstraseră tribunele pentru ca internații să se poată adăposti pe timp de căldură sau de ploaie. Trebuiau, pur și simplu, la apusul soarelui, să se întoarcă în corturi. Sub tribune se aflau dușurile care fuseseră amenajate dinainte și fostele vestiare ale jucătorilor care fuseseră transformate în birouri și infirmerii. Cea mai mare parte dintre internați stăteau în tribune. Alții rătăceau pe tușă. Unii stăteau pe vine la intrarea corturilor lor și-și lăsau ochii să lunece peste toate, cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
s-au retras, judecătorul continua să privească înspre partea unde lucea soarele. S-au dus să-i spună la revedere lui Gonzales care studia un tabel de supraveghere prin schimburi. Jucătorul a râs strângându-le mâinile. Am regăsit cel puțin vestiarele, spunea el, e și asta ceva. Puțin după aceea, administratorul îi petrecea pe Tarrou si pe Rambert, când un sfârâit nemaipomenit s-a auzit din tribune. Apoi difuzoarele care, în vremuri mai bune, erau folosite să anunțe rezultatul meciurilor sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
avantajul ei. Îi punea pe picior greșit pe negociatori, îi făcea mai candizi decât intenționaseră să fie. Îi spuneau lucruri pe care nu le-ar fi spus unui moderator „adevărat“, ca și cum discuțiile cu ea ar fi fost o repetiție de vestiar. Doar după ce se încheia înțelegerea își realizau că ea era într-adevăr mediatorul. Dar cel mai mare câștig al ei era competiția. Fără să-și dea seama, acei bărbați în costum se luptau să-i capteze atenția. A observat prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
cu înverșunare. Când căzu trepiedul francez și camera lor se stropi cu noroi, celelalte echipe începură și ele să se bată. Hagar îi privea nemișcat. Nici un urangutan astăzi, își spuse el. Capitolul 17 Rick Diehl de la Biogen se schimba în vestiarul de la Bel Air Country Club. Se dusese acolo ca să joace o partidă de dublu cu niște investitori care puteau fi interesați de BioGen. Un tip de la Merrill Lynch, prietenul lui și un tip de la Citibank. Rick încercase să o facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
fie o zi bună. Iar după numai o oră, unul dintre ei spuse, în cele din urmă că, după părerea lui, numai un idiot ar fi investit în citocine. Frumos. Așa că acum se simțea epuizat și învins, stând prăbușit în vestiar, când Jack Watson, bronzat și splendid într-un costum alb de tenis, se lăsă să cadă pe bancă, lângă el, și spuse: — Deci? A fost un meci util? Era ultima persoană pe care și-ar fi dorit s-o vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
Raza bătu cu degetele în birou. Ar fi mai bine să folosești treaba cu rețeta, când discuți cu ea. — Așa voi face. Iar acum, șterge-o de aici, ca să o pot suna. Raza traversă sala de autopsie și intră în vestiar. Nu era nimeni acolo. Sună la telefonul mobil. — Jesu, zise el. Ce naiba faci, omule? Ai pus țevi de plumb în tipul ăla cu accidentul. Marty e furios. Au încercat să-l incinereze pe individ, iar el are țevi de plumb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
să Închiriem cel mai mare ecran disponibil. Nu era un salon, ci un adevărat platou de cinema, Încărcat cu plante În ghivece care le aminteau, desigur, domnului și doamnei de Queiroz de pădurea amazoniană. Un servitor dusese cu solemnitate la vestiar vechiul meu impermeabil cu glugă, de parcă i-aș fi Încredințat toga lui Marlon Brando În Iuliu Cezar, filmul pe care-l prezentasem cu o lună În urmă la cineclubul universitar, tot Încercînd să-i dau mai des cuvîntul Tinei În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
duc la culcare, amenință Marta, Bine, după ce plătești și-ți dau un impermeabil, o pălărie, niște cizme de plastic și o umbrelă, toate colorate, poți să te îmbraci și în negru, dar trebuie să plătești în plus, intri într-un vestiar unde o voce dintr-un megafon îți poruncește să-ți pui cizmele, impermabilul și pălăria, și imediat intri într-un soi de coridor unde oamenii se aliniază în șiruri de câte patru, dar cu destul spațiu între ei ca să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
apoi tot mai mari și mai deși, cădeau în fața noastră ca o perdea prin care de abia ne mai vedeam colegii, unii își țineau în continuare umbrelele deschise, ceea ce ne stânjenea și mai mult mișcările, în sfârșit, am ajuns în vestiar și acolo era un soare strălucitor, Un soare în vestiar, rosti întrebător Marçal, În momentul acela nu mai era vestiar, ci un fel de câmpie, Și astea au fost senzațiile naturale, întrebă Marta, Da, Asta se vede toată ziua afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
ca o perdea prin care de abia ne mai vedeam colegii, unii își țineau în continuare umbrelele deschise, ceea ce ne stânjenea și mai mult mișcările, în sfârșit, am ajuns în vestiar și acolo era un soare strălucitor, Un soare în vestiar, rosti întrebător Marçal, În momentul acela nu mai era vestiar, ci un fel de câmpie, Și astea au fost senzațiile naturale, întrebă Marta, Da, Asta se vede toată ziua afară, Exact așa am spus și eu când am dat înapoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
colegii, unii își țineau în continuare umbrelele deschise, ceea ce ne stânjenea și mai mult mișcările, în sfârșit, am ajuns în vestiar și acolo era un soare strălucitor, Un soare în vestiar, rosti întrebător Marçal, În momentul acela nu mai era vestiar, ci un fel de câmpie, Și astea au fost senzațiile naturale, întrebă Marta, Da, Asta se vede toată ziua afară, Exact așa am spus și eu când am dat înapoi materialul, dar ar fi fost mai bine să tac din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
încălcase propria regulă. Trebuia să fie ceva serios. Ben roși din nou amintindu-și trupul gol al lui Fran. Nu reușise niciodată să surprindă mai mult decât o imagine fugară până atunci, trăgând cu ochiul împreună cu un alt băiat în vestiarul fetelor, în urma unui pariu. Spera sincer să nu se fi purtat ca un nătărău sau să nu fi spus vreo prostie. Șocul de-a o vedea pe Fran fusese atât de mare, încât nici nu-și mai amintea ce spusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
este următoarea. Mă uit în jos la picioarele mele și-mi văd ghetuțele din picioare, în spate simt ghiozdanul care mă incomodează la mers. Și cum am intrat în prima casă de copii. Am coborât pe niște scări înspre un vestiar întunecos. Am stat până la 16 ani la casa de copii. Mama a încercat să mă ia de la internat însă eu nu m-am integrat în noua familie care și-o întemeiase și astfel am fost reinternat în alt orfelinat, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
avea să devină vreodată. Nu putea să precizeze ce anume din vocea aceea chinuită și profundă Îi amintea de vocea ei. — A trecut ceva timp de când nu te-ai mai arătat la față, Îi spuse antrenoarea de bodysculpture deschizând ușa vestiarului. Tonul ei era dulce, lipsit de reproș. Am avut treabă, spuse Antonio. — Păcat, spuse fata și Închise ușa În urma ei. Pe ușă era scris: PERSONAL. Antonio Își amintea cu greu numele ei. Poate o chemaSarah. Era americancă. Cu câteva luni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
cred când Îmi spune ceva? Asta e ultima dată. Ce mult aș vrea să stau cu tati. De ce nu m-a Întrebat judecătorul? Și dacă a venit pentru asta? Se gândi melancolică la prietenii din grupul ei Îngrămădiți acum al vestiare - și-l recunoscu printre ei pe Înaltul Jonas, chimistul de șaptesprezece ani care Încă Își amintea de rochia ei roșie și poate că făcuse chiar o pasiune pentru ea. Îl salută cu mâna. Poate că Jonas Îi zâmbi, dar era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
că făcuse chiar o pasiune pentru ea. Îl salută cu mâna. Poate că Jonas Îi zâmbi, dar era prea departe și nu reuși să-l vadă. Miria o mai așteptă câteva clipe În mijlocul terenului, apoi luă geanta și intră la vestiare - acolo colegele cântau excitate și triumfătoare, căci le Învinseră pe iepele de la Polisportiva Virgilio, inamice de-o viață, niciodată Înfrânte. Sub dușuri aveau să facă glume și să cânte imnuri de luptă. Fetele de la AS Esquilino așteptau o victorie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
victorie de luni de zile: erau ultimele din grupă, aproape de retrogradare. Valentinei Îi păru rău că nu putea să-și primească răsplata loviturilor ei ucigătoare, și nici nu putea lua parte la sărbătoare, Învăluită În mirosul cald și animalic al vestiarelor - miros de papuci, de picioare, de axile, de camfor, de păr și transpirație. Un miros plin de Încredere. Mirosul ei și al tovarășelor ei. Mirosul vieții obișnuite În care-și dorea să se Întoarcă și din care simțea că fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
de la Ciocanul Roșu, Janika e portarul, iar eu rezerva lui, soldatul nici măcar nu era atent la ce-i spuneam, bine, a zis, atunci ce mai stăm acolo, să ne cărăm, să ne vedem de treabă, așa că ne-am dus în vestiar, dar cu coada ochiului am mai văzut cum soldații încep să descarce din camioane tot felul de aparate voluminoase. Nea Gică era deja acolo, mânca pită cu clisă, n-a zis nimic, doar a făcut semn spre ceasul de pe mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
și-a băgat cuțitul la loc, a strâns și restul de clisă și s-a ridicat în picioare, bine, a zis, echiparea, să nu mai tragem de timp, că ne omoară-n bătaie, apoi a ieșit, trântind cu putere ușa vestiarului în urma sa. Ne-am echipat în liniște, n-am îndrăznit să vorbim, ne era frică să nu tragă nea Gică cu urechea, îi plăcea să știe ce se spune despre el pe la spate, Janika era foarte palid, când am ieșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
sa. Ne-am echipat în liniște, n-am îndrăznit să vorbim, ne era frică să nu tragă nea Gică cu urechea, îi plăcea să știe ce se spune despre el pe la spate, Janika era foarte palid, când am ieșit din vestiar, nea Gică ne aștepta la marginea terenului, stătea de vorbă cu unul dintre ofițeri, când ne-a văzut, ne-a făcut semn cu mâna, balizele erau instalate, cele două perechi de jambiere cu plumb, pregătite, astea erau niște jambiere din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
slăbit, atunci nea Gică s-a apropiat, avea la el un prosop, i l-a întins lui Janika, spunându-i că e-n regulă, să se șteargă pe față, în mod excepțional o să facem o pauză, și să intrăm în vestiar, pentru că tovarășu’ ofițer vrea să discute ceva, special cu noi doi. Janika și-a băgat nasul în prosop și ne-am dus în vestiar, ofițerul era într-adevăr acolo, am văzut după epoleți că are grad de colonel, mai de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
să se șteargă pe față, în mod excepțional o să facem o pauză, și să intrăm în vestiar, pentru că tovarășu’ ofițer vrea să discute ceva, special cu noi doi. Janika și-a băgat nasul în prosop și ne-am dus în vestiar, ofițerul era într-adevăr acolo, am văzut după epoleți că are grad de colonel, mai de mult bunicu’ mă învățase gradele militare, deci colonelul ședea pe-o bancă în vestiar, ne-a făcut semn să închidem ușa, apoi ne-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
a băgat nasul în prosop și ne-am dus în vestiar, ofițerul era într-adevăr acolo, am văzut după epoleți că are grad de colonel, mai de mult bunicu’ mă învățase gradele militare, deci colonelul ședea pe-o bancă în vestiar, ne-a făcut semn să închidem ușa, apoi ne-a spus să luăm loc, ne-a întrebat în ce clasă suntem și cum merge cu învățătura, trebuia să răspund eu, că lui Janika îi curgea încă sânge din nas. Ofițerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]