1,530 matches
-
neobișnuită pentru Înmormântarea mea, Muzeul de Young, care adăpostește Muzeul de Artă Asiatică. Citindu-mi pomelnicul de realizări personale, ar fi trebuit să plesnesc de mândrie. În loc de asta, mi s-a părut lipsit de sens. Brusc, m-a asaltat un vuiet de voci angajate În discuții de la toate cinele, prânzurile și galele la care am participat vreodată. În fața ochilor aveam un amalgam de nume imprimate pe broșuri groase și lucioase, numele meu fiind plasat În categoria „Arhangheli“, sub numele celor mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
decât orice râpă. Stau Întinși pe rogojinile lor, așezați la rând și privesc coroanele copacilor de deasupra care ascund cerul. Când dispare soarele și nu se văd stelele, se Întorc spre amintirile lor. Aud o sută de tobe de bronz, vuietul a o sută de coarne de vacă, o sută de tigve În formă de broască. Aud trilurile fluierelor și ecoul clopotelor. Aud muzica unui pârâu care gângurește și de care s-ar Îndrăgosti orice zeu. Cu toții cântă Într-o armonie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Mie mi place visarea Fie ea chiar un basmu, numai fie frumos ". (Povestea Magului c???tor În stele) De aceea Îi dezleag? „tainele" unei cunoa?teri superioare, inaccesibile celor care nu ?tiu s? p?trund? dincolo de aparen?e: „ ?i prin vuietul de valuri Prin mi?carea naltei ierbi Eu te fac s-auzi În tain? Mersul cardului de cerbi". ??durea este divinitatea protectoare a copil? riei, a „farmecului" ?i „vrajei" ce transform? anii În clipe ?i clipele În veacuri, este ț
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
dispozitivul de luptă, lăsându-i singuri pe luptătorii Oilor Albe. - Să ne ierte Dumnezeu că-i lăsăm așa, spuse spătarul Albu, dar viața Măriei Tale e mai presus de toate cele pământești. Ultimele vorbe se auziră mai greu, din pricina unui vuiet ce creștea repede dinspre sud. În câteva clipe, o linie neagră se ivi la orizont. Apoi, linia crescu și se transformă Într-o aglomerare de cai și de călăreți care se apropiau În galop, fluturând tuiurile hanului Crimeii și ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Albe intră În cort, se Înclină și spuse: - Cavalerie grea la miazănoapte. - Cavalerie grea? ridică sprâncenele Uzun Hassan. Ogodai nu are cavalerie grea... Din depărtarea câmpiei, mult dincolo de rotirea tătarilor, asemănătoare unui stol de păsări de pradă, se auzi un vuiet tot mai puternic, din care izbucni, brusc, un strigăt din mii de voci. - Uiuiuuuuuu! Chipul lui Uzun Hassan se lumină. Spuse un singur cuvânt: - Cazacii. - Avansare În linie, la trap! porunci Oană. Căpitanul Gâlcă păru mirat, dar execută ordinul. Atacul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
arcașii puseră săbiile În teci, scoaseră de la spate arcurile și țintiră, concentrat, În aceeași direcție. Coloana Apărătorilor sări peste trupurile cailor și ale luptătorilor căzuți sub săgeți, grăbindu-se să se retragă. Din apropierea caravanei lui Uzun Hassan se ridică un vuiet uriaș, urmat de un strigăt În limba rusă, izbucnit din mii de piepturi: - Moarte tătarilooor!!! Oană văzu doar primul val al cavaleriei cazace izbind tătarii care Încercuiseră caravana. Însemna că mesajul lui fusese Înțeles pe deplin de către Uzun. Să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
de Est Marea se zbătea, sub ochii lui Ștefănel, ca un animal uriaș care nu Înceta să-și piardă suflul la țărmul abrupt și neprimitor al Chinei. Valuri după valuri soseau din larg, Înspumate, murind sub stâncile continentului Într-un vuiet continuu, de ritmică și nesfârșită furtună. Pentru prima dată, copilul avea senzația că atinge infinitul, că respiră depărtările, că se dăruiește unei primejdii copleșitoare prin frumusețe și prin frământare. Nu-și imaginase nimic mai minunat, mai ademenitor și mai neomenesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Angelo. Căpitanul privi cerul senin și se gândi. Apoi răspunse: - Nu vom ieși la noapte În larg. Dar mâine-noapte, cu siguranță. După miezul nopții va izbucni furtuna. Noaptea de 17 spre 18 septembrie 1463, Portul Ragusa Valurile soseau cu un vuiet uriaș, spărgându-se de digurile portului și spălând puntea fregatei venețiene. Pe vas nu rămăseseră decât trei mateloți și secundul lui Girolamo Estorga, pe nume Manuelo Alfredi. Restul echipajului și grupul Apărătorilor se refugiaseră Într-unul din hanurile pentru călători
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
să apăr. Mihajlo mai spuse ceva. - Avem Încredere În tine, traduse Jovanka. Dar ți-ai asumat o răspundere. Va trebui să ne ajuți. - Asta și fac, răspunse Oană, grăbit. Adună-ți oamenii În susul pârâului, unde pașii nu se aud din cauza vuietului cascadei. Lasă cinci străji ascunse la liziera pădurii și stabilește semnale. Repede! Mihajlo dădu porunci străjilor, care Începură să-i trezească pe luptători. Alte străji intrară În case și treziră localnicii. În scurt timp, lumea se adună și porni În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
privind și el cu uimire cum cele două maluri, ca două umbre care se prelungeau spre răsărit, fugeau din ce În ce mai repede Înapoi. Valurile erau mari și, adeseori, stropi mari și reci le ajungeau pe obraji. Cuvintele erau greu de rostit, fiindcă vuietul vântului și al fluviului le acoperea. Curând, luminile Orșovei dispărură. Apărură, În schimb, cele ale insulei Ada-Kaleh. Dunărea Îi ducea cu repeziciune spre o dimineață Îndepărtată, cu maluri străine și reci. 1 octombrie 1463, Veneția, atelierul de pictură al lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
mică piață, numită Corte Sabbianero. Trecură prin pasajul umbros Sotto Portico del Forno și se opriră În fața unei case vechi, cu etaj, care nu avea nimic special. Se Îndepărtaseră de cartierul negustoresc, dar În această curte răcoroasă se presimțea, parcă, vuietul mării. Alexandru tăcu, privind cu atenție. Da, simțea febra marilor plecări În liniștea acelei case. Dar mai simțea ceva. Se gândi că trebuie, chiar În aceeași zi, să consulte mai atent hărțile pe care le avea În camera lui. Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
om pe care nu trebuia să-l părăsesc niciodată. - Alessandro! Nu te recunosc! - Asta fiindcă nu m-ai cunoscut! Jos măștile, Gianluca! La drum! Carnavalul s-a terminat! 10 noiembrie 1474, muntele Iga, Japonia Apropierea uriașei armate era simțită ca vuietul unei mări care se apropia vertiginos. O mare de metal. O mare de clinchete de săbii, de cai nechezând, de ordine răstite, date cu voci guturale, cu sclipiri ale valurilor de armuri. Yamana strânsese peste o sută de mii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
spahii Înapoi, la pod, și zdrobise două din cele cinci regimente de ieniceri. Lupta se echilibrase. Pedestrimea lupta bine. Răzeșii țineau În piept un front de peste zece mii de ieniceri. Dar, deodată, ceva se Întâmplă. Din spatele liniilor turcești se auzi un vuiet care se transformă Într-o serie de bubuituri. - Artileria... spuse Ștefan. Au reușit să stabilizeze tunurile. Dar nu știu unde să tragă. - Răspundem cu artileria? Întrebă comisul Groza care se afla, cu ultimele rezerve de două mii de călăreți, În preajma domnitorului. - Nu! spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
sus de clipă, spre Timp, Ștefan ridică spada, cu mânerul În sus, așa cum făcuse la Baia și la Lipnic și În celelalte bătălii. Brațul i se Întinse, iar spada desenă, pe cerul iernii, semnul crucii. -VICTORIEEEEE! Strigătul crescu, asemeni unui vuiet, asemeni acelei furtuni pe care voievodul voise s-o stârnească dacă ar fi fost el Însuși Dumnezeul lumilor. Asemeni furtunii pe care, cu puterile lui și ale Întregii țări, o stârnise cu adevărat. Imperiul fusese oprit aici. Nici un pas mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
sabia Într-o teacă pusă la spate, asemeni unui arc. Are douăzeci sau douăzeci și unu de ani. Fața albă, părul lung, adunat Într-o coadă la spate. Ochii albaștri. Vorbește limba mongolă. Amir rămase nemișcat, dar simțea cum Îl acoperă un vuiet uriaș, ca o cascadă. Încercase să uite previziunea lui Anda. Încercase să uite de portret, de Nogodar, de iarna din munții Caucaz și de călătoria spre Mongolia. Și acum totul revenea, cu o forță căreia nu credea să-i facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
făcură același gest, În secunda următoare. La un semn al căpitanului, Întoarseră caii și porniră, Încet, spre crestele munților. Nici unul din ei nu se Întoarse. Ștefan Îi privi dispărând printre trunchiurile brazilor pănă când liniștea se Înstăpâni asupra pădurii. Ascultă vuietul abia auzit al celor mai drepți arbori ai pământului. Respiră aerul curat, mirosind a rășină și a pământ reavăn. Era, pentru prima oară după foarte mult timp, singur. Asta Îi amintea de copilărie, când hălăduia prin codrii de pe valea Trotușului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
țări. Și cea mai sfântă. Eliberarea!! Ultimele cuvinte fuseseră rostite pe un ton mai ridicat, așa cum era obiceiul domnitorului când anunța o decizie crucială În sfatul domnesc. Cuvântul „eliberarea” străbătu poiana și pluti deasupra pădurilor Încremenite În așteptare, până când un vuiet veni de pretutindeni, ca un răspuns la o Întrebare care nu fusese rostită. Întrebarea aceea era: „Sunteți gata să jertfiți tot ce mai aveți pentru acest vis?” Iar răspunsul venea ca un râu de munte, Învolburat, sărind peste pietre și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
porunci șeful grupului. Luminăția sa așteaptă prizonierul! Alexandru Își dădu seama că nimeni nu-și imagina că știe limba turcă. Așadar, Mahomed Îl aștepta. De aceea fusese lăsat În viață. Achingiul mai spuse ceva, dar cuvintele se auzeau din ce În ce mai greu. Vuietul furtunii acoperea totul, iar puterea vântului speria caii, care refuzau să mai Înainteze. Vântul bătea exact din fața turcilor, ajutând În schimb cavalerii Ordinului scutului și spadei În șarja lor nebună de salvare a lui Alexandru. În urma lor porniră și călăreții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
de nisip. Ștefănel lăsă brațele, foarte Încet, ca niște aripi de vultur obosit de zbor. Apoi le ridică, așa cum ar fi ridicat o greutate inumană. Greu. Lent. Cu mușchii umerilor tremurând. Valurile crescură. Vântul deveni geamăt al mării. Geamătul deveni vuiet. Cerul se Întunecă. Lumina zilei scăzu, scăzu, până deveni o biată pâlpâire. La orizont se iviră fulgere. Alexandru era cutremurat de ceea ce vedea. Ziua se făcuse noapte. Lumina se făcuse Întuneric. Întunericul era străbătut de fulgere. Valurile mării se ridicau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
mai cu osebire la serviciile ministeriilor de rezbel și lucrări publice. De unde a ieșit, într-o oră de discuție asupra virimentelor, un escedent de 15 milioane la venituri o știe numai unul Dumnezeu. Dar prestidigitațiunea s-a făcut și, în vuietele monotone ale corului "închiderea discuției! "La vot! la vot! ", se primește, cu 67 voturi contra 3, o lege bugetară al cărei corp sta în plină contrazicere cu amendamentul, se primește implicite existența unui escedent de 15 milioane, tăgăduit de buget
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
SBS și tot el este cel ce se ocupă cu fișele noastre de prezență sau cu întreținerea aspiratoarelor portocalii marca Stihl. Fiecare aspirator urlă cât un motor de avion înainte de decolare; chiar și acum, în timp ce scriu aceste rânduri, le aud vuietul înfundat... Chef' ( nu am știut niciodată cum îl cheamă, dar toată lumea îi spunea astfel) nu are autoritate și, ca toți cei lipsiți de la natură de acest prețios accesoriu managerial, caută să o fabrice artificial: țipă, se agită degeaba, revine adesea
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
Eu nu puteam, că eram bandajat tot, și zic: „Mă ierți, da’ n-am ce face, tre’ să rămân”. Toți medicii a plecat la baie și eu am rămas În dispensar la chirurgie... Și, pe la zece și jumătate, aud un vuiet curios, ceva ce nu exista În liniștea care domina În Gherla... Mă rog, că În interior nu era chiar liniște, că zbierau caraliii ăștia toată ziua... Domne, da’ era un vuiet... după care niște bubuituri, alergătură pe coridor. „Ce Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
la chirurgie... Și, pe la zece și jumătate, aud un vuiet curios, ceva ce nu exista În liniștea care domina În Gherla... Mă rog, că În interior nu era chiar liniște, că zbierau caraliii ăștia toată ziua... Domne, da’ era un vuiet... după care niște bubuituri, alergătură pe coridor. „Ce Dumnezeu o fi?” Nu puteam să-mi imaginez ce se poate Întâmpla. Trece o perioadă de timp, agitație mare prin curte, și la un moment dat văd că vine cu o scară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
un timp vine ofițerul de serviciu și zice: „Unde-s ăia?”. „Acolo!” Erau după perdea. „Haideți!” Și-i scoate afară și-i duce. Eu rămân acolo, În chirurgie, și după vreo oră aud iar gălăgie pe coridor și afară tot vuiete... Și la un moment dat vine după mine și-mi spune: „No, hai!”. „Unde?” „Hai la cameră!” Cum era obiceiul mai demult, că trebuia să-ți pui mantaua În cap, de data asta nu mi-a spus așa ceva... Am ieșit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
-i mai rău decât În temniță la Stinche! Îi strigă celălalt. Se pare că măcar domnia ta izbutești să ieși, noaptea... Dante se Întoarse dintr-o dată și făcu câțiva pași spre bărbatul acela. Sângele Începuse să Îi zvâcnească În tâmple cu vuietul unei cascade. Vederea Îi era și ea Înnegurată de oboseală și de starea de rău. Virtuțile Îi cedau, Își dădea seama de asta cu detașarea unui observator străin, În timp ce Își Întindea mâinile spre interlocutor, care se grăbi să coboare spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]