5,438 matches
-
zile, de mulți ani, și avea cheile casei În care intra și depozita brânza și laptele. Venind dimineața devreme, de obicei nu o trezea: descuia, punea În frigider produsele, Încuia și pleca. În dimineața respectivă, Însă, trupul profesoarei de pian zăcea pe culoarul dintre bucătărie și baie, plin de sânge și cu un cuțit Înfipt În zona gâtului.. Biata țărancă a alertat vecinii, a venit poliția, au apărut procurorii, medicii legiști... Trecuseră patru ani de la moartea ei și nu fusese descoperit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
moarte bună,, Și, În timp ce spune ,,moarte bună,, Îi vâră bietului Antoniu, În ochi, lanterna aprinsă. Ce-ai zice să-ți dărâm Împuțita asta de cotineață, și să te duc la prima secție de poliție? -Kawabata a murit de boală. A zăcut mai bine de o lună, știu toți vecinii. L-am Îngrijit cât am putut. Medicul nu era deloc beat, i-a făcut autopsia și a scris diagnosticul. Mâine va fi Înmormântat. ,,Ce nume-i ăsta? Kawaba...Polițistul sughiță. -Kawabata. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
de deasupra. Lumânările și câteva rămurele anemice de ilice aruncate la nimereală prin cameră erau cam tot ce putea produce Georgie în materie de podoabe de Crăciun, și totuși încăperea avea o strălucire aparte, amintind de o peșteră în care zăcea o comoară abia întrezărită. În fața lumânărilor, ca într-un altar, se afla unul dintre cadourile mele pentru ea, un suport pentru bețișoare de tămâie: doi războinici chinezi minusculi din bronz, care țineau pe post de săbii bețișoarele parfumate. Fumul ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
cu lipsa cruntă de bun-gust a lui Georgie. Numeroasele reproduceri după pictori italieni, prespapieruri franțuzești, obiecte decorative aduse din Derby, Worcester, Coleport, Spode, Copeland și alte mărunțișuri - căci rareori se întâmpla să nu-i aduc ceva când veneam la ea - zăceau risipite, în ciuda eforturilor mele, într-un talmeș-balmeș care amintea mai degrabă de un magazin de vechituri decât de o locuință civilizată. Într-un fel părea că Georgie nu era înzestrată de la natură cu darul de a deține lucruri. Atunci când eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
noastră, pe când lui Georgie îi lipsea această carapace. Dintre lucrurile aflate în posesia ei nu exista nici unul la care n-ar fi renunțat fără să șovăie și fără să-i simtă lipsa după aceea; în tot acest timp obiectele ei zăceau împrăștiate într-un soi de învălmășeală temporară, iar încercările mele repetate de a le tria și ordona parcă nu aveau nici un efect. Această caracteristică a iubitei mele mă exaspera dar, întrucât era, în fond, parte integrantă din indiferența lui Georgie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
mohorâte, magnolia grandiflora care ocupa cea mai mare parte din mica noastră grădină, pălise, avea frunzele ciupite și scorojite de gerul din ziua precedentă. Era rece și umed în salon și am rămas cu hainele pe noi. Pe canapea încă zăcea volumul de Napier. Georgie intră încet. Ea era oglinda emoțiilor mele. Mă privea fix, cu buzele întredeschise, încruntată, încercând parcă să vadă dacă puterea acelei încăperi îmi schimbase expresia feței. Apoi privi cu multă grijă în jur, dând încetișor din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
cerut. Voiam să o văd din nou mișcându-se. — Eu nu știu să fac spectacol, a răspuns și s-a apropiat din nou de masă. În depărtare clopotele își continuau dialogul de neînțeles. Resturile cinei luate de Palmer și Antonia zăceau părăsite pe masă. Honor Klein trase mai aproape cele două șervete mototolite și le privi îngândurată. Apoi, cu o mână aruncă în sus, spre plafonul înalt pierdut în întuneric, unul dintre ele. Pe când șervetul cobora, sabia se mișcă cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
fără abajur dădu la iveală o cameră într-o dezordine dezolantă: patul de campanie și grămada de pleduri, podeaua goală, geamantanul din care se revărsau prosoape, lenjerie, pachete de scrisori și un aparat de ras electric. Sacoul și pantalonii mei zăceau grămadă acolo unde îi aruncasem de pe mine amețit de băutură. Într-un colț era o sticlă de whisky pe jumătate goală. Peste tot mucuri de țigări. Paharul pe care tocmai îl răsturnasem cu piciorul se rostogoli până se opri lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
greu, mirosea puternic a alcool și a fum de țigară stătut iar când am deschis perdelele am avut impresia că fumul plutește încă în aer. Sau poate doar mi s-a părut mie că încăperea e invadată de ceață. Cineva zăcea pe covor. Mi-au trebuit câteva secunde ca să-mi dau seama că este Georgie, nu numai pentru că părul tuns cu sălbăticie o făcea greu de recunoscut; trăsăturile ei, în toropeala inconștienței, își pierduseră identitatea, deveniseră anonime. Parcă părăsise deja această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
îndelung fața al cărei aer straniu mă fascina. Parcă se transformase într-o altă persoană, parcă în trupul ei locuia acum o ființă necunoscută. Aș fi acceptat cu ușurință ideea că e o persoană care seamănă vag cu Georgie; așa cum zăcea, complet nemișcată, cu gura căscată, respirând regulat dar părând lipsită de viață, mi-a amintit de o figură de ceară. Era întinsă pe o parte, cu o mână deasupra capului. Purta o cămașă albastră și pantaloni negri. Pe acestea le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
mă întrebe despre vinul nemțesc. Eram supărat și îngrijorat peste măsură, la un pas de nebunie. Antonia nu era genul de femeie care să dispară din senin și, fără voia mea, îmi treceau prin minte imagini în care o vedeam zăcând pe un pat de spital sau plutind cu fața în jos pe Tamisa. Neliniștea care mă încerca îmi aduse în suflet acea spaimă disperată pe care mi-o producea în copilărie absența mamei mele pentru mai mult timp; și, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
pătată, adusă din Pensiunea Andersen unde locuia acum. — Deci chiar vrei să creadă oamenii că te-ai dus după țigări? Și când te-ai Întors, ușa era deschisă și doamna cu degete alunecoase și gura aceea, ah, atât de moale, zăcea moartă pe pat? Nțțț... Anton dădu paharul peste cap. Poate Else Oloaga să Înghită o poveste ca asta. Dar ea nu prea e genul care să vândă iubire, ce zici? Toată lumea te va mirosi că minți, Sascha. Ai face bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
un proiector de filme cu șuruburi minuscule, arcuri Întinse și un mănunchi de eboșe vibrânde - până când nu mai suportam mașinăria atât de uleioasă, atât de ritmată, dar făceam ce ar fi făcut orice inginer În locul meu. Alex, inginerul, În pat zăcea, lângă agila Minette, pe care-o iubea. Vocea plăcută a lui Anton mă trezi din vis. A moștenit-o de la tatăl lui și cânta deseori când se Îmbăta. La bar Rigoberto se strâmbă. — Minette sună mai bine. Sincer, Îmi vine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
doar că am ridicat scaunul pentru că tulbura impresia de ordine. Apoi m-am uitat În jur. Calmul, nu tre’ să-mi pierd calmul. M-am Întors pentru ultima dată În dormitor. Ceasornicul ticăia neîntrerupt - 7. 07, 7. 08... - și cadavrul zăcea În continuare pe pat. I-am Împreunat cu grijă mâinile pe burtă, Împingând Înăuntru vârful limbii, ieșit din gură. Am mai Încercat de câteva ori, dar de fiecare dată aluneca afară ca un animal indolent, necunoscut. În sfârșit, după ce am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
arătam, Îmi explică: — În ultimele săptămâni nu m-am simțit prea bine. Ieri am fost bolnav. Am Încercat să-mi imaginez ce s-o fi Întâmplat. Karp În convulsii? Karp cu spume la colțul gurii? Karp, palid și fără viață, zăcând culcat pe spate, Într-un pat? Însă după noaptea de la Crama Albastră, imaginația mea era limitată, așa că am rămas fără proiecții imaginare destul de repede. Dar haideți să discutăm treburi mai importante, nu vreți? Observați Întunericul de aici? Gazda mea se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
neștiind Încotro, vrînd doar să scap. Capitolul unsprezece Prima dată când m-am trezit din Întunericul enigmatic care mă salvase, era ora zece, a doua oară, unu jumate. Când În sfârșit mi-am frecat ochii, alungând somnul, am observat că zăceam invers În pat. Îmi trântisem picioarele pe pernă, mă Învelisem cu cămașa (ruptă), și ceea ce până atunci mi s-a părut o perniță, la o inspecție mai profundă s-a dovedit a fi un cearceaf (plin de sânge), pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
obosit să golească scrumiera. Pe rafturile din colț se aflau canistrele de metal, care conțineau bobinele cu jurnalul de actualități și filmul de joi. Filmul care rula părea ajuns cam la jumătate, pentru că pe taburetul pe care stau de obicei zăcea o cutie de carton goală, una desfăcută și Încă una sigilată. Am golit scrumiera, am pus paharele la loc și am confiscat o cutie de chibrituri uitată de un fumător necunoscut. Din când În când Otto ajunge la cinema Înaintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
care, căscând, se răcorea cu un evantai din pene. Aerul era dens din cauza florilor ofilite și a apei clocite. Heino se mulțumi să Încuviințeze cu fruntea lucioasă, când am arătat spre telefonul din colț. Am pășit precaut peste Chérie care zăcea pe podea, dând din coadă plictisită, și am așezat ziarul astfel Încât să văd articolul În timp ce formez numărul. Uitasem de poza Dorei, pe care Wickert mi-a dat-o acasă. — Omucideri. Mașina de scris zăngănea cu furie În fundal. Mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
a rugat pe fratele meu să se ducă În camera lui. Am rămas doar eu cu el și cu mama. După un timp, a rugat-o să plece și ea. Punându-și mâna pe un teanc de cărți care au zăcut pe masă și În timpul cinei, tata m-a anunțat că găsise metoda cea mai eficientă pentru a mă pedepsi. Și că trebuia să Înțeleg că era spre binele meu. Se pare că domnul Wilms Își petrecuse ultimile zile studiind literatură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
mai obosesc. „Viața e bobină care nu poate fi rulată Înapoi. Mai ales tu ar trebui să știi asta. “ Cuvintele ei păreau atât de concise și nebunești și definitive. Odată Întors la etaj, cu fața Încinsă și picioarele Înghețate, am zăcut treaz până târziu, numărând orele, meditând la perspectiva sumbră de a deveni, din nou, persoana care am fost mare parte din viața mea. Mi-era cumva rușine, aveam cumva remușcări? Sincer să fiu, da. Cu ochii Înlăcrimați și cu inima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
sinele tău adevărat“. Dacă mă Înșelam de tot? Brusc mi s-a părut foarte important să mă agăț de ideea asta. Lumina vag, e drept, ca o rază palidă de sub ușă. Cu toate acestea știam că mă apropii de adevăr. Zăceam nemișcat În patul prietenului meu, speriat că cea mai mică mișcare ar putea să alunge pe acel cevasau cineva de după ușă, să-l facă să dispară cu pași mici. În sfârșit, mintea mi s-a iluminat: ceea ce se Întâmplase la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
mele, metroul zgomotos Își continuă drumul În lumea subterană, ferindu-se de lumină. Pe maidanul unde fusesem jefuit cu câteva seri În urmă, Chérie alerga În cerc, fascinată de un capriciu În care se complăcea. Un ziar și o pătură zăceau lângă frunzișul des. Chiar când mă gândeam să iau ziarul, un muncitor de pe șantierul din scuar dădu la o parte ramurile grele și Își făcu apariția. Când m-a observat și-a tras fermoarul de la șliț și, ștergându-și mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
o oală sub presiune, gura Îmi era atât de uscată ca acum câteva secole când cineva mi-a scos larva aia din gură. Am Încercat să mă ridic, dar picioarele mi-au cedat. Nu pot să spun cât timp am zăcut pe jos, un morman de membre neafectate și mișcări Întrerupte. Dar sentimentul de greață păli, astfel că am reușit să mă ridic epuizat și să mă așez cu spatele sprijinit de capătul scurt al canapelei. Nici un gând, nici o palpitație, nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
viață. Mi-a ieșit doar un gest neajutorat. De data aceasta Însă, inspectorul părea prea puțin interesat de confortul meu. Pentru a mă face Înțeles, am alunecat pe poșetă, saliva curgându-mi din colțul gurii. Dar Wickert mă lăsă să zac acolo, destul de incomod, cu un braț strivit. — Ce să fac? Tot ce spunea avea sens dintr-o perspectivă anume, dar nu și din punctul meu de vedere. Era de parcă adevărul despre ce se Întâmplase ar fi fost răsturnat câteva grade
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
studiat. Doar un medic experimentat ar fi putut Înțepa inima conaționalului dumneavoastră cu atâta precizie. Cu alte cuvinte: doctor Karp. Mi-am strâns poșeta la piept. — Cercetând hotelul, nu l-am găsit doar pe austriacul mort, dar și pe dumneavoastră, zăcând inconștient - cu stiletul În mână. Și Încă unul plin de sânge, aș putea adăuga. Dar sunt convins că totul a fost Înscenat. Mă tem Însă, că Manetti nu va vedea lucrurile Într-o lumină atât de favorabilă. Ea este de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]