828 matches
-
târziu, dar cât de tîrziu? Nu știu. În septembrie 1937, Bucureștiul mai era, încă, "micul Paris". Normal ar fi fost să fiu șocat, uluit, când am intrat în oraș. Dezmățul reclamelor luminoase ar fi trebuit, în mod logic, să mă zăpăcească. Nu s-a întîmplat, însă, așa. N-am reținut nici o imagine ― strălucitoare sau nu ― până ce pe strada Italiană, o stradă liniștită, burgheză, ocolită de trafic, mașina a oprit și ne-am dat jos. În memorie mi-a rămas o baltă
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
și să-și pună zgarda În jurul gîtului! Julius striga și el: nu și nu! și atunci Cinthia spuse că, dacă țineau așa de mult, ei primeau să se joace, dar că ea o să fie cîinele lui Julius. Atunci Vilma, Încă zăpăcită de spaimă, o văzu pe Cinthia trîntindu-se la pămînt În patru labe și punîndu-și o zgardă de gît: „Hai, Julius, trage!“ Julius trase. Vilma Îi ajută să iasă din Învălmășeală, dar chiar În clipa aceea văzură cîteva picături de sînge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
În mișcare. Și trenul mergea, mergea Înainte, trecînd mereu prin Chosica. Fără să se oprească, fiindcă el era acum numai ochi și urechi: o asculta pe Susan, care le povestea despre Europa; omitea numele de locuri pentru a nu-i zăpăci; Franța, Anglia, Italia, asta era tot; ea povestea și trenul se Învîrtea, Înghețatele se terminau și ea tot povestea, nici nu-și dădea seama că ei și-au Întors capul Într-o parte, se uitau cu zîmbete stînjenite spre ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
căpătă Înfățișarea obișnuită de fiecare zi. Celso și Daniel Începură să discute despre fotbal. Unul voia să-l facă pe Julius suporter al echipei Municipal, iar celălalt, al echipei Sporting Tabaco. Nilda intervenea strigînd să nu-l influențeze, fiindcă-l zăpăceau de cap, să-l lase să aleagă singur. După-masă, Vilma și Julius s-au așezat pe capra trăsurii, pentru lectura zilnică din Tom Sawyer. Astăzi n-o să le ceară nimeni să facă liniște, căci Carlos plecase după croitoreasă și caleașca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Lastarria demnitatea lui. Și i se mai Întîmplase ceva... Ah, dacă n-ar fi fost incidentele astea s-ar fi simțit ca acasă la club... fusese prezentat consulului Japoniei: Juan, consulul Japoniei și lui nu i-a plăcut, s-a zăpăcit amestecîndu-i În minte pe diplomat și pe chinezul din colț, cel cu băcănia, a rămas mut, s-a pierdut cu totul, n-a știut ce să spună, În timp ce japonezul Îi Întindea o mînă de mătase rece, era foarte oriental consulul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
să vă uitați În dreapta și În stînga! Vai de cel pe care-l văd că trage cu coada ochiului la vecin! Ați Înțeles?“ Au răspuns cu toții că da și tremurau de frică la gîndul că ar fi putut să se zăpăcească. O să Încerce acasă, cu un biscuit sau cu ce-or găsi. Părintele Brown venea de trei ori pe săptămînă ca să-i pregătească; venea după-amiaza și stătea o oră și chiar mai mult, dacă era nevoie, vorbindu-le despre transformarea profundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Ernesto, băiatul meu, a cunoscut-o la Londra și s-a gîndit s-o invite. Asta-i mentalitatea tinerilor din ziua de azi. De fapt, acum nu-i mai dă prea multă atenție... Mai curînd pe cei mici i-a zăpăcit... Susan Întoarse capul să-l privească pe Juan Lucas, din depărtare și-l văzu cum lua un pahar de whisky și continua să stea de vorbă cu suedeza. Nu avu nevoie să deschidă gura pentru ca Ernesto Pedro să-și dea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Juan Lucas, din depărtare și-l văzu cum lua un pahar de whisky și continua să stea de vorbă cu suedeza. Nu avu nevoie să deschidă gura pentru ca Ernesto Pedro să-și dea seama că și Juan Lucas era cam zăpăcit și că de mult nu mai era un copil. Dumnezeu știe de ce, de Altamira găsi de cuviință să spună o frază foarte lungă Într-o germană perfectă, dar nu putu s-o termine fiindcă un mușchi de la umăr i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
-l Încîntată, dar În adîncul sufletului nespus de tristă. Don Juan Tenorio porni motorul, Îl opri, scoase cheia de contact, apoi făcu din nou contactul, se opri chiar În momentul cînd avea de gînd s-o scoată din nou, se zăpăcise cu totul jucătorul de golf. Susan Îl privi stăpînindu-și un hohot de rîs și În același timp de plîns. Juan Lucas Își aprinse o țigară, trase un fum și făcu trei colaci albi și perfecți ca prinos de pace, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
salute și o invitară la micul dejun, În timp ce ea le povestea viața ei din ultimele luni. Vorbea fără oprire, amestecînd fiecare Întîmplare cu povestea morții băiatului ei; de cîte ori pomenea de el izbucnea Într-un plîns cu sughițuri, Îi zăpăcise complet cu atîtea nenorociri; Îi mersese foarte prost de cînd plecase de la palat: În nici un loc n-au vrut s-o primească cu copilul bolnav și În cele din urmă hotărîse să se Întoarcă În satul ei. Dar și acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Mark Schluter, Sherman 6737, Kearney, Nebraska. Prezent la datorie. E sigur?, ei de colo. Cât de siguri ar vrea ei să fie? Îl întreabă dacă locuința lui e în Kearney sau în Farview. Încă o încercare disperată de a-l zăpăci, nimic mai mult. Sigur, acum locuiește în Farview. Dar ei nu i-au cerut niciodată să răspundă la timpul prezent. Îl întreabă cu ce se ocupă. Întrebare-capcană. Pierde vremea cu prietenii lui. Se duce să asculte formații, la Bullet sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
rudă apropiată a victimei. Era puțin trecută de treizeci de ani, îmbrăcată în pantaloni largi, cafenii, și bluză de bumbac roz, ceea ce Sylvie numea pașaport vestimentar universal. Costumul închis la culoare al lui Weber - ținuta lui obișnuită de călătorie - o zăpăci și o aduse în situația de a-și cere scuze din priviri înainte să apuce să-l salute. Părul arămiu foarte drept - singura ei trăsătură remarcabilă - îi atârna până sub omoplați. Cascada asta spectaculoasă îi lăsa în umbră fața care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
pare rău, dacă am spus sau am făcut ceva... —Dar soră-mea n-ar fi înlocuit niciodată un Chevy Cameo Carrier clasic, din 1957, cu o porcărie din asta Mazda din 1990. O lăsară nervii. Lacrimile ei mute, închegate, îl zăpăciră atât de tare, încât o atinse cu mâna pe antebraț. De când îi revenise vorbirea, nici un alt gest de-al lui n-o mai încântase atât de tare. Își reveni, râse de propriile suspine și alungă momentul cu o fluturare a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
ar fi uitat nici mort înainte de accident. —Doamne! Ce-s chestiile astea? Cineva a bulit-o rău cu specificațiile tehnice. Păsări cu blană! Acesta era Mark cel pe care și-l amintea din copilărie. Curios și blând, fără mișcări bruște. Se zăpăcise suficient de tare ca să-și dorească prezența ei lângă el, pe canapeaua îngustă. Îl avea așa cum își dorise. Putea să-i facă ceai, putea chiar să întindă mâna peste canapea și să-i atingă umărul, iar el o tolera. Ideea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
multă vreme, mai întâi încercând să-l convingă rațional, apoi devenind irațională și încercând pur și simplu să-l liniștească. El intrase în panică; nu știa „cum să moară de-adevăratelea“. Zicea că o dăduse în bară cu tranziția - „Am zăpăcit cărțile“ - și că nu părea să existe nici o soluție ca să restabilească ordinea corectă a lucrurilor. —Vin imediat la tine, Mark. Împreună o scoatem noi la capăt. El râse așa cum numai morții pot râde. —Nu-ți face probleme. O noapte mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
aia? — Nu, mamă, e În partea cealaltă. Te-ai Întors cu spatele. E chiar În partea cealaltă: e acolo. Cum? În partea cealaltă? Păi cum, măi băiete, nu se poate... Nu mă minți? Nu, zău, puteam să jur?! M-am zăpăcit de tot. Poate c-o fi din cauza tunelului prin care am trecut. Dar la țară n-am cum să mă rătăcesc, dacă-mi găsesc un semn, mă descurc la repezeală. Nu, zău, puteam să jur?!... Iar se-aude!... Doamne, parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
mai, merita tăvălită prin catran și fulgi. Ei, și cum Îți spuneam, cînd a murit Lydia, Ella a rămas să locuiască la ei: nu voia să plece cu nici un chip. Sigur că și el Își pierduse capul de dragul ei, se zăpăcise de tot, Îți dai seama, și voia ca ea să rămînă. Și cam pe vremea aia a venit John Beals s-o vadă și cred c-a priceput cum stau lucrurile și-n ce ape se scaldă, și nu prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Sigur că da“ - am zis - „e vorba de chitanță, asta tot vrea să ne spună!“ „Da“- zice chinezul și-ncepe să zîmbească, atîta lucru pricepea și el - „’tanța, ’tanța.“ Cum tatăl tău țipa și urla Întruna, probabil că m-am zăpăcit și eu, și de-aia n-am Înțeles mai degrabă. „Ascultă, domnule Grant“ - am zis - „spune că ți-a dat o chitanță și vrea să i-o arăți.“ „N-am nici o chitanță, vreau să-mi dea cămășile“ - zice. „Cum să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
le faci acum?“. „Cum să nu“ - am zis - „le-aș face Într-o clipă. Ascultă, Miller, să zicem c-am pierdut tot. SÎntem În aceeași oală ca mulți alții. Toți am crezut că facem bine și cred că ne-am zăpăcit“ - am zis... Ne-am lăsat duși de val și n-am mai stat să cîntărim lucrurile...“ Vai, vai, cînd Îmi aduc aminte! eram pe deplin hotărîtă... dacă știam eu... Tocmai mă pregătisem să mai fac vreo două-trei vînzări și-apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
ai mei, Egoismul, Bârfa și Prostia. Egoismul, cu vederea lui scurtă nu se poate vedea decât pe el și așa își poate împinge semenii spre prăpastie. Bârfa are logoree, adică nu se poate opri din trăncănit. Ea va reuși să zăpăcească lumea cu tot felul de scorneli, nu contează dacă spusele ei sunt adevărate sau nu. Ba chiar îi plac grozav minciunile, se distrează în fiecare zi cu ele. Prostia, cu mintea ei slabă, e numai bună de dat sfaturi. Tuturor
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
Verde Împărat nu este a voastră, ci a Copiilor; voi ați luat-o doar cu împrumut de la ei.” Inventatorul crede că Țara lui Verde Împărat se poate bizui în toate pe copii. Da, pe copii. Spusele lui m-au cam zăpăcit. Copiii sunt mai puternici decât oamenii mari? De ce să se amestece copiii în alungarea zmeilor? - m-a întrebat imediat reporterul din mine -. Și tot el, reporterul din mine, a răspuns: „Pentru că nu doar Țara lui Verde Împărat ci întreaga planetă
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
o pedeapsă cu totul ieșită din comun. După ce și-a urmărit mama îndeaproape toată ziua - fredonînd ceva în timp ce ștergea praful, căzînd pe gînduri în scurtele pauze pe care și le lua, felul în care l-a mustrat cînd s-a zăpăcit în timpul unei lecții despre citirea orei - a ajuns la convingerea că nu se gîndea să-l pedepsească, și asta îl înspăimîntă și mai tare. îi era frică de durere, dar merita să fie lovit, și nu urma să fie lovit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
E o minciună. Niciodată nu-i mai bine după examen. Ai zice că iubirea e altceva. O, nu. Trebuie studiată, exersată, învățată și poți s-o interpretezi greșit. — Ești plin de elocință în seara asta, zise Coulter. Mai să mă zăpăcești și pe mine. Dar nu întrutotul. Uite, nu-i nici o legătură între... — Ce-i asta? — Asta? Un copil care cîntă. Se aflau lîngă un gard din traverse vechi de cale ferată înfipte în picioare la marginea edecului. De partea cealaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
pe un coridoe nevăzut, pînă fu oprit de o ușă trîntită. Cîntecul era melodios, dar fără o linie anume, semănînd mai degrabă cu notele scoase de o pasăre. Pe scară îi zări conturul gîtului, pulsîndu-i ca o coardă ciupită. Era zăpăcit și se întreba dacă e cazul să se simtă insultat. Probabil că ea știa că o urmărise, de ce nu se oprise, atunci? Ar fi putut s-o ajungă din urmă, dacă ar fi mers mai repede; de ce n-a mers
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
pe cont propriu. Cei care apără primul stil cred că marea bogăție e răsplata și instrumentul necesar al celor care servesc omenirea în cel mai bun mod cu putință, pentru toți ceilalți, e o metodă prin care cei puternici îi zăpăcesc pe cei slabi. Pot oare defini bogăția într-o manieră în care ambele tabere să fie de acord cu mine? E simplu. La începutul discursului meu, am spus că bogăția e un surplus. Acum vin și zic că un stat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]