KorAP: Find »[drukola/base=zgâlțâi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...20 21 22 ...32 >

798 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609

să provoci și tu una. Nu vroiam decît să-mi fac un ceai, zise el, Încă tușind. Un om are dreptul la o ceașcă de ceai, nu crezi? CÎnd Îl săltară În picioare, Își dădură seama cît de rău fusese zgîlțîit. Avea arsuri pe față, pe mîini și pe o parte din păr, iar genele și sprîncenele Îi fuseseră pîrlite de tot. Se gîndiră că ar putea fi mai bine să-l ducă la spital decît să-l lase aici; Îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
uneori. Curînd tremura atît de puternic, că nici țigara În gură n-o putea ține și nici să-și soarbă whisky-ul. Ca și cum prin ea trecea un rapid fantomă; nu putea face nimic, o știa, decît să lase trenul să zgîlțîie toate cușetele și vagoanele... Whisky-ul o ajuta. În cele din urmă se liniști și-și termină țigara, așezîndu-se mai confortabil. După ce o să se liniștească deplin și o să fie sigură că trenul rapid n-o să se mai Întoarcă, o să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
importanță are? — Ce importanță? Isuse! Nici nu-ți imaginezi! Eu... La naiba! Oamenii Începuseră să strige. Aveau o voce speriată, ca a lui Fraser. Unul Îl chema pe domnul Garnish. Altul izbea cu ceva În ușa celulei sale. Ferestrele se zgîlțîiau din nou În rame, pentru că mai căzuse o bombă, mai aproape ca oricînd... Apoi Începu să plouă cu bombe, sau așa păru. Era ca și cum ai fi prins În lada de gunoi iar cineva bătea În ea cu un ciomag. Giggs

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
mobilă? zise ea, ignorîndu-i Întrebarea. Palmer’s? — Nu știu. — Isuse, așa trebuie să fie! O, Cristoase! Coborîse fereastra să stea de vorbă cu el, și brusc simți miros de ars. Băgă motorul În viteză și polițistul sări Înapoi. Motorul se zgîlțîi În timp ce ea Întoarse. Schimbă din nou viteza, debraind de două ori ca de obicei, dar calculîndu-și mișcarea greșit și zdrobind roțile dințate: Înjura, furioasă pe mecanismul greoi, și, aproape În lacrimi, Își zicea, Nu plînge, proasto! Își lovi șoldul sălbatic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
și obrajilor păreau umbre găunoase. De parcă ar fi fost un strigoi. Așteptă ca Duncan să coboare lanterna, apoi gesticulă precipitat În direcția zăvorului. — Deschide-l! Duncan ridică fereastra. MÎinile Încă Îi tremurau și fereastra se poticnea ridicîndu-se, iar geamul se zgîlțîia În ramă. O manevra Încet, de frică să nu facă zgomot. — Ce s-a-ntîmplat? Întrebă el după ce ridică fereastra. Alec Încercă să se uite În cameră, dincolo de el. — Ce făceai acolo? Am bătut la cealaltă fereastră. — Viv nu s-a-ntors. Dorm aici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647

Moti Lal n-a aflat niciodată cine i-a adus drogurile și, curând, fata și-a pierdut orice interes față de viață. Stătea numai în pat, fără să vorbească. Ca și cum s-ar fi retras în altă lume. A trebuit s-o zgâlțâie și s-o lovească peste față, ca să înțeleagă ce-i spunea de moartea tatălui ei. Ucigașul acestuia îl lăsase cu o bucată de sârmă strânsă în jurul gâtului. Îi găsiseră trupul pe un morman de gunoi, în afara orașului, cu tălpile răsucite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
face de cap, iar în peșteră mâinile ei mici se încolăcesc pe penisul lui și-l împing pe podea într-o zvârcolire confuză de picioare. Potopul mătură totul în cale; nu și pe Amrita. Apa o lovește cu putere, o zgâlțâie, îi desface sariul, asaltând-o ca un câine uriaș, asmuțit asupra ei. Apoi o lasă, iar ea se strecoară din vâltoare, zgribulindu-se sub atingerea vântului pe pielea-i goală. Obiecte de diferite forme trec pe lângă ea în semiântuneric, bărbați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
Iată și șoferii, ținându-le pasagerilor portierele deschise și alergând apoi în jurul mașinilor să dea drumul la motoare și să pornească în scrâșnet de roți. Pran se trezește înghesuit lângă fotograf, în ultima mașină din convoi. Pe drumul care-i zgâlțâie oasele spre pădurile Fatehpurului, el moțăie în timp ce nobilul predică despre onoarea regatului și răsplata fabuloasă pe care o va primi, dacă-i ajută să-i convingă pe blestemații de englezi că trebuie să-l sprijine pe nabab. Când fotograful îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351

vizită amicului nostru Ocky În dimineața asta. E vineri și ar fi marfă să-i bușim ca lumea weekend-ul puțoiului, făcându-l să-și țină urechile ciulite pentru noi. Ai putea să obții niște informații despre droguri dacă-l zgâlțâim pe ticălos. Acucă vine Crăciunu toți vor să se aprovizioneze cu marfă. — Sacul ăla cu spermă a fost cam molâu În ultimu timp. A uitat care-i sunt adevărații prieteni. Prietenii din partea asta a domeniului, zâmbește Ray. Poți să zici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
ceas, iar mașina bârâie În gol, cu roțile Învârtindu-i-se de pomană și nereușind să facă priză. Hector se răsucește În scaun. — Îmi pare rău Bruce, da avem puțin nevoie de mușchii tăi. Io tresă fac asta, protestează el, zgâlțâind volanul ca răspuns la privirea mea fixă și glacială. Mă dau jos din vehicul, iar picioarele mi se afundă În noroiul care Îmi acoperă pantofii. Tivurile pantalonilor mei noi s-au dus n măsa... puțoiu ăla bătrân și bun de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
se purta cu tine. Era femeia uscată ca un băț și pipernicită care te victimiza cu o ardoare mult mai intensă decât sadismul nonșalant pe care Îl manifesta față de ceilalți elevi. Părea atât de personal. Uneori te lua deoparte, te zgâlțâia și Îți șuiera În ureche, — Știu cine ești Robertson. Știu totul despre tine, băiat malefic și rău ce ești. Cu cât munceai mai din greu, cu cât Încercai mai tare să-i faci plăcere, cu atât mai urât se purta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941

în voie, încît coada ajungea până aproape de marginea satului. Sub spânzurătoare, caporalul aștepta smirna, cu ochii tulburați, în vreme ce plutonierul îi șoptea și-l învăța cum și ce are de făcut. Vântul umed se înteți, măturând pământul, împiedicîndu-se în mormintele cimitirelor, zgâlțâind pe oamenii care se apropiau... Apoi preotul se opri la marginea gropii cu osânditul care, văzând lutul galben și cleios, avu o zguduire scurtă. ― Dumnezeu e bun și mare, îi bolborosi la ureche preotul, speriat, întinzîndu-i crucea la buze. ― Pe

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
sinistre, mai desțelenind puțin întunericul și cotrobăind vajnic prin observatorul lui Bologa care, în curând, simți în spinare o pată udă și rece. Se ghemui mai bine, ferindu-și spatele. Vântul însă îi pătrundea prin haine, prin piele și-i zgâlțâia inima. ― Și reflectorul nu mai apare! murmură el dârdâind. Își înfipse ochii în bezna subțiată, cu furie nerăbdătoare. Acuma începeau să se deslușească, în nemișcarea moartă, semne umile de viață. În dreapta și în stânga tranșeele infanteriei se întindeau, strâmbe și capricioase

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
să hurduce stâlpul cerdacului, din toate puterile, cu o disperare îngrozitoare, ca un smintit, scrâșnind neîncetat, câteva minute, fără să-și dea seama: ― Afară!... Afară!... Afară!... Pe urmă, tot așa de brusc, se potoli și-i fu rușine că a zgâlțâit stâlpul și a bâiguit "afară", ca un prost. În piept îi mai horcăia ura, dar mintea începea să cumpănească. Se lăsă în fotoliu și zise că trebuie să judece bine, fără pripire, ce s-a întîmplat, altfel îl amenință cine știe ce

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567

pe care nimeni nu le înțelegea, se oprea pentru a lupta cu o nuielușă de alun împotriva unui adversar invizibil, pleca iarăși sărind și murmurând „Tâgâdâm, Tâgâdâm, Pam, Pam“. O luă razna într-o zi de bombardamente crâncene. Geamurile se zgâlțâiau la fiecare cinci secunde precum suprafața apei la un viscol puternic. Aerul era plin de mirosul de praf de pușcă și de stârvuri. Puțea până și în case. Astupam crăpăturile ferestrelor cu cârpe umede. Puștii povesteau mai târziu că Împotrivă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
rom, Pernod sau vermut. Către amiază, sfârșea rezemat de peretele toaletei, ținând discursuri politice, apoi adormea sforăind, cu geanta lângă el. Iar Castelul era cam la sfârșitul drumului său, când mergea deja de parcă ar fi pășit pe puntea unui vas zgâlțâit de furtună. — Scrisori, bineînțeles că erau scrisori pentru Castel, eu mă uitam la adresă, nu la nume, când scria că-i pentru Castel, le duceam la Castel, simplu! Că erau pentru procuror sau pentru tânăra domniță, nu mai știu. Îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-ntorci des? — Trec pe aici, nu e același lucru. Nu am remușcări. Am făcut ce trebuia făcut. Mi-am îndeplinit rolul și tu știi asta. — Dar eu te-am crezut! — Ai fost singurul... Josăphine mi-a frecat umerii. M-a zgâlțâit și durerea sângelui întorcându-mi-se în vene a fost ca o lovitură de bici. Apoi m-a luat de braț și am plecat, un cuplu bizar, prin zăpadă, în dimineața de iarnă. Am mers fără să ne spunem nimic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
Am plecat fugind. Replicile curgeau ca la teatru, după câte spune primarul. Muncitorul stă drept și vorbește clar. Judecătorul bea smântână. Ai crede că scena a fost repetată și gândită în detaliu. Micul breton plânge și îi curg mucii, își zgâlțâie umerii întorcând capul în toate părțile, fără încetare. Matziev se înfășoară în fumul trabucului său. Judecătorul îi spune primarului: — Sunteți martor la mărturisire. Primarul nu e martor, e uluit de ce se întâmplă. Își dă seama că muncitorului nu-i pasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
La capătul unui scurt moment, gemetele au ajuns să-l enerveze pe colonel. — Ești om sau animal? îi urlă în ureche. Nici o reacție. Matziev aruncă trabucul în zăpadă, îl împinse pe prizonier, care era încă legat de copac, și îl zgâlțâi. Mierck privea spectacolul suflând în pumni. Matziev dădu drumul trupului tremurător al micului breton, după care se uită în stânga și în dreapta, parcă pentru a găsi acolo ceva. Dar nu găsi nimic, mai puțin o idee; o idee demnă de un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905

lor sunt ultima mea grijă. Intrăm. O lacrimă stingheră luneca pe obrazul lui Newt Jorden, care se uita de la o vreme prin parbriz. În cele din urmă, își părăsi postul de observație și se îndreptă spre scaunul conductorului și-l zgâlțâi pe fratele ei care adormise. Trase aer pe nas și își șterse lacrimile ca să nu vadă că plânsese. ― Timmy... trezește-te. Au plecat de-atâta timp. Fratele ei clipi, își luă picioarele de pe consola de pilotaj și se așeză în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
astea de mii de ani: moartea n-avea nimic nobil. Era numai un sfârșit regretabil. Odată ajunși în navetă, pătrunseră direct în blindat. Vehicolul va ieși în momentul în care aparatul de debarcare va atinge solul. Ocupanții lui vor fi zgâlțâiți, dar infanteriștii coloniali au văzut multe la viața lor. Ușile navetei se închiseră, o sirenă semnală depresurizarea buncărului de îmbarcare a lui Sulaco. Roboții fugiră în adăposturi. Clipeau o serie de semnalizatoare. Soldații erau așezați pe scaune laterale, separate de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
care se găseau pe fundul oceanului. I se adresă lui Apone: ― Bun, la treabă. În compartimentul pasagerilor, sergentul șef se ridică de pe scaun și-și privi oamenii; fu nevoit să se agațe de un mâner deoarece vânturile neîncetate ale Acheronului zgâlțâiau aparatul. ― Bun! L-ați auzit pe locotenent. Vreau și eu o desfășurare ca la carte, o dată măcar. Și priviți înainte. Infanteriștii care se vor împiedica de tălpile celor care merg înainte, se vor întoarce la aparat cu șuturi în cur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
imaginație. Și toți aveau. Wierzbowski conducea transportorul de trupe pe o șosea care lega colonia propriu-zisă de stația de epurare a atmosferei, situată la un kilometru depărtare, printr-un pasaj crepuscular. Vântul se înverșunase împotriva blindatului, dar fără să-l zgâlțâie. AcestVTT era conceput să reziste la vânturi de până la trei sute de kilometri pe oră și nu se sinchisea de o furtună acheroniană. În urmă, naveta așezată în zona de aterizare, va aștepta întoarcerea acestuia. Înainte, turnul conic al enormului epurator

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
regulamentele aplicabile la luptele de aproape, paragrafele 95 până la 98. N-ai decât să raportezi. Eu... (Îndreptă arma către hoarda care se apropia.) trag în plin. Armă lansatorul de grenade și apăsă pe trăgaci întorcând ușor capul. Suflul deflagrației o zgâlțâi pe Ripley, iar Vasquez era să fie aruncată la pământ. Ripley avu certitudinea că o văzuse pe operatoarea arzătorului zâmbind atunci când explozia îi lumină fața. Hicks se clătină și flacăra albăstruie a aparatului său de sudură dansă pentru scurt timp

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
în gând pe Bishop să accelereze. Părăsiră cerul palid al Acheronului pentru a intra în negreala cosmosului și norii de sub ei se aprinseră într-o străluminare. O bulă de gaz supraîncălzită plesni în troposferă. Unda de șoc a exploziei nucleare zgâlțâi aparatul, dar nu-i provocă nici o avarie. Ripley și Newt se uitară pe hublou și văzură strălucirea orbitoare pierind în urma lor. Apoi Newt căzu pe umărul femeii și începu să plângă încetișor. Ripley o legăna mângâind-o de păr. ― E

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]