KorAP: Find »[drukola/base=zvârli & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...20 21 22 ...42 >

1,030 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392

eu“, se Încurajă Subotin. Și, Într-adevăr, brigadierul nostru de obicei se descurca, Îndrugând fel de fel de minciuni acasă, dar asta nu-l scăpa de scărmăneală. Nevasta Îi mirosea minciunile de la o poștă și pentru fiecare dintre ele Îi zvârlea cu ceva În cap. Subotin Însă se obișnuise cu astfel de scene și, În timp ce farfuriile zburau În jurul lui, el fluiera. A doua zi apărea la slujbă plin de cucuie, dar binedispus. Când subalternii Îl Întrebau ce s-a Întâmplat, Ippolit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
Apa Îi produse o stare de șoc În organism. Subotin simți cum o răcoare binefăcătoare Îi gâdilă laringele, pătrunzând În esofag, apoi În stomac. dar senzația plăcută dură doar o clipă. După care stomacul lui se cabră ca un cal zvârlind tot conținutul afară. Cu ochii bulbucați În cap, Subotin vomită toți peștișorii pe care-i Îngurgitase la petrecerea de-aseară, din care rămăseseră acum doar capul și scheletele. Iar la sfârșit vomă și fierea. Se vede că spirtul Royal pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444

nu de scopuri, ci de consum estetic al mediului Înconjurător. Chiar de erau insultați, Îndurerați, undeva sângerând, neexprimând pe larg nici o mânie, nici strigând de tristețe, ci traducând durerea din inimă În observații delicate, chiar pătrunzătoare. Particule În vântul strălucitor, zvârlite spre centrul orașului, acționau ca șmirghelul pe față. Soarele lumina de parcă nu exista moarte. Vreme de un Întreg minut, În timp ce autobuzul se apropia, Împroșcând aer, fu așa. Apoi domnul Sammler se urcă, ducându-se ca un bun cetățean În spate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216

mari se uită într-o șuie. Iubirea noastră-i pe un munte, sus. Sunt singură prin ea mereu. Iubitu-i dus Să caute ceva, s-aducă o podoabă În casa de la lingură zidită de o babă. Un lemn în sobă zvârl acum, pocnește jarul Și-o lacrimă-mi picură-n drumamar amarul... Se-aude-o sanie trecândtresare gândul, Iubitul nu-mi mai vine-acum. I-aș vrea alintul... E iarnă și mi-e tare frig pe dinăuntru, Afară ninge, geruiește și-n mine bate

Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană (2013) [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477

regimentului de artilerie din Hunedoara. A plătit prețul pentru zece omlete și a venit acasă cu zece ouă, să facă mama cozonaci. Seara la 8 și-a scos papucii de casă și a făcut gestul lui ritualic de protest. A zvârlit papucul în imaginea din televizor, fix peste gura tovarășului. Acest gest îl făcea să se simtă mai om sau mai puțin ne-om. Se răcorea: „Tu-ți Dumnezeii mamei tale de porc!”. I-am scris o sorcovă ironică despre felul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
îi putem prosti pe cei mai tineri ca noi, au intervenit alții oameni care ne-au făcut să amușinăm cu voluptate înspre filosofie. Grünbergii, ea și el (Cornelia și Ludi), ne-au înfiat ca pe niște promițători pui de pripas, zvârliți peste bordurile amorului de înțelepciune, după principiul: „Om la apă”. Ne-au întins colacul lor de solidaritate, adunându-ne pe puntea mică unde te mai puteai salva de urât fiindcă Ludi nu știa să trăiască fără nălucile lui dragi din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

puțini și, câți erau, creșteau în frica lui Dumnezeu și a lui sfântul Neculai din cui. N-aveau voie să se joace cu băieții „mahalagiilor“ pe sub garduri și pe maidanuri, n-aveau voie să-și rupă hainele și să-și zvârlă pălăriile în colb, trebuiau să fie ca niște fete mari, să mânânce puțin, să se poarte cuviincios, că astăzi viața-i grea. Glasurile lor se auzeau numai sâmbăta sara, ca niște țipete de moarte, când mamele săreau asupra lor, îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
rostogolindu-se înspumate pe treptele costișelor, când luncile se umplu de flori și de oaspeți cântăreți. Acolo se aude, iarna, suflarea crivățului viforos într-un pustiu fără sfârșit, pe o nemărginire de zăpadă, sub care zac, triste și rare, sate zvârlite în întindere; iar vara privești ori pământuri goale, ori lanuri mari, în care soarele varsă aur topit, în care oamenii lucrează din greu, încovoiați ca sub poveri dureroase. Totuși, în aceste locuri zgârcite în obișnuite frumuseți, am simțit fiorii zărilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Ia să vă dau o leacă de apă... Își dădu pălăria pe ceafă și scoase răsteiele. Jugul căzu. Românul apucă funia. Cumpăna stătea neclintită, naltă, în albastrul șters al cerului. Printre ramurile răchiții bătrâne pâlpâi o turturică vânătă, apoi se zvârli, în zboru-i iute, zvâcnit, peste fânețe tăcute. Frunzișurile se clătiră o clipă, după aceea căzură iar în neclintirea lor. În clipa aceea, din păpușoaie săltară trei oameni, trei țigani. Pe cel care venea întăi, cu dreapta întinsă țapăn în jos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
îi năvăli în ochi. Simți a doua săgeată în deșert. Porni a geme lung, fioros. Țiganii ceilalți doi se prăbușiră cu cuțitele asupra lui Ion Băieșu. Omul lăsă funia boilor. Cuțit n-avea. Numai un răsteu ținea în mâna stângă. Zvârli și răsteul și-și cuprinse cu dreapta pălăria lată. Se trase înapoi. Începu să urle prelung: —Săriți! Hoții! Ne omoară hoții!... Glasul lui răgușit, izbucnit din cumplită spaimă, se risipea în întinderile fânețelor, în cuprinsurile tăcute. Țiganii se zvârliră, dintr-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
stângă. Zvârli și răsteul și-și cuprinse cu dreapta pălăria lată. Se trase înapoi. Începu să urle prelung: —Săriți! Hoții! Ne omoară hoții!... Glasul lui răgușit, izbucnit din cumplită spaimă, se risipea în întinderile fânețelor, în cuprinsurile tăcute. Țiganii se zvârliră, dintr-un salt, asupră-i cu cuțitele. Băieșu se trase pe lângă boi, ridică pălăria, simți arsura unei tăieturi în brațul stâng. Răcnind, se trăgea iute spre fântână, căuta un loc de scăpare, căuta un par, căuta o piatră; își purta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Anița au dus-o la spânzurătoare. Așa au hotărât; și când a venit Gavril Buzatu ș-a ridicat furca acolo, pe tapșan, s-a îmbulzit toată lumea din târg și de prin satele dimprejur, ca la un iarmaroc. N-aveai unde zvârli un ac. Soldați cu chivără, cum era pe atunci, stăteau și opreau grămădeala cu șpăngile puștilor. Ș-am văzut și pe bătrâni, pe părinții Aniței. Veniseră și ei, saracii. Tatăl cu cojoc de sărbătoare, cu cămașă curată, iar nevasta cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
pe pânza albastră a cerului și de la ea venea scârțâit aspru și chinuit. Cealaltă moară sta neclintită, cu aripile despoiate: aceea era locuința vătafului. Pe pragul întors spre vale, spre mine, ședea femeia lui Dragoș. Dezghioca încet un păpușoi și zvârlea grăunțele la câteva paseri care se repezeau sfioase până la picioarele ei, apoi se împrăștiau în toate părțile, cârcâind. Întorsei calul spre moară și începui a urca potica. Cum mă văzu, nevasta vătafului se sculă în picioare, își pături grăbit șorțul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Acuși avem să facem logodna... zise Sanis cu liniște, închizând încet un ochi. De mult n-am băut eu, de mult nu m-am mai veselit... Da’ la nunta fetei mele am s-aduc talgere, și clarinet... ș-am să zvârl sticlele goale peste case... Am să mă uit la tine, Haie, cum umbli legată la ochi... Atuncea se cade să umbli legată la ochi... așa-i legea... Ș-are să cânte muzica, și toți prietinii au să bată din palme. Iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
asupra lui priviri veninoase care luceau în umbră. Sanis porni apoi cu cizmele-i uriașe prin noroiul uliții; porni îngânând moale pe nas cântecul nunții. În urmă-i Haia își lăsă capul pe genunchii ridicați și începu să plângă. Rifca zvârli pe-un scaun călțunul. Porni și ea cu voce tânguitoare: Iar începi, Haie? Liniștește-te... Nu mai plânge degeaba!... Ce fel de suflet ai tu, Haie? Cum vrei tu să fugi în lume și să ne lași pe noi?... Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Se auzeau trântiturile capacelor de la sipete, bubuiau păreții, pe când femei de-ale mahalalei se grămădeau la cerdac cu aceeași veste. Și ușa se deschise smuncită; Rifca își holbă privirile, iar fata cu șalu-n cap, ținându-și fustele cu stânga, se zvârli în uliță, prin noroi, și porni repede ca mânată de o vântoasă. Nevasta lui Sanis își pocni palmele una de alta și începu a se frământa. Scăpa văitări scurte, se întorcea cătră femeile care o împresurau în fiecare clipă, fugea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
vârî capu-ntre umeri și începu să tremure. Își smulse șalul cu care-și înfășurase capul și strigă cu disperare: —Mă-năduș! mă-năduș! Unde s-a dus? de ce s-a dus? Lasă-mă, dă-mi pace! ce ai cu mine? dă drumul! Zvârli mâna maică-sii; și deodată prinse a-și întinde hainele de pe dânsa. Năvăli în casă cu capu-nainte, izbindu-se cu fruntea de ușă, își scoase gemând răgușit o grimea albă, curată, o udă cu apă, trânti pe fundul de lemn

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
mărunt, cu capul gol, cu părul buhos, ieși la lumină. Ce este? Țâbă, Colțun! - Și se răstea la câne plecându-se din șale. — Hăi, dă-te-n colo, du-te-n cotlonul tău, că te dau la șepte draci!... După ce zvârli în Colțun c-o scurtătură și-l alungă spre cotlonul lui, moșneagul cel mărunțel se întoarse spre Niță Lepădatu și-l privi cu luare-aminte. —Așa-i... hm! zise el cu mirare; tu, măi băiete, nu ești de pe la noi... Eu pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
zilei. În dosul perdelei de stuf focul ardea vesel și vioi, împrăștiind fantasticele-i zbateri peste îngrămădirea aceasta pestriță. Un băietănaș slab și cu gâtul lung trăgea din când în când dintr-un maldăr uriaș mănunchiuri de stuf și le zvârlea pe foc. Moș Nastase și Niță Lepădatu se cinchiră la pământ. Un slujbaș al curții tăpșea mămăliga c-o lopățică, iar altul stătea c-un linguroi uriaș lângă cazanul cu fiertură de oaie. Oamenii ceilalți, cu străchinile, așteptau flămânzi, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
grăi el cu glasu-i răgușit. Își desfăcu harapnicul și ieși cu țigara în gură. Tropotul Albei se auzi îndată grăbit, aproape, apoi mai departe, apoi se stânse în noapte. Rămași lângă foc, ceilalți păstrară un timp tăcerea. Moș Nastase mai zvârli în flăcări un mănunchi de trestie. Gheorghe Barbă aduse ulciorul cu rachiu în lumină. Scânteile de la bordeie se stânseră. Numai în întunericul de sus luceau stele. Vântul de peste zi tot sufla și fremăta ușor în perdea. Mihalache Prescurie, vânătorul, zise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-s flori... și cântece! Ah! cât sunt de fericită, Georges!... Grăbiră pașii; și boierul cel bătrân se silea să-i ajungă; părea puțin cam plictisit; zicea cu mustrare: —Rozino... Rozino... te observă oamenii. Fii cuminte. Apoi începu a tuși și zvârli țigara. Iana zise, privind zâmbitoare după arătarea fericită a stăpânei lor: — Auzi, Sandule, o chiamă Zina. Faliboga mormăi ceva neînțeles. Boierii intrară în casă. Apoi peste puțin ieși cuconu Jorj singur; și chemând pe Faliboga, îi zise cu glas tare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
picioarele - căci vârtejurile de omăt îl orbeau. Apoi se opri: auzise geamătul adânc al celui căzut. Întăi stătu în cumpănă; voia să alerge la bordeie, să dea de veste. Apoi se hotărî. Și prin întuneric începu să scurme și să zvârle la dreapta și la stânga trestiile și paiele săivanului risipit. Se oprea din când în când și asculta. Apoi strigă: —Măi Niță, măi, eu-s, măi băiete...! Gemetele lui Lepădatu urmau înainte, dar păreau mai deslușite. Faliboga începu să urle prin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Cu privirile-i negre scociora ograda plină de acareturi, înconjurată de gard de ostrețe, și parcă voia să pătrundă și-n căsuța albă cu geamuri lucitoare în fața căreia făceau puțină umbră doi zarzări bătrâni, cu trunchiurile noduroase. Descăleca repede și zvârlea unui argățel frâul. Suia apoi cele două trepte de la ușa din față; după care se răzgândea, se întorcea în loc, și foarte grăbit ocolea și intra pe ușa de dindos. Nevasta sosea și ea după o clipă, de la treburile gospodăriei. Îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
și el odinioară în anii tinereții. O luăm de-a dreptul prin valea Moișei, măi Dăvidel? — Cum socoți, uncheșule! răspunse mișcat flăcăul. Cu puștile trecute în spate, amândoi săriră pârlazul, apoi porniră cătră munte, fără a mai privi înapoi. Copoii, zvârlindu-se în copce. Îi ajunseră din urmă. Călcând cu opincile ca-n puf prin zăpada curată, trecură spre valea Moișei și, când se lumină de ziuă intrară pe cărarea muntelui, sub streșina de cetină. Aici îi împresură deodată o liniște

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
un ochi. L-a clătinat de umăr nana Floarea. L-a clătinat de două ori; era căzut cu pieptul pe marginea vetrei. Abia când l-a clătinat a treia oară, Culi a suspinat. A tresărit, a întors fruntea, s-a zvârlit în picioare, posomorât. Toate erau în el; nu se despărțise de nimic. Cu aceeași îndârjire, știa ce are de făcut. —Ai putea oare să-mi spui ce gând ai? l-a întrebat nana Floarea cu îndoială. Tot te ții numaidecât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]