7,108 matches
-
menajau. Se simțea bine ca tătic lângă femeia iubită și era fericit că putea să-și manifeste sentimentele în voie. De multe ori, în fața televizorului, îl lua valul iubirii. Îi plăcea să o țină pe genunchii lui, să-i spună șoapte de iubire. — Îmi ești atât de dragă, țâfnoaso! — Ca sarea-n ochi, îl necăjea ea. — Uită-te-n ochii mei! Ce vezi? Sare? — Câteva cristale. — Da?îi săruta buzele și n-o lăsa până Teofana nu spunea „văd iubire”. — Iubirea
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
lesă, cu o halcă de carne friptă și o cârpă îmbibată cu cloroform, din recuzita proprie, Nae trecuse capiu la acțiune. La atac! Doar că anumite persoane, nu doar binevoitoare, ci și de-a dreptul bine-intenționate (numele Bossului fiind, în șoaptă, cel mai adesea pomenit), re-echilibraseră balanța sorților, prevenindu-l într-un timp util pe stăpânul rasatului patruped, pe Patiser, despre tentativa de kidnapping cu iz canin, care tocmai i se pregătea. Astfel încât, în aceeași noapte, nea Ghiță l-a filat
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
cu intermitențe sinistre, delirante, pe deasupra, vioi și viguros ca și o adiere rea a beznei înseși, printre firele rădăcinilor suspendate, din tavan. Asta-i Straja, Buha bătrână de la zarzărul trăznit! își coboară Bursucul vocea, sugestiv, până la foșnetul prudent al unei șoapte. Tante la Folle. Zănateca. Tanti Nebuna. Ducă-se! Eh! Mai sunt zece secunde. Sancta Maria, ora pro nobis! Una, două, trei, patru, cinci... Șase, șapte, opt, nouă, zece! completează Iepurele. Au fost întocmai douăsprezece ceasuri! Fix! Post-meridian! punctează Comandantul, pe
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
târziu. Toți căutăm același lucru...sunetul ce ne poate aduce în armonie cu noi înșine; degeaba încearcăm să fim în armonie cu universul dacă nu putem fi în armonie cu propriul nostru suflet...Și acum ascultați... auziți? E ca o șoaptă...ba nu ca un tril; unde-i? L-ai pierdut? Ba nu, se aude iar... Și începi și cauți...și cauți... alergi grăbit printre oameni în timp ce sunetul se amplifică, își crește intensitatea.... Și te oprești. Dezamăgit? Se poate; căci în fața
Lumea sufletului meu. In: FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Olariu Livia () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2371]
-
O strânse în brațe și-i sărută buzele fierbinți ca flăcările. Desfăcîndu-se alene din strânsoarea lui, Nadina zîmbi: ― Cât ești de drăguț că nu... Noapte bună, Grig drag! Grigore rămase o clipă în fața ușii ce se închise. Auzi de jos șoapte și pași, servitorii care făceau puțină ordine înainte de-a se duce la odihnă. Stinse lampa ce atârna din tavan. Razele albăstrite ale lunii se îngînau cu întunericul negru. Își cunoștea prea bine drumul prin coridorul mic și îngust la
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
inutil, până ce se va pacifica județul. Nimeni nu știe precis ce e la țară. Ori că merge, ori că așteaptă la București, el nu mai poate fi de nici un folos bătrânului Iuga. Iar argumentul suprem s-a rostit mai în șoaptă: dacă soldații vor refuza să tragă și vor trece de partea țăranilor?... Tocmai acest argument l-a încăpățînat să plece. Altfel poate s-ar fi răzgândit, mai cu seamă că și Olga îl reținea cu o privire umedă de duioșie
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Acasă, pe urmă, replica aceasta i s-a părut complet idioată și i-a fost rușine că a rostit-o, deși Olga n-a găsit-o probabil așa de proastă, pentru că n-a râs nici atunci și nici mai târziu. Șoapta Olguței i-a răscolit sufletul și i-a trezit întrebări pe care nu le cunoscuse până acuma sau pe care poate le înăbușise înadins. Se simțea demascat în fața sa însuși. Prietenia lui cu Victor era veche, evident, dar se pare
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
rafturi pline cu tot felul de băuturi în sticle colorate în tot felul de nuanțe scăldate în lumina unor beculețe colorate dispuse discret pe perete. În bar doar câteva perechi de tineri sorbeau licoarea comandată și se auzeau doar niște șoapte palide venite parcă de departe. Televizorul de ultimă generație trimitea doar imagini, sonorul fiind dat la minimum. Ne așezăm într-un colț al barului. Suntem imediat observați și o barmaniță desprinsă parcă dintr-o revistă de modă vine la noi
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
închinat o elegie pe care o așez sub rândurile acestei trăiri la vârsta la care zburăm pe aripi de vise. ELEGIE PENTRU DORA Din veșnicie te-am chemat, Iubita mea, cu ochi ca mura coaptă, Să ne vorbim numai în șoaptă De dragoste, cu sufletu-nsetat, De dorul primului sărut, De-ntâia strângere de mână, De amintirile ce-n noi se-ngână. Din veșnicie te-am chemat Să vii în visul meu de dimineață Copilă, tu, cu zâmbetul pe față, La
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
Am cunoscut marii magnați ai ruletei, industriașii, proprietarii de pământuri, bancherii care pariau sumele acelea de multe ori exorbitante. Timp de mai bine de zece ani, ruleta a fost pâinea și circul iadului nostru senin. Nu s-a auzit nici o șoaptă despre așa ceva de patruzeci de ani încoace? Gîndește-te, câte mii de ani au trecut de la misterele grecești? Știe cineva oare azi ce se petrecea cu adevărat în acele caverne? Unde e vorba de sânge, se tace. Toți au tăcut, sau
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
de trist și de distant, încît nu mi-a mai venit să tulbur liniștea. Și totuși câteva cuvinte mi-au scăpat de pe buze, nu cele pe care le-aș fi vrut. "Egor, o iubesc pe Ester!" - i-am spus în șoaptă, apăsat. Dar el părea să nu fi auzit nimic. A mai tăcut o vreme, privind joaca lui Marcel, și-apoi a repetat: Da, Călăuză și Paznic." M-am foit mult în pat până să adorm. Cu mâna sub pernă, pipăiam
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
ating cu mâna dreaptă piciorul; că niciodată nu trebuie să schițez, nici în glumă, gestul lovirii cu piciorul în cineva, și alte multele. De aceea ezitam înainte de a mă rezema comod de parapet. Auzii atunci pe Lilu vorbind ceva în șoaptă Maîtreyiei. ― Spune că ai un picior foarte frumos, un picior alb, de alabastru, mă lămuri Maitreyi, fără să-și poată ascunde o privire de neînțeleasă invidie și necaz. Roșii, și de plăcere (căci, urât fiind, mă încîntă peste fire orice
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
sigur pe mine și pe dragostea Maitreyiei. Se petrecu atunci un lucru neașteptat. Maitreyi începu să plângă și se smulse din mâinile mele. Voia să fugă. O înlănțuii în brațe și-mi apropiai capul de părul ei, vorbindu-i în șoapte, încercînd s-o farmec, s-o rog să nu mai plângă, să mă ierte. Dar nu mă putui împotrivi parfumului și căldurii, și ispitelor acelui trup neatins încă de nimeni și o sărutai. Maitreyi se zbătu și țipă, ferindu-și
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
evenimentelor, ne lega în ciuda despărțirii și a morții. Când era lună, treceam prin pădure, până la pârâul dini vale, și întîrziam mult pe o stâncă, privind apa, strigînd: "Maitreyi! Maitreyi!" până ce oboseam și îmi auzeam glasul tot mai stins, aproape o șoaptă. Atunci mă întorceam acasă, pe același drum, cu o împăcare nespusă în suflet, căci mi se părea că Maitreyi îmi ascultase chemarea, că vorbele mele au fost purtate de apă și de vânt până la ea. Nu știu dacă viețuiam sau
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
stinse și-și reluă plimbarea. După ce se mai întoarse o dată în primul salon, șovăind în fața vitrinelor, se îndreptă hoțărîtă către ascensor și apăsă pe buton. Câteva clipe în urmă, ușa ascensorului se deschise, și era gata să intre, când auzi șoapte precipitate în spatele ei. Femeia deschise repede poșeta și, ca și când și-ar fi dat seama că a uitat ceva, se întoarse brusc, îndreptîndu-se grăbită spre bar. Privi ca din întîmplare femeia palidă, cu un mic șorț verde, care-și stăpânea anevoie
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
și, ca și când și-ar fi dat seama că a uitat ceva, se întoarse brusc, îndreptîndu-se grăbită spre bar. Privi ca din întîmplare femeia palidă, cu un mic șorț verde, care-și stăpânea anevoie emoția, și tânărul care-i vorbea în șoaptă, agitat. Alături, un bărbat înalt, cu o figură severă, își ținea amândouă mâinile la spate, silindu-se să privească drept înaintea lui. Întovărășindu-l, Adrian continua să-i vorbească: - Mă leagă de dumneata admirație și recunoștință, pentru că m-ai ajutat
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
decât asta - un nou Orfeu în Tracia, mesajul de care vă vorbeam mă privește în primul rând pe mine... Orlando se opri în fața unei uși masive și, punîndu-și degetul în gură, îi făcu semn să tacă. - Pentru că, continuă Adrian în șoaptă, în acest habitat, după cât știu, numai eu sânt poet. Cu alte cuvinte... Dar Orlando îl dădu prietenește la o parte și-și apropie urechea de ușă. Ascultă câteva clipe, apoi o deschise cu multă luare-aminte. Surprins de întunerecul și tăcerea
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Orlando. Ce v-a apucat? - Surpriza. Veneția, Casanova, Il ballo in maschera. - Nu-mi place, făcu Orlando, schimbîndu-și dosarul în cealaltă mână. Sânt enervat. N-a venit, adăugă coborând glasul. Și nici un semn, nici un telefon... - N-a venit? repetă în șoaptă Il Comandante. Întoarse capul și-l căută cu ochii pe Adrian. - Nu e el, continuă nervos Orlando. Și nici măcar nu știu cine e. Se preface, se ascunde. Spune că e poet, dar vorbește tot timpul de politică. Și totuși știe ceva. Știe
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
bine venit. Mi-e sete! Sorbi la început cu măsură, apoi bău spornic și goli paharul. Orlando întoarse capul către cele câteva perechi care dansau parcă absente, căci orchestra se auzea acum în surdină, iar la mese toți vorbeau în șoaptă, privind pe furiș către masa lor. - Ce plictiseală! exclamă deodată, întorcîndu-se către Il Comandante. Unde i-ai găsit? Veneau de la vreo înmormîntare? Il Comandante se sculă brusc și, de departe, făcu semn orchestrei ridicîndu-și și tremurîndu-și energic brațele. Apoi trecu
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
frunte, își frecă ochii, apoi, pe deasupra mesei, își pleacă puțin capul, cercetînd-o. - Mai spune ceva, începu el târziu. Vorbește. Vorbește-mi, îmi place să te ascult. Femeia își apropie pleoapele, parcă s-ar fi trudit să-și amintească. Brusc, în șoaptă, începu să recite: ... Pe vânturi ascult Orficul tumult Când și-ardică struna Fata verde, Una... Adrian întinse brațul pe deasupra mesei și o întrerupse: - Eu le-am scris? întrebă. Sânt versurile mele? - Nu. Le-a scris cel care a venit după
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
va fi dat, tot împreună o să plecăm... Cu mare grijă, parcă i-ar fi fost teamă că s-ar putea prăbuși, strîngîndu-i brațul foarte aproape de ea, îl conduse către ușă. - Și tot eu am să merg înaintea ta, adăugă în șoaptă, zâmbind. Adrian o urmase tăcut. Dar după câțiva pași se opri brusc și, întinzînd mâna, i-o trecu blând pe obraji, ștergîndu-i lacrimile. Atunci dădu cu ochii de măștile care-i priveau, împietrite, de la mese, de la estradă. - Ce se întîmplă
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
E adevărat că... - N-are nici o importanță, o încurajă Maria. Continuați!... - E adevărat, spuse Ieronim. - Atunci știu cine ești... Astă-vară veneai la Spitalul Colentina, la pavilionul copiilor... - E absurd! izbucni Ieronim. N-are nici un sens! Corul rosti încet, aproape în șoaptă, dar mustrător: Sensul îl creăm noi, Ieronim. Sensul îl revelăm noi, prin spectacol. Prin Spectacol, Ieronim, fără început și fără sfîrșit! Întorcîndu-se către Marina, Ieronim începu să rîdă: - Ați ghicit că e vorba de începutul unui spectacol experimental. Dar... - Așa
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Se trezi că fuge, cu carabina în mâna dreaptă, și cu stânga ținîndu-și ranița, să nu-i salte în spate. Se opri obosit; respiră adânc de mai multe ori. - De ce v-a fost frică, domnule filozof? se auzi întrebă în șoaptă. Întoarse speriat capul și dădu cu ochii de Pricopie. Îl aștepta lângă pom, cu câinele lângă el. Zâmbea. - De ce v-a fost frică? îl întrebă văzând că Darie rămăsese cu privirile pironite asupra lui. - Dar ce-i cu dumneavoastră, aici
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
nici un milion de ani, și încă! Dacă începem să numărăm de la homo sapiens, doar câteva zeci de mii de ani. Și uită-te în fața noastră: miliarde și miliarde de ani!... Darie îl ascultase surprins, concentrat. - Miliarde de ani, repetă în șoaptă. Știu, știu, dar ce să facem cu ele, cu miliardele de ani? - Să însuflețim Pământul, și apoi sistemul solar, și galaxiile, și tot ce-o mai fi pe-acolo, și pe care nu le știm încă. Să le însuflețim, adică
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
lui Ivan. - Am avut noroc, reluă Zamfira, că am dat peste ei dormind, beți, și le-am luat tot ce-am găsit la îndemînă - și apă, și votcă, și tutun. - Dar ce s-a întîmplat cu mine? întrebă Darie în șoaptă, speriat. M-a rănit cineva? - Ceasul rău, continuă Zamfira. V-ați împiedicat, ați căzut și s-a descărcat carabina. Glontele v-a trecut prin subțioară. Nimica toată, dar ați leșinat, și până am dat de dumneavoastră, ați pierdut mult sânge
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]