KorAP: Find »[drukola/base=așeza & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...209 210 211 ...2437 >

60,912 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325

ușă, cu un ziar sub braț. Purta iarăși balonzaidul și ea Îi privi disprețuitoare ochelarii, părul cărunt, mustața neîngrijită, cravata Îngustă și legată strâns. Lăsă harta jos și rânji În direcția lui: — Deci? Dr. Czinner intră și Închise ușa. Se așeză pe locul din fața ei fără nici un semn de ostilitate. Știe că-l am la mână, se gândi ea, deci va fi rezonabil. El o Întrebă fără veste: — Va fi gazeta dumneavoastră de acord cu asta? — Evident că nu, spuse ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
de la moarte la oamenii care trăiau ca să fie judecați, iar imposibilitatea propriei evadări, atât de ușoare, i se prezentă cu o asemenea forță, Încât exclamă În șoaptă: „Trebuie să mă duc la ei“. Dar la ce-ar fi folosit? Se așeză iarăși și Începu să comenteze În sinea lui dacă gestul ar fi avut vreo valoare practică. Dacă mă predau și Înfrunt procesul alături de ei, lumea Îmi va asculta apărarea cum nu m-ar asculta niciodată dacă aș fi În siguranță

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-i soluția și să-i spună că șeful lui nu trebuia să știe că fusese ajutat. De către cine? se Întrebă ea. Mama? Sora? În nici un caz o rudă atât de Îndepărtată cum ar fi fost o verișoară, se gândi ea, așezându-se În liniștea lejeră care era măsura familiarității lor. Pentru că obosise să se tot uite pe fereastră, la stratul de zăpadă care se Îngroșa, Îi vorbi: — Ai spus că pot veni aici când vreau. — Evident. — N-am putut să nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
dădu importanță. — Apoi a venit un Însoțitor și m-a trezit. Visul a fost foarte realist. Am fost atât de excitat, că ți-am cumpărat biletul. — Vrei să spui c-ai crezut... că voiai... Cămătarul ridică din umeri. Cămătarul se așeză la loc, În spatele tejghelei, și sună după un servitor care s-o conducă afară, până În stradă, Între străini, la libertatea de-a fi necunoscută. — Tocmai ți-am spus-o, zise el, așa că nu trebuie să simți că mi-ai fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
ceas. Nouă și cinci. Trenul de Passau nu va pleca decât peste Încă patruzeci de minute și el avea biletul pregătit. Cu spatele la fereastră și la femeie, trecu În revistă fără grabă Încăperea În care se afla, dar fiecare amănunt se așeză ordonat la locul său În memoria lui: ulciorul cu apă și ligheanul pe lavoarul de culoare vineție, oglinda ciobită, cu ramă aurită, patul de fier, oala de noapte, scena biblică Înrămată. Spuse: — Mai bine să lași fereastra deschisă. În caz că se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
fac, se gândi el, n-o voi săruta. Dar era evident că ea aștepta o Îmbrățișare. Modestia i se transformase Într-o oribilă cochetărie de femeie coaptă, căreia era obligat să-i răspundă. Începu să-i vorbească În limbaj infantil, așezându-se pe marginea patului ei În așa fel Încât să fie despărțiți de lățimea acestuia. — Și ce are aici frumoasa Anna? Un bărbat mare și greu? Oh, ce te va mai crâmpoți el! O amenință cu degetul, În joacă: — Tu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
de-atunci și Încă n-a fost găbuit“. Închise geanta și tresări puțin la auzul unui zgomot ciudat ce răzbătu de-afară, semănând cu zbârnâitul unui arc. — Ce-i asta? Anna șopti prin ușă: — Liftul. Cineva l-a chemat jos. Așeză În raft un volum din Administrația căilor ferate, dar seiful se văzu roșcat din cauza căldurii, așa că puse cartea Înapoi pe birou. De undeva de jos se auzi zgomotul unei uși care se Închide și zumzetul ascuțit al liftului. Josef făcu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
porni mai departe, pe stradă. Josef Își puse degetele Înmănușate pe frunte și le coborî umede de transpirație. Așa nu merge, se gândi el. Nu trebuie să devin nervos. Probabil că mi-am imaginat țipătul acela. Era pe cale să se așeze și să-și termine cafeaua, când Îl auzi iarăși. Era un lucru extraordinar că putea trece neauzit În cafenea. Cât va dura, se Întrebă el, până când ea va deschide fereastra? Atunci o vor auzi. Plecă de la masă și În stradă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
scufundat pe moment În visul lui grandilocvent, trecu cu vederea șirurile lungi de fețe de adolescenți răutăcioși, batjocura pe la spate, poreclele, caricaturile, bilețelele strecurate În cărțile de gramatică sau pe sub bănci, șoaptele omniprezente, imposibil de localizat și de pedepsit. Se așeză și privi meniul, fără să vadă ce citește. Da, nu m-ar deranja să fiu eu evreul acela, se gândi domnul Peters În timpul lungii vizite a Îngerului. A pus mâna pe-o fustă bună, foarte bună. Nu drăguță. N-aș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
ajung În siguranță, la țărm, râse domnul Opie dezaprobator. — Numele meu e Czinner. — Și al meu e Opie. Domnului Opie numele lui nu-i spunea nimic. Poate că era ținut minte doar de jurnaliști. Dr. Czinner trase ușa și se așeză pe locul de vizavi. — Sunteți preot? Încercă să adauge „părinte“, dar cuvântul i se Împotmoli pe limbă. Însemna prea mult, Însemna o față cenușie și Înfometată, pe care afecțiunea se transformă În respect, iar sacrificiul În suspiciune, a unui fiu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
să nu conștientizeze faptul că deja se Îngrășa și că scopul călătoriei lui era stafidele și nu transmiterea unor hrisoave sigilate. Și nici ea nu e frumoasa contesă rusoaică, dar Îi place de mine și are un trup frumos. Se așeză, apoi se uită la ceas și se ridică iarăși. Era agitat. Prostule, se gândi el, nu-i ceva deosebit. Drăguță și destul de banală. Poți găsi una ca ea În orice noapte pe Spaniards Road. Și totuși, În ciuda acestor argumente, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
de ce. El Îi lăsă mâinile ca să poată trage storurile la geamul dinspre culoar, așa că brusc părură să rămână singuri Într-o cutiuță ce se zgâlțâia. O sărută și constată că avea gura rece, moale, și-i răspundea ezitând. Ea se așeză pe locul care fusese transformat În pat și-i zise: — Te Întrebai dacă o să vin? — Ai promis, Îi aduse el aminte. — M-aș fi putut răzgândi. — Dar de ce? Myatt Începu să-și piardă răbdarea. Nu voia să stea toată noaptea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
El aprobă din cap, constatând că nu-i În stare să vorbească, și o văzu ridicându-se de pe pat, mergând Într-un colț și Începând să se dezbrace Încet și foarte metodic, Împăturindu-și pe rând fiecare articol vestimentar și așezându-le cu grijă pe toate pe locul din fața ei. În timp ce-i urmărea mișcările calme, Își dădu seama de diformitățile propriului trup. Spuse „Ești frumoasă“ și cuvintele lui se-mpleticiră, urmare a unei tulburări pe care n-o mai cunoscuse. Când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
un mare alergător“. Vă place sau nu, asta a fost bună și nici nu s-a prins, a spus ceva despre „Sobe și Satâre“. Dar a existat totuși un moment critic, se gândi Josef, privind afară, la zăpada care se așeza, În troiene, atunci când doctorul a remarcat că bagajul lui fusese mișcat de la loc. Aveam degetul pe sfoară. Dacă ar fi Încercat să cheme conductorul, l-aș fi Împușcat În stomac Înainte de-a fi putut scoate un cuvânt. Josef râse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
dreptul genunchiului. I-aș fi vărsat mațele imediat. Partea a patra Subotica 1. Aparatul de recepție al telegrafului din biroul șefului gării Subotica Începu să păcăne. Puncte și liniuțe se revărsară În Încăperea goală. Prin ușa deschisă, Lukici, funcționarul, se așeză Într-un colț al biroului de mesagerie și blestemă sunetele insistente. Dar nu făcu nici un efort să se ridice. Nu poate fi nimic important la ora asta, Îi explică el funcționarului de la mesagerie și lui Ninici, un tânăr În uniformă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
ca „Are balta pește“, dar, spre fericita ei uimire, el spuse imediat, fără nici un efort de rememorare: — Da, va trebui să-l invităm pe omul cu vioara. Ea bătu din palme de fericire: — Și nu-l uita pe doctor! Se așeză pe marginea patului și-și vârî picioarele În pantofi. Sunt atât de fericită. Își amintește, o să se țină de promisiune! Începu să cânte iarăși: Trăind În raza de soare, iubind În raza de lună, viața-i atât de frumoasă. Conductorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Tot În regulă, spuse el și arătă iar În direcția clădirilor. — Pot să-i spun prietenului meu? El dădu din cap și zâmbi, luând-o cu blândețe de lângă tren. În sala de așteptare nu era nimeni, cu excepția doctorului. O sobă așezată În mijlocul Încăperii ardea, iar imaginea ce se vedea prin geamuri era fragmentată de linii Înghețate. Nu putea să nu fie conștientă În fiecare clipă de scrisoarea pe care o avea În palmă. Soldatul o conduse Înăuntru blând și politicos, apoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
repede. Avea ochi terni, nefericiți. După ce plecă din nou, dr. Czinner Îi spuse fetei: — Nu-i place. I s-a spus să pândească pe gaura cheii și să vadă dacă ne transmitem ceva de la unul la altul. Coral Musker se așeză pe una din băncile de lemn și Își Întinse picioarele În direcția sobei. Dr. Czinner observă cu uimire: — Ești foarte calmă. Nu are rost să-mi ies din pepeni, spuse ea. Oricum, ei nu pot să Înțeleagă. Prietenul meu va

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
de abur partea dinăuntru cu palma și privi printre schijele de gheață. — Nu, spuse el, este o locomotivă de pe cealaltă linie. Cred că schimbă locomotivele. Asta o să le ia ceva timp. Nu fi speriată. Oh, nu sunt speriată! spuse ea, așezându-se iar pe locul tare. Prietenul meu va apărea curând. Atunci ei or să fie cei speriați. E bogat, Înțelegeți? — Așa? spuse doctorul Czinner. — Da, și pe deasupra e și important. Conduce o firmă. Se ocupă cu stafidele. Începu să râdă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
o armă la dumneavoastră?“ Le-am spus: „Nimeni nu călătorește În țara dumneavoastră fără o armă la el“. Coral Musker Începu să râdă. Josef Grünlich se uită la ea Înciudat, apoi Își netezi vesta șifonată, Își consultă ceasul și se așeză. Cu mâinile așezate pe genunchii săi grăsulii, privea drept În fața lui, cântărind lucrurile. Trebuie să-și fi terminat deja trabucul, se gândi Coral. Probabil s-a Întors În compartiment și a constatat că nu sunt acolo. Probabil va aștepta zece

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
dumneavoastră?“ Le-am spus: „Nimeni nu călătorește În țara dumneavoastră fără o armă la el“. Coral Musker Începu să râdă. Josef Grünlich se uită la ea Înciudat, apoi Își netezi vesta șifonată, Își consultă ceasul și se așeză. Cu mâinile așezate pe genunchii săi grăsulii, privea drept În fața lui, cântărind lucrurile. Trebuie să-și fi terminat deja trabucul, se gândi Coral. Probabil s-a Întors În compartiment și a constatat că nu sunt acolo. Probabil va aștepta zece minute Înainte de a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
ascundă faptul că i se zdruncinase Încrederea În singurul bărbat capabil și dispus s-o ajute, În afară de Myatt. Chiar și bunătatea de care dăduse dovadă față de ea În tren i se păru acum suspectă. Se duse la bancă și se așeză cât de departe putu de german. — Mi-ar lua prea mult timp să-ți explic de ce, spuse Czinner. Ea nu-l auzi, surdă la semnificația oricărui cuvânt pe care-l spunea el. Îl privea acum ca pe unul din oamenii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
lădița cu fructe și Îi ieși În Întâmpinare. — Nu lipsesc mult, spuse el În șoaptă, ca să nu-l poată auzi șoferul. Așteaptă-mă. Am ceva să-ți povestesc. Și, foarte grav se Întoarse să-și continue treaba. Soția lui se așeză jos, pe marginea drumului, și-l urmări cu privirea, dar când el se Întoarse din Încăperea maiorului, unde masa era deja așternută și ofițerii făceau progrese cu băutul vinului, ea plecase deja. Îi lăsase prânzul pe marginea drumului. Unde este

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
ancestrale. Aceasta era poezia pură a afacerilor: câștigul sau pierderea nu prea intrau la socoteală Într-o tranzacție care se ducea În parale, care nu valorau nici una mai mult de-un pârț. El intră puțin În compartiment, dar nu se așeză. — Optzeci de parale. Excelența voastră, trebuie să mai și trăim. Un dinar și douăzeci și cinci. Mi-ar fi rușine să iau mai puțin. Myatt Îi oferi omului o țigară. — Un pahar de rakia, excelența voastră? Myatt acceptă din cap și luă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
care va fi deznodământul procesului, dar era hotărât să-i dea o formă superficială de legalitate, fiind convins că totul trebuie făcut așa cum se prevede În regulamentul editat În 1929. Cu mâinile Încrucișate liniștit În fața lui și cu pălăria ponosită așezată pe podea, la picioare, dr. Czinner se lupta inutil cu ei. Singura satisfacție pe care se putea aștepta s-o obțină era să se recunoască caracterul ipocrit al acestui proces. Urma să fie Îngropat pe furiș, după lăsarea Întunericului, la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]