5,855 matches
-
febra viziunilor dostoievskiene, ei sunt doar limbuți. Există o anumită iritare a acestui posedat retoric, Nae, care reacționează acid la fiecare încercare a interlocutorului de a modera discursul hipertrofiat. Însă și încercările acestui interlocutor de a aplana delirul verbal al „amicului” său sunt puțin creditabile. Acesta supralicitează excitația retorului inflamat, nu-i blochează explozia discursivă, iar ictusul ironic abia disimulat apare în propriul său discurs care uzează de o figură a excesului în sensul grandorii : „nu trebuie să fie omul așa
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
compasiune, de emoție față de dificul- tățile fiziologice traversate de consoarta, aborbite în sfera intimă a propriei existențe. Ceea ce este enorm în al doilea episod ține tocmai de răceala, de neimplicarea cu care Nae trece în revistă aceste dificultăți relatându-i „amicului” cu o totală lipsă de pudoare o naștere anterioară cu forcepsul. Nae nu se află în posesia unui limbaj medical specializat, iar limbajul popular întrebuințat asociază numaidecât nașterea torturii și instrumentarului ei terifiant : „fiarele”, „cleștele”. De remarcat faptul că singurul
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
pe românul cu sentiment național în varianta sa disforică. Cea euforică este reprezentată, spre exemplu, de un alt Nae, Nae Cațavencu. Ambii sunt posedați de discurs. Unul are un auditoriu format din militanții propriului partid, celălalt își caută publicul de „amici” prin cafenele, într-un periplu nocturn și se instituie ca orator. Rică Venturiano își recuperează dignitatea prin discurs în fața unui public captiv și Lache își desfășoară asaltul polemic în berării cu un public format din impiegați ca și el, asemeni
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
sunt nedespărțiți, încercările de a se desprinde unul de celălalt nu doar că eșuează, dar creează tensiunile a căror expresie o constituie comicul caragialesc, un comic de o cruzime latentă care are la bază acest duplicitarism abisal al inse- parabilității. Amicii fac parte din această familie a celor care se întrețin unul pe seama celuilalt, funcționând aproape simbiotic. În genere, unul este oratorul grav, dacă nu chiar furios, celălalt un temporizator. Însă dacă privim cu atenție rolul acestora din urmă, observăm că
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
naratorul se disociază de discursul augmentativ, „nu voi face fraze pompoase”, de „pompa” pe care excep- ționalismul personajului pare să o recomande creditând discursul jurnalistic ca o măsură, un etalon al obiectivității : „Mă voi mărgini a reproduce câteva pasaje din Amicul Poporulu“, de pe timpul când acest tânăr mergea foarte des la statuia lui Mihai... Să vedem”. Naratorul realizează un decupaj dintr-un discurs care stă sub semnul acestui exces retoric. Dispozitivul lui „simț enorm și văz monstruos” se află amplasat la
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
și văz monstruos” s-a pus în funcțiune. Scos din cadrul unei existențe paș- nice, terne, chiar tasate, funcționarul explorează abisul posibilităților pe care i le conferă accesul la putere. D-nul Turtureanu acceptă ca Lefter să-l însoțească „numai după ce amicul își da cuvântul solemn de onoare că n-are să mai fie violent, n-are să mai facă nimic femeilor arestate”. Potențialul conflictogen și starea de excitație nervoasă a lui Lefter se descarcă în momentul când aceasta află că țigăncile au fost
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
tale oficială așa lucru să se numească stil sublim ; să-mi dai însă voie să-l numesc, cu tot respectul pentru d-ta... - Cum ? - Stilul prost. - Ce ? Dar ăsta e stilul tutulor poeților celebri, ca Victor Hugo, Schiller, Lamartine, Bolintineanu...” Amicul cu care Caragiale se află într-un dialog exemplar, un „divan” estetic, îi reproșează pauperizarea conținuturilor prin eliminarea reflecției superioare asupra exemplarității acțiunilor umane menită a genera un rapel la dimensiunea grandioasă a interiorității personajelor. Același interlocutor abstract îl acuză
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
a personajului degeminat într-un cuplu de forțe, un coleric și un flegmatic, un belicos și un împăciuitorist, un fel de oximoron ontologic. Și nu doar Lache și Mache, ci și Farfu- ridi și Brânzovenescu, Leonida și Efimița sau confundabilii amici și Mitici, apar câte doi. Această degeminare a per- sonajului, simptomatică la Caragiale, o vom regăsi în tea- trul absurdului la Eugen Ionescu ăBătrânul și Bătrâna în Scauneleă, la Becket ăVladimir și Estragon sau Lucky și Pozzo în Așteptându‑l
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
audienței cu vădită intenție licențioasă numele pictorului simbolist Puvis de Chavannes, ca Pubis de Cha- vannes. Altfel, personajele lui Caragiale nu invocă sexua- litatea într-un registru peiorativ, imprecațiile sunt modeste, eterate, lipsite de virilitatea expresiei neaoșe. Pălmuit, în loc să izbucnească, Amicul conchide tautologic că interlo- cu torul său „E măgar, și violent și n-are manere !”. Limbajul personajelor provenind cel mai adesea din mediul burghez este reținut, politicos, evitând scatologicul, iar imprecația este adesea modestă, cumpănită, educată la școala fran- ceză
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
nu ar exista comentariul, am avea ceva dintr-un tablou naturalist, crud, de o sărăcie severă, hieratică, așa cum apare în câteva din cadrele lui Haneke din Banda albă desprinse parcă din tradiția răs- tignirilor unui Matthias Grünewald. Discursul lacrimogen al amicului este însoțit de rumegatul placid al unei vaci. Imaginea care-i adună pe principalii actori epuizați ai unei dramolete obscure, într-o tristețe mahmură, are ceva din eteroclitul unei stultifera navis, minus exuberanța care-i animă pe nebunii medievali. Comentariul
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
construite - se vede în ultima vreme - case pe care le admirăm și le studiem de câte ori ieșim la plimbare. Spații largi, prietenoase, calde, funcționale, acoperiș lin, perceput și în interior din cauza lipsei podului, terase răcoroase unde-ți poți petrece seara cu amicii, râzând, cântând, făcând politică, contrazicând, filosofând etc., așa cum orice om de pe lumea aceasta își dorește. Lipsea piscina și verdeața, dar probabil în timp (scurt timp) vor apărea și ele căci, nu-i așa?, și aici oamenii le fac pe rând
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
muncitor, se trezise peste noapte, după 2-3 luni de "școală de partid", numit procuror. Aveau un băiat, cam bolnăvior, coleg cu mine, care nu prea mergea bine cu cartea și, la recomandarea învățătoarei, ne făceam lecțiile împreună. Pentru serviciile mele, amicul îmi înmâna în fiecare zi, în recreația mare, din partea mamei sale, două felii groase de pâine neagră unse cu untură de porc și magiun, ceea ce pe vremurile acelea reprezenta o răsplată generoasă. Pe la 10 ani am îmbrățișat, după orele de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
Decebal de către romani, distinsul profesor Gostar, bun prieten cu noi, cei din bănci, dându-și seama de starea colegului, l-a întrebat: "de ce credeți că sora lui Decebal, așa cum apare pe Columnă, poartă o rochie cu două șlițuri laterale profunde?" Amicul, după câteva minute teatrale de gândire, a răspuns: "pentru intimidarea adversarului, domnule profesor", răspuns răsplătit cu hohote de râs și cu nota 10. Adevărul științific, searbăd pe lângă explicația lui Ilie, era că femeile dacilor mergeau călare și ca atare șlițurile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
întrebă mirat plutonierul. "Păi eu am fost repartizat la Liceul "Laurian" (cel mai de vază liceu din Botoșani, unde învățau plozii elitelor locale, inclusiv cei ai "gradaților" de la regiment)." "Și ce-o să predați?" "Păi matematica, fizica și chimia", răspunse nonșalant amicul. Informația respectivă a căzut ca un trăsnet în urechile lui Moș Teacă, acesta având doi copii la "Laurian", amândoi cam deficitari la materiile menționate. Ne-a invitat imediat "să mai lăsăm" mătura și să mai stăm de vorbă, iar în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
angajați de MApN ajungând până la gradul de general). 1968 Marile speranțe! La terminarea Cursului postuniversitar și aflarea veștii că mă aflu printre cei 15 favorizați de soartă ce vor fi angajați în MAE, mi-am anunțat soția, neamurile și câțiva amici de care eram sigur că vor răspândi știrea "urbi et orbi". Am aprins apoi o lumânare la prima biserică întâlnită în cale pentru a mulțumi Celui de Sus pentru sprijinul logistic acordat și în final mi-am sărbătorit "victoria" cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
îi trimiteau cu regularitate tot felul de bunătăți, dintre care nu lipseau câteva kilograme de miez de nucă și un borcan mare cu miere de albine, pe care le consuma cu religiozitate zilnic în fața noastră. Intrigat de "meniul fix" al amicului, un vecin de pat îl întrebă într-o seară de ce "bagă" atâta nucă și miere în el, răspunsul venind prompt: există studii de specialitate care atestă că cele două produse sunt afrodisiace, "întărind" testosteronul. Junele cu întrebarea se afla în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
frumoase, dar bătrâne". Ca "diplomat", invocând sarcinile de serviciu, cred că am fost primul locatar din blocul nostru ce a dispus de telefon. Mă mai suna din când în când soția la minister, mai vorbeam cu neamurile de la Iași, cu amicii din București, convorbiri banale, fără importanță, ziceam eu, pentru "organe". Cum soția mi-a "reclamat" că "aude voci și că i se pare că telefonul e ascultat", i-am replicat că mulți în istoria creștinismului "au auzit voci", iar în privința
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
cu "burduf", veșnic aglomerată, care, înainte de stația mea, ocolea cimitirul. Trecând într-o seară, pe scară, cu autobuzul, unul din vecinii mei de locație văzând multe lumânări aprinse în cimitir a exclamat: "Io-te, bă, ce iluminație!". La care un amic, în stilul Mitică, a răspuns, spre hazul celorlalți pasageri: "Or fi locatarii acasă!".). La minister mi-am reluat vechile preocupări, trecând prin mai multe servicii expoziții, carte, film și în final "ziariști străini". Mă mândresc cu faptul că am "pus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
ar fi posibil ca, până vine înaltul personaj, ziariștii să poată lua masa la cantină, contra cost. S-a consultat cu ministrul chimiei și ne-a dat aprobarea, precizându-ne că atunci când vom auzi elicopterul să fim prezenți "la datorie". Amicii mei au mâncat pe săturate, i-au lăudat pe bucătari și au rămas uimiți de prețul mesei. Abia terminaseră când au apărut elicopterele erau două! Din unul a coborât Ceaușescu, din celălalt "suita", între care Oprea și Ștefan Andrei. Ceaușescu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
de secunde interminabile. Cutremurul a căzut chiar în zilele organizării cu fast a festivităților consacrate centenarului Independenței și la "ora H" eram la reședința ambasadorului peruan din Pangrati, în spatele Televiziunii. Venise să participe la festivități ministrul de interne peruan, bun amic al președintelui țării sale, și, ciudat pentru un ministru de interne, filozof, filolog și poet. Aveam onoarea de a-i fi însoțitor și fusesem invitat la recepția pe care ambasadorul o dădea în cinstea conaționalului său. Era o atmosferă simpatică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
funcționarii, nimic! Se dă un telefon la reprezentanța TAROM de la Amsterdam, se confirmă plecarea valizei cu avionul ce aterizase. Pentru a nu pierde timpul, îi rog pe cei de la protocolul aeroportului să mă sune la hotelul "Dorobanți", unde era cazat amicul, dacă află ceva. Ajung la recepție și mi se comunică faptul că am fost sunat de la aeroport. Sun și eu și mi se precizează că a rămas o singură valiză, care după semnalmente e a olandezului. Am răsuflat ușurat, gândind
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
sănătoase și frumoase, iar în capul mesei trona stareța mănăstirii, maica Xantipia, o cariatidă cu studii la ASE și cu un zâmbet "cu totul și cu totul de aur". Eram după atâtea vizite un obișnuit al mănăstirilor și un bun amic al stareței, căreia îi ofeream din când în când câte un cartuș de Kent, câte un pachet de cafea "veritabilă", în schimbul cărora eram onorat cu afinată, dulceață de cireșe amare, nuci și alte produse de negăsit în capitală. Stareța ne-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
stat socialist european și că toți ochii autorităților și ai reprezentanților corpului diplomatic vor fi "pe noi". Aveam noroc amândoi de două glorii ale "pasarelei socialiste" bucureștene, un "domn" și o "doamnă" pensionari, foști maeștri la casele de modă, buni amici de cartier, care ne-au pus "la patru ace". Eram tineri amândoi, arătam bine, nu aveam kilograme în plus, iar cele pe care le aveam erau foarte bine repartizate, așa că hainele stăteau "ca turnate". Ne venea să râdem la reuniunile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
citirea acestei "mostre" de "gândire ciuce", am chemat un expert de la firma Datsun pentru a le evalua, care ne-a dat o hârtie oficială că valoarea lor după 6 ani de nefuncționare era "0", am transmis expertiza la MAE pentru amicii lui Ho și Min, am chemat de la un cimitir de mașini un echipaj și duse au fost! În subsol am făcut "clacă" toată suflarea, tovarăși și tovarășe. Volumele cartonate "în roșu" ale titularilor "cabinetului 1 și 2" le-am scos
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
-și cunoască meseria... "Delegatul" nu îndeplinea nici una din aceste condiții. În plus, târâia după el o geantă mare, urâtă, de plastic, despre care n-aveam habar la ce-i folosește. După discuția la ambasadă, înainte de a pleca la întâlnirea cu amicul importator, a deschis "diplomatul" și a extras din el câteva cravate dintr-o pânză ordinară, colorate țipător, cu elastic pentru "gât" și cu un tractor cu inscripția UTB de toată frumusețea imprimat vizibil în zona nodului, pe care mi le-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]