7,814 matches
-
și ne privește cu doi ochișori galbeni imenși, după care dispare după gardul viu. — Și cum e bocetul ? zic. — Cam așa ceva. Își drege glasul, după care începe să cânte cu voce joasă, tristă și monotonă. Vai, vai. S-a dus, bietul de el. Îmi dă ghes un râs nebun, dar fac eforturi să mă abțin. — Și dacă e vorba de o femeie ? — Bună întrebare. În acest caz, cântăm un alt bocet. Trage aer în piept adânc și începe din nou să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
ținut pachetele. Întind mâinile. Să... — A ! Sigur că da ! Îmi întinde câteva plicuri trimise prin curier rapid și o cutie de carton, cu o expresie de curiozitate maximă. Bănuiesc că slujbele astea foarte solicitante pe care le aveți vă trimit, bietele fete, în străinătate pe nepusă masă... — N-am fost în străinătate. Las cutiile jos. Vă mulțumesc încă o dată. — A, pentru puțin ! Știu cum e când ai... o problemă în familie ? se aventurează ea. — N-am avut o problemă în familie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
holului se deschid cu precizie elvețiană și din el iese Graham Hillingdon, șeful cel mare, plus directorul general și Încă alte șase persoane din conducere, cu toții puși la patru ace, În costume scumpe, Închise la culoare. — Gata ! șuieră Cyril spre bieții oameni de serviciu din hol. Duceți-vă ! Lăsați-le ! Noi rămînem toate trei holbîndu-ne ca niște copii proști la ușa limuzinei, care tocmai se deschide. O clipă mai tîrziu, din mașină coboară un bărbat blond, Îmbrăcat Într-un pardesiu bleumarin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
nepot al Milei și scoborâtor din Tatăl. Dar tu? Femeia se foi În loc. Una dintre Însoțitoarele ei se apropie de ea și-i strecură ceva la ureche. - Dacă ești așa de mare, cum se face că am ajuns noi, niște biete femei, să te scoatem din apa care curge mereu? - Poate că nu era altă cale să vă putem Întâlni, se băgă În vorbă Enkim. Ne-ați fi primit la voi altminteri? Am Încuviințat spusele prietenului meu și am zâmbit. - Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
n-aș putea s-o știu și eu? - i-am Întins eu, În sfârșit, capcana din vorbe. Crezi că Vindecătorul tău are mai multă putere decât Krog? Și dacă are, de ce nu poate să vorbească precum Tatăl, așa cum fac eu? Bietul păzitor Își tot dregea glasul. La un moment dat, dădu un fel de guițat, așa de tare se căznea să găsească răspunsul potrivit. Norocul lui a fost că i-a luat locul un alt vânător, astfel Încât a putut s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
durerea lui, m-am ghemuit lângă el. Știam cum Îl doare, că și eu pățisem la fel de vreo două ori. Numai că eu fusesem copil când mă lovisem așa de rău, iar durerea Îmi trecuse precum boarea de primăvară. - Of, of, biet Enkim! L-am mângâiat pe creștet și am Început să ne uităm Încoace și Încolo după niște pari. Până la urmă, ne-am hotărât să-l cărăm pe Enkim pe după umeri până la pădurea care se așternea În fundul văii. Ajunși acolo, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
nimic și, curând, nu mai eram În stare nici să suflăm din cauza firelor mărunte de nisip care ne intrau În nas și În gură. Ne-am strâns toți trei În jurul micuțului care nu mai scotea nici un sunet. Nici măcar nu plângea, bietul de el. Când și când, În clipele scurte În care lumina lunii se strecura printre vâltorile de nisip vuitor, Îi zăream ochii: căutau de la unul la altul, abia Încruntați, așteptând măcar o vorbă. - Nani pui, nani pui... Începu Runa, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
malul lunecos. Spre dimineață, apăru și ultima luntre. Logon era palid și avea cearcăne, dar zâmbea precum un copil. Gheața Îi Înghețase În barbă și pe gene, ochii Îi erau roșii și abia mai răsufla, de ziceai că Îmbătrânise mult-mult, bietul de el. După ce s-a apropiat de mine, a mai privit o dată Îndărăt, peste Marea cea mare. Era cenușie și rece. Vântul ce bătea dinspre pământuri prinsese a se Înteți. Undeva departe, deasupra pământului, se zăreau lumini pâcloase, izbucnind și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
leoarcă de sudoare. Bătrâna o ștergea pe coapse cu o blăniță de miel, albă precum laptele. Alături, pe un maldăr de paie, două ciozvârte de prunci chirăiau din răsputeri. - Nu-ți ajungea unul, stăpân al vorbei? Uite că ai doi: biata fată frumoasă a ieșit prima, iar zvăpăiatul de băiat vânjos a strigat de mi-a Înghețat sângele. Mi-am dat seama că și asta era un fel de urare. M-am apropiat de Nunatuk. Zâmbea În felul acela al ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
la alți cai, ba chiar și la oameni. Era fie mândru precum o stâncă uriașă, fie un răpciugos de animal care cădea din picioare. Dar, oricum ar fi fost, când te privea, credeai că Înțelege tot ce spui deși el, bietul cal, n-avea să vorbească niciodată. Cum-necum, falnic sau bătrân, blând sau bun - toate neamurile din câmpia aceea care nu se sfârșea, ziceau că se trag din cal. Vindecătorii lor spuneau că, odată și odată, caii aceia aveau să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
știu prea bine, Krog, Încă de când ai venit În satul meu. Am auzit ce mi-ai spus dar, până una-alta nu văd În fața ochilor decât un mut. Mă și mir că-ți aud vorba Însă, ce să facă și biet Tatăl, așa de bătrân și neputincios cum a ajuns? Ia... a lăsat un fel de vorbă unui mut, ca să-l poată auzi un vânător năprasnic cum sunt eu... Hm! Scept nu se laudă nici cu strămoși și nici nu crede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
partener de conversație la masă. Pe o mie de parai pe searăă Nu; ce cred eu că‑ți trebuie e să scrii o carte. Ai putea să Închegi o carte de succes bazată pe notele tale de la cursuri. - Vax! Ca bietul pastor Adams al lui Fielding care pleacă la Londra ca să‑și tipărească predicile. Pastorul avea nevoie de bani și nu‑și putea vinde nimic altceva decât predicile. Care erau Însă scrise. Eu n‑am nici măcar note. Sfatul pe care mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
de violent, Încât părea să le scuipe. Antisemitismul, care nu zace prea adânc Îngropat Într‑o asemenea adunare, se trezise acum În inimile tuturor. Fiecare dintre cei de față Îl privea pe Klotz cu un covârșitor dispreț și dezgust, iar bietul om se ghemuise pe scaun, ferindu‑se parcăă Apoi Întorcându‑se spre Clemenceau, el (Lloyd George) i‑a cerut să pună capăt acestot tactici obstrucționiste, altminteri, a strigat el, domnul Klotz o să treacă de partea lui Lenin și a lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
se apără de praf. Pe peretele vopsit galben citron, o marină în ulei luată de la o prăvălie de geamuri și oglinzi sclipește azuriu și siclam. Numai de-ar fi băiat de treabă, oftează Garofița. ─ Ce spui? ─ Ăla, după care aleargă biata fată. ─ N-aleargă toate? întreabă Mihai, fără să-și ridice ochii din copaie. Ba aleargă, cum să nu, ele după ei și ei după ele, zice Garofița. Da’ n-au toate noroc cum am avut io cu tine, așa-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
amintesc de asta. Îți spuneam despre gazda mea, cu copilul pe care l-au găsit la tomberon. Da, da, mai zi-mi odată cum o cheamă pe vecina aia a voastră, notărița. ─ Mihaela Carbon. Nu știu ce-or să facă, bieții oameni. Mâine trebuie să ducă fetița la centrul de plasare, pare-se. ─ Mihaela Carbon? Ești sigură? Da, sunt sigură. De ce? Păi e verișoară cu mine. ─ Ei, na! Nici nu știam că a intrat în pâine. Bunică-mea din partea mamei e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
iar fata, care era foarte tânără, s-a îndrăgostit și ea de el. Până aici, nimic neobișnuit. Iar dacă vă voi spune că regele a râvnit la ea, că a cucerit-o și într-un final l-a lăsat pe bietul sculptor cu buzele umflate iar pe iubita acestuia a vârât-o în harem, nici asta nu vă va mira, căci face parte din mersul fatal al istoriei. Numai că în acest caz, fata cu pricina a dat dovadă de niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
cam un metru în sus pe balustradă, se opreau și atunci începea cântarea. Cântarea monotonă era o numărătoare gâfâită de la unu la douăzeci. Doi dintre însoțitorii lui Jones, garda de corp și secretarul lui, erau cardiaci. Pentru a-și împiedica bietele inimi să explodeze, ei se opreau la fiecare câteva trepte și își cronometrau odihna numărând până la douăzeci. Garda personală a lui Jones era August Krapptauer, fost Vice-Bundesfuehrer al Bund-ului germano-american. Krapptauer avea șaizeci și trei de ani, stătuse închis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
alta era bătrânul soldat care trebuia să păzească polonezele și rusoaicele. A treia era soacra mea, Eva Noth. Eva Noth stătea la o fereastră la etajul al doilea. Ca și câinele Resei, Eva Noth se buhăise cu hrană de război. Biata femeie, transformată de niște vremuri nemiloase într-un fel de cârnat, stătea în poziție de drepți, părea să creadă că execuția câinelui era o ceremonie de oarecare noblețe. Am împușcat câinele în ceafă. Detonația pistolului a fost slabă, ieftină, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
spânzurat de nouă ori. De-abia după a opta spânzurare i-au dispărut ultimele rămășițe de curaj și demnitate. De-abia după a opta spânzurare s-a purtat într-adevăr ca un copil sub tortură. „Pentru spectacolul acela, spunea Westlake, bietul om a fost recompensat cu ceea ce își dorea cel mai mult pe lumea asta. A fost recompensat cu moarte. A murit cu o erecție și cu picioarele goale.“ Am întors pagina revistei să văd dacă nu mai era ceva. Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
un șut de despărțire, cum o termina cu altele. Magda, simțea, îl iubea de-adevăratelea. Cum parcă nu-l iubise nici o alta. Nu putea pricepe ce o apucase să se îndrăgostească tocmai de el. O nenorocise profesorașul ăla despre care, biata de ea, credea că fugise la mama dracului. Mai cât pe ce să-i spună că ei știau de fuga lui. Sau să-i dea de înțeles că l-a furat sorbul acela din Baltă, care venea în Ghiolul Negru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
instructor al ceceului pe probleme economice: Dominic Tănase, pe care îl știa încă la închisoare, pentru afacerea cu cele șapte sute șaizeci de vagoane de sfeclă care niciodată nu ajunseseră la Chitila, la fabrica de zahăr. Dominic fusese magazioner șef, o biată rotiță într-un angrenaj mult mai mai complex, în care intrau fel de fel de inși, de la țăranii care semnau că au predat chintale și tone de sfeclă pe care niciodată nu le cultivaseră, cu achizitori care nu preluau nici măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
-l refuz mă ia ăștia de la interne la ochi. E grangur mare la ei acolo, la comuniștii lor, și mi-a zis și ăștia să fiu atentă cu el, că cine știe, poate întărim legăturile“. Îți dai seama ce pătimea biata fată? - Zău, v-aș ajuta c-o gaură, două, dar n-am cum, oftă meseriașul. Încercați în altă parte, ridică din umeri, dând să se-ntoarcă în cămăruța lui. Se răzgândi. Surâse, pocnindu-și mâinile ca și cum ar fi prins o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
după degete! Oftă lung, ca un geamăt, privind ecranul calculatorului. Clătină abătut, dojenitor din cap. - Spune intelectualii de-acuma că scriitorii erau cenzurați, că nu le dădea voie să cânte cum le venea talentul. Dar ce să mai spui de bieții oameni cu decese sau comemorări, care venea să-și plângă durerea la anunțuri și nu putea! Că era formule stas, respectiv șabloane tipizate. Nu puteai să dezvolți nici un sentiment de tristețe, respectiv, de dor, cu compasiune sau... Nici nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ieftin o diplomă pă vremea aia, cu o mie cinci sute de dolari îți făcea chiar profesorul de-l aveai lucrarea pe care o vroiai, acum s-a mai schimbat lucrurile, e mai industrial, e mai mulți care trage de bietul student până se vede și el cu o diplomă, a crescut devizul, se cere pretenții de știință mai multe, umblă râma până și la rectorat dacă studentul vrea să se dea și la masterat sau de-o bursă p-afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
fiind niște persoane mereu nemulțumite. Sunt unii care își atrofiază mușchii în așa hal de pe urma palidei gravitații artificiale date de navă, încât cer stăruitor, odată cu întoarcerea la bază, să li se dea imediat o altă misiune, în cine știe ce colțișor neexplorat. Bieții oameni își închipuie că readaptarea la gravitația și viața socială terestră ar fi un chin insuportabil. Sunt încăpățânați și speră - ba chiar se roagă - să primească un moment magic, care să spele toate zilele cenușii ale carierei lor și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]