6,220 matches
-
panică și din scrisul acela nu mai rămâneau decât trăsături și linii de necitit, la fel de tremurătoare ca mâinile care, și după terminarea dictării, continuau să tremure și nu mai încetau. Domnul Meier, un bărbat înclinat spre meditație, în pragul pensionării, clătina din cap și mă scutea să mai scriu după dictare. În timp ce trecea printre rândurile de bănci și colegii mei de clasă se aplecau peste caietele lor, eu ședeam cu brațele încrucișate în fața caietului deschis, ale cărui file rămâneau albe și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
colonadă în fața atriului, situată într-un cartier de clădiri modeste, chiar în mijlocul câmpurilor semănate cu grâu, și această reprezentare mă făcu să călătoresc printr-o priveliște care nu semăna decât foarte vag cu aceea prin care tata și Hans își clătinau pulpele, vorbind despre o mai bună stabilitate pe teren a unui Mercedes, în comparație cu „americancele“. În spatele meu, doamna Saner vorbea cu mama despre Paris și București, orașele în care își petrecuseră tinerețea, trasau bulevarde în ziua de vară timpurie din munții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
l-a făcut să plutească. — Acum ați primit botezul aerului, spuse el, de azi încolo veți spune „a circula“, nu „a zbura“; un avion circulă, și după asta se va vedea că ați fost acolo, sus. La despărțire și-a clătinat aripile și a pornit-o înapoi spre pista de aterizare și eu ședeam pe scaunul tare al avionului, priveam în urmă casele și grădinile, unde colegii mei de școală trebuie că se ațineau pe undeva și priveau cu siguranță spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
o va aduce din nou acolo, înapoi, unde mai demult străzile și piețele erau înghețate, iar oameni înfofoliți ca niște mumii așteptau ceva în fața ferestrelor înalte dinspre șosea, decorate cu stuc, oamenii aceia cu mâna la pălărie. Simțea ritmul calului, clătinându-se ușor în trap, un ritm care îi încorda trupul, o umplea cu cele trăite, dar și de cele povestite - despre străbunicul acela care călătorise într-o troică prin Rusia lui Tolstoi -, și mama îi privea cu un fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
apei care spumega în spatele pupei și lăsa în urmă o trenă ce se lățea tot mai mult și deodată se oprea, dizolvându-se într-o apă întunecată. Viteza valurilor tăiate de vârful ambarcațiunii îl făcea pe fratele meu să se clatine lângă parapet, cu fața în vânt și cu un fel de rânjet pe care și-l studiase, coborându-și colțurile buzelor a dispreț; sări peste bord, se transformă pentru o clipă într-un mănunchi de picioare și de brațe fluturânde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
Siguranță absolută, ușor de mânuit, simplu de oferit. Și fratele meu examină maneta, amplasată pe odgonul de sârmă la înălțimea obrazului și pe care urma s-o acționeze la momentul oportun, ca să frâneze căderea. Telecabina se opinti, fusese stopată, se clătina deasupra golului. —Aparatul trebuie ancorat în cabină, spuse tata, să zicem cât mai la-ndemână, și fratele meu își trase ambele lațuri pe picioare. Ușa era deschisă, făcu pașii necesari până la margine, stătea acolo cu brațele ușor desfăcute și auzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
și fratele meu sări, coborând razant înspre pământ, apăsând maneta din dreptul obrazului său. Aparatul îi frână căderea, îl făcu să se oprească la doi, trei metri de sol, în vreme ce lațurile cu care era prins îi intrară în carne. Se clătina acolo, lipsit de ajutor, agățat de odgonul de sârmă, până ce fu din nou ridicat. Fețele din cadrul ușii îl priveau, iar cea a tatei era palidă. Poate că de vină sunt ochelarii. Trebuie să-ți comanzi ochelari noi. Ca odinioară, Onkel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
puținele locuri în care nu fusesem împreună cu Mark. Fără amintiri. Când am văzut mesele, am știut de ce-l evitasem. Aveam noi o teorie conform căreia calitatea mâncării este invers proporțională cu dimensiunea râșnițelor de piper. Chelnerii cu umeri rotunzi se clătinau sub greutatea turnurilor de farfurii și ar fi avut motive suficiente să intenteze un proces civil pentru că au fost forțați să le care fără ajutorul unei pârghii sau al unei macarale. —Arăți de milioane, drăguțo, îmi spusese Alfie încontinuu. Tânărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
aflat Ed care era dezavantajul biletelor VIP. Dacă am fi avut bilete normale, am fi avut de stat la coadă vreo oră jumătate. Ed ar fi văzut de-aproape exact ce se întâmplă, ar fi văzut oamenii dându-se jos clătinându-se și ar fi știut, fără îndoială, că nu ar trebui să se dea. Dar în loc de asta noi am mers direct în față în timp ce mașinăria era oprită fără să apuce măcar să vadă în ce se urca. Apoi a pornit. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
nu mă avertizase în legătură cu asta. Bineînțeles că am adormit pe fotoliu, dar am fost trezită de țipete și râsete care veneau dinspre fereastră. Ed o ducea pe umeri pe Lulu, deși era mult prea grea, și alerga după Sacha. Se clătina sub greutatea ei, amenințând că o s-o scape jos. Rachel zâmbea indulgent urmărindu-le hârjoneala. Le stătea atât de bine împreună, toți patru. Doamne, nu-l lăsa să mă părăsească. Doamne, nu-l lăsa să mă părăsească. Doamne, nu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
și țin să se știe că paternitatea titlului îmi aparține în întregime. Vina că mă cheamă Ramses cade desigur întreagă pe craniul calcinat al tatii care de cincisprezece ani îl mișcă mereu spre stânga și spre dreapta, ori de câte ori vreun cutremur clatină pământul. Colivia de oase a pieptului său, în care a bătut o inimă cu toate virtuțile și slăbiciunile omenești, azi e desigur plină cu pământ și un căluș de humă a luat locul limbii, care știa să blesteme cumplit la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
în ceasul prăpădului, maiorul se făcuse atât de mic, încât l-ai fi putut ușor băga într-un sac de merinde. L-am văzut de-atâtea ori, când moartea sfredelea pământul între cizme, când caii, cu picioarele din față retezate, clătinau capetele ca urșii, cerșindu-ne sfârșitul chinurilor, cu privirea lor deșteaptă! Atunci maiorul nostru era bun și blând. Ridica umerii neputincios și telefona la Divizie că lupta e inegalăă Răcnea numai înainte și după atac, atunci când distanța dintre noi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
am scris lui Șvaițer, „omul care seamănă cu Massaryk s-a sinucis din cauza crizei, așa că suma ce ți-a datorat-o decedatul ai putea s-o contabilizezi la „Fonds perdus”. De altfel și depozitul de lei din contul „C” se clatină din aceleași motive. Firește - adăugai - îmi fac toată datoria, susținându-ți interesele, însă criza a luat la noi proporția unui dezastru fără precedent și răspunderea morală mă obligă să-ți mărturisesc adevărul”. „Domnule Ramses” - mi-a răspuns el, „când am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
fost în călduriă E hotărât că nu ne vom mai putea înțelege niciodată, din vina ei, deoarece a cugetat cu matricea. Atunci am resimțit durerea violentă din creștet. Omul cu capul de păstârnac îmi implantă în creier ciocul de aramă, clătinându-și zarzavatul țestei și gesticulând cu hulubele mâinilor întinse în spațiul negru cenușiu fixat ca un hotar în jurul tristeții mele, peste care nimeni nu va trece niciodată. Deși înotam în întuneric, un lampagiu trecu pe lângă mine în trap, să stingă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Nu era loc de împotrivire. Intrai în colibă să scriu după dictat: Dumnezeu deșartă parcă, noaptea, tancuri mari, - Larmă-n țărmul cu prundiș răsună, Luna e un cap tăiat din mătrăgună, Norii sunt cărunte zdrențe de șalvari. Ziua, pe talazuri clătinate de tumult, Nor e Dumnezeu cu mâna-ntinsă. El își moaie barba albă-n sticla ninsă Și se-apleacă-n mine, vesel peste pult. Dincolo de zvârcolirea apelor năpârci, Pleacă-n larg un braț de piatră arsă. Pe argint suflat cu aur se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
ați greșit adresa, doamnă, încercai inutil să mă exprim. Aș fi dorit să-i spun că alături, la numărul patru, a fost astăzi un consult de medici. Doamna înclină hârca pe decolteul ciolănos și pomponul negru înfipt în tricorn se clătină de două ori, ca pentru a mă sorcovi. Intenționam să cer o scurtă prelungire, ca să-mi termin cartea, care trebuia să însemne cel mai răsunătoră - Krach! făcu Moartea așezându-se pe scaunul gol de lângă pat. - Împotrivirea n-o să-mi ajute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
sprâncenele încruntate și gura ca un bot de știucă. Purta barbă și mustață rase, și avea gât unduit, cu o cravată strâmbă al cărei nod era pitit după aripa gulerului moale. Când ne oprirăm față în față, omul meu se clătină ca amețit de băutură. Pleoapele lăsate, prin care genele întredeschise îmi trimiteau sclipirile unor pălălăi lăuntrice, îi tremurau mereu: - „A.B.C.?” întrebă el. Și după răspunsul meu afirmativ pe care i-l dădui prin înclinarea capului, începu să-mi bâlbâie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
ureche, pe gât, în guler. Susținea că și-a recăpătat graiul numai de câteva minute: din momentul în care a fost lovit de piatră. - „Sunt fericit”, exclamai în scurta pauză intervenită. - „Mă interesează enorm cauza subitei dumitale fericiri”, rânji dânsul, clătinându-și admirativ căpățâna și gesticulând cu amândouă mâinile: „Sunt opt ani de când mi-am pierdut graiul”, urmă el. În intervalul ăsta am rumegat mereu primele trei litere ale alfabetului. Învățasem chiar să le pronunț și hotărâsem să scriu o carte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
pepene, a turnat lapte și mi-a pus-o la loc, cântă Adriana. Vorbește pe nas și glasul ei blajin de copilaș cuminte împlinește o melodie vagă și obosită. Dințișorii ei crescuți neregulat, îi sunt căzuți în parte. Ceilalți se clatină ca să facă loc altora, care întârzie să iasă. Prin pielița albă ca marmora, fină și străvezie i se zăresc vinișoarele albastre ale tâmplelor. Născiorul îi este turtit la vârf, ca o mazăre. Comoara de azur a ochilor ei visători, mersul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
focul, că la douăzeci de ani eram caporal. Duminica o porneam înspre maidanul bâlciului. Acolo crăpam între dinți semințe de dovleac până se făcea alb pământul. Trăgeam la semn cu pușca și când cădea oblonul de fier, „mireasa” venea de-a-nvârtitelea, clătinându-se pe vârful pantofului alb. Când mi se făcea, treceam pe ulița cu fete și iubeam de două ori la rând, plătind numai o dată. Așa le-am păcălit pe toate. Și iar mă duceam pe maidan să trag la semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
pe masă. Din locul de unde mi se punea brațul în ghips, putui să observ operația și să aud vorba tărăgănată și blajină a bătrânului felcer. Tremura din cap, contestând parcă în permanență ceva. Mâna cu care apucase bisturiul i se clătina ca o amenințare, când încerca să mute gândurile băiețașului înspăimântat. „Cum te cheamă?”, fu prima întrebare a măcelarului cu chipul blând, în timp ce spinteca genunchiul albastru, din care țâșnise un gheizer mic și roșu. „Au!”, țipase băiețașul, și asistenții se opintiră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
prima întrebare a măcelarului cu chipul blând, în timp ce spinteca genunchiul albastru, din care țâșnise un gheizer mic și roșu. „Au!”, țipase băiețașul, și asistenții se opintiră, ca să-l țină imobilizat. „Să nu strigi că mă supăr...”, se răsti buldogul alb, clătinându-și violent tichia. „Au” te cheamă?”, surâse el apoi cu ochii de înger... „Sică”, răspunse băiețașul, scâncind și împăcat pe jumătate, în vreme ce asistenții ridicau tampoane mari de vată de pe tăietură. „Și mai cum?”, ținea să afle bătrânul cu halatul alb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Astfel a vorbit Mariana. „Plecai de lângă dânsa tăcut, îndreptându-mă spre florărie”, - vorbi de astă dată discursiv, Ferdinand Sinidis. De acolo i-am trimis o jerbă de chiparoase. Țineam să primească florile pe care le prefer, și doream să se clatine amețită de violenta lor aromă. Era în mănunchiul lor o explozie de alb și un cartonaș pe care am scris: „Flori și vis, Marianei”. Se înserase de-a binelea, când reîntors în sufrageria comună, întrebai, nevinovat, pe doamna Pipersberg, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
picior peste picior, în faimosul meu fotoliu, îmi vorbi despre proaspătul ei consort. Mai târziu, când își scoase cămășuța peste cap, tandra canalie mi se plânse că „idiotul a obosit-o îngrozitor...” ... Cu totul altfel se prezintă Chiți, urmă Rudolf, clătinându-se amețit. Pe o mână pistruiată are o pată de ficat. Semnele de bătrânețe trag linii categorice pe chipul creț și gălbejit, de-a lungul pleoapelor făcute. Dojana „pour un peu d’amour”, din privirile ei umezite de ridicolă melancolie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
munte. Prin fereastra larg deschisă a căsuței spânzurate, vezi Posada, risipită în valea adâncă, până dincolo, peste pârâu, pe unde trenul trece ca o jucărie, ce, totuși nu se vede niciodată întreg, din cauza frontonului verde al arborilor laterali, cu ramuri clătinate de adieri. De sus de la casa lui Anton Peticilă, poți urmări leșinul unui arbore, atins la măduvă de sulița fierbinte a soarelui. Ceva mai târziu, norii din spate acoperă ca niște țâțe cenușii, coama peretelui împădurit din față. Ploaia vine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]