5,499 matches
-
făcută și trăită totdeauna cu inimă curată, smerită și plină de iubire, și de asemenea cu mintea îndreptată spre Dumnezeu. Prin această rugăciune ne exprimăm, simultan, credința noastră, dar și harul care vine de la Dumnezeu și ne dăruiește starea de comuniune cu Dumnezeu. Totodată, este cea mai completă rugăciune, exprimă toate cererile și poate fi ușor înțeleasă de fiecare copil sau om matur, datorită simplității cererilor ce privesc viața de fiecare zi a creștinilor. Fericitul Augustin, în acest sens zice: „De
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
Duhul: Fă din rugăciunea mea o taină.” Ducând la adâncirea relației credinciosului cu Persoana divino-umană a Fiului Omului, rugăciunea lui Iisus ne introduce și în această comunitate a persoanelor în Hristos prin Duhul Sfânt pe care Sfinții Părinți o numeau comuniunea Sfinților.” Așadar toată viața noastră nu e decât un pelerinaj extraordinar către locul inimii noastre, către acest altar interior. Pentru a pacifica și a curăți mintea, și a o „face să coboare în inimă”, „metoda” folosită invocarea numelui lui Iisus
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
curățitoare față de raporturile noastre cu lucrurile și cu celelalte persoane, pentru că Dumnezeu nu poate fi închis de nimeni în granițe strâmte ca să slujească numai unei singure persoane, ci El se dăruie numai în măsura în care fiecare îl primește în comuniune cu toți ceilalți. Astfel, a te apropia de Dumnezeu și a te deschide Lui înseamnă curățire, pentru că în Dumnezeu noi vedem lucrurile și persoanele dincolo de limitele lor, în legătură unele cu altele, iar pe noi înșine în comuniune cu ele
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
primește în comuniune cu toți ceilalți. Astfel, a te apropia de Dumnezeu și a te deschide Lui înseamnă curățire, pentru că în Dumnezeu noi vedem lucrurile și persoanele dincolo de limitele lor, în legătură unele cu altele, iar pe noi înșine în comuniune cu ele. De aceea, pentru a avea o privire adevărată asupra lucrurilor, Sf. Marcu Ascetul recomandă să oferim iubirea ca pe o jertfă lui Hristos. Această ofrandă a reprezentărilor lucrurilor adusă lui Hristos se identifică cu intrarea lor în profunzimea
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
lipsea preocuparea pentru Dumnezeu. Credinciosul simte astăzi nevoia de a se ruga poate chiar mai mult decât în trecut, pentru că prin rugăciune se salvează de singurătate, atât de greu de suportat. El găsește în rugăciune mijlocul de a fi în comuniune cu Dumnezeu. îl are în rugăciune pe Dumnezeu însuși, este în dialog cu El prin toate lucrurile, îl vede și îl înțelege prin toate. Cel ce se roagă ia cunoștință de rădăcinile sale în realitatea personală infinită a lui Dumnezeu
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
ascult chemarea celuilalt și îi răspund în duhul rugăciunii și mă rog în ambianța acestui dialog și mă rog pentru capacitatea de a sluji în mod jertfelnic. în rugăciune eu mă sensibilizez cu totul față de celălalt așa cum o cere comuniunea dialogului. Prin dialog intru în comuniune de rugăciune cu aproapele meu și cu Dumnezeu. Prin fapte noi ne oferim mai mult unul altuia și lui Dumnezeu. De aceea, rugăciunea pentru celălalt trebuie să fie unită cu fapta pentru el și
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
în duhul rugăciunii și mă rog în ambianța acestui dialog și mă rog pentru capacitatea de a sluji în mod jertfelnic. în rugăciune eu mă sensibilizez cu totul față de celălalt așa cum o cere comuniunea dialogului. Prin dialog intru în comuniune de rugăciune cu aproapele meu și cu Dumnezeu. Prin fapte noi ne oferim mai mult unul altuia și lui Dumnezeu. De aceea, rugăciunea pentru celălalt trebuie să fie unită cu fapta pentru el și, atunci când trebuie, cu milostenia. „Milostenia și
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
care le numim bucurie (și a variantelor ei) "se află hărți (neuronale n.n. G.A.) având o anumită configurație, ceva de genul unei partituri compuse în cheia plăcerii" (p. 132)71. Când suntem bucuroși, ne simțim integrați, unificați. "Este o comuniune a tuturor părților corpului, brațele se deschid pentru a-l primi pe celălalt sau lumea întreagă". Bucuria înseamnă totodată "comuniunea cu anturajul, cu universul" (Filliozat, 2006b, p. 25). Ea este emoția (fundamentală) care "însoțește reușita și dragostea" (Filliozat, 2006a, p.
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
de genul unei partituri compuse în cheia plăcerii" (p. 132)71. Când suntem bucuroși, ne simțim integrați, unificați. "Este o comuniune a tuturor părților corpului, brațele se deschid pentru a-l primi pe celălalt sau lumea întreagă". Bucuria înseamnă totodată "comuniunea cu anturajul, cu universul" (Filliozat, 2006b, p. 25). Ea este emoția (fundamentală) care "însoțește reușita și dragostea" (Filliozat, 2006a, p. 123). Altfel spus, bucuria este emoția împlinirii și a intimității. Suntem bucuroși atunci când iubim și suntem iubiți, când înflorim, când
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
același timp, între elementele pozitive reținem (ibidem): • laudele și respectul, exprimarea verbală a acordului față de o idee bună, o vorbă bună, o faptă bună (Aslam, C.) • afecțiunea și grija față de partener; • înțelegerea, răbdarea și ascultarea; • exprimarea (neagresivă, diplomatică) deschisă, sinceră; • comuniunea și implicarea; • cooperarea și ascultarea empatică; • acceptarea și toleranța; • umorul, simțul umorului, autoironia; • considerația și susținerea partenerului; • tandrețea, candoarea, delicatețea; • purtarea grijulie; • iertarea, onestitatea, cinstea, principialitatea, onoarea, rușinea. Între toate acestea, majoritatea cercetătorilor au ajuns la concluzia că cele mai
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
cu interlocutorul, către ceea ce presupune intersubiectivitatea (nu există împărtășire fără relație, fără coroborare de subiectivități: subiectivitatea locutorului și subiectivitatea interlocutorului). Locutorul împărtășește gânduri, sentimente, opinii, experiențe, interlocutorul împărtășește reacții, stări etc., și invers. Miza este "înțelegerea", comunicarea ca formă de comuniune (vezi etimologia termenului), în contextul în care "a dialoga înseamnă a împărtăși ceea ce se află ascuns în inima fiecăruia, înseamnă a pătrunde dincolo de cortina comportamentelor, înseamnă a dezvolta înțelegerea interpersonală" (Cury, 2005, p. 39). Comunicarea este, după cum arată și studiile
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
încăperea în care se află cei doi subiecți ai actului comunicativ. Pe axa "cooperare conflict", se diferențiază comunicarea consensuală de cea conflictuală (Radu, 2010, p. 51) concretizate, la nivelul comunicării interpersonale, în manifestări comportamentale verbale, nonverbale și paraverbale ale acordului/comuniunii de idei/trăiri etc., respectiv ale dezacordului/opoziției/revoltei etc. (b) Principii, finalități și funcții ale comunicării interpersonale Tranzacțională, ireversibilă, relațională, contextuală, presupunând simetrie, asimetrie sau complementaritate (cf. Rovența-Frumușani, 2005, pp. 49-50; Ezechil, 2002, pp. 8-9 etc.), comunicarea interpersonală este
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
anumit context, a strategiilor optime de manageriere a fețelor locutorului/interlocutorului, corespunzătoare dinamicii interacțiunii pe care o presupune orice relaționare/comunicare. Dintre acestea, strategiile politeții pozitive și cele ale politeții negative implică, pe de o parte, ideea de comunitate comunicativă, comuniune, solidaritate, sociabilitate, familiaritate, tendința de a simetriza/echilibra (pe orizontală) comunicarea (cf., pentru politețea pozitivă, Gurlui, 2008, pp. 184-185; Vinagre, 2008, p. 1031; Rovența-Frumușani, 2005, p. 58; Ionescu-Ruxăndoiu, 1999, pp. 108-109; Kerbrat-Orecchioni, 1992, pp. 301-302 etc.) și, pe de altă
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
ales ca profesie actoria, ci cel care o trăiește intens, prin fiecare replică, prin fiecare rol, prin fiecare spectacol jucat și rejucat. Aceasta nu excude tehnica și exersarea ei, însă impune trăirea, comunicarea artistică/ teatrală ca formă de împărtășire, de comuniune și de interacțiune cu publicul, cu dramaturgul, cu regizorul, cu întreaga echipă de teatru. NOTĂ JUSTIFICATIVĂ: "E atâta trebuincioasă pe lume Arta reprezentației că, pentru a fi un om desăvârșit învățat, o socotesc una din lucrările cele mai însemnate. N-
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
procesul montării scenice" (Béres, 2000, p. 34). 53 Pe de altă parte, se subliniază în literatura de specialitate ideea că "opera teatrală nu poate exista decât prin prezența nemijlocită a actorului în reprezentație. [...] opera teatrală există numai ca act de comuniune cu publicul, ca participare colectivă la crearea și receptarea spectacolului" (Măciucă, 1983, pp. 196-197). 54 De altfel, se consideră că textul dramatic, în general, se diferențiază de celelalte tipuri de texte literare "pe fondul consubstanțialității structurale a textului cu creația
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
păcătoase, și anume: adulterul, promiscuitatea, idolatria, vrăjitoria, certurile, dezbinările, crima, consumul de alcool și necumpătarea (Galateni 5, 16-24). Etica creștină nu este un scop în sine, ci are un scop relațional veșnic în împlinirea tuturor aspirațiilor umane în paradis, în comuniunea sfinților cu Dumnezeu și unii cu alții. Din această perspectivă, etica creștină nu se termină într-o existență impersonală sau solitară, ci în comuniune desăvârșită. Bibliografie Ammerman, Robert T.; Ott, Peggy, J.; Tarter, Ralph E. (1999) (ed.), Prevention and Societal
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
în sine, ci are un scop relațional veșnic în împlinirea tuturor aspirațiilor umane în paradis, în comuniunea sfinților cu Dumnezeu și unii cu alții. Din această perspectivă, etica creștină nu se termină într-o existență impersonală sau solitară, ci în comuniune desăvârșită. Bibliografie Ammerman, Robert T.; Ott, Peggy, J.; Tarter, Ralph E. (1999) (ed.), Prevention and Societal Impact of Drug and Alcohol Abuse, Lawrence Earlbaum Associates, New York. Baekeland, F.; Lundwall, L.; Kissin, B. (1975), „Methods for the treatment of chronic alcoholism
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
ne sunt expuse de L.A. Seneca în tratatele sale filozofice (De ira, De tranquillitate animi, De constantia sapientiorum etc.). Ideile stoicilor sunt preluate și de tradiția creștină, regăsindu-le mai târziu ca „tehnici” de rugăciune, de liniște sufletească și de comuniune cu divinitatea, în practica isihastă (Sf. Maxim Mărturisitorul, Sf. Grigore Palamas). Epoca modernă este inaugurată de N. Malebranche și R. Déscartes. Primul ne propune o „psihoterapie a moravurilor” prin „mortificarea simțurilor” cu ajutorul rațiunii. R. Déscartes va face recomandări, în această
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
precizează Pessoa, sub un alt nume. Alberto Caeiro, pe care Pessoa îl prezintă drept maestrul său și despre care afirmă că s-a născut în 1889 și a murit în 1915, este poetul inocenței. Poezia sa vorbește despre omul în comuniune cu natura. Considerat materialist sau chiar obiectiv, preferăm să-l numim un poet realist. Poezia sa face apologia unei relații directe și transparente cu realitatea: "Eu iubesc copacii pentru că sunt copaci și fără gîndul meu."18 Această viziune realistă asupra
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
Despre piatră spun "e o piatră"/ despre plantă spun "e o plantă"/ Despre mine spun "sunt eu"/ Și nimic în plus. Ce mai e de spus20?". Caeiro este un înțelept, nu un filosof. Invitația adresată omului de a intra în comuniune cu natura e o viziune a lumii care respinge filosofia: "Nici o filosofie nu e trebuincioasă/ pentru filosofie nu există copaci, nu sunt decît idei.21" Denunțînd nevoia bolnavă de a interpreta lumea ("De ce-mi pun oare întrebări, dacă nu
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
a bucuriei frumusețea visului și realitatea vieții.30" Văzută ca o boală a spiritului, un cancer al imaginației, acțiunea este respinsă în mod radical. În această proză poetică, "neliniștea" (traducere a cuvîn-tului portughez desassossego) înseamnă incapacitatea de a intra în comuniune cu lumea, cu realitatea. E o viziune asupra lumii care se apropie cel mai mult de ceea ce impregnează scrierile semnate Fernando Pessoa. Îndoindu-se de realitatea lumii, scriitorul se întreba dacă lumea nu e un simplu gînd, un vis. Pessoa
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
căreia realitatea considerată un dat exterior se oglindește în spirit și se imprimă în corp. Teoria reflectării stipulează că o reprezentare poate și trebuie să fie oglinda realității (fizice, sociale...). Poezia lui Pessoa, semnată Alberto Caeiro, e străbătută de idealul comuniunii cu natura: Închid ochii, și pămîntul tare pe care mă întind/ E atît de real încît spatele meu îi simte realitatea./ N-am nevoie de gîndire acolo unde am umeri 162." Dacă realitatea se impune de la sine spiritului și corpului
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
pe baza căreia se realizează o activitate lingvistică, manifestată prin acte de vorbire. Această știință lingvistică fundamentează o conștiință lingvistică, o structurare interioară, spirituală, a vorbitorului, care îi dă pe de o parte identitate și, pe de altă parte, sentimentul comuniunii cu ceilalți vorbitori ai limbii. Vorbitorul folosește limba în funcție de anumite reguli bazate pe tradiție, posedă, deci, o competență lingvistică, realizînd inovații și prelucrînd clișe-ele anterioare prin manifestarea creației și libertății lingvistice. Respectînd tradiția lingvistică a comunității sale, vorbitorul se înscrie
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
personalitatea altora, deci că limba nu-i aparține numai lui, ci aparține și lui în măsura în care aparține și altora, așa cum se întîmplă și cu alte realități date lui prin mediul în care trăiește (cum ar fi lumina soarelui, de exemplu). Această comuniune cu alții în posedarea limbii nu-i creează însă sentimentul că ar fi lipsit în vreun fel de posibilitatea de a folosi limba potrivit necesităților sale. Limba este în același timp una dintre condițiile tipice ale sistemelor în care se
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
La fel stau lucrurile în cazul lui Creangă, lui Sadoveanu sau în cazul oricărui alt mare scriitor, a cărui limbă este reprezentativă pentru un idiom, fără a se identifica însă cu limba obișnută, folosită în mod curent. Comunicarea obișnuită este comuniunea cu celălalt, arta este comuniunea cu ceea ce realizezi și, ca atare, arta cuvîntului este comuniunea cu cuvîntul, cu limba, căci ceea ce se realizează este o construcție lingvistică prin care se întemeiază o lume, iar această lume este mai întîi individuală
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]