KorAP: Find »[drukola/base=cuminte & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...209 210 211 ...254 >

6,333 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255

N-a trecut bine săptămâna și, chiar de Anul Nou, urâții cu fulare au dat din nou lovitura, la dispensar. De data asta, purtau și fesuri pe cap, iar unul cu un pușcoci mare le înțepa pe femei, să stea cuminți. Dispensarul nu era plin, dar surorile medicale, rumene și zglobii cum nu-ți poți imagina, făceau cât tot satul. În plus, cu-o seară înainte, se aduseseră din Sinaia lăzile cu vaccinuri împotriva gripei spaniole, pentru toate comunele din zonă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
doi plumbi!“ Neinspirat sau poate doar tâmpit, primarul a căutat să răspundă, în timp ce încerca să facă și-un pas în față, și-atunci unul din bandiți a ridicat țeava și i-a proptit-o în gură. Cum stătea primarul așa, cuminte ca un copil mic, alt bandit a apărut din spate și toată lumea l-a auzit spunând: „Pe dumnealui îl scutim de-obligația de-a mai respira.“ După care l-a izbit cu un pistol în cap și primarul s-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
strident, ca de sirenă, când intra în picaj, copiii îl confundau cu Stuka, dar nimeni nu se supăra pentru atât: bunicu’ era doar în misiune de patrulare, nu bombarda orașul. Văzută de sus, dintre aripi, Calea Victoriei arăta ca o doamnă cuminte și distinsă. Și aici, povestea se bifurcă, plimbată în direcții diferite de uruitul motorului. După unii, Vitalian Robe ar fi fost rudă sau măcar prieten cu Baronul Roșu, asul aviației germane, care ciuruia aparatele britanicilor în primul război mondial: în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
o chestie curentă, doar străinii și bobocii nu știau de ea. Bătrânii povesteau că și Călinescu își petrecuse o după-amiază acolo. Cu doar două zile în urmă, o studentă rămăsese blocată între etajele trei și patru. Colegele o liniștiseră: „Stai cuminte, o să vină cineva...“, îi coborâseră un sandwich pe sfoară, după care intraseră la curs. Seara, liftul se-afla tot acolo, se-auzeau de la parter bubuielile în ușă. Decanii și profesorii cu experiență cunoșteau toate capcanele Facultății de Litere. Când ateriza

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
de folosit la meciul de pe „Antipa“, cu ceilalți copii din cartier. Cum eu jucam portar și mănușile prezentau un ușor defect (tip D’Artagnan, până la cot), le-am corectat cu foarfeca, scurtându-le pe încheieturi. Imprudența, combinată cu o naivitate cuminte, specifică vârstei, m-au făcut să depun resturile înapoi în sertar, printre cearșafuri. Acolo le-a descoperit maică-mea după vreo săptămână și, lucru explicabil, a făcut o criză de nervi. După ce-a rupt două curele pe mine, mi-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
chestia aia care-ți intră-n plămâni. Se cheamă praf.“ Cezar s-a uitat la Mihnea, apoi a sărit de pe scaun și-a început să strige după ospătăriță: „Băi-băi, șterge ma-masa, că-că mă-mă dau la tine!“ „Stai, mă, cuminte.“, l-a potolit Mihnea. „N-am venit aici să facem scandal.“ Ospătărița s-a apropiat cu șervetul în mână, pregătindu-se să curețe praful sau să-l plesnească pe Cezar. Am întâmpinat-o cu grijă, evitând conflictul: „Domnișoară, vroiam să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
televizor.“ „Pe ce canal?“, ne-a zâmbit ea, încruntându-se la Cezar. „Pe-oricare.“, a zis Mihnea. „Un film simplu, comercial. De-ăla să nu ne punem întrebări.“ „Scuzați-l, e-un mitocan.“, am completat eu. Cezar s-a așezat cuminte la loc, rânjind blând și sincer. „Și mai aduceți trei beri, vă rog.“ Ospătărița s-a îndepărtat, fără să șteargă masa. „Că-cățea!“, a șuierat Cezar, doar pentru el. Am dat pe gât ultimele resturi de bere și-am recuperat niște

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
căpșuniu sau caramelizat strălucea de poftă și gloss. Li se vedeau buricul gol și sexele strânse de materialul supraelastic. Unele purtau inel pe degetul mare (minunat de impertinente, cum nu puteam suferi), altele tricouri albe, înnodate sub sâni: sfârcurile țâșneau cuminți prin țesătura fleșcăită de transpirație. Nu le observam picioarele, dar puteam să pun pariu că sunt încălțate în cizme înalte, cu tocul cui, subțire ca un fir de oțel. Îl simțeai împungându-te pe spate, înjosindu-te delicios. Toate păreau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
miniaturală, maro, stil chinezesc, secolul 19. O văzusem și-n „H“, dar pe-albastru. În dulap, câteva cărți și niște reviste „Almanahul Flacăra“. Cineva aranjase totul cu gust și perseverență, ca înainte să ieși la pensie. Până și perdeluțele fâlfâiau cuminți pe calorifere. „Ce naiba e-aicea la voi?“, mi-a șoptit Mihnea. „Muzeul Satului?“ „Ușor.“, l-am potolit. „Eu am adus violetele.“ „Aoleu, dom’ profesor, m-ai terminat cu asta! Dacă știam, îți împrumutam și eu niște mărar din grădină.“ „Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
mutra mea luminoasă, compusă din cascade de pixeli și pori deschiși, încă sclipea. Restul bibliotecii cădea în unghiuri de umbră, ștearsă, presată și-apoi încărcată pe câteva zeci de mini-ecrane mentale, unde urma să ruleze. De Mihnea, nici urmă. Ieșise cuminte din scenă sau fusese deja livrat, deplasat în altă parte, altui proprietar sau într-o nouă poveste. Nu mai pulsa nici un sunet, inginerii lucrau aplecați pe computere, serios, încrâncenat, ca într-o redacție de ziar unde ți se dă ordin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-și mai făceau vizite de Crăciun. Până și traficul neuronal se bloca atunci. Petrecerile dispăruseră, la fel și mesele de familie, unde soseau duminica toate rudele, te mângâiau pe cap și se așezau să mănânce până la șapte seara. Dacă erai cuminte, primeai și-un cadou, vreun unchi pupăcios îți aducea 25 de lei sau un pistol cu capse. Rudele de la țară îți trânteau rățuște și păpuși pletoase în brațe; mulțumeam, apoi le decapitam în dormitor sau le făceam la rândul meu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
decât să te strecori între vagoane și zid. S-au deschis toate ușile, scărița ajutătoare s-a despăturit ca la autobuzul cu grași și vocea robotică ne-a invitat pe toți să coborâm. Deși rămăsesem singurul călător, am ascultat-o, cuminte și civilizat. Mi-am luat elan și, sărind cu toată forța și ura pe scăriță, am aterizat pe trotuar. După ce-am reperat cafeneaua, m-am mai învârtit prin zonă. Am omorât cele 30 și ceva de minute libere bântuind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
fără grabă hanoracul. După care m-a anunțat, rânjind: „Mă duc până afară, să aduc sculele.“ M-a bătut pe umăr și s-a apropiat de prizonier. I-a mai tras o palmă, de data asta-n cap. „Să fii cuminte și să m-aștepți. Când mă-ntorc, o să ne spui și ce nu gândești.“ Mihnea mi-a făcut un semn amical cu mâna și-a ieșit din cameră fără să trântească ușa. S-a lăsat o tăcere grea, neîndemânatică. Apoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
mișcare, dinamică. În termenii tăi, Robane, e ca și cum ai suprapune Rebreanu peste Hortensia peste Camil. Apropo de Camil, el e cheia poveștii.“ „Cum așa?“, m-am interesat. Mihnea a mai dat o tură în jurul scriitorului. Tipul stătea în continuare imobil, cuminte ca un crenvurști. „Să ne uităm puțin la consecințe. Întotdeauna, cauza se explică prin efect; nu invers. Fiecare gând determină sau generează o acțiune. Până aici, totul e clar. Acumularea de gânduri în pachete de memorie, individuale sau suprapuse, implică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Arătam ca un xerox după un xerox tras la „Romană“. Am privit în față, pieziș, ca de obicei. Nu mai aveam unde. Peisajul se evaporase. Mihnea dispăruse și el. Sinapsele pâlpâiau. Eram singur, într-o imensă machetă transparentă, cu laturi cuminți, de negândit. O lume albă, blândă, goală, așa cum mi-o dorisem dintotdeauna. CUPRINS: România, 2005 - p. 1 București. Noiembrie 2005 - p. 48 Constanța. Noiembrie 2005 - p. 100 Tuzla. Noiembrie 2005 - p. 176 Două secunde - p. 248 Moroieni. Mai 1929 - p.

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

lasă-l în pace; te duci după o jumătate de oră, decise Lizaveta Prokofievna. — Uite ce înseamnă să spui adevărul măcar o dată în viață: i-au dat lacrimile! îndrăzni să strecoare Lebedev. — Ei, domnule, și tu trebuie să fii om cuminte, dacă-i adevărat ce-am auzit, îl luă imediat la rost Lizaveta Prokofievna. Raporturile reciproce dintre toți oaspeții veniți la prinț se limpeziră încetul cu încetul. Prințul, desigur, era în măsură să aprecieze și apreciase la superlativ îngrijorarea generălesei și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
au rămas la discreția propriei lor inițiative, cele mai multe dintre milioanele respective trebuiau să se topească negreșit în vânzoleala febrilă a societăților pe acțiuni și în mâinile pungașilor, iar toate acestea le reclamau chiar onestitatea și cumințenia. Chiar cumințenia; dacă sfiala cuminte și lipsa onestă de originalitate au reprezentat la noi, după cum era încredințată toată lumea, calitatea inalienabilă a oricărui om priceput și cumsecade, atunci ar fi fost cumva necinstit și necuviincios să te schimbi atât de subit. Bunăoară, care mamă ce-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
cu înflăcărare Evgheni Pavlovici, nu am nimic de zis împotriva liberalismului. Liberalismul nu este un păcat; este componenta necesară a unui întreg, care, fără el, se descompune sau moare; liberalismul are același drept la existență ca și conservatorismul cel mai cuminte; însă eu combat liberalismul rus și repet că îl combat numai pentru că liberalul rus nu este liberal rus, ci liberal nerus. Arătați-mi un liberal rus și mă sărut cu el în fața dumneavoastră. — Numai dacă o să vrea el să te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
s-ar putea gândi acum să-mi nege dreptul la cele două-trei săptămâni care mi-au mai rămas? Ce instanță s-ar putea amesteca în asta? Cine e interesat nu doar ca eu să fiu condamnat, dar și să rezist cuminte până la capătul termenului condamnării mele? Oare să existe cineva interesat într-adevăr de asta? De dragul moralei? Mai treacă de la mine, dacă aș avea o sănătate înfloritoare, dacă aș fi în putere și aș atenta singur la viața mea, care ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
crezi cum mă tem acum și mă bucur de cuvintele dumitale! Dar îți jur că toată această frică e un nimic, un fleac. Zău, Aglaia! Iar bucuria rămâne. Îmi place grozav că ești un asemenea copil, un copil bun și cuminte! Ah, cât de minunată poți fi, Aglaia! Desigur că Aglaia s-ar fi supărat și era deja pe cale s-o facă, dar deodată un sentiment la care nici ea nu se aștepta îi cuprinse sufletul într-o clipă. — Și n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
încăierare, ne-am fi scărmănat bine cu ei, ar fi venit poliția; uite că el și-a câștigat prieteni noi, ba încă ce prieteni, îi cunosc!“. Lebedev, care era destul de bine „făcut“, oftă și rosti: „A tăinuit celor înțelepți și cuminți și le-a descoperit pruncilor, asta am spus-o și mai înainte despre el, dar acum adaug că și pe prunc Dumnezeu l-a ocrotit, l-a salvat de la pierzanie, El și toți sfinții Lui!“. În sfârșit, pe la ora zece

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919

pentru a sta unde stă. Din punctul de vedere al învățăturii testimoniul celor patru clase primare nu-i dă dreptul la nici o aspirație... Așadar cum rămînem? Desigur că nu modestie așteptăm de la confrații noștri. Ilustrul Sihleanu e un om prea cuminte pentru a-i putea pretinde să recunoască contrariul, ilustrul Costinescu prea învățat pentru ca să aibe bunul simț de-a nu se compara cu generația de oameni care s-au născut în timpul instrucției private, pe când nici un titlu academic nu se putea câștiga

Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
31, 6 procente. La 1864 plouă reformele - toate costând bani. Sporul populației scade la jumătate, la 15, 3, și continuă scăzând. Căci nu trebuie să uităm că toate reformele și toate libertățile costă bani. Fiece vorbă pe care un om cuminte ca d. Sihleanu o rostește, fiece șir ce scrie, deși nu produce nimic, ține bani, deci muncă. Dar orice ban care se ia contribuabilului - și în ce condiții grele și uzurare adesea, căci trebuie să se împrumute ca să plătească dările

Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
a statului, a ordinii sociale, a statorniciei dreptului și adevărului; conservatori sunt cei cari admit că guvernământ nu se poate fără garanții de știință și integritate și că votul și numai votul concetățenilor nu-l face pe om nici mai cuminte, nici mai onest, nici mai muncitor decum a fost. Iată deosebirea esențială între egalitarismul botezat, fără cuvânt, liberalism și între un sistem conservator care, fără a exclude pe cineva de la viața publică, nu admite totuși înaintarea decât pentru merit și

Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
ieși neapărat din albie. Fie mai mult chiar decât o inofensivă dorință a ambiției care-i face pe români să-ți întinză mâna după o sclipitoare coroană de rege pentru Domnitorul lor; totuși Austria își va alege rolul celui mai cuminte dacă se va arăta coulante față cu micul stat vecin în această cestiune de formă. Se 'nțelege că această coulance cată să fie reciprocă și Austria are dreptul de a aștepta de la români mai multă prevenință decât pîn' acum, dreptul

Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]