5,739 matches
-
Cariera didactică a început-o în 1930, ca asistent universitar la Laboratorul de fiziologie generală și comparată al Universității „Al.I. Cuza” din Iași, fiind apoi numit profesor titular în 1947, Profesor universitar emerit în 1969 și ocupând postul de Decan al Facultății de Științe naturale-Geografie al Universității „Al.I. Cuza” timp de 13 ani. A înființat și organizat Centrului de cercetare și de practică a studenților la Stațiunea „Stejarul” de la Pângărați, județul Neamț. Activitatea științifică a fost axată pe studii
Vasile Petre Jitariu () [Corola-website/Science/307119_a_308448]
-
preparator în Laboratorul de Morfologie Animală al Universității din Iași, în 1927 asistent, din 1933 șef de lucrări, iar din 1935 conferențiar la Universitatea din Iași. Din 1940 este profesor profesor la Facultatea de Științe Naturale a Universității din Cluj Napoca, decan al Facultății de Biologie-Geografie al Universității din Cluj Napoca și director al Institutului de Zoologie și Anatomie Comparată din Cluj. La Universitatea din Cluj Napoca a predat studenților cursuri de zoologia nevertebratelor și vertebratelor, anatomie comparată, embriologie, histologie, zoogeografie. În 1947-1952 a
Vasile Gh. Radu () [Corola-website/Science/307149_a_308478]
-
din Berlin (1911-1914), devenind inginer constructor. A lucrat ca profesor universitar, șef al Catedrei de Drumuri la Institutul Politehnic din București (1940), președinte al Consiliului Tehnic Superior. A fost președinte al Asociației generale a Inginerilor din România (reales în 1949), decan al Colegiului inginerilor și membru al Societății Politehnice Române. Opera științifică a lui Nicolae Profiri este legată de construcția drumurilor. A contribuit la introducerea metodelor moderne în construcția de drumuri, fiind autorul unei metode originale de tratament superficial al îmbrăcăminților
Nicolae Profiri () [Corola-website/Science/307143_a_308472]
-
Naționale. Astfel, în 1905 este numit pe termen de 5 ani membru în Consiliul General al Învățamântului, din 1914 până în 1918 este secretar general în același minister, iar din 1939 este președintele Consiliului Permanent al Ministerului. De asemenea, a fost decan al facultății de științe și rector al Universității din Iași. Recunoscându-i-se înalta sa autoritate de savant și om de cultură, I. Simionescu a fost învestit cu supreme, demnități științifice, începând cu cea de președinte al Societății Române de
Ion Th. Simionescu () [Corola-website/Science/307154_a_308483]
-
Animală la Facultatea de Științe din Cluj, cu sarcina de a organiza învățământul fiziologic la Cluj. A devenit acolo profesor titular în ianuarie 1920. Profesorul Sextil Pușcariu devine primul rector al universității clujene, iar la Facultatea de Științe sunt aleși decan Dimitrie Călugăreanu și prodecan Alexandru Borza, profesori la secția de Științe Naturale. Alături de Sextil Pușcariu, se stabilesc la Cluj Victor Babeș și Emil Racoviță, în vreme ce alții fac naveta: N. Iorga, D. Pompeiu, Vasile Pârvan, Constantin Levaditi. În 1920, D. Călugăreanu
Dimitrie Călugăreanu () [Corola-website/Science/307147_a_308476]
-
o claritate desăvârșită au fost un model pentru numeroase generații de matematicieni, care timp de aproape jumătate de secol, au crescut sub îndrumarea să. În același timp, Gheorghe Călugăreanu și-a adus o contribuție importantă la organizarea învățământului matematic, în calitate de decan al facultății de matematică și fizica (1953-1957) și ca șef al catedrei de teoria funcțiilor. A redactat un curs de teoria funcțiilor analitice în 2 fascicole (litografiat), ceva mai tarziu transformat într-un manual de teoria funcțiilor de variabilă complexă
Gheorghe Călugăreanu () [Corola-website/Science/307148_a_308477]
-
predat istoria bisericii universale, dreptul canonic și teologia dogmatică la Seminarul "Veniamin Costache" din Iași. Ulterior, a predat teologia la Facultatea de Teologie din București și limba elină la Facultatea de Litere din București. În martie 1895 a fost ales decan al Facultății de Teologie din București. Prin studiul manuscriselor grecești și editarea documentelor, a avut un rol de deschizător de drumuri în studierea epocii fanariote și a istoriei bisericești din Țările Române. A fost membru al societății culturale Junimea, membru
Constantin Erbiceanu () [Corola-website/Science/307169_a_308498]
-
la Facultatea de Științe din Cluj, pe baza rezultatelor pozitive obținute la examenele date în conformitate cu legea învățământului superior de atunci. Raluca Ripan a îndeplinit și funcțiile de șef de catedră la catedra de chimie anorganică și analitică și cea de decan (1948-1953) al Facultății de Chimie a Universității din Cluj, înființate, în urma reformei învățământului din 1948, dovedind remarcabile calități organizatorice și gospodărești, o deosebită grijă pentru desfășurarea procesului didactic, instructiv-educativ și a cercetării științifice, precum și pentru viața studenților și îndrumarea lor
Raluca Ripan () [Corola-website/Science/307160_a_308489]
-
a oferit ocazia să lege numeroase relații cu oamenii de știință și savanții reputați din multe alte țări. Profesoara Raluca Ripan a desfășurat o activitate complexă și susținută de formare a specialistului la diferite nivele : ca profesor de chimie, ca decan, ca rector. Domnia sa recomanda tinerilor pasiunea, invitând studenții să se gândească că profesiunea pe care și-au ales-o “cere ca omul să-i dedice toată viața ... și chiar de-ar avea două vieți nu ar ajunge ... deoarece știința cere
Raluca Ripan () [Corola-website/Science/307160_a_308489]
-
la Universitatea din București și ministru al justiției în Guvernul Ion Antonescu (3) în perioada 15 februarie 1941 - 14 august 1942. După terminarea doctoratului la Paris, a devenit profesor de drept la Facultatea de drept din București; a fost ales decan în 1934 iar în 1936 rector și membru corespondent al Academiei Române. Născut la București în 23 august 1881, Constantin Stoicescu își începe studiile de drept la Paris, unde își ia licența, apoi își suspine teza de doctorat, în 1904, tot
Constantin C. Stoicescu () [Corola-website/Science/307167_a_308496]
-
Drept din București. În 1908 este numit profesor agregat, iar în 1913 este titularizat. Marea lui autoritate și respectul pe care i-l arătau ceilalți colegi, precum și grija sa pentru Facultate și studenți, au făcut să fie ales în 1934 decan al Facultății de Drept din București. În 1936 este ales cu o mare majoritate rector al primei Universități din țară. În aceasta calitate, conduce destinele Universității din capitală cu atâta demnitate și autoritate încât în 1938 este reales în demnitatea
Constantin C. Stoicescu () [Corola-website/Science/307167_a_308496]
-
al Academiei Române. Format și încadrat la Facultatea de Științe a Universității din Cluj, la începutul celui de Al Doilea Război Mondial se refugiază împreună cu facultatea la Timișoara, unde înființează în cadrul Institutului Politehnic din Timișoara Facultatea de Chimie industrială, al cărei decan devine. Înființează, de asemenea, Baza de Cercetări Științifice din Timișoara. Devine pentru scurt timp Rector al IPT, apoi ministru adjunct în Ministerul Educației și Învățământului, însă este demis ca urmare a mișcărilor studențești din Timișoara din 1956. Revine la cariera
Coriolan Drăgulescu () [Corola-website/Science/307175_a_308504]
-
și de Senatul Politehnicii. Memoriul are succes, iar înființarea facultății este aprobată prin Decretul nr. 161 din 22 iulie 1948. Prof. Drăgulescu este numit profesor la disciplina "Chimie Anorganică și Analitică", șef al Catedrei de Chimie Anorganică și Analitică și Decan al facultății nou înființate. Ca decan se lovește de problemele din acea perioadă privind apartenența socială a membrilor corpului didactic. Devine garantul pentru George Ostrogovici, Alexandru Cișman, Iosif Dick, Iosif Reichel, Emil Lațiu. În 1955 este numit conducător de doctorat
Coriolan Drăgulescu () [Corola-website/Science/307175_a_308504]
-
succes, iar înființarea facultății este aprobată prin Decretul nr. 161 din 22 iulie 1948. Prof. Drăgulescu este numit profesor la disciplina "Chimie Anorganică și Analitică", șef al Catedrei de Chimie Anorganică și Analitică și Decan al facultății nou înființate. Ca decan se lovește de problemele din acea perioadă privind apartenența socială a membrilor corpului didactic. Devine garantul pentru George Ostrogovici, Alexandru Cișman, Iosif Dick, Iosif Reichel, Emil Lațiu. În 1955 este numit conducător de doctorat, până la sfârșitul vieții fiind conducătorul unui
Coriolan Drăgulescu () [Corola-website/Science/307175_a_308504]
-
fiind chiar arestat. Drept represalii pentru aceste mișcări și împotriva lui Drăgulescu personal, ca fondator, Miron Constantinescu a propus mutarea Facultății de Chimie la Brașov, însă după excluderea sa în 1957 din conducerea PMR, propunerea a căzut, Drăgulescu revenind ca Decan al facultății. În anul 1962 este solicitat să devină șef al Catedrei de Chimie Anorganică la Facultatea de Chimie Industrială de la Institutul Politehnic din București, unde va preda cursul de Chimie anorganică și analitică până în anul 1968. A continuat să
Coriolan Drăgulescu () [Corola-website/Science/307175_a_308504]
-
cu teza „Producerea, pregătirea și folosirea îngrășămintelor și amendamentelor” și în 1968 a obținut titlul de doctor docent. Profesor și cercetător cu rezultate remarcabile, academicinul a deținut, de-a lungul anilor, funcții în învățământul superior agronomic în calitate de șef de catedră, decan, prorector și rector al Institutului Agronomic din București, conducător de doctorate, șef de laborator, în administrația publică de stat și în cercetare. Este autor a peste 400 de articole de cercetare științifică, 23 de tratate, monografii și studii, apărute în
David Davidescu () [Corola-website/Science/307178_a_308507]
-
1963-1967), catedră de farmacologie, Facultatea de Medicină, București; profesor asociat (1967-1973); profesor, catedră de farmacologie, Facultatea de Farmacie, București (1973-1997); medic specialist (1961); medic primar (1969); medic homeopat (1981); farmacolog clinician, Spitalul Colțea (1959-1963), Spitalul Brâncovenesc (1963-1983), Spitalul Constructorilor (1983-1992); decanul Facultății de Farmacie București (1972-1981, 1990); directorul Institutului pentru Controlul de Stat al Medicamentelor și Cercetării Farmaceutice (1990-1993; 1997-1998); membru (1968-1973), vicepreședinte (1973-1977) și președinte (1977-1993; 1997-1998) al Comisiei pentru Medicamente a Ministerului Sănătății din România, transformată ulterior în Agenția
Dumitru Dobrescu () [Corola-website/Science/307184_a_308513]
-
și de cercetare. În anul 1933 a fost numit prin concurs asistent la Catedră de organe de mașini din Secția Electrotehnica a școlii Politehnice București. Pentru cunoașterea industriei românești, a inițiat excursiile tehnice cu studenții la marile uzine din țară. Decanul facultății l-a caracterizat astfel: " este unul dintre cele mai valoroase elemente de care școala noastră dispune și pe care se va putea conta în viitorul formării inginerilor electromecanici". El a urcat treptele ierarhiei didactice, devenind în 1940 conferențiar și
Gheorghe Manea () [Corola-website/Science/307193_a_308522]
-
de Învățământ Superior din Suceava a luat ființă învățământul tehnic la care Profesorul Emanuel Diaconescu a contribuit decisiv și din care s-au format toate facultățile de profil tehnic de astăzi. A fost, pe rând, șef de catedră și apoi decan, din 1976 până în 1990. La Suceava desfășoară o carieră didactică și științifică strălucită (în 1977 devine conferențiar iar în 1981 obține titlul de profesor universitar), care avea să fie încununată în 1990 când devine Membru corespondent al Academiei Române. După înființarea
Emanuel Diaconescu () [Corola-website/Science/307181_a_308510]
-
specializare la Marbach, Bonn, Köln și Leipzig. După absolvirea universității, a intrat în învățământul superior întâi ca asistent (1939-1942), apoi ca profesor suplinitor (1942-1946), profesor titular de limba și literatura germană la Facultatea de Litere din Iași (1946-1955). A fost decan al facultății de filozofie al Universității din Iași (1947-1948) . A condus universitatea din Iași între 1949 și 1955, în calitate de rector. În paralel, a fost director al Institutului de Istorie și Filologie din Iași, redactor responsabil al revistei Studii și cercetări
Jean Livescu () [Corola-website/Science/307194_a_308523]
-
la Institutul Politehnic din Conakry (Guineea, 1966-1967) și la Bowling Green State University, Ohio (UȘA, 1992). În perioada 1990-1992 a fost prorector al Universității Babeș-Bolyai, între anii 1966-1984 și 1990-2000 șeful catedrei de Teoria Funcțiilor, între anii 1968-1976 și 1984-1987 decan al Facultății de Matematică, iar în perioada 1961-1963 și șef de catedră (prin cumul) la Institutul Pedagogic din Târgu Mureș. Este membru corespondent al Academiei Române din 1992, membru titular din 2009, membru al Societății de Stiinte Matematice din România (președinte
Petru Mocanu () [Corola-website/Science/307199_a_308528]
-
publicistică și didactică în domeniul studiului fenomenului economic și sociologic: Activează în învățământul superior economic și devine Profesor titular (1948) și apoi conducător de doctorate în specialitatea „Statistică Economică”. A fost primul Rector al Academiei de Știinte Economice și apoi Decan al Facultății de Statistică Economică. A fost director al Institutului de Cercetări Economice al Academiei Române (1959-1964). A participat în calitate de conducător sau ca membru în delegații la colocvii, conferințe sau seminarii internaționale: Geneva (1963), Varna (1970), București (1971, 1972). A fost
Roman Moldovan () [Corola-website/Science/307195_a_308524]
-
de conducere. A îndeplinit funcțiile de: șef al Catedrei de limbi slave sudice (1958-1961) și, în două mandate, al Catedrei de Limbi Slave (1961-1977, 1985-1990) de la actuala Facultate de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, prodecan (1963-1967), apoi decan al Facultății de Limbi Slave (1967-1972), prodecan al nou createi Facultății de Limbi și Literaturi Străine (1979-1982). Între anii 1995-2004, și-a asumat cu devotament nobila, dar dificila misiune de director general al Editurii Academiei. M. are merite deosebite și
Gheorghe Mihăilă () [Corola-website/Science/307204_a_308533]
-
al Academiei Române din anul 1955. Cariera didactică și-a desfășurat-o între anii 1939 - 1963 la Universitatea Politehnica Timișoara, În 1939 ca șef de lucrări, în 1940 ca profesor suplinitor, iar din 1942 ca profesor titular. În 1949 a fost decan al Facultății de Electrotehnică, iar între anii 1953 - 1961 șef al Catedrei de Utilajul și Tehnologia Sudării din Facultatea de Mecanică.
Corneliu Micloși () [Corola-website/Science/307208_a_308537]
-
de clădiri. Același grup de profesori, constituit în „Asociația Institutului Academic”, a întemeiat în 1871 un Pensionat de Domnișoare, cedat un an mai tîrziu Emiliei Maiorescu-Humpel, pensionat cunoscut ca Institutul Humpel (1871 - 1901). Profesor reputat al Universității ieșene, a fost decan al Facultății de Științe din 1874; rector al Universității din 1880 pînă în 1898, s-a retras de la rectorat, redevenind decan al Facultății de Științe, după ce a reușit să definitiveze construcția noului sediu din Copou („Palatul Universității”), inaugurat, cu participarea
Neculai Culianu () [Corola-website/Science/307213_a_308542]