5,759 matches
-
Dominique Maingueneau * Periferia textului, Philippe Lane * Pragmatica discursului, Jacques Moeschler * Pragmatica pentru discursul literar, Dominique Maingueneau * Semiotici textuale, Camelia-Mihaela Cmeciu * Sintaxa limbii române actuale, Rodica Nagy * Teoria și practica semnului, Ioan S. Cârâc * Textele: tipuri și prototipuri, Jean-Michel Adam * Textul descriptiv, Jean-Michel Adam, André Petitjean * Timp și limbaj. Introducere în lingvistica lui Gustave Guillaume, Iulian Popescu * Tratat de gramatică a limbii române. I. Morfologia, Cornel Dimitriu * Tratat de gramatică a limbii române. II. Sintaxa, Cornel Dimitriu * Universul din lingură. Despre terminologia
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
respectiv, într-o altă accepțiune, spațial; fizic și senzorial; temporal; al pozițiilor; relațional social imediat; cultural de referințe la norme și reguli colective; ca expresie a identității actorilor (Marinescu, 2003, pp. 87-88). 41 Vezi cele două tipuri de semnificație "semnificația descriptivă" și "semnificația atitudinală" implicate de orice "schematizare discursivă": "atunci când vrea să asigure cât mai eficient cunoașterea unei teme oarecare, locutorul trebuie mai întâi să facă o descriere a ei și să determine astfel realitatea la care se referă. Aceasta este
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
semnificația atitudinală" implicate de orice "schematizare discursivă": "atunci când vrea să asigure cât mai eficient cunoașterea unei teme oarecare, locutorul trebuie mai întâi să facă o descriere a ei și să determine astfel realitatea la care se referă. Aceasta este semnificația descriptivă pe care schematizarea discursivă o aduce cu sine în fața receptorului. O dată cu descrierea însă, mai totdeauna apare și atitudinea locutorului față de cele descrise. Aceasta este semnificația atitudinală pe care o aduce schematizarea discursivă în fața aceluiași receptor" (Sălăvăstru, 2003, p. 381). 42
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
de cercetare utilizată este Evaluarea Rapidă - ER (Rapid Assessment - RA), practică metodologică ce combină abordările de tip preponderent cantitativ cu demersuri calitative de cercetare. Metodologia ER reunește avantajele ambelor tipuri de practici metodologice, furnizând atât date statistice, cât și rezultate descriptive și analitice de natură calitativă. Aplicarea acestei metodologii facilitează obținerea de date calitative într-un timp relativ scurt, spre deosebire de metodele mari consumatoare de timp (cum este observația participativă). În același timp, ea produce și informații de factură cantitativă, fapt care
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
obiectul și ulterior metodele. Și W. Dilthey și K. Jaspers cultivă ordinea sigură a spiritului metodic. Astfel, pentru W. Dilthey „psihologia nu se va achita de sarcinile sale ca știință fundamentală decât dacă se va ține în limitele unei științe descriptive care nu face decât să constate faptele și concordanța faptelor”, idee pe care K. Jaspers o preia și o aplică în cazul psihopatologiei. Concluzia teoretică a unei atare atitudini metodologice este pentru W. Dilthey trecerea de la „psihologia descriptivă” la „psihologia
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
unei științe descriptive care nu face decât să constate faptele și concordanța faptelor”, idee pe care K. Jaspers o preia și o aplică în cazul psihopatologiei. Concluzia teoretică a unei atare atitudini metodologice este pentru W. Dilthey trecerea de la „psihologia descriptivă” la „psihologia explicativă”, al cărui obiectiv final este de „a da o structură logică ansamblului vieții spiritului”. Și, revenind la domeniul psihopatologiei, vom remarca aceeași intenție metodologică la K. Jaspers în cazul proceselor psihice morbide, cu ajutorul „metodei psihologice comprehensive” de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
cazul proceselor psihice morbide, cu ajutorul „metodei psihologice comprehensive” de a explica semnificația „fenomenelor psihice morbide”. Ceea ce trebuie reținut din cele de mai sus este faptul că se conturează o relație particulară între „obiect” și „metodă” în sfera psihopatologiei. Metoda fiind descriptivă sau explicativă, va aduce în câmpul cunoașterii cele două laturi ale obiectului: în primul caz latura sa externă, iar în cel de-al doilea caz latura sa internă. Psihologia și psihiatria, descriind faptele, vor fi discipline descriptive, pe când psihopatologia, care
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
psihopatologiei. Metoda fiind descriptivă sau explicativă, va aduce în câmpul cunoașterii cele două laturi ale obiectului: în primul caz latura sa externă, iar în cel de-al doilea caz latura sa internă. Psihologia și psihiatria, descriind faptele, vor fi discipline descriptive, pe când psihopatologia, care va căuta să explice semnificația fenomenului psihic morbid, va fi o disciplină explicativă. Ea va căuta să pătrundă semnificația interioară a „nebuniei”, sensul ființei umane alienate, nu ca „simptome clinice” vizibile, ci ca „sensuri interioare” ale umanului
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Umgreifende) propus de K. Jaspers reprezintă un prețios reper atât pentru psihologie cât și pentru psihopatologie în înțelegerea dinamicii proceselor psihice normale cât și a modificărilor psihologice, anormale, ale acestora. Dimensiunile ontologice ale umanului Antropologia psihiatrică se referă la aspectele descriptive ale fenomenelor psihice morbide având un caracter constatativ de natură analist-fenomenologică. Analiza existențială (Daseinsanalyse) face o prezentare dinamică a ființei umane bolnavă psihic, în perspectiva dinamicii generale a vieții psihice. În primul caz este vorba de o analiză fenomenologică de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
și cunoscut. Cea de-a doua grupă o reprezintă „limbajul științific” prin intermediul căruia obiectul este gândit, înțeles și utilizat. Aceasta ar echivala cu o relație de tip logos/cogito. Pentru Y. Belaval, în cazul științei limbajul are o funcție dublă: descriptivă și explicativă. În planul observației limbajul are rolul de a descrie și denumi un obiect concret, iar în planul înțelegerii naturii acestuia, de a-l explica. Este de la sine înțeles că în centrul evoluției cunoașterii științifice vocabularul științific (limbajul descriptiv-denominativ
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Apare, în cazul acesta, în constituirea limbajului științific, ca expresie a cunoașterii unui domeniu, un aspect interesant, care exprimă evoluția cunoașterii științifice. Cunoașterea, ca act de „gândire a obiectului” științei, se poate separa în două momente. a) momentul denominativ și descriptiv al limbajului, care este etapa unui „cogito pre-reflexiv”, când obiectul cunoașterii continuă să rămână „exterior” în raport cu gândirea mea; b) momentul explicativ, de conceptualizare, când obiectului cercetării i se atribuie o semnificație, fiind prin aceasta „interiorizat” în sfera gândirii mele, devenind
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
-se la natura obiectului psihopatologiei, K. Jaspers se întreabă „ce ne poate furniza filozofia și psihologia”, în sens metodologic? Răspunsul pe care îl dă este o referință la următoarele surse metodologice: 1) Fenomenologia lui Ed. Husserl, denumită de acesta „psihologie descriptivă” constă în „descrierea experiențelor interioare ale bolnavului, așa cum apar ele în conștiința acestuia; iluzii senzoriale, experiențe delirante, diferite moduri ale conștiinței de sine și a sentimentelor”. 2) W. Dilthey propune o altă metodă psihologică pe care o denumește „descriptivă și
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
psihologie descriptivă” constă în „descrierea experiențelor interioare ale bolnavului, așa cum apar ele în conștiința acestuia; iluzii senzoriale, experiențe delirante, diferite moduri ale conștiinței de sine și a sentimentelor”. 2) W. Dilthey propune o altă metodă psihologică pe care o denumește „descriptivă și analitică” și din care K. Jaspers va construi o „psihologie comprehensivă”. 3) Cea de-a treia sursă o reprezintă „psihanaliza” (Freud) care privește fenomenele psihice ca pe niște raporturi de trăiri cu o anumită semnificație legată de regimul inconștientului
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
și psihopatologie depind într-o măsură considerabilă de modul în care este gândită cercetarea respectivă, de organizarea cercetării și de metodologia utilizată în cercetare; majoritatea specialiștilor în domeniu sunt de acord în a recunoaște trei grupe principale ce metode: cercetarea descriptivă, cercetarea experimentală și metodele filozofice. Le vom prezenta în continuare. I) Cercetarea descriptivă Aceasta se bazează pe observația sistematică și include următoarele metode: 1) Observația naturală, în cursul căreia subiectul este observat în condițiile sale naturale fără a se interveni
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
cercetarea respectivă, de organizarea cercetării și de metodologia utilizată în cercetare; majoritatea specialiștilor în domeniu sunt de acord în a recunoaște trei grupe principale ce metode: cercetarea descriptivă, cercetarea experimentală și metodele filozofice. Le vom prezenta în continuare. I) Cercetarea descriptivă Aceasta se bazează pe observația sistematică și include următoarele metode: 1) Observația naturală, în cursul căreia subiectul este observat în condițiile sale naturale fără a se interveni asupra lui. 2) Studiul de caz reprezintă un studiu aprofundat al unei persoane
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
În ultimul timp s-a impus, în sfera psihopatologiei, sistematizarea sindromologică, în raport cu structura personalității, privită din punct de vedere bio-psiho-social. În sensul acesta se disting două direcții principale de orientare: un punct de vedere dinamic-funcțional și un punct de vedere descriptiv, formal-structuralist. După H.H. Wieck, care adoptă punctul de vedere dinamic al tablourilor tulburărilor psihopatologice, acestea pot fi cuprinse într-un sistem tipologic unitar. Este subliniat faptul că în spatele acestui punct de vedere există o nenumărată varietate de experiențe și reflecții
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
caz avem de-a face cu stările de arierație mintală, sau oligofreniile, și cu psihopatiile, pe când în cel de-al doilea caz, cu demențele și cu stările defectuale post-procesuale. Al doilea punct de vedere psihopatologic considerate sindroamele, are un caracter descriptiv, de tip formal-structuralist, așa cum se poate vedea în schema anexă a „clasificării sindroamelor psihopatologice”. În cazul acesta se au în vedere corelația dintre „acțiunea electivă a noxelor” și „potențialitatea succesiv-graduală a tulburărilor psihopatologice”. În sensul acesta sunt descrise următoarele grupe
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
vedere cu reacțiile patologice și au, ca și acestea, un caracter reversibil (A. Porot). Majoritatea specialiștilor sunt de acord în a recunoaște faptul că în „sfera stărilor nevrotice” sunt cuprinse două aspecte psihopatologice principale, și anume: a) tulburarea nevrotică, concept descriptiv, dar la care nu este precizată etiopatogenia; b) procesul nevrotic, concept care implică rolul cauzal al unui conflict inconștient în apariția tulburărilor. Din punct de vedere psihopatologic tulburările nevrotice sunt caracterizate prin următoarele aspecte: - tulburări mintale (psihice, somatice, comportamentale), - absența
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
și privesc „problemele trecutului” sau cele care își au originea în Inconștientul colectiv și se „proiectează în viitor”. Clasificarea psihozelor colective Informațiile de ordin istoric și studiile științifice dedicate psihozelor colective sunt extrem de numeroase. Ele au însă un caracter predominant descriptiv, dar nu sunt nici clasificate și nici nu li se dă o interpretare coerentă acestor fenomene de grup. De regulă, ele sunt tratate în capitolele de „istorie” a bolilor psihice sau sunt semnalate drept „curiozități” ale unor manifestări colective bizare
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
philosophes et leur langage, Gallimard, Paris, 1952. Benesch, H., Wörterbuch zur Klinischen Psychologie, vol. I-II, DTV, München, 1981. Benon, R., L’hystérie. Crises et sequelles, A. Legrand, Paris, 1928. Berner, P., Psychiatrische Systematik, H. Hiiber, Bem, 1977. Berrios, G.E., „Descriptive psychopathology: conceptual and historical aspects” în Psychol. Med., 14, 1984. Berrios, G.E., „Historiography of mental symptoms and diseas” în His. Psychiatrie, 5, 1994. Berrios, G.E., Portes R., The history of clinical psychiatry, Athlone, London, 1995. Besançon, G., Le psychiatre et
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
romanul Castelul de apă (1972), reluat și amplificat în Oblic peste lume (1979) și Viața prin hublou (1986), ambele scrieri autobiografice compuse dintr-o succesiune de capitole (povestiri) cvasiautonome, reprezintă adevărata ei realizare literară. Bine lucrate, cu umor și vervă descriptivă sau cu emoție, paginile memorialistice învie personaje (dintre care se distinge Bunica), peisaje și interioare din copilărie și adolescență. Mediul târgului de provincie sau acela al cartierului bucureștean la început de secol XX sunt surprinse cu un ochi proaspăt, atent
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289925_a_291254]
-
1967) - conservând în demersul și limbajul interpretativ reziduuri sociologiste și fiind concepută în chip tradițional (viața, apoi opera, discutată pe genuri) - se remarcă prin informația documentară, interpretarea păstrându-se de regulă în respectul opiniilor consacrate și cantonându-se la un nivel descriptiv și didactic. Nu sensibil diferit se procedează în monografia Elena Farago (1975), unde însă comentariul beneficiază și de mărturisirile poetei, de „lungi și emoționante convorbiri”, ce aduc demersului, minuțios și sobru, un plus de implicare afectivă și de autenticitate. Monografiile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288676_a_290005]
-
ansamblu de elemente care depind unul de altul, adică un tot compus din părți legate între ele". Ferdinand de S a u s s u r e a preluat acest concept din uzul comun și i-a convertit valoarea esențial descriptivă într-o valoare operati-vă în teoria limbii, înțelegînd prin sistem ansamblul relațiilor care definesc, prin opoziție, realitățile lingvistice dintr-un stadiu al limbii, considerat în mod sincronic. În Curs de lingvistică generală se întîlnesc afirmații precum: "limba este un
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
în cazul gînditorului Ludwig W i t t g e n s t e i n, apreciat de mulți ca fiind cel mai mare filozof al secolului al XX-lea, care susține că filozofia trebuie să fie în mod esențial descriptivă, consacrată modului de funcționare a limbii, iar nu teoretică. Wittgenstein este considerat ca integrîndu-se, îndeosebi prin prima parte a activității sale, în orientarea filozofică denumită filozofie lingvistică, ce cuprindea și o altă componentă, a filozofiei limbajului comun sau a limbii
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
grupare în limbaje diferite a elementelor limbii, în vreme ce unificarea produce dialogul și amalgamarea dintre limbaje. Limbajele se divid la rîndul lor, prin trecerea la nivelul vorbirii, în tipuri de discurs, a căror individualitate este dată de forma discursivă dominantă (narativă, descriptivă, emoti-vă, demonstrativă, oratorică, dialogică, evaluativă, normati-vă etc.). Tipurile de discurs sînt caracterizate, de asemenea, de funcțiile discursive, care pot fi asertive, persuasive sau expresive, precum și de variantele formelor discursive, încît forma demonstrativă, de exemplu, poate fi de tip raționament
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]