7,054 matches
-
viață a rămas în filele îngălbenite - mi au fost zi de zi refugiu și singură alinare și curaj în momente de cumpănă. Zile de-a rândul după ce ați plecat, nu am putut realiza atât de brusca și abia acum - adevărata despărțire. Casa mi se părea goală, orice preocupare, alta, lipsită de sens. Timpul și, mai ales răbdarea și infinita înțelegere a soțului meu au atenuat oarecum acest prim șoc - totuși îmi este încă foarte, foarte greu să accept realitatea. Și oricât
CORESPONDENȚĂ FĂLTICENEANĂ by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/699_a_1142]
-
pentru UE la 1,5 milioane de cetățeni „moldoveni”, caz în care, statul moldovenesc rămâne numai cu coloniștii rusofoni lipsiți de sursa de întreținere, d-l Voronin, reluând teze cominternistobolșevice, despre România stat multinațional, despre dreptul naționalităților la autodeterminare până la despărțire, pretinde, nici mai mult, nici mai puțin, să acorde cetățenia „moldovenească” pentru 10 milioane de „moldoveni” din România, care nu sunt recunoscuți ca etnie în țara în care locuiesc. D-l Voronin lansează teza trăsnită și năroadă a Moldovei Mari
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
destabiliza situația din statul român, și-a dat mâna cu pastorul episcop spion, cerând ultimativ autonomia culturală și teritorială pentru secuio-maghiarii din Ardeal. Până acum poetul care semăna la înfățișare cu Lenin, de la care și-a însușit dogma „autodeterminare până la despărțire”, era considerat un moderat, își lua conștiincios tainul de la București, intrând în toate guvernările, condiționând sprijinul de obținerea și întărirea unor privilegii pentru secuio-maghiari. Masca a fost aruncată; rămâne să aflăm ce promisiuni s-au făcut, din imbold propriu sau
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
celor interesați că la migratorii barbari asiatici, cu care românii au fost în contact secole de-a rândul, dacă se ajungea la o situație ca cea de la noi, o comisie de notabili se prezenta în fața șefului, rostind o formulă de despărțire consacrată: „Te-am suportat destul (sau ai domnit destul), este bine să pleci. Pleacă!” Era un aranjament amiabil, fără păruieli și proceduri complicate, care, dacă nu era înțeles de bunăvoie, era impus cu forța. Domnitorii Țărilor Române care urmau să
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
fără să se știe cine a forțat-o prea tare, de-am rămas cu calabalâcul în drum. Și, pentru că încă mai avem un limbaj colorat și expresiv, s-a invocat de unul, de altul, că se rupe pisica (semn de despărțire) și moare cățeaua, semn al unei gândiri intuitiv-concrete, ieșit din orizontul patriarhal al satului. Ca să vadă toată lumea cât de rău am ajuns, vom folosi același orizont spiritual, tot expresiv, dar mai cu greutate: „Scroafai moartă-n păpușoi” și „Ori se
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
tren personal, am străbătut întinsul înzăpezit al Carpaților și al Podișului transilvan. Spre dimineață ni s-a dat o pituță cu mălai, cam de 200-250 de grame, o bucățică de slănină sărată și o cană de apă. Există în viață despărțiri ca ruperea din rădăcină, ca prăbușirea unui edificiu în urma unui cataclism. Nu poți nici plânge, nici vorbi, nu mai poți privi nici la ce se petrece în jur, nu mai auzi zgomotele lumii, totul te depășește, te anulează. Un singur
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
porții. Moș Dumitrache m-a chemat la poartă. Mi-a zis să stau puțin mai departe ca să-l văd pe tata când o deschide el și să mă vadă și tata pe mine. Așa am făcut. După șase ani de despărțire, aproape că nu l-am cunoscut. Îmbătrânise, era puțin adus de spate, dar încă vioi. Ne-am privit îndelung și am lăcrimat fără să ne putem spune un cuvânt. Mi-a făcut semn cu degetul spre cer, eu am dus
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
supremă, îi capacita toate puterile. Nu scăpa nici o ocazie să ni-l pună în fața sufletului. Aceasta era ultima și cea mai mare datorie de conștiință, care reflecta jurământul elitei legionare: jertfă de ispășire adusă lui Dumnezeu în numele neamului nostru. La despărțire, mă învăluia în lumina albastră a ochilor și a unui zâmbet discret, care nu s-a transformat niciodată în râs, și-i îmbrăca fața aspră, tăiată în linii precise de dalta unui cioplitor ancestral al sufletului dacic. Măsura vieții lui
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
din grupul tulcenilor, în vârstă de 17-18 ani, era printre cei ce mă asaltau cu întrebările. La comemorarea de la Târgșor din 1991 m-a rugat să-i lămuresc, după 42 de ani, o problemă ce rămăsese în suspensie la data despărțirii noastre: imaginea candelei, pe care Sfântul Antonie o transpusese în imaginea omului. Am reluat: Candela are vasul material, trupul; uleiul, care ia forma vasului, e sufletul, iar în ulei rezidă puterea de a arde și a se transforma în lumină
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
ca și la Târgșor, să scot din desagă darurile sfinte pe care Patericul, Filocalia și toate celelalte lucrări ale Sfinților Părinți mi-o umpluseră, și să pun pe masa sufletului său însetat. Două sau trei luni s-au scurs repede. Despărțirea aducea, în plan divin, câștiguri duhovnicești mai mari și mai frumoase pentru Liviu Brânzaș: părintele Dumitru Stăniloaie, părintele Ioan Ageu, părintele Ioan Iovan de la Vladimirești și alți duhovnici ai Ortodoxiei, pe care Dumnezeu înadins îi trimisese în temniță; aceștia l-
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
în „salonul” Ospățului împărătesc. Meditație asupra morții Mulți oameni mi-au murit pe brațe la Văcărești. Porunca milei dată de Biserică - și sub îndemnul „Să îngropi pe cei morți” - se înțelege ușor în situațiile când ești singurul de față la despărțirea sufletului de trup, în fața lui Dumnezeu. De puține ori și în puține cazuri muribundul mai poate recepționa sau mai poate spune ceva. Starea de comă paralizează toate manifestările conștiente. Sufletul nu mai poate ordona trupului. Trupul nu mai răspunde prin
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
în identitatea ei, dihotomică: materie și spirit. Una din acestea se anulează, cea perisabilă, cea care cade sub incidența legii limitării: materia. Cealaltă, sufletul, trăiește condiția nemuririi în poziția liber aleasă când constituia o existență unică, trup-suflet. Cine suferă drama despărțirii, de vreme ce trupul nu are conștiința disjungerii? De vreme ce condiția timp-spațiu integrează materia în legile permanentei deveniri? Sufletul? Da! Căci el își vrea îndreptățite actele săvârșite în condiția timp-spațiu, pentru eternitate! Această dorință poate fi îndreptățită. Cu o condiție. Modelul cere ca
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
precis. Cel ce stabilește raportul de confirmare sau infirmare este în afară și mai presus de această existență dublă? Este și în ea? Sau este numai în ea? Dacă ar fi numai în ea, n-ar mai avea loc drama despărțirii. S-ar autoconfirma în toate actele voii sale: și-ar îndreptăți singură, în eternitate, condiția liber-aleasă, considerându-și dumnezeirea ca stare proprie. Avem, ca existențe, vreunul dintre noi această stare de conștiință? Nu avem! Atunci drama este îndreptățită. Nu ne
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
dorinței de a mă autoîndreptăți. Aceasta pe poziția cea mai înaltă liber aleasă. „Nu cum vreau eu, ci cum vrei Tu!” Așa te suprapui Modelului, prin harul iubirii Celui pe care L-ai dorit. Până la aplicarea acestei legi, trăiesc drama despărțirii ființei mele, pe care o sufăr în spirit. Dacă încă nu am ajuns să o trăiesc în toată intensitatea ei? Mă pregătesc să mă apropii cât mai mult de Model, să-L integrez ființei mele și implicit să simt integrarea
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
meu coleg de școală, lanț și celulă în timpul multor ani de temniță, Marin Naidim. Freamătul ce-l aveam în suflet la vederea lui s-a transformat în părere de rău; prea mult întârziase revederea, ca și cum am fi fost vinovați că despărțirea a fost așa de lungă. Nu eram în stare să spunem un cuvânt. Am căzut în genunchi și ne-am rugat. Ne-am povestit în fugă pe unde am trecut, legându-ne pe mai departe în fața lui Dumnezeu ca să nu
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
desăvârșit. Fiecare avem slăbiciuni și nu putem avea pretenții din partea partenerului de viață să fie fără reproș. „Dragostea toate le rabdă”, ne descoperă Sfântul Apostol Pavel, încheind Imnul iubirii. Avem permisiune să nu răbdăm actul desfrâului. Mântuitorul dă dezlegare de despărțire din pricină de curvie, singura valabilă în fața lui Dumnezeu în actul despărțirii. Motivațiile juridice, nepotrivire de caracter, gelozie, incapacitate de a răspunde sentimentelor sau alte inepții, sugerate de satan minții oamenilor pentru a despărți cele pe care Dumnezeu le-a
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
viață să fie fără reproș. „Dragostea toate le rabdă”, ne descoperă Sfântul Apostol Pavel, încheind Imnul iubirii. Avem permisiune să nu răbdăm actul desfrâului. Mântuitorul dă dezlegare de despărțire din pricină de curvie, singura valabilă în fața lui Dumnezeu în actul despărțirii. Motivațiile juridice, nepotrivire de caracter, gelozie, incapacitate de a răspunde sentimentelor sau alte inepții, sugerate de satan minții oamenilor pentru a despărți cele pe care Dumnezeu le-a unit în scopul desăvârșirii și mântuirii, nu fac decât să acuze mai
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
obțină acceptarea lui ca elev bursier la "Liceul Național" din Iași28. Bursa însemna casă și masă într-un cămin aflat lîngă liceu. Iorga avea rude și în Iași, așa că nu era singur. Gheorghe, fratele lui, era elev la Liceul Militar. Despărțirea de cei doi fii ai ei i-a ușurat viața doamnei Zulnia. Învățătura mergea fără efort, dar viața la cămin era grea pentru Iorga. Elementele de confort oferite de dormitor erau suprasolicitate. În schimb, a reușit să-și facă doi-trei
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
fiind un "Super-Fanar")61 și revine la munca lui de istoric! Un pasaj poetic și straniu pe care Iorga l-a scris despre Miron Costin, părintele istoriografiei românești, i s-ar putea aplica și lui. Relatînd arestarea lui Miron Costin, despărțirea lui cu forța de familia sa și asasinarea lui de către acoliții lui Constantin Cantemir, Iorga presupune următoarele: "Poate că acoliții lui Cantemir nu l-au lăsat să rostească o ultimă rugăciune, dar (Costin) și-a putut înălța sufletul deasupra vîrstei
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
intens tiparele ciclice ale vieții obișnuite. Emoția unei piese noi, șocul unei căderi, plictiseala unei piese îndelung jucate, senzația de dezrădăcinare când o piesă e scoasă din repertoriu: o perpetuă construcție urmată de o perpetuă destrucție. E legat de sfârșituri, despărțiri, împachetări de bagaje, destrămări și dezagregări ale grupului familial. Toate acestea îi transformă pe oamenii de teatru în niște nomazi, sau mai curând în membrii izolați ai unui soi de ordin monastic, în care anumite simțăminte naturale (dorința de perenitate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
misterioși. Aș mai putea să-i citez pe Will și Adelaide Boase, dar acest menaj supraviețuiește datorită exclusiv faptului că ea face întruna concesii, ceea ce, presupun, e o metodă eficientă. Ce mi se potrivește mie cel mai bine este dramatismul despărțirilor, sau așteptarea impacientată a începuturilor și a întâlnirilor. Nicicând n-aș putea prefera plicticoasa eternă prezență a căsniciei, farmecului întâlnirilor și al despărțirilor. Nu-mi place nici măcar să împart patul, și rareori accept să-mi petrec întreaga noapte cu o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
concesii, ceea ce, presupun, e o metodă eficientă. Ce mi se potrivește mie cel mai bine este dramatismul despărțirilor, sau așteptarea impacientată a începuturilor și a întâlnirilor. Nicicând n-aș putea prefera plicticoasa eternă prezență a căsniciei, farmecului întâlnirilor și al despărțirilor. Nu-mi place nici măcar să împart patul, și rareori accept să-mi petrec întreaga noapte cu o femeie cu care am făcut dragoste. Când o văd dimineața în pat, îmi apare ca o târfă. Căsătoria e un fel de lavaj
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
drept laș, și nu o singură dată. Îi plăceau certurile, orice fel de ceartă, și credea în iubirea prin ceartă. La un moment dat a început să mă obosească. Sper că am izbutit întotdeauna să pregătesc podul de aur al despărțirii, ori de câte ori s-a ivit nevoia. Dar Rosina, când a simțit că mă răcesc de ea, nu era pregătită cu asemenea instrument. A început să se cramponeze din ce în ce mai puternic, și să strige din ce în ce mai tare. Fusese tot timpul de o gelozie morbidă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Oh, care-i greșeala pe care am săvârșit-o? Ce s-a întâmplat în timp ce eu mă aflam la Londra, ce s-o fi petrecut în mintea ei? Se arătase de acord cu plecarea mea, înțelesese. De bună seamă, era o despărțire, dar îi scriam în fiecare zi. Veneam acasă la fiecare sfârșit de săptămână, și Hartley părea neschimbată. Și apoi, într-o bună zi, mi-a spus... Plecasem cu bicicletele de-a lungul canalului, un drum pe care-l făceam adeseori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
nostru moment, ultima secundă când ne mai aflam singuri împreună. I-am luat mâna, i-am strâns-o, am sărutat-o pe obraz și i-am spus, ca și cum ar fi fost vorba de un lucru absolut banal: — Nu-i o despărțire. Ai să vii la mine. Am să te aștept. Mi-a strâns mâna, fără să scoată o vorbă. Ochii îi erau uscați și privirile îi rătăceau aiurea. Am ieșit împreună pe digul rutier. Ceilalți ne așteptau în jurul mașinii. Scena semăna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]