6,859 matches
-
acea perioadă, hieroglifele se aflau în primele faze ale evoluției lor. Caracteristica artei acestei perioade poate fi definită succint prin: semeție, grandoare, mister, liniște interioară, seninătate și echilibru. Primele mari manifestări arhitectonice ale Vechiului Regat sunt mormintele faraonilor din primele dinastii, adevărate palate-fortăreață. În perioada celei de-a treia dinastii, sub îndrumarea arhitectului Imhotep, care îi era și consilier, faraonul Djoser construiește, la Saqqara (lângă Memphis), o piramidă în trepte spre a-i servi drept mormânt. Acest complex funerar, cel mai
Arta în Egiptul antic () [Corola-website/Science/315146_a_316475]
-
evoluției lor. Caracteristica artei acestei perioade poate fi definită succint prin: semeție, grandoare, mister, liniște interioară, seninătate și echilibru. Primele mari manifestări arhitectonice ale Vechiului Regat sunt mormintele faraonilor din primele dinastii, adevărate palate-fortăreață. În perioada celei de-a treia dinastii, sub îndrumarea arhitectului Imhotep, care îi era și consilier, faraonul Djoser construiește, la Saqqara (lângă Memphis), o piramidă în trepte spre a-i servi drept mormânt. Acest complex funerar, cel mai mare ansamblu arhitectural al epocii, este alcătuit dintr-o
Arta în Egiptul antic () [Corola-website/Science/315146_a_316475]
-
cărămizii din pământ ars cu materiale mai dure precum calcar sau granit, obținându-se astfel construcții monumentale, capabile să reziste timpului. Dar cele mai mari piramide sunt cele de la Giza, unde se afla înmormântați faraonii celei de-a IV-a dinastii (Sneferu, Kheops, Khephren si Mykerinos) și care dovedesc pe deplin măiestria la care au ajuns arhitecții egipteni în materie de edificii monumentale. Marea Piramidă din Giza, construita de către Kheops, este cea mai mare construcție din lume realizată prin munca manuală
Arta în Egiptul antic () [Corola-website/Science/315146_a_316475]
-
pictura și sculptura. Perioada Regatului Mijlociu Egiptean este caracterizată prin efortul faraonilor Mentuhotep II, Amenemes și Sesostris pentru redobândirea echilibrului politic, pierdut în perioadele anterioare. Încercând să refacă tradiția Regatului Vechi, arta egipteană atinge al doilea apogeu, mai ales în timpul dinastiei a XII-a, când cultura atinge o strălucire maximă. Reprezentările artistice ies în evidență prin splendoare și somptuozitate. Sub domnia lui Mentuhotep II are loc reînnoirea stilului arhitecturii funerare, când proporțiile devin mai modeste. În peisajul montan al Tebei, mastabalele
Arta în Egiptul antic () [Corola-website/Science/315146_a_316475]
-
al treilea și ultimul apogeu al civilizației egiptene antice, după care urmează declinul. În artă pătrund influențele asiatice, caracterizate prin moliciune și suplețe, înlăturând rigiditatea severă. Frumusețea înlocuiește adevărul, vigoarea și forța cedează locul farmecului și seducției plastice. În perioada dinastiilor XVIII - XX, faraonii sunt mari constructori de edificii religioase. Se continuă tradiția mormintelor hipogee și semihipogee și aceasta datorită necesității asigurării mormintelor împotriva jefuitorilor și profanatorilor care se înmulțiseră în aceasta perioadă de tulburări sociale și politice. Ammon, zeul tutelar
Arta în Egiptul antic () [Corola-website/Science/315146_a_316475]
-
de la Theba, sunt construite mari temple funerare. Unul dintre acestea este cel al lui Hatșepsut de la Deir el-Bahri, construit între 1478 și 1458 de către arhitectul regal Senmut în apropierea templului lui Mentuhotep II. În perioada celei de-a XIX-a dinastii, Ramses al II-lea, unul dintre marii constructori ai Noului Regat, realizează templul de la Abu Simbel, săpat în stâncă și delimitat de patru statui colosale care îi poartă efigia. Faraonul Amenophis al IV-lea (numit și Akhenaton) a înlocuit religia
Arta în Egiptul antic () [Corola-website/Science/315146_a_316475]
-
decorative ilustrează gradul înalt de rafinament la care a ajuns civilizația egipteană. Arta ornamentală și cea a bijuteriilor (mai ales de aur) este apreciata la justa ei valoare abia după descoperirea, în 1922, a mormântului lui Tutankamon. Regii puternici ai dinastiilor a XVIII-a și a XIX-a și din prima parte a dinastiei a XX-a sunt succedați de monarhii mai puțin autoritare care nu reușesc să mențină unitatea Egiptului. Ultimul mare faraon, Ramses al III-lea, construiește un mare
Arta în Egiptul antic () [Corola-website/Science/315146_a_316475]
-
ornamentală și cea a bijuteriilor (mai ales de aur) este apreciata la justa ei valoare abia după descoperirea, în 1922, a mormântului lui Tutankamon. Regii puternici ai dinastiilor a XVIII-a și a XIX-a și din prima parte a dinastiei a XX-a sunt succedați de monarhii mai puțin autoritare care nu reușesc să mențină unitatea Egiptului. Ultimul mare faraon, Ramses al III-lea, construiește un mare templu funerar pe malul vestic al Nilului, la Medinet-Habu, lângă Theba. Pe zidurile
Arta în Egiptul antic () [Corola-website/Science/315146_a_316475]
-
anticele mastabale. Dar ultima licărire a artei egiptene, nu va regăsi forța și vigoarea vremurilor străvechi. În aceasta perioadă, geniul civilizației egiptene a apus definitiv, mistuindu-se în decadență. Suveranii kușiți (veniți din Napata) ai celei de-a XXV-a dinastii, acceptă religia și obiceiurile locale, printre care și modul egiptean de înhumare. Ei construiesc în continuare edificii religioase inspirându-se din motivele și temele monumentelor anterioare. Domnia kușită este întreruptă de năvălirea asirienilor. Toate formele de artă, mai ales sculptura
Arta în Egiptul antic () [Corola-website/Science/315146_a_316475]
-
și temele monumentelor anterioare. Domnia kușită este întreruptă de năvălirea asirienilor. Toate formele de artă, mai ales sculptura și prelucrarea bronzului devin adevărate industrii. Se stabilesc contacte cu grecii și evreii, care conduc la propagarea artei egiptene. A XXVI-a dinastie "saită" se încheie cu invazia persană, moment din care Egiptul antic își pierde definitiv independența. Totuși, ulterior, sub Dinastia Ptolemeică, ca și sub cea romană, modul de construire al templelor rămâne fidel arhitecturii tradiționale egiptene. În 332/331 î.Hr., Alexandru
Arta în Egiptul antic () [Corola-website/Science/315146_a_316475]
-
prelucrarea bronzului devin adevărate industrii. Se stabilesc contacte cu grecii și evreii, care conduc la propagarea artei egiptene. A XXVI-a dinastie "saită" se încheie cu invazia persană, moment din care Egiptul antic își pierde definitiv independența. Totuși, ulterior, sub Dinastia Ptolemeică, ca și sub cea romană, modul de construire al templelor rămâne fidel arhitecturii tradiționale egiptene. În 332/331 î.Hr., Alexandru cel Mare întemeiază orașul Alexandria. Ulterior, aici construiește Farul din Alexandria, una dintre cele șapte minuni ale lumii antice
Arta în Egiptul antic () [Corola-website/Science/315146_a_316475]
-
Salamina, orașul de pe coasta de est a Ciprului, a fost inclusă în jurisdicția să administrativă. Grecii au inventat pentru Cilicia un fondator grec cu același nume Cilix, dar care era un personaj pur mitic. Din punct de vedere istoric fondatorul dinastiei care a condus "Cilicia Pedias" a fost Mopsus, identificabil în sursele feniciene, ca guvernator, fondator al Mopsuestiei , care a dat numele său la un oracol din apropiere . Homer menționează oamenii din Mopsus, identificați ca fiind Cilicieni, incepand cu Troad în
Cilicia () [Corola-website/Science/315241_a_316570]
-
ziarele coreene, și a făcut pregătiri pentru anexarea completă a Coreii de către Japonia. Pe 22 august 1910 tratatul de anexare a fost semnat de cele două țări, și pe data de 29 august 1910 împăratul Sunjong a abdicat, punând sfărșit dinastiei Chosŏn, care condusese Coreea timp de 518 ani. Lupta de rezistență a avut loc sub diferite forme, de la sinucidere în semn de protest la rezistență armată. Prim-ministrul, Lee Wan-yong, care semnase tratatul de anexare, a fost ocărât instantaneu ca
Coreea în perioada ocupației japoneze () [Corola-website/Science/315256_a_316585]
-
El a primit numai referințe efemere de la Marele Duce Gediminas și nu a fost menționat deloc de Vitold. Relațiile familiale cunoscute se sfârșesc cu copii săi; nu există dovezi istorice care să menționeze orice legături între urmașii săi și ai dinastiei Gediminids care a condus Lituania și Polonia până în 1572. Un rector din secolul al XVII-lea la Universitatea din Vilnius l-a văzut responsabil pentru necazurile din acea vreme a Uniunii statale polono-lituaniene („semințele discordiei interne între lituanienii au fost
Mindaugas () [Corola-website/Science/318525_a_319854]
-
La început de religie protestanta calvinista, a trecut din 1569 la catolicism. Ceea ce nu l-a împiedicat să fie preocupat de ocultism și alchimie, cu speranța de a produce aur din alte substanțe. Albert Łaski s-a pus în slujba dinastiei Habsburg și cu sprijinul împăratului austriac Ferdinand I, Împărat Român în fruntea a circa 4000 de mercenari, a propulsat în anul 1561 pe aventurierul grec Ioan Iacob Heraclid, cunoscut apoi că Despot Vodă pe tronul Moldovei. În anul 1563 a
Albert Laski () [Corola-website/Science/318560_a_319889]
-
juridic, regatul Ierusalimului rămânea mai departe să recunoască suzeranitatea împăraților germani și a aparținut imperiului până în 1268, adică și sub cei doi succesori ai lui Fredric al II-lea, Conrad al IV-lea (1250-1254) și Conradin (1254-1268), adică până la stingerea dinastiei Hohenstaufenilor. Practic, însă, Siria ocupată de cruciați a rămas un fel de republică nobiliară, o federație de stăpâniri, veșnic în luptă între ele, legea fundamentală după care se guvernau fiind Așezămintele Ierusalimului, aplicate și inetrpretate diferit de numeroșii principi. Într-
Cruciada a șasea () [Corola-website/Science/318575_a_319904]
-
a definitivat supunerea greciei și transformarea ei în provincia Ahaia în același an. Bizantion-ul a suportat precum întreaga Grecie tutela Romei. Cetatea a suferit un oarecare declin la început, ca de altfel mai toate cetățile grecești din Asia Mică. Perioada dinastiei antonine la Roma a constituit un apogeu economic, dar cetatea nu și-a recăpătat vechea situație. Corespondența lui Traianus cu Plinius cel Tânăr descrie orașul ca fiind cosmopolit, datorită mulțimii de călători care soseau la porți și prin piețe. Absența
Istoria Istanbulului () [Corola-website/Science/318583_a_319912]
-
depline. Pentru prima dată echilibrul economiei bizantine a fost tulburat, arabii începând să controleze fluxul comerțului dinspre Orient, atât pe uscat, cât și pe Marea Roșie. Schimburile nu s-au întrerupt, dar o parte din beneficii au intrat în mâinile arabilor. Dinastia isauriană (716-802) a întărit imperiul, a respins pe arabi și a reorganizat statul. Leon al III-lea și Constantin al V-lea au declanșat răsboiul religios al "icoanelor", iconoclasm-ul. Oficial a fost interzisă folosirea icoanelor, cele deja existente în
Istoria Istanbulului () [Corola-website/Science/318583_a_319912]
-
icoanelor, cele deja existente în locașurile de cult fiind șterse. Impărăteasa Irina a repus în drepturi folosirea icoanelor. După o perioadă de tranziție și instabilitate, între anii 802-820, care a urmat loviturii de palat a lui Nikephoros contra împărătesei Irina, dinastia amoriană (820-867) a consolidat cuceririle precedente, a condamnat din nou icoanele și a rupt relațiile cu papalitatea (schisma lui Photios, anul 858). Curând ortodoxia a fost restabilită, iar înțelegerea cu papalitatea de la Roma s-a reînnoit. Dinastia macedoneană (867-1057), fondată
Istoria Istanbulului () [Corola-website/Science/318583_a_319912]
-
contra împărătesei Irina, dinastia amoriană (820-867) a consolidat cuceririle precedente, a condamnat din nou icoanele și a rupt relațiile cu papalitatea (schisma lui Photios, anul 858). Curând ortodoxia a fost restabilită, iar înțelegerea cu papalitatea de la Roma s-a reînnoit. Dinastia macedoneană (867-1057), fondată de un țăran grosier, dar energic și inteligent, Vasile I-ul (867-886), a purtat imperiul spre apogeu. Leon al IV-lea și Constantin al IX-lea Porfirogenetul, au fost mari legiuitori, iar Romanos I-ul Lecapene, Nikephoros
Istoria Istanbulului () [Corola-website/Science/318583_a_319912]
-
1081-1185) au oprit decadența și s-au folosit de cruciadele apusenilor spre Pământul Sfânt pentru recâștigarea teritoriilor pierdute. Neînțelegerile dintre bizantini și apuseni, agravate și de Marea Schismă provocată de Mihail Kerularios, în 1054, s-au ascuțit (criza Antiohiei). Sub dinastia incabilă Angelos (1185-1204) imperiul s-a prăbișit. Bulgaria și Serbia și-au recâștigat independența, iar creștinii cruciați apuseni din Cruciada a IV-a au cucerit Constantinopolul prin viclenie, ca urmare a unei creize de succesiune pentru tronul imperial. A fost
Istoria Istanbulului () [Corola-website/Science/318583_a_319912]
-
în Scrisorile de la Amarna. Regii hitiți Suppiluliuma I și Mursili al II-lea reușesc să o înfrângă, transformând-o în trei state vasale. Lidia apare pe harta lumii antice ca un regat neo-hitit cu capitala la Sardes, condusă de trei dinastii (Atyadae, Heraclidae, Mermnadae). Atyadae Heraclidae Mermnadae Cresus este învins în 547 î.Hr. de către Cirus cel Mare, Lidia devine satrapie.Primul satrap ales de împărat a fost Tabalus. A avut un rol important în timpul războaielelor medice, fiind locul de plecare a
Lidia (stat) () [Corola-website/Science/318648_a_319977]
-
războaielelor greco-persane. Prin Lidia armatele macedonene pătrund în Imperiul Ahemenid, unde câștigă o primă luptă în fața perșilor la Granicus. Lidia rămâne o satrapiea Imperiului Macedonean până la moarte prematură a lui Alexandru Macedon. În 282 î.Hr. se formează Regatul Pergamului sub dinastia Attalidă, un viitor vasal roman. Antioch cel Mare, împăratul Imperiului Seleucid, cucerește teritoriu fostei Lidii, Helespontul, Tracia, Macedonia și Grecia în sfera sa de influență. Un viitor conflict între seleucizi și Roma se va produce cu siguranță. Republica Romană împreună cu
Lidia (stat) () [Corola-website/Science/318648_a_319977]
-
în condițiile creștinării Rusiei Kievene și, mai târziu, a ocupării și fragmentării teritoriului ei, toate documentele religioase și istorice vechi au fost distruse. Hazari au pierdut Kievul în 882, orașul fiind cucerit de conducătorul vareg Oleg, care a pus bazele dinastiei Rurikide. În acea perioadă, teritoriul Ucrainei era locuit de mai multe triburi slave (polanii, drevlianii, severianii, ulicii, tiverianii, croații albi și dulebeții). Kievul era plasat la intersecția unor importante rute comerciale și a prosperat ca centru politico-economic al Rusiei Kievene
Istoria Ucrainei () [Corola-website/Science/318793_a_320122]
-
a criticat o concepție antică cu privire la eternitatea universului, cu scoput de la întări credința coreligionarilor săi. Secolul 19 poate fi divizat din punct de vedere al istoriei filosofiei în trei perioade: cea a zilelor finale a regimului fanariot, cea a reinstaurării dinastiilor românești și, în final, cea a lui Carol I, care provine dintr-o dinastie străină (Hohenzollern). În primele două decenii ale secolului 19, cei mai proeminenți filosofii de pe teritoriul voivodatelor românești, erau încă profesori greci la Academiile Princiare. Printre ei
Filosofie românească () [Corola-website/Science/318807_a_320136]