6,113 matches
-
nici nu mai e în stare să-și localizeze propriul vagin. Însă dincolo de aceste excese revoltătoare, el se confruntă cu o fostă iubită care consumase atât de multă cocaină încât i se surpase fața („Rusoaică stricată!“ Mike urlă la ea, disperat) sunt descrise încăperi pline de flori moarte, apoi Mike pierde întreaga moștenire la Hard Rock Casino în Las Vegas, după care ia parte la altă orgie (de data asta în Williamsburg - Brooklyn, nu fosta capitală colonială) și sfârșește într-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
se opri pe moment. Apoi forma întunecată se târî lateral, tot mai rapid, întorcându-se în pădure. Mi-am dat seama, făcându-mi-se rău, că arăta ca și cum ar fi vânat ceva. - Victor! Am auzit ceva ce semăna a scheunat disperat, apoi a încetat brusc, auzindu-se doar liniștea. Am așteptat. Forțându-mi ochii, printre pleoapele mijite, am deslușit conturul lui Victor traversând câmpul și n-am putut să nu mă bucur când câinele - acum ciudat de calm - trecu pe lângă mine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
ceva de băut, așa că am plecat, promițându-i micuței Sarah că voi veni s-o iau la momentul oportun. În acele două ore am fost pe punctul să mă întorc în Manhattan dar m-am calmat îndeajuns ca impulsul meu disperat să devină o amintire benignă, iar când am luat-o pe Sarah, ea n-avea decât o plasă un CD cu Raffi, dar nimic comestibil și după ce mi-a spus că a învățat cele mai nesuferite patru cuvinte m-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
împins la o parte. - Ai dat-o în bară azi noapte, undeva între al treilea litru de sangria și iarba pe care ai fumat-o, ca pe urmă să alergi prin casa asta cu un pistol în mână. O tristețe disperată trecu peste fața ei înainte de a stinge luminile. Ai dat-o în bară cu aerele tale de Jack Torrance. Am mai zăbovit o clipă pe marginea patului, apoi m-am ridicat și am privit-o în penumbra camerei. Se întorsese
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
am protestat eu. Nu de puține ori s-a vomitat pe mine. De fapt a fost un an când s-a vomitat pe mine în continuu. - Nu contează când te umpleai singur de vomă! strigă ea, după care, mai puțin disperată, spre dr. Faheida. Vezi - totul e o glumă pentru el. - Bret, de ce încerci să maschezi probleme reale cu ironie și sarcasm? întrebă dr. Faheida. - Pentru că nu știu cât pot lua toată chestia asta în serios dacă e vorba numai să dați vina
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Mă întâlneam cu niște tinerei în prima lor zi de cursuri, dar trebuie să-ți spun c-am încercat peste tot - chestia aia chiar nu se găsea - și știam cât mălai ești dispus să dai, așa că eram un pic cam disperat, întrebând cam pe toată lumea, și într-o noapte când eram...în trecere...pe la facultate, mici livrări, i-am întrebat pe puștii ăia dac-ar fi în stare să-mi procure drăcovenia, iar ăsta a zis c-o să mi-o aducă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
nu-mi dădusem jos ochelarii de soare. - Nu sunt sigur... am început anevoie. Vreau să...cum anume sunt casa și aceste manifestări fizice ale...hm...creații fictive...conectate...și mă gândesc poate sunt... Am rostit toate astea într-o șoaptă disperată care m-a durut fizic. Declarând toate astea în spațiul public al unui restaurant, încercam să păstrez o ultimă doză de demnitate. M-am îndreptat de spate. Tăcerea s-a prelungit în timp ce Miller mă analiza. Își scosese ochelarii de soare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Ce se-ntâmplă atunci? Miller își ridică privirea. - Trebuie să te anunță că le voi ajuta să se mute într-un loc mai bun. De fapt sunt foarte recunoscătoare pentru orice fel de ajutor primit. Pauză. E vorba de suflete disperate, domnule Ellis. - De ce sunt...disperate? - Cam din două motive. Unele încă n-au realizat că au murit. Altă pauză. Iar altele vor să comunice unele informații celor vii. Era rândul meu să fac o pauză. - Și rezolvi problema asta...pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
își ridică privirea. - Trebuie să te anunță că le voi ajuta să se mute într-un loc mai bun. De fapt sunt foarte recunoscătoare pentru orice fel de ajutor primit. Pauză. E vorba de suflete disperate, domnule Ellis. - De ce sunt...disperate? - Cam din două motive. Unele încă n-au realizat că au murit. Altă pauză. Iar altele vor să comunice unele informații celor vii. Era rândul meu să fac o pauză. - Și rezolvi problema asta...pentru ei? - Depinde. A dat din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
întreabă, glumind, cu vocea lui inconfundabilă, dacă valiza pe care refuz să o iau nu-mi aparține cu adevărat. Da, domnilor, nu glumesc. Nu vă împotmoliți în leneșe amabilități, prelungind coșmarul unei alte persoane, care își caută în aceste clipe, disperată, bagajele. Îi sugerez lui Lascha să-i îndemne pe cei de la recepție să sune la celălalt hotel, IBIS, unde a fost cazat un alt grup de scriitori... O scenă doar aparent amuzantă, care sugerează câte ceva din tensiunea și inconfortul drumului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
GÂRNEȚ: În trenul de clasa a treia, cu banchete din lemn, care ne duce spre Svetlogorsk, mergem cu mai multe colective de artiști, care cântă ceastușki și dansează. Nae Prelipceanu îmi spune că nu mai poate suporta vocile acestea sparte, „disperate” - așa-i sună cântecele populare rusești. E o respingere organică, i se pare că e aruncat într-o stepă pustie ascultându-le... Încerc să-i abat atenția povestindu-i cele întâmplate cu Anatoly Sobceak, primarul democrat al Sankt-Petersburgului, din a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
și-a uitat pașaportul la hotelul din Minsk. Cu câteva ore mai devreme, o pățise, la fel, și Lasha Bakradze, attendent-ul nostru georgian, din care cauză, plecarea de la hotel a fost destul de frisonantă. Or, situația lui Anchevski e mult mai disperată. Va trebui să coboare - grănicerii beloruși sunt de neînduplecat - și să se întoarcă după pașaport. Ce oroare! Vom continua drumul fără bosniac, care speră (și noi, odată cu el) să ni se alăture la Varșovia. Istoriile acestea cu pașapoartele dispărute, uitate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
neapărat, mi-am folosit nopțile pentru a pune la punct o formulă romanescă ce să-mi convină, să mă reprezinte și în același timp să fie publicată. Au fost cele vreo trei variante ale Franciscăi în care, cu un curaj disperat, am îmbinat „romanul confesiune cu tentă intelectuală” cu „romanul de uzină”. Am avut chiar „insolența” să atac figura „problematică” a activistului de partid, deoarece, cum mi-o profetizau prietenii, M. Călinescu în primul rând, acest lucru nu putea fi decât
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
Arghezi sau Blaga. În En-Ghidu apare cu claritate incertitudinea existențială tipică idealismului german, refuzul nu numai al „realității”, dar și al capacității omului de a o sesiza, de a o cunoaște, de „a fi”. „Nesiguranța absolută” a eului, încercarea sa disperată de a se confrunta cu lucruri și cu fenomene, ca realități posibile, apte, poate, de a-i certifica ființa, concretețea și, mai ales, „posibilitatea ființării”. Un idealism absolut, „subiectiv”, cum se spune în limbaj filozofic, ce nu se regăsește în
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
și de esență strict provincială, sectară, a absenței solidarității emigrației române culturale, din Germania, dar mai ales din Franța, în fața acelei catastrofe naționale care au fost mai ales ultimii zece-cincisprezece ani ai dictatorului. A preocupării capilor emigrației, în acei ani disperați și fierbinți, dacă cutare „a fost sau nu membru de partid, dacă a stat în pușcărie și câți ani”, ba unii domni și doamne aflați acolo, în mândrul Paris, imediat după război, au început să facă liste mai mult sau
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
ce e necesar?! Tot ce ne înconjoară și prețuim, obiectele și valorile cărora le jertfim timpul și nu rareori demnitatea noastră sunt, cu adevărat, neapărat necesare?! Am uitat oare de necesitățile reale, puținele și aceleași, printre care, unii dintre noi, disperați, nefericiți și singurateci, poate, așezăm necesitatea primă sau ultimă a celui Unic! Sensul vieții?! Unde se află acesta, dacă... el, ca o măruntă și sâcâitoare zeitate, veșnic ridiculizată, dar insuportabil de prezentă în momentele cele mai surprinzătoare, dacă... el există
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
mai avansate”, dacă nu te acomodezi cât de cât, dacă nu apelezi la acele „mecanisme” la care instinctiv apelează și un corp viu în primejdie: adaptarea, de care a făcut atâta caz „revoluția darwinistă”, adaptarea, în feluritele, uneori ingenioasele, alteori disperatele, jalnicele forme!, este o șansă a ființei vii de a aborda „noul”, noul fapt, eveniment brutal biologic sau social și pentru care nu era pregătit. Eu sper că se va găsi, în generațiile care vin, cineva care să contemple cu
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
vizibilele” probleme ale societății românești aflate în criză, vor ieși din „comoda” și simplificatoarea împărțire a societății sau a liderilor între „comuniști” și „democrați” sau „anti-comuniști” și vor fi, în sfârșit, la înălțimea situației dramatice a României; dramatice, dar nu disperate, cum vor să ne facă să credem unii sceptici de „profesiune” sau inși care trăiesc binișor, din, cum se spune, „comerțul cu vești rele”, paraziți ai fatalismului nostru, psihologie care, o știm din istorie, se instalează rapid, profund dezarmant chiar
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
cum îi plăcea ei. I. Argument. II. Cum era Eugenița Costea. Cum a fost înscrisă la ofițerul stării civile. Ce fel de om excepțional era tatăl său. Ce femeie frumoasă era mama sa. Cum perceptorul Costea s-a sinucis. Cum, disperată, d-na Costea a venit la țară lăsând copila. Discuția situației ei. III. Amintirile din copilărie. Bătrânii atmosfera fericită. Iluzia persistentă ideia că asta a fost partea încântată a vieții ei, când de fapt lucrurile erau cu totul altfel decât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
om de treabă. Înțelege năcazul bătrânului și-i pune o apostilă favorabilă imediat, trimițându-l la șeful de birou Dudescu spre rezolvare. După câteva minute, d. Dudescu intră la superiorul său roș și indignat, cu pensionarul cel bătrân după el, disperat. Domnule Director, zice d. Dudescu, sunt nevoit să-i dresez acestui cetățean actele pentru ultraj. Mi-a dat cinci lei. Domnule director, fie-vă milă! strigă bătrânul. De trei ani umblu cu această nevoie. Am dat la serviciul de subsistență
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
societatea; educația s-a făcut printr-o acțiune lentă necontenită a ființei inteligente reprezentată prin creer asupra animalului prezentat prin organele inferioare. Transformarea e încă în curs. "Irezoluția activă" a lui Hamlet (Wilhelm Meister) Tragicul e conflictul moral insolubil. Lupta disperată a conștiinței încleștată între datorii contradictorii. Eroul e un Sisif care urcă necontenit pe culme stânca ce se rostogolește iarăși, după aceea, în prăpastie. Onoarea, formă nouă a sentimentului de conservare intim asupra instinctului moral al individului. În vremea crizei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
mare importanță păstrării pieței de către unguri, „căci, odată pierdută, celelalte aveau să fie pierdute cu ușurință”. Ștefan nu a urmărit însă cucerirea târgului Baia. Devenind stăpân pe Baia și respingându-i pe unguri în afara târgului, situația lui ar fi devenit disperată de a doua zi. Mai întâi, că nu s-ar fi încheiat lupta pentru stăpânirea târgului în noaptea de 14/15 decembrie. Apoi, indiferent de câte pierderi i-ar fi provocat inamicului, acesta ar fi avut la dispoziție cel puțin
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
am făcut pace și bine, și m-am nevoit și pentru binele vostru. Deci să vă pară bine și vouă...”. Deoarece turcii se apropiau de Dunăre cu intenția de a pătrunde în Moldova, Ștefan cel Mare face încă o încercare disperată de a recâștiga Țara Românească. Un nou pretendent se afla în Transilvania, Basarab cel Tânăr, cunoscut mai degrabă sub celălalt nume al său, Țepeluș. Cum pericolul turcesc era iminent, transilvănenii, care cunoșteau mai bine ca oricine valoarea strategică a Moldovei
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
și să se retragă în tabără, care nu fu mișcată din loc până atunci, și în baricada pe care o făcuseră din care. Adunați și ghemuiți acolo, se făcură nevolnici de apărare și se împiedicau unii pe alții”. Situația devenise disperată când regele, din mijlocul pădurii, trimite cavaleria regească. Aici se produce confuzia. Dacă moldovenii răsturnaseră carele din capul coloanei, însemna că regele era prins în capcană. În situația respectivă, cavaleria regală ar fi putut manevra cu greu, fiind ea însăși
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
intensă ca în cazul pierderii definitive a pruncilor. În imaginarul autohton mama mijlocește de cele mai multe ori plecarea, ba chiar asigură intrarea în mit a feciorului fie prin blestem, fie prin destăinuirea locului sacru, ori pregătirea merindelor speciale de drum. Căutarea disperată a fecio¬rului, cea mai apropiată de bocetul deznădăjduit, apare doar în colinda Voinic căutat prin munți IV, 117 unde are rolul de a contrasta cu reușita iubitei de a-l localiza pe erou. Rătăcirea neofiților este pretutindeni și, în
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]