5,649 matches
-
ospățul de la bisericuță, un moș mai vechi dintre neamuri, și a închinat străinilor de față un pahar de băutură, cu aceste cuvinte: „Cum înghit fără saț sărmanii ghițomancele de la praznicul nostru, așa ne-au înghițit pe noi ciocoii și lingăii domnești. Blăstămați să fie până într-al nouăzeci și nouălea neam. Mâncați și beți dumneavoastră întru pomenirea acelora care s-au prăpădit pentru dreptatea noastră”. Iar sfântul Mercorie al lor e aidoma Mercur, zeul păgân, zugrăvit în icoană cu aripi la
Biserica de lemn din Rădășeni () [Corola-website/Science/317140_a_318469]
-
și în secolele următoare. Odată cu Mănăstirea Galata, și satul Vorovești este închinat la Locurile Sfinte. Deoarece sătenii începuseră să fugă de pe moșie ca urmare a greutății traiului, în martie 1623, domnitorul Ștefan Tomșa al II-lea a dat o carte domnească călugărilor de la Galata prin care le-a permis să își aducă locuitori străini de orice neam, din alte țări și să-i așeze în Vorovești. Aceștia erau scutiți pe timp de 3 ani de orice dări, privilegiu pe care monahii
Biserica de lemn din Vorovești () [Corola-website/Science/317230_a_318559]
-
este un monument de arhitectură din București, situat pe str. Lipscani, fiind construit între anii 1804 și 1818. Literatura de specialitate atribuie lui Constantin Mavrocordat, pornind de la însemnările francezului Jean Claude Flachat din 1739. Fostul secretar domnesc notează în memoriile sale că fiul lui Nicolae Mavrocordat, Constantin, a înălțat, ca să-și veșnicească gloria în toată strălucirea ei, un "bezesten", care nu poate fi ocupat decât de negustori străini, greci, turci, sau unguri, dar nici unul din aceștia nu
Hanul Gabroveni () [Corola-website/Science/317258_a_318587]
-
De asemenea, aici a viețuit o perioadă ieroschimonahul Veniamin Constantinescu (1817-1917), care s-a mutat apoi la Sihăstria Voronei, unde a murit în 1917. În anul 1862, după o funcționare de 82 ani, schitul a fost desființat printr-o ordonanță domnească. După cum spune tradiția orală, motivul desființării schitului a fost faptul că monahii de aici au oficiat cununia necanonică dintre Gheorghe Cristescu și verișoara sa, Pulcheria (1812-1861), fiica marelui logofăt Alexandru (Dimitrie) Mavrocordat (1775-1861), încălcând astfel canoanele Bisericii Ortodoxe. Biserica din
Schitul Oneaga () [Corola-website/Science/317504_a_318833]
-
Episcopul Varlaam este creditat drept ctitor al bisericii în mai multe documente vechi. În Hotărârea Sinodului Mitropoliei Moldovei din 2 noiembrie 1712, prin care schitul devine metoh al Episcopiei Hușilor, se arată ca și ctitor Vlădica Varlaam. Într-o carte domnească din 1761, domnitorul Ion Theodor Callimachi scrie că "„Ne-au spus cinstit părintele și rugătorul nostru Sfinția Sa Kir Inochentie, episcopul Hușilor, cum că are sfințita Episcopie un metoc, anume Brădiceștii, în Ținutul Fălciului, făcut de un răposat Varlaam episcopul. Acea
Biserica de lemn din Brădicești () [Corola-website/Science/317501_a_318830]
-
are hramul Sfinții Împărați Constantin și Elena (21 mai). Biserica „Sf. Împărați Constantin și Elena” din Iași nu a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Iași din anul 2004. În Evul Mediu, terenurile aflate la sud de Curtea Domnească din Iași erau acoperite de mlaștini, prin apropiere curgând râul Bahlui. După cum susține istoricul Ioan Caproșu, zona cuprinsă astăzi între strada Palat și strada Sf. Lazăr a început să se populeze mai ales în secolul al XVIII-lea, aici formându
Biserica Sfinții Constantin și Elena din Iași () [Corola-website/Science/318004_a_319333]
-
Ulița Sf. Constantin, cu prăvălii cu un singur nivel. În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, preotul grec Poliz din Tesalonic (Grecia) a construit cu banii săi o biserică de lemn cu hramul „Sf. Constantin” pe un loc domnesc din mahalaua Broștenilor (aflată în spatele Curții domnești din Iași), care-i fusese dăruit de domnitorul Matei Ghica (1753-1756) și apoi întărit de Scarlat Ghica (1757-1758). Tot el a împodobit biserica cu obiectele de cult necesare. Aceste informații provin dintr-un
Biserica Sfinții Constantin și Elena din Iași () [Corola-website/Science/318004_a_319333]
-
singur nivel. În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, preotul grec Poliz din Tesalonic (Grecia) a construit cu banii săi o biserică de lemn cu hramul „Sf. Constantin” pe un loc domnesc din mahalaua Broștenilor (aflată în spatele Curții domnești din Iași), care-i fusese dăruit de domnitorul Matei Ghica (1753-1756) și apoi întărit de Scarlat Ghica (1757-1758). Tot el a împodobit biserica cu obiectele de cult necesare. Aceste informații provin dintr-un hrisov din 1 aprilie 1766 al domnitorului
Biserica Sfinții Constantin și Elena din Iași () [Corola-website/Science/318004_a_319333]
-
grec, de la Thesalonic, care a venit în Iași și prin silința și osteneala sa s'a apucat și cu drepți banii sei au zidit din temelie și au făcut acea sfântă biserică, împodobind-o cu toate cele trebuincioase, pe locul domnesc, pe care i l'a dat Matei-Vodă (1753-56), cu întăritură de la Scarlat-Vodă (1757-58)". Preotul sus-menționat se plângea că respectivul loc i se contesta de către mai mulți locuitori din mahalaua Broștenilor pe motiv că s-ar fi întins pe proprietățile lor
Biserica Sfinții Constantin și Elena din Iași () [Corola-website/Science/318004_a_319333]
-
III-lea Ghica (1764-1767, 1774-1777) pe locul actualului bust al lui Gavriil Musicescu. În această biserică s-a adunat poporul într-o zi de târg din anul 1775, plecând în frunte cu mitropolitul Gavriil Callimachi, în sunetul clopotelor, la Curtea Domnească pentru a cere înlăturarea din slujbă a unui demnitar acuzat de multe nedreptăți. Aici a slujit de mai multe ori Patriarhul Avram al II-lea (1775-1787) al Ierusalimului în anul 1781 și tot aici au fost aleși ca episcopi Iacov
Biserica Sfântul Gheorghe - Mitropolia Veche din Iași () [Corola-website/Science/318067_a_319396]
-
al II-lea (1775-1787) al Ierusalimului în anul 1781 și tot aici au fost aleși ca episcopi Iacov Stamate (la 9 decembrie 1782) și Veniamin Costachi (la 26 iunie 1792). În incendiul din vara anului 1785, când au ars curțile domnești, a luat foc și Biserica "Sf. Gheorghe". Domnitorul Alexandru Mavrocordat al II-lea (1785-1786) s-a mutat în reședința mitropolitană, iar mitropolitul Leon Gheucă (1786-1788) s-a mutat temporar la Mănăstirea Golia. Stricăciunile produse de incendiul din 1785 au fost
Biserica Sfântul Gheorghe - Mitropolia Veche din Iași () [Corola-website/Science/318067_a_319396]
-
bisericii. Odată finalizate aceste lucrări, Catedrala Veche a devenit muzeu mitropolitan, aici fiind expuse mai multe artefacte bisericești cu valoare istorică: vechi tipărituri bisericești, manuscrise vechi, icoane și broderii lucrate cu măiestrie, părți din frescele vechi de la bisericile "Sf. Nicolae Domnesc" și "Sf. Trei Ierarhi" extrase cu prilejul restaurărilor efectuate la aceste monumente istorice la sfârșitul secolului al XIX-lea, un policandru cu inițialele lui Vasile Lupu, adus de la Sf. Trei Ierarhi, un alt policandru cu brațele înmănunchiate în crenguțe și
Biserica Sfântul Gheorghe - Mitropolia Veche din Iași () [Corola-website/Science/318067_a_319396]
-
gimnaziu pentru membrii minorității. Revoluționarul bulgar Gheorghi Rakovski, patronul modern al școlii, a susținut personal în fața caimacamului deschiderea gimnaziului bulgăresc. La 10 iunie 1858, la Iași, caimacamul a acordat membrilor Comitetului de inițiativă Nikola Parușev și Panaiot Grekov un ofis domnesc prin care aproba înființarea unui gimnaziu, care a primit și o bază economică, și anume dreptul de exploatare a lacurilor dunărene. Ofisul domnesc prevedea scopurile pentru care era înființată școala, precum și câteva reguli de bază. Gimnaziul era deschis pentru toți
Gimnaziul din Bolgrad () [Corola-website/Science/318326_a_319655]
-
Nicoară Potcoavă (fratele după mamă al fostului domnitor Ion-Vodă cel Viteaz ce se refugiase după Bătălia de la lacul Cahul (1574) în tabăra cazacilor zaporojeni de la Pragurile Niprului și devenise hatman) și cu fratele său, Alexandru, traversează Nistrul și atacă palatul domnesc de la Iași, dar este nevoit să se retragă după o încăierare cruntă cu turcii în urma căreia Nicoară este grav rănit. Pentru a-i păcăli pe urmăritori, grupul lui Nicoară pornește înspre vest, făcând un scurt popas la casa din Dăvideni
Nicoară Potcoavă (roman) () [Corola-website/Science/318353_a_319682]
-
casa din Dăvideni a mazilului Andrei Dăvideanu, socrul pârcălabului Irimia Golia. Grupul rămâne acolo timp de câteva zile, până ce i se vindecă rana lui Nicoară. Între timp, mezinul Alexandru se îndrăgostește de Ilinca, nepoata mazilului. Apariția în sat a iscoadelor domnești grăbește plecarea grupului înspre nord. Grupul de viteji se îndreaptă înspre codrii de pe văile Șomuzului și Siretului, trecând pe la Mănăstirea Pobrata, prin Dolheștii hatmanului Șendrea, pe la moara lui Barbacot de pe valea Șomuzului, ajungând în final la curtea ruinată a lui
Nicoară Potcoavă (roman) () [Corola-website/Science/318353_a_319682]
-
de Sântilie (20 iulie). Aflând că pârcălabul Irimia Golia adunase o oaste de strânsură cu care se îndrepta spre Iași, Nicoară Potcoavă și apropiații săi organizează o capcană, prinzându-l viu pe vânzătorul lui Ion-Vodă. Boierul este executat în fața curții domnești la 19 decembrie 1577, iar mezinul Alexandru, cu mințile rătăcite, îl înjunghie mortal pe căpitanul Petrea și apoi se sinucide. Cu acest prilej, Nicoară află de la asaulul cazac Elisei Pokotilo și de la presvitera Olimbiada că bătrânul oștean era tatăl fraților
Nicoară Potcoavă (roman) () [Corola-website/Science/318353_a_319682]
-
oștean era tatăl fraților Potcoavă. Cei doi luptători (tată și fiu) sunt înmormântați două zile mai târziu lângă biserica de lemn Sfântul Nicolae cel Sărac de sub dealul Copoului, organizându-se tot atunci și pomenirea lui Ion-Vodă cel Viteaz. După ospățul domnesc, Nicoară Potcoavă anunță că renunță la domnie și se întoarce la Pragurile Niprului. El este însoțit de cazacii lui Șah și Pokotilo, de oștenii moldoveni de încredere și de presvitera Olimbiada. După plecarea sa, turcii îi amenință pe polonezi că
Nicoară Potcoavă (roman) () [Corola-website/Science/318353_a_319682]
-
idolatrizează, având mare grijă de a nu-i risipi iluzia romantică a instaurării unui egalitarism utopic, subliniază criticul Magda Popescu. Scriitorul înfățișează în varii ocazii necazurile oamenilor de rând, confruntați cu lăcomia și abuzurile stăpânilor de pământuri și a dregătorilor domnești. Sosit în țară cu ajutor căzăcesc, Nicoară Potcoavă are ca obiectiv principal eliberarea țării de sub jugul turcesc, dar dorește, ca și Ion-Vodă cel Viteaz, să răzbune suferințele oamenilor de rând, striviți de biruri și de nedreptăți. Atunci când intră în capitala
Nicoară Potcoavă (roman) () [Corola-website/Science/318353_a_319682]
-
au depus jurământ de credință către patriarhul Justinian Marina. Numele lăcașului a fost schimbat cu ocazia respectivă în "„Catedrala Reîntregirii Bisericii Ortodoxe Române”". O placă de marmură amintește de acel eveniment. Arhitectura în stil bizantin a fost inspirată de Biserica Domnească din Târgoviște, vechiul loc de încoronare pentru voievozii valahi. Edificiul are formă de cruce greacă înscrisă. Intrarea în biserică se face printr-un pridvor deschis cu arcade mari, sprijinite pe patru coloane cu capiteluri. În nișele laterale din pridvor sunt
Catedrala Încoronării din Alba Iulia () [Corola-website/Science/319124_a_320453]
-
se află în localitatea Șirineasa, județul Vâlcea și are hramul „Sf. Nicolae”. După datele mai vechi, lăcașul ar fi ctitorira domnească a lui Constantin Brâncoveanu și a soției sale Maria, de la anul 7202 al erei bizantine. Conform pisaniei, biserica a fost refăcută din temelii între anii 1883-1887, prin primarul Nicolae Poenaru și mulți alți ctitori locali. Se remarcă drept una dintre
Biserica de lemn din Șirineasa () [Corola-website/Science/319229_a_320558]
-
în stânga simbolizând credința, și în dreapta luna în faza de crai-nou simbolizând renașterea. Fondul este cinabru (cum se spune roșu în heraldiă) simbolozând vitejia. Există însă, încă din trecutul destul de îndepărtat, variante datorate unor confuzii : Din 1488) datează și imaginea steagului domnesc al lui Ștefan în gravura lui I. Kukullo redând bătălia de la Baia din 1467: flamură lungă și îngustă, încărcată cu benzi verticale paralele cu hampa (fasciile stemei de familie) și stema Moldovei (capul de bour) în jumătatea dinspre hampă. În
Steagul Principatului Moldovei () [Corola-website/Science/315515_a_316844]
-
în 1574, avea un steag de culoare albastră pe care era redat bourul cu stea între coarne. Următoarea imagine a drapelului moldovenesc medieval datează de la sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul secolului al XVII-lea. Este vorba de steagul domnesc al lui Ieremia Movilă, din 1601. Flamura este roșie și are o bodură de un galben deschis. În centru este plasat un cerc de argint, cu o cruce în partea superioară. În mijlocul cercului se află stema Moldovei: capul de bour
Steagul Principatului Moldovei () [Corola-website/Science/315515_a_316844]
-
câmp steagurile de călăreți moldoveni așezate într-un singur șir, în număr de douăzeci și șase de steaguri de seimeni și alte șase steaguri de pedestrime moldovenească.” Într-un document emis ia 1813 de Scarlat Calimahi (1812-1819) în senestra pavilionului domnesc al Moldovei se vede un stindard cu bourul pe fond roșu. În prima jumătate a secolului XIX culorile statale ale principatului Moldovei erau roșul și albastrul. Tradiția istorică susține că ele au fost confirmate și recomandate ca obligatorii prin „Regulamentul
Steagul Principatului Moldovei () [Corola-website/Science/315515_a_316844]
-
aceeași perioadă sunt menționate și primele elemente ale unui învățământ profesional cum ar fi școlile de meserii care pregăteau "meșterii îmbrăcători în argint ai cărților și ai icoanelor de catapiteasmă" sau "școala de musică, de psaltichie, a cîte unui diac domnesc care învăța la șapte glasuri". Școala era văzută mai degrabă ca o pedeapsă, iar școlarii erau înmatriculați prin procedee mult diferite de cele moderne. După cum arată o cronică a vremii "se recrutau învățăcei, copii prinși, furați de prin sate, din
Istoria educației în România () [Corola-website/Science/315676_a_317005]
-
Vasile Lupu, Academia Vasiliană, cu predare în limbile slavonă și latină, organizată după modelul Academiei Movilă din Kiev (creată de mitropolitul Petru Movilă), de unde i-au și fost trimiși profesori. În cele din urmă, în 1707, Antioh Cantemir fondează Academia Domnească din Iași, cu predare in limba greacă, o instituție similară cu Academia Domnească de la București. La rândul său, Constantin Mavrocordat, nemulțumit de analfabetismul și lipsa de pregătire teologică ce domneau în rândul clerului, dispunea la 1741, o serie de măsuri
Istoria educației în România () [Corola-website/Science/315676_a_317005]