7,291 matches
-
cafea sau un desert în plus, nu conta. Și credea că șansa stă la colț și mai durează puțin până când va prinde un angajament într-un restaurant nu neapărat celebru, dar unde măcar toaletele să nu-ți întoarcă stomacul pe dos și mirosul putred de băutură ieftină să nu se impreg- neze în haine. Tot timpul era mult fum, înecăcios, căruia abia îi putea face față. Transpira din ce în ce mai des și lua pauze pentru a-și clăti plămânii, iar atunci unii începeau
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
se Înclină fals slugarnic În fața lui, „ospătându-se” lacom din prestigiul și din naivitatea sa, pe jumătate jucată, pe jumătate reală. Stăpânul ceremoniei, prizonier al fostelor sale idei, de care cei care-l servesc profită pentru a le Întoarce pe dos, ca pe o mănușă, Învățându-l, Încă o dată, pe bătrânul maestru ce părea hârșâit În a manipula conștiințe și mândru de a-i fi supraviețuit dictatorului, arta cinică a politicii: poți afirma orice cu condiția să „rămâi În joc”, poți
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
și pe care și-l inventă, iar acest concept, atât de vizitat, cel de libertate, va avea pentru el alte și uneori paradoxale sensuri. Și el va părea „ne-liber”, Înjugat, când alții vor destupa șampanii ale libertății și, pe dos, va fi liber - deși va părea singuratec și crispat de propria-i imagine -, când alții vor alerga Încolo și Încoace pe marile bulevarde ale necesității. Realitatea, da, această magnifică formă și esență nu se forjează, oricât ar părea de ciudat
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
recitit - de fapt, am citit pentru prima dată cu atenție, cu o gravă concentrare, cum spuneam, cele trei volume ale Fraților Karamazov, cu creionul În mână și revenind insistent asupra unor scene capitale - Întorcând marele și somptuosul „covor epic” pe dos, Încercând să Învăț cât de cât din arta uriașă și cu adevărat revoluționară a marelui și chinuitului Rus, și... spre finalul epopeii, În scenele care se petrec la Mokroe, În plin delir, bahic, erotic și uman, al lui Mitia Karamazov
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
aproape neîncrezătoare, stupefacție, comparabilă cu aceea a unui om oropsit, disprețuit, dar și aproape uitat de toți cei care „Învârt cu adevărat treburile lumii” și care se trezește ca „dintr-un vis”, dureros de lung și de confuz sau, pe dos: se trezește „Într-un vis” În care nu numai că nu-i vine să creadă, dar, nu știu cum să spun?!... e un vis prea mare, prea grandios, prea neașteptat și venit oarecum cam prea târziu pentru puterile sale de a-l
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
spirit, al „cultului individualității extreme”. Cam după vreo trei decenii, Dostoievski, publicând În ’861 Crimă și pedeapsă, Își „trădează” aceeași „aplecare” sau „mod instinctiv de a prețui” și de a „exagera” În această valorizare, distincție, ierarhizare, Întorcându-l Însă „pe dos” pe Julien Sorel și admirația sa totală și emoția sa organică pentru marele dispărut, pentru Napoleon, creând un criminal, e drept, dar care vibrează de aceleași pulsiuni ca personajul francez. Ambele personaje și ambii autori, unul francez și altul rus
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
Încât, În prostia tinereții și a lungii mele singurătăți, am simțit chiar ispita revoltei! Da, a revoltei contra zeilor, Îmi Închipuiam, prostul de mine, că sunt nu un paria al societății, ci al vieții! Or, ha, ha, era tocmai pe dos, da-da, crede-mă; numai că această „lepră invizibilă” este un dar atât de rar, de mare, Încât nu-și arată roadele decât peste decenii. Și, ha-ha, cu condiția să o suporți, să te „ghemuiești”, cum spune un erou de-
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
geniali creatori”, care fac parte azi din elita europeană a zonei numită haute-couture, se adaptează cererilor pieței, modei - ei Înșiși servitorii ei! -, gusturilor generațiilor, al fabricanților de materiale etc. Mare parte. Dar... sunt câțiva, puțini, care au un reflex pe dos: În loc să se supună cererii, ofertelor și gusturilor, ei propun, oarecum arbitrar, propriul lor gust, riscând, evident, cu unele colecții, eșecul publicitar sau financiar. Așa procedează un Christian Lacroix sau Yves Saint-Laurent. Sau italianul Versace, martir el Însuși al unei lumi
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
Sau atâtea și atâtea mii de cititori inteligenți care nu numai că au admirat unele texte, dar s-au și „hrănit” din ele, Începând „să spere” că e posibilă „revenirea la normal”, În literatură și artă cel puțin, sau, „pe dos”, au primit semnale evidente și repetate că puterea discreționară ideologică de tip bolșevic și-a atins limitele și că poate fi cu adevărat combătută, tocmai pe terenul „lor cel mai fierbinte”, pe cel „ideologic”. Nu, eu și alții, nu puțini
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
cu mult Înainte Într-un accident, ca și alții, din anturajul și din lumea sa care Își pierduseră speranța! La atâția Români de ispravă care și-au sfârșit zilele „Înainte”, cu acea imensă amărăciune că „lumea s-a Întors pe dos”, că suntem părăsiți de lumea civilizată, a Apusului, și că România lor și a strămoșilor lor se afundă Încă o dată În marasmele istoriei, o „piatră prea grea” pentru un popor, o „populație” de pe ambele versante ale Carpaților ce, atât de
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
ca un organism neuzat de timp față de experiențe și trăiri plenitudinare, de vârf. Că Încă nu am ajuns „să-mi fie frică!” și pot privi cu o anume candidă curiozitate În unghere ale realului ce se luminează brusc. Sau, pe dos, dacă vreți și dacă un mărunt zâmbet sarcastic vă mișcă buzele - ei, da, bine, să zicem că... nu mi-e frică de „demonul nebuniei”, un musafir oarecum previzibil pe culoarele „meseriilor” noastre, cele care trăiesc din imaginație debordantă și din
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
tragă concluzia că s-a menținut doar prin asuprire și teroare. Nici un sistem politic nu poate rezista atât de mult dacă nu Întrunește, În lipsa consensului, măcar adeziunea unor anumite categorii sociale. Procedând la o răsturnare radicală, construind „o lume pe dos“, comunismul i-a atras pe cei care au profitat (sau au avut cel puțin sentimentul că profită) de această răsturnare: toți cei care „au urcat“, În timp ce alții „au coborât“. Mitul egalității pe care l-a vehiculat (și, Într-o anumită
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
blocuri sordide. Aici, țiganii sunt bogații, și românii săracii. Bărbații nu atrag atenția prin vreo ținută anume, femeile se poartă Însă tot În tradiționalele lor fuste largi multicolore. Slujnicele care trebăluiesc În palatele țigănești sunt, evident, românce. O lume pe dos, pentru români! Semnul egalității pus Între „țigani“ și „infractori“ este cu siguranță abuziv. Nu este Însă mai puțin adevărat că ei trăiesc Într-o lume a lor, În care Încă nu au curs constrângerile impuse de societatea modernă. S-au
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
nu-mi puteam vedea irișii. Am băut niște apă direct de la robinet, apoi m-am hotărât să mă aranjez ca să arăt cel puțin pe jumătate prezentabil, scoțându-mi tricoul cu floarea de marijuana și punându-mi-l la loc pe dos. Cum nu-mi puteam găsi blugii, am smuls cearceaful de pe pat și m-am învelit în el. Am ieșit din cameră ca o stafie. Împleticindu-mă spre bucătărie, am trecut de menajera care aspira în camera de zi și am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
și visase să înființeze un club de astronomie, dar lipsa de interes a colegilor îl făcuse să se lase păgubaș, iar cântecele lui preferate aveau cuvântul „zbor“ în titluri; toate astea mă întristau. Își dădu cu spray Hugo Boss pe dosul mâinii, dar nu mirosi. Încă tot nu mă văzuse stând în tocul ușii. - Așa deci, mama nu te lasă să mergi costumat ca un star rap, ai? am zis. Se întoarse brusc, surprins. Apoi își regăsi calmul. - Nu, zise el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Această comandă a fost livrată familiei Rubinstein. Kimball așteptă reacția mea, care întârzie să se producă. - Pe pagina 181 un băiat de restaurant e asasinat în aceeași manieră ca Mr. Wu și, atacatorul scrie același mesaj ca Patrick Bateman pe dosul notei de plată. Am închis ochii și am încercat să-i deschid doar atunci când l-am auzit pe Kimball oftând. - Noi - de fapt doar eu până acum - am cercetat alt caz mai vechi, încă nesoluționat, cel al Victoriei Bell, o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
am dat seama că o să mi se facă rău. Întorcându-mă cu spatele la ei, m-am aplecat și am vomitat pe gazon. Sarah începu să plângă. Am vomitat din nou - de data asta cu spasme violente. Mi-am șters gura cu dosul mâinii care ținea pistolul, încercând să-mi recâștig siguranța de sine. - Ai văzut pe cineva în mașina aia? am întrebat din nou, răsuflând la fel de greu. Robby mă fixă dezgustat, apoi reintră în casă. - Ești nebun! strigă el, înainte de a izbucni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
și să mă conving că erau adevărați) când zgomotele zgârieturilor s-au mutat în altă direcție, mai departe, dar amplificate. Am uitat de chiloți și de urmele ude de pași pe cimentul din jurul piscinei și m-am îndreptat hotărât spre dosul casei. Am privit neajutorat marele miraj al peretelui jupuit. Întregul perete, de la sol la acoperiș, avea acum culoarea stucaturii roz, făcându-mă să mă simt ca o gâză. Zgomotele zgârieturilor nu mai veneau din această parte. Peretele năpârlise complet, am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
am zgâit la ea până când n-a mai rămas nimic la ce să mă uit în afara aerului invizibil și a atâtor lucruri la care nu voiam să mă gândesc (și pe această verandă o altă veveriță va fi întoarsă pe dos de o păpușă cumpărată pentru o fetiță) Dar asta se-ntâmplă când nu vrei să vizitezi și să te confrunți cu trecutul: trecutul te vizitează și te înfruntă. Tata mă urmărea (dar întotdeauna te-a urmărit) și voia să-mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
menționat faptul că ceva se cățărase afară prin hornul șemineului; scriitorul a mai menționat că ceva „zburase“ peste câmp.) Veterinarul care a examinase carcasa a fost de părere că mai degrabă era vorba de „un coiot“ care se „întorsese pe dos ca un ciorap“. (N-am descoperit niciodată ce era, dar conform declarației veterinarului nu era vorba de Victor.) Polițiștii care cercetaseră scena atacului din casă au confirmat existența cuiburilor, dar în final acestea au fost considerate ca ceva ce „fiul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
stimate D-le Dimitriu, Am Întârziat cu răspunsul la frumoasele dvs. rânduri, fiindcă a durat câteva zile până am copiat câte ceva din ceea ce doreai mata. Mai sunt câteva, pe cari le voi trimete cu altă ocazie. Eu am explicat pe dosul fiecăreia și am mai adăugat și separat, ca să nu se strecoare vreo greșală și să ai și o completare la ceea ce vei relata În Monografia pe care o așteptăm. Cu răbdarea dvs. excepțională, cu priceperea cu care am văzut că
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
de cine este pictat, deasemenea nici unde sunt Îngropați; poate la Tâmpești sau În satul Petia. Am avut și tabloul lui Cichirdic Însă nu l-am mai găsit după evacuare. Cichirdic era refugiat politic din Serbia. Nastasia Cichirdic avea În dosul caselor din str. Sucevei vreo 20-30 ha teren care se numea Țărăncuța, deasemenea ceva teren În Valea Vișinului și În Lămășeni. Nu știu să mai fi avut și altă casă, era socotită ca fiind foarte bogată. Căminul de bătrâni a
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
mediez între orgoliul lui Nicolae Prelipceanu de a descoperi de sine stătător doritul reper și înclinația lui VASILE GÂRNEȚ de a elimina orice risc întrebând trecătorii, ajungem la casa lui Fernando Pessoa. Este, desigur, alta decât cea situată în Rua dos Douradores din cartierul Baixa, despre care vorbește tot timpul Pessoa în Cartea neliniștirii, cu gura ajutorului de contabil Bernardo Soares... VASILE GÂRNEȚ: Sunt ușor dezamăgit de felul cum arată Casa memorială Fernando Pessoa (una dintre cele câteva existente la Lisabona
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
al cuvântului. Ajungem la Gara Santa Apolonia la 8.30. Până ni se încarcă bagajele, cumpăr de la un chioșc de ziare un exemplar al cotidianul Diario de Noticias, în care descopăr un articol de-o pagină, cu titlul „O inter-rail dos escritores”, semnat de Maria Joгo Caetano, consacrat Expresului Literar. Pe lângă datele generale ale proiectului, aflu că un juriu alcătuit din câteva personalități culturale de prestigiu, între care și cunoștința noastră de la Institutul Italian, Pedro Tamen, a selecta trei autori care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
bine - așteaptă de aproape zece minute. Când își manifestă nemulțumirea, nemțoaica îi răspunde că a înțeles că nu se grăbește și că preferă să consulte mai în detaliu meniul. Urmează o tiradă furibundă a scriitoarei finlandeze, care își astupă cu dosul palmelor un râs ușor isteric. Continuă să vorbească și după ce nemțoaica „a alergat” să-i aducă mâncarea. Și când mănâncă, Anita continuă să comenteze „nesimțirea” nemțoaicei. Cred că exagerează, iar răbufnirea ei de durată mă surprinde. E doar finlandeză, mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]