5,421 matches
-
religia lui Israel și Iuda a rămas politeistă, continuând să fie comparabilă cu cea a popoarelor vecine (Weippert, 1990) și chiar în timpul epocii persane (Niehr, 1999, pp. 239-241). După această scurtă și foarte sumară expunere a studiilor cu privire la dezvoltarea monoteismului ebraic, cred că este important să amintesc care sunt datele arheologice pe care le avem la dispoziție cât privește această problemă, pentru a vedea dacă pot fi conciliate cu informațiile textuale biblice. Din datele epigrafice furnizate în diferite paragrafe ale acestui
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
fi fondate pe instituția regală, ci, exclusiv, pe credința în Yhwh. Numai după exil, sau poate chiar în epoca persană, confruntarea cu divinitățile feniciene (Baal) și ale altor popoare învecinate a reprezentat un pericol adevărat al identității religioase a poporului ebraic și numai în această epocă pretenția monoteistă devine încet-încet preponderentă (cf. Cap. 8). O ulterioară confirmare indirectă a cultelor astrale în teritoriul iudaic provine din fragmentele biblice care critică aceste practici; în Cartea profetului Ieremia (Ier 7,18; 44,15-30
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
culturii edomite ar trebui, prin urmare, să fie specificată mai bine (cf. Oggiano, 2005, pp. 176-178). În afară de temple și sanctuare, Biblia menționează frecvent și bămâ, cuvânt tradus uzual cu „loc înalt” sau „înălțime”, chiar dacă etimologia și semnificația exactă a termenului ebraic rămân discutabile. Tradițional, urmând doar textul biblic, se credea că „locurile înalte” erau înălțimi naturale sau artificiale, înzestrate cu o sacralitate particulară a spațiului și pe care se desfășurau diferite activități de cult considerate de origine antică („cananeană”) și de
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
inscripții din Orientul Apropiat, se afirmă că regele - conform poruncii divine primite - se va angaja să construiască templul ca „locuință veșnică” a divinității. Teologia a templului închipuit ca locuință a zeului în mijlocul poporului său este confirmată nu doar în Biblia ebraică (Dt 12,11; 14,23; 1Reg 8,13; 2Cr 6,1-2; Is 8,18), ci și de unele inscripții regale feniciene și arameene, precum inscripția regelui Așmunazor din Sidon din secolul al V-lea î.C.: „[Eu și mama mea
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
3 Cultul fără reprezentări și interzicerea imaginilor de cult Yahwismul corelează ideea monoteismului religios (cf. Excursus 1) cu interdicția creării reprezentărilor de cult (Ex 30,3-5; Dt 5,6-9). Dintotdeauna, aceste două porunci au fost considerate un fenomen tipic religiei ebraice, producând efecte însemnate nu numai în ebraism, ci și în islam și, în parte, și în creștinism. Unanimitatea acestei evaluări cade odată cu delimitarea sensului precis pe care îl are interzicerea reprezentărilor de cult în textul biblic și după determinarea perioadei
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
pământ, sau cu cele care sunt în apele de sub pământ” (Ex 20,4; cf. Dt 5,8 unde, neexistând prima conjuncție, sintagma „nicio imagine” poate fi înțeleasă ca explicație a lui „idol”). E necesar să specificăm ce anume indică termenii ebraici traduși prin „idol” și „imagine”. Din punct de vedere religios trebuie să distingem dacă e vorba de o imagine de cult sau de o imagine în general. În Orientul Apropiat cultul reprezentărilor divinității este un fapt foarte cunoscut. Trebuie să
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
complexă și variată și, pentru faptul că, în procesul de formare al cărților biblice, a fost revizuită substanțial, este imposibil să adunăm cu precizie și certitudine, în mod sistematic, tot materialul despre practica sacrificială la evrei în epoca antică. Termenul ebraic ce indică generic acțiunea sacrificială provine de la rădăcina rădăcina zbḥ care generează fie un substantiv (zebaḥ), „ofertă”, „sacrificiu”, fie un verb (zăbaḥ) „a sacrifica”, „a celebra un sacrificiu”. Această rădăcină este documentată în aproape toate limbile semitice antice (ugaritică, acadiană
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
semitice antice susține sensurile de „a comite greșeli”, „a păcătui”, „a încălca”, ele nu au niciodată accepțiunea tehnică cultuală de „sacrificiu de ispășire” (Cardellini, 2001, p. 88), confirmând astfel dubiile cu privire la existența unei astfel de tipologii a sacrificiului în religia ebraică în timpul perioadei regale. În afară de așa-zisele sacrificii de sânge nu trebuie să uităm ofrandele din produse vegetale (minḥâ) adică cereale, grâu, ulei etc., oferite în dar divinității (Ez 16,18-19), dar care puteau constitui, în parte, și „tributul” pentru templu
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
dar care mai apoi a fost unită, nu se știe cum, cu sărbătoarea paștelui (pesaḥ, cf. Lev 23,4-8; Dt 16,1-8) care comemora exodul din Egipt și care, cu timpul, va deveni o sărbătoare de consolidare a identității colective ebraice. Din textele biblice nu putem ști cum se desfășura sărbătoarea azimilor înainte ca ea să fi avut legătură cu Paștele, dar există indicii (Dt 16,16) că se celebra în sanctuarul local și că sărbătorea primul seceriș, deoarece Dt 16
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
la una derivată din istoria sfântă: textele biblice care descriu obișnuința de a locui în corturi asociază acest rit cu amintirea ocrotirii divine din timpul exodului (Lev 23,39-43; cf. Neh 8,13 ș.u.). Alte festivități în calendarul liturgic ebraic, precum purîm sau ḥannukkâ, nu se încadrează în limitele cronologice ale acestui studiu și, deci, nu le vom trata aici. Probabil, vor fi existat ulterioare împrejurări publice pentru desfășurarea sacrificiilor, dar nu avem multe informații directe cu privire la ele în epoca
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
ca această concepție să nu reflecte întocmai fenomenul religios al profetismului atestat în Israel și Iuda în perioada preexilică. În mod asemănător, atunci când se dă credit detaliilor istorice din povestirile din mai sus amintitele cărți profetice (acelea care în canonul ebraic sunt numite „profeți posteriori”), poate duce la ambiguități destul de mari nu numai de ordin istoric, ci, mai înainte de aceasta, cu privire la corectitudinea terminologică. E suficient să amintim aici că cuvântul „profet” nu există în limba ebraică, fiind un derivat grec, iar
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
profetice (acelea care în canonul ebraic sunt numite „profeți posteriori”), poate duce la ambiguități destul de mari nu numai de ordin istoric, ci, mai înainte de aceasta, cu privire la corectitudinea terminologică. E suficient să amintim aici că cuvântul „profet” nu există în limba ebraică, fiind un derivat grec, iar conceptul actual este influențat de uzul pe care termenul „profet” l-a avut în mediul creștin. În interpretarea uzuală, profetul se distinge de alte figuri religioase, prin faptul de a fi „cel care vestește cuvântul
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
în gura lui și el le va spune tot ceea ce eu le poruncesc” (Dt 18,18). Caracteristicile distinctive ale profetului ar fi, așadar, cunoașterea „cuvântului divin” prin intermediul unei inspirații personale și angajamentul de a-l transmite unui destinatar uman. În ebraică există mai mulți termeni care desemnează acest personaj religios: cel mai frecvent - dar tardiv (cf. Auld, 1983) - este năbî’, tradus întotdeauna în versiunile actuale cu „profet”; mai putem adăuga expresia „omul lui Dumnezeu” (1Sam 2,27; 1Rg 13,1 ș
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
al lui năbî’ (2Sam 24,11; 2Rg 17,13: „Yhwh a dat mărturie împotriva lui Israel și împotriva lui Iuda prin toți profeții lui și prin toți văzătorii lui”). În finalul observațiilor lexicale, este interesant de notat că tocmai termenul ebraic cel mai frecvent tradus prin „profet” - adică năbî’ - este utilizat în mod straniu când se referă la cei care noi îi numim „profeți”. De exemplu, Isaia este numit năbî’ doar de trei ori în toată cartea sa, exclusiv în capitolele
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
interpretări multiple, mi se pare că ne conduc spre concluzia că în timpul perioadei monarhice fenomenul profetic era prevalent corelat cu organizarea palatului. O confirmare în această direcție provine și din cele două unice mențiuni ale termenului năbî’ în izvoarele epigrafice ebraice preexilice. Una se află pe un fragment de ostraca din Lachiș n. 16, despre care nu se pot spune multe; celălalt este faimosul ostracon din Lachiș n. 3 (cf. KAI 193; HAE, vol. I, pp. 412-9). Acesta din urmă este
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
se practica divinația în sanctuar (Jud 20,26-27) prin tragerea la sorți (1Sam 14,41-42), prin vise (Jud 7,13-14) și chiar prin evocarea spiritelor morților (1Sam 28,3-19). Existența efectivă a practicii divinatorii răspândite în timpul perioadei antice a religiei ebraice se observă clar din critica permanentă împotriva sa până în perioada postexilică târzie. De fapt se întâlnește din plin în cărțile profeților scriitori precum Ieremia (Ier 29,8), Ezechiel (Ez 13,6-9.23), Zaharia (Zah 10,1-2), în interzicerile deuteronomice împotriva
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
să „trăiască”, rămânând într-o oarecare măsură în contact cu cei vii și convingerea că statutul lor de locuitori ai adâncimilor pământului îi favorizează să cunoască misterele cele mai profunde, în mod obișnuit, ascunse experienței celor vii. Cei doi termeni ebraici, a căror traducere este disputată, utilizați pentru a indica practica de a-i întreba pe cei morți sunt ’ôb și yidde‘ōnî, primul tradus, în general, cu „necromant” sau „spiritul morților”, al doilea cu „ghicitor”. Ambii termeni par să indice
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
porunca regelui Saul dată medium-ului din Endor: „Consultă pentru mine un ’ôb!” (1Sam 28,8; BCEI traduce prin: „Practică pentru mine divinația printr-un spirit”). Acești doi termeni, adesea împreună, apar ceva mai mult de zece ori în Biblia ebraică și, în unele cazuri, se referă direct la practicarea necromanției. De exemplu, 2Rg 21,6 îl acuză pe regele Manase că a practicat-o, iar următorul rege, Iosia, este lăudat pentru că a înlăturat din țară pe toți necromanții (2Rg 23
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
religioase este că evenimentele despre care astăzi credem că au de a face doar cu medicina sau știința, pentru acești strămoși ai noștri erau inseparabil legate de religie. Izvoarele cele mai importante care ilustrează cum era considerat omul în religia ebraică antică sunt insuficiente pentru a schița o imagine completă și sistematică a antropologiei religioase din Israel; aceste izvoare, de fapt, se limitează la câteva descoperiri funerare (morminte, obiecte) și câteva inscripții sporadice. Voi fi obligat așadar să pun împreună aceste
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
în contextul său literar și istoric. Această evaluare, mai ales cu referință la textul biblic, este adesea foarte complexă și, din păcate, în acest loc nu e posibil să o dezvoltăm, din rațiuni evidente de spațiu. Concepția despre om Substantivul ebraic care indică persoana, omul nespecificat din punct de vedere sexual, este ’ădăm, termen care apare în povestirile teologice din Cartea Genezei și este frecvent utilizat și în sens colectiv de „umanitate”. În gândirea religioasă a vechiului Israel, persoana era concepută
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
viață” este literalmente respirația vieții care trece din „gât” (un alt sens al lui nefeš) și, în momentul în care această respirație lipsește, omul este considerat mort (1Rg 17,17; Ps 104,29). Când versiunile curente ale Bibliei traduc termenul ebraic nefeš cu „suflet” (cf. Dt 4,29; 6,5; 1Sam 18,1 etc.) ele fac o actualizare riscantă ce îl poate înșela pe cititorul modern. De exemplu traducerea CEI, publicată în 2008, corectează uneori versiunea din 1974, înlocuind precedentul „suflet
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
modern. De exemplu traducerea CEI, publicată în 2008, corectează uneori versiunea din 1974, înlocuind precedentul „suflet” cu „viață” (cf. de exemplu 1Rg 17,22: „viața copilului s-a reîntors în trupul său”). Observații asemănătoare se pot face și față de termenul ebraic rûaḥ, tradus de obicei cu „duh”, dar care indică în primul rând suflul, suflarea sau vântul ca manifestare a forței vitale. Poemul ugaritic al lui Aqhat, care descrie moartea protagonistului în acești termeni, confirmă acest fapt: „viața (npš) a ieșit
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
să-i dăruiască un timp lung de pace, sănătate, prosperitate și mai ales bucurie, astfel încât să se poată simți încărcat de bunăvoința divină. Acest simțământ de plinătate de bine și prosperitate, tradus cu „fericire” sau „sațietate”, este conținut în cuvântul ebraic šălôm care încheie această binecuvântare și care, în mod obișnuit, este tradus cu „pace”, dar care, cu siguranță, la bază are o încărcătură mult mai amplă decât în limbile moderne. Harul divin „activat” de binecuvântare se realizează concret prin apărarea
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
rolul de a induce frica: lipsa descendenței, a nu avea o înmormântare demnă la sfârșitul vieții, abandonarea prietenilor, sărăcia etc. (Iob 27,13-23). Acest fel religios de a înțelege blestemul este confirmat la nivel epigrafic în anatemele de pe inscripțiile funerare ebraice, feniciene și aramaice din mileniul I î.C. Între acestea amintim formula de blestem împotriva unui eventual jefuitor al mormântului care se găsește în inscripția n. I a lui Silwan, din Ierusalim, databilă în jurul anului 700 î.C., foarte asemănătoare
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]
-
Yammim, la Nord de lacul Tiberiada, databilă din epoca persană (Frankel, Ventura, 1998). Această mărturie, deși se află în afara limitelor cronologice și etnice ale acestei cărți, este foarte interesantă pentru că ne oferă o dovadă că, deja din epoca persană, religia ebraică avea strânse legături cu contextul religios în mijlocul căruia se afla. Această situlă de bronz, decorată cu motive egiptene, între care imaginea unuia care oferă un dar în fața unei mese și a câtorva divinități, este utilizată ca dar votiv de un
Religia în Israelul antic by Paolo Merlo () [Corola-publishinghouse/Science/101005_a_102297]