5,918 matches
-
telegarul, toată iobăgimea valahă, cârțișoreană se va fi adunat să-l aclame pe Măria Sa, iar Voievodul trebuie să fi răspuns regește salutului supușilor săi, numai că, din păcate, în trecerea sa prin Brașov, cu numai câteva zile mai înainte nu ezitase să-și pună sigiliul pe o convenție încheiată cu patricienii sași, în care aceștia incluseseră și următoarea clauză cu care îi împila și 86 Traian Cânduleț • Ilie Costache mai abitir pe iobagii români transilvăneni, tocmai pe aceia pe care Măria sa
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
coborârea pe pământ viața lor se scurge cu suprasolicitarea energiei trupești pentru acoperirea treburilor care nu se termină niciodată, cu așezarea gândurilor pentru copii și nepoți, cu ogoirea și drăgănirea animalelor pe care le au, cu vizitatorii, mulți, care nu ezită să le deschidă poarta, cu scurtele răgazuri pentru a vedea pe fugă o emisiune tv. Cât despre lectură... Nu sunt convins că le mai rămâne timp și pentru câte o repriză de ceartă, nelipsită în mai toate cuplurile de vârsta
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
care creșteau și se dezvoltau ca niște flori îmbobocite. Ca orice mamă devotată până la sacrificiu copiilor, Mărioara îi ocrotea, îi îngrijea și iubea cu dăruire totală, le satisfăcea dorințele și-i ținea din scurt, impunându-le un comportament cuviincios. Nu ezita să-i mai și certe când aceștia se întreceau cu hârjoana și cu năzbâtiile. Așa-s femeile, gândea Dumitru Dascălu, mai iuți la mânie și mai slobode la vorbă. Lui îi era dragă soția chiar și în momentele mai tensionate
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
de la Miroslava sau de la una din viile de la Șorogari sau din cele de la Vlădiceni, orașul lui Lăpușneanu apare sub cele mai diverse și încântătoare aspecte. Astfel dacă s-au găsit unii (printre care mă număr și eu), care n-au ezitat să compare Iașul cu Florența, lucrul nu trebuie să surprindă și cu atât mai puțin să provoace surâsul. Căci în adevăr, privit de pe una din colinele ce-l împrejmuiesc, de la Repedea bunăoară sau de pe platoul Copoului, Iașul amintește într-un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
locuitor bolnav, surprins de apele care pătrunseseră până în tinda casei lui, a murit. Când a trebuit să-l așeze pe năsălie și să-l ducă la locuința de veci, popa chemat să oficieze, creștin cu frica lui Dumnezeu, n-a ezitat nici un moment să înfrunte urgia apelor. S-a dus la datorie, firește. S-a dus așa cum se putea duce: călare. În odăjdii, cu lumânarea și crucea în mână, dar călare. Stranie trebuie să fi fost slujba aceasta în mijlocul apelor tulburi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
Iașul n-a renunțat la situația sa de capitală și la supremația pe care i-o fixase trecutul, decât când a înțeles că, fără aceasta, ideea unirii s-ar fi găsit în primejdie. Dar când a înțeles aceasta, n-a ezitat un singur moment. Renunțarea sa, liber consimțită, atitudinea aceasta nobilă și eroică sunt desigur lucruri definitiv intrate în istorie. Cu drept cuvânt, A.D. Xenopol spune dar, în "Istoria partidelor politice", care întregește opera sa capitală "Istoria românilor": "Dacă Unirea s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
mândru de el ca un cocoș în ogradă: „Știe cineva ce în seamnă «dihotomic»?“ Pe de altă parte, ca orice intelectual, Andrei Gheorghe este vizitat, în biblioteca în care și face veacul, de fantezii cu Nicoleta Luciu, pe care nu ezită să și le mărturisească în emi siune, feli citânduse pentru curajul și originalitatea de care dă dovadă: „Poate PSD ul să mă integreze și pe mine în Nicoleta Luciu?“ Ce so mai lungim? Mihaela Rădulescu și Andrei Gheorghe merită cu
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
alții urlînd undeva prin pădurile viscolite. Și stînd acolo, surescitat la maximum, mi-am dat seama că voi Îngheța. Atunci am Început să strig și, aprinzînd toate hîrtiile pe care le aveam prin buzunare, am pornit, silindu-mi să nu ezit, spre locul unde se afla lupul. O ușurare imensă m-a invadat În clipa cînd am văzut că se dă la o parte din drum și puteam astfel să trec mai departe. Spaima mi-a lăsat numai o senzație de
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
sigur ca unicul răspuns corect este Omul. Chipul lui se Încordează să audă bine Întrebarea, dar presimțim că răspunsul Îl știe dinainte. Abia gîndul că animalul acesta hibrid nu și-a rostit niciodată cu tristețe o Întrebare mă face să ezit. Cel mai celebru dintre cei șapte Înțelepți ai Greciei, Solon a ales să se sape pe frontonul templului lui Apolo o deviză care Îl caracteriza perfect, meden agan, „fără excese”. Trebuie să fii Însă Înțelept ca Solon ca s-o
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
său care a reușit să ajungă În Sicilia. Am revenit pe malul lacului. Să ne explicăm figurile lui El Greco, alungite ca o plantă suferind de heliotropism, prin boala de ochi a pictorului? De ce-am uita că și arta a ezitat Între Anteu și Icar? Van Gogh cu fervoarea dionisiacă a lanurilor sale patetice și-a Întors ochii tragici și plini de soare spre Anteu. Floarea soarelui pictată de el nu s-ar smulge niciodată din pămînt; e de un galben
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
este o Întoarcere la clasicism. Icar se prăbușește În brațele lui Anteu... Fără Îndoială, nu se reduce totul la expresia senină a acestor statui grecești. Presimțim Însă că ele au Împodobit țărmul unei lumi În care mîna sculptorilor n-a ezitat să cioplească astfel. Opțiunea mea rămîne o chestiune de gust și de inadecvare, În ciuda afecțiunii pentru Elada. Si, pe urmă, Îmi place prea mult ideea că ochii personajelor desenate de manieriștii florentini ascund ochii sfinxului. Ei se deschid parcă din
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
ni-l apropie mai mult decît isprăvile sale. În mod normal, n-ar trebui, Îmi spun, decît să Întind mîna spre crengile pline de soare și de fructe pentru a pipăi limitele fericirii. Dar nu mîna e de vină dacă ezită și dacă, de atîtea ori, ne complicăm inutil. Adesea nu sîntem În stare să facem tocmai gesturile cele mai simple. Simt ca acum văd clar ce ne poate Învăța marea și Înțeleg că soarele a Învins. În același timp știu
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Tot ce-a fost smuls necunoscutului s-ar sălbătici la loc. Teama de a fi descendent e absurdă. Ironiile contra epigonilor vor să lovească, de fapt, În gestul care mimează uimirea exploratorului În loc să facă, după puterile sale, terenul să rodească. Ezit să cred ce zicea Delacroix, că geniile nu se afirmă prin noutatea ideilor, ci prin acea idee fixă că nu s-a spus destul ceea ce s-a spus, dar e aproape sigur că fără epigoni pămîntul s-ar paragini. Exploratorul
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
care se desprinde corpul și, de fapt, roca Însăși nefiind altceva decît părul zeiței, un păr mineral, luxuriant din care ea se naște și În același timp moare, mîngîindu-i trupul la naștere și În același timp sugrumînd-o, atunci n-aș ezita să spun că frumusețea și forța pot uneori muri la fel. Afrodita a fost răpusă de propriul ei surîs; iar Heracles, dacă e adevărat ce povestea Filoctet după ce a fost adus la Troia din insula unde Îl abandonaseră grecii datorită
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
pentru a zîmbi. Și pentru a renunța la altă mărturie Întrucît printre zei nu vom avea nevoie de ea; ne mulțumim cu o baie violentă de lumină. Sfinxul moare printre arborii luxurianți care sprijină cerul ca niște coloane. Iar Oedip ezită să mai vorbească despre orgoliu. Ce poate face cu o minciună, el care a rîvnit cu patimă adevărul? Nu va mai fi nici rege, nici orb și, practic, nu va mai fi nimic. Dar, dacă ne vom uita mai atent
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
te definesc. Mă simt În această ultimă seară la mare ca un Ulise bătrîn care știe cît de apropiate sînt ironia și tristețea; un Ulise care mai mult Își amintește sentimentele decît le trăiește; cîndva, În insula nimfei Calypso a ezitat, apoi a vrut să guste din planta lotofagilor, Însă toate acestea sînt acum foarte departe, el se află pe țărmul pe care și l-a dorit, la care a visat, unde memoria se confundă cu el Însuși; n-a crezut
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
era foarte bolnav; nu fusese nicicând obișnuit să trăiască cu siguranța că va avea parte de încă o zi de viață, iar când cineva spunea: „Voi face cutare lucru peste opt zile sau peste cincisprezece”, Părintele, cu uimire parcă, nu ezita să spună: „Cum? Gândiți că veți trăi atâta?”. Totuși, de această dată, spuse că nădăjduia să mai trăiască trei sau patru luni, ca să termine de istorisit. A doua zi l-am întrebat când ar vrea să începem. El mi-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
vreo regulă aici, trăgând indiferent din țigara lui preferată”. Carlina îl privi uimită, iar un gând o înfioră. Îl credea cald, unic în felul lui, cu sentimente nobile. Când se ridică de la masă pentru a merge pe terasă, bărbatul nu ezită să o însoțească. Afară se priviră din nou în secret, iar el descoperi că era foarte diferită și continuă s-o privească într-un mod în care un adevărat nesaț era evident. I se păru un înger cu aripi albe
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Zănatice amintiri, imagini sfărmate din perioada în care totul era bine îi treceau prin fața ochilor. Vrând să ia o hotărâre definitivă în privința cu Leon își dădu seama că de fapt îi lipsea acea tărie necesară în acel moment, dar nu ezită să vină cu o întrebare: - N-ai de gând să te-ntorci acasă? Mi-ai spus că ai doi copii. O ruptură de copii doare foarte tare. Te doare sufletul nebunește. Uneori nici nu știi ce trebuie să faci. Ți-
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
cască, ce zici? Dimpotrivă, o asigur eu, încercînd să-i potrivesc mai bine casca pe cap, încet, să nu-i stric pieptănătura. Sînt sigur că ați fi fost o neîntrecută șefă de șantier. Mîna doamnei Teona se ridică spre cască, ezitînd o clipă în aer, în speranța întîlnirii cu mîna mea. Observ ezitarea, desfac palma și-i cuprind în ea mîna: e sigură și încordată. Ridic cealaltă palmă și-i alint buclele ieșite de sub cască. Te rog!... Să nu intre careva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
și să ies, la fel de politicos cum am intrat. Poate că timpul "timpul rezolvă totul" îmi va arăta adevărul. Ori poate că nu voi afla niciodată dacă seninul acelei priviri în care am fost învăluit cînd i-am prins mîna ridicată, ezitînd în aer, a însemnat sinceritatea iubirii, sau ipocrizia care îmbracă cinismul... Dar oare nu-i mai plăcut să păstrezi în suflet farmecul unei întrebări decît să simți pe obraz palma minciunii?! Căci nu de riscul în sine mă tem eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cînd aștepta să-i spun că imediat după ce-și termină divorțul mă căsătoresc cu ea. Visa copii, aproape că era nebună în visul ei!... Nu-mi dau seama exact de ce, dar cînd a trebuit să-i promit căsătorie, am ezitat. Da, am ezitat... Adică mi-a fost teamă... Ea venea dintr-o căsnicie nefericită. Venea cu niște tare sufletești; în mintea ei, mă temeam că eu voi fi mereu comparat cu fostul soț. Cînd discuția dintre noi ajunsese la punctul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
-i spun că imediat după ce-și termină divorțul mă căsătoresc cu ea. Visa copii, aproape că era nebună în visul ei!... Nu-mi dau seama exact de ce, dar cînd a trebuit să-i promit căsătorie, am ezitat. Da, am ezitat... Adică mi-a fost teamă... Ea venea dintr-o căsnicie nefericită. Venea cu niște tare sufletești; în mintea ei, mă temeam că eu voi fi mereu comparat cu fostul soț. Cînd discuția dintre noi ajunsese la punctul în care trebuia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Ea venea dintr-o căsnicie nefericită. Venea cu niște tare sufletești; în mintea ei, mă temeam că eu voi fi mereu comparat cu fostul soț. Cînd discuția dintre noi ajunsese la punctul în care trebuia să dau un răspuns, am ezitat. Și-atunci, ea a ales. S-a reîmpăcat cu soțul; nu deschisese proces de divorț, cum îmi spusese mie, ca să mă pună la încercare. De fapt, soțul s-a întors la ea, și ea l-a primit. În ziua cînd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
nu face nici cea mai mică mișcare, îl văd încordat de speranță. Ea lasă tricoul jos într-o tăcere mormântală și, în clipa în care ia al doilea tricou, ne ținem cu toții respirația la unison, de parcă un arbitru rus tocmai ezită dacă să ne dea sau nu punctaj maxim. Cu o uitătură extrem de critică, întinde tricoul pentru a-l privi cum trebuie... și, în clipa în care face asta, una dintre mâneci îi rămâne în mână, lăsând în urma ei o cusătură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]