7,075 matches
-
către sine, chiar raportarea la realitate, se face, în volumul Plantații, prin distanțare și proiectare în trecutul nedefinit al imperfectului. E, în cazul lui Constant Tonegaru, o modalitate de îndepărtare de realitate, de trecere într-un univers fictiv, imaterial. Călătoria imaginară rămâne una dintre marile obsesii ale acestui volum. "Eram cerșetori de la Nord, de la Sud,/ laponi și creoli întomnați" (Grădina enigmă). Călătoria în spații îndepărtate sau în timp amintește permanent o dorință de înlocuire a realului cu lumea de hârtie: "reamintindu
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
ele imaginile acvaticului ca spațiu al nediferențierii, al ștergerii limitelor dintre adânc și înalt, apa somnolentă e una a retragerii din conștient în inconștientul caracterizat prin aceeași nediferențiere. Iubita cu surâs neutral se încadrează tot în seria poemelor de peregrinare imaginară, cu implicațiile erotismului exotizat care li se asociază. E aceeași mitologizare a elementului cotidian, banal: Uneori se trezește în mine Genovezul dar numai dimineața/ vrea să vadă urmărind șinele înzăpezite de tramvai/ flota peste care a fost amiralul echipajelor încinse
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
e un întreg continent;/ iată plante tentaculare și arbori cu alge rămase pe ramuri,/ a fost desigur aici un țărm tropical și un ocean". Privirea prin ochean înseamnă nu atât apropiere a necunoscutului, cât refacere a lui și cum universul imaginar poartă semnele unei existențe certe, nu poate fi negat pentru că el dublează și chiar înlocuiește realitatea prezentului în imaginația creatorului. E un univers care are totuși propria fragilitate, gata oricând să se dizolve: "albatrul oceanului s-a evaporat spre alte
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
noi îi trecem în uitare pe cei pe care i-am cunoscut. Ochiul real nu cunoaște, ci doar vede, ochiul căutătorului poate să o facă, este, de fapt, actant, își decide calea. Ambiguitățile, aparentele contracții trebuie să materializeze acest tărâm imaginar, "Cetățile albe sunt peste munții albi,/ Peste nourii albi, unde sunt?", interogațiile care cristalizează neputința de a oferi o imagine concretă unui spațiu abstract redau veșnica peregrinare a eului creator în căutarea unui ideal pe care intuiește că l-a
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
caracterizează portretul femeii al cărei contur pare să se desprindă din elementele cadrului natural. Poezia aceasta este însă poate mai aproape de cea a colegilor de generație, prin aspectul halucinant, prin reveria care anihilează limitele spațiale și temporale, care permite călătoria imaginară ("mestecăie în tine spre-o amiază/ în care regi din Pontus ori Pireu,/ întorși din mituri, navele-și fumează", Filigran romantic), dar fără a se afunda în coșmar. Nu înseamnă că lipsește obsesia morții, ci doar că aceasta nu mai
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
tresari în stele, ai vrea să ți se pară/ (pierduți printre hambarele cu pâine)/ că greierii din bulgări pleacă-n țară,/ ca să te caute-n mirările de mâine.", Filigran romantic), implicând uneori, pur și simplu, o invocație sau un dialog imaginar, alteori o trăire prin intermediul Ei, fie prin folosirea persoanei I, caz în care eul poetic preia masca lirică a femeii care se descoperă. Nu doar în poezia crudă, a existenței respingătoare se apropie de Arghezi, ci și în aceste descrieri
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
nu e preamărit", "Uite, melcul tăcerii înaintează..." etc). Amalgamul apărut prin contopirea concretului cu abstractul nu devine doar modalitate de creație, ci mod de a concepe lumea. În caruselul acestui univers care și-a pierdut reperele, granițele dintre real și imaginar s-au șters și uneori realitatea interioară e mai veritabilă decât universul exterior: Închid un ochi și văd/ mari adevăruri solide. Îl deschid,/ și lucrurile se fac mai mici,/ și văd cu doi ochi/ mai puțin decât cu unul" - Din
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
ca și cum frânturi de vis, de coșmar, invadează spațiul realității. Se estompează și aici granițele dintre imaginar și real. Această invadare a realității de către urât, grotesc, de către spaimele cele mai profunde este subliniată prin două modalități, pe de o parte, prin imaginarul specific -tematica nevrozei, a nebuniei ("La podul din Pădurile Nevroză/ delirul crește straniu din portret", Carnet lapidar, "Ni-s obrajii galbeni în toate zilele, mâinile fierte./ Halucinăm", Coșmar), a mizeriei, a bolii, a războiului și a morții ("Iar târziu, spitalele
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
acesta parțial deliricizat. Soluțiile propuse de poeții albatrosiști sunt cele pe care le vom regăsi apoi și la Marin Sorescu, dar și la scriitorii reprezentativi pentru literatura contemporană. Dialogismul îmbracă mai multe forme, fie o cultivare propriu-zisă a unei conversații imaginare cu cititorul sau cu propria persoană, fie polemizarea indirectă cu diverse modalități de creație, cu tehnici aparținând unor curente literare. Astfel, chiar dacă Stelaru apelează de multe ori la recuzita romantică sau la cea simbolistă, el se distanțează polemic de acestea
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
un categoric mister inedit/ am văzut miezul Lunii intrând în adânc drept onorar". Este în astfel de cazuri de evidențiat ostentația cu care sunt afișați indicii certitudinii, ostentație care tinde să provoace tocmai impresia contrară, aceea că universul (real sau imaginar) e lipsit de certitudini ("evident", "categoric"), adverbul "cum" care fixează contextul sugerează, în fond, pendularea spiritului uman între o serie de clișee care-i definesc existența, inclusiv raportarea sa la necunoscut se înscrie în linia cutumelor. Textul e interesant și
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
de zmalț trage fecioarele cu sâni pietroși/ pe lângă scoici și solzi cojiți de pe sirene". Mitologia și-a pierdut din valoare, revenirea la viață nu se poate face aici, totul e supus degradării și lumea comună, banală, și trecutul, și universul imaginar. Semnul sub care stă lume aceasta este cel pus de Piaza-Rea, "se cațără pe draperia ceții Piaza-Rea". Giulgiul învăluia lumea luându-i dreptul la existență, totul e neclar, e incertitudine, nimic nu mai are siguranța adevărului. Dacă interbelicii erau încă
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
în care ea s-a desfășurat. Eul poetic are certitudinea unor mișcări subtile care scapă legilor cauzalității și înțelegerii umane. Siguranța/ certitudinea e legată tocmai de proiecția în viitor, dacă trecutul sau prezentul sunt inconsistente, vagi, greu de surprins, universul imaginar proiectat capătă o consistență mult mai mare. Termenul de întărire "zău" face și el parte din arsenalul retoric cu care se joacă poetul, "dar Luna zău, aș pune-o într-un cuier/ să nu se mai miște așa tradițional/ și-
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
află un ierbar,/ o algă neagră, amară, mi-a crescut în tăcere". În acest univers acvatic, marinul capătă dublă semnificație, amintire a senzualității și a pierderii în moarte. Prezentul e o rătăcire "pe drumuri necunoscute". Certitudinile sunt legate de lumea imaginară, a reveriei și nu de banalul vieții cotidiene. "Știu numai de Clara, prințesa din turn/ și de vântul sărat cum dinspre Baltica bate cu invidie,/ știu de limba Clarei când o prindeam între dinți/ cum zvâcnea și se răsucea ca
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
secolul trecut. Pe lângă subdiviziunile pe care le identifica John Hollander, care vorbea despre un poem ekphrastic propriu-zis și despre unul imaginar, Peter Barry distinge în cadrul lor altele, tipurile deschis, respectiv, închis pentru ekphrasisul propriu-zis și fictiv, respectiv, conceptual pentru ekphrasisul imaginar. Ekphrasisul închis este reprezentat de poemele în care trimiterea la o operă de artă se face explicit. În acest caz, poetul afirmă deslușit că ceea ce descrie nu este un obiect real, ci reflectarea acestuia într-o operă de artă. Ekphrasisul
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
cititorul poate să creadă că modelul avut în vedere a fost unul real. În realitate, notează Peter Barry, exemplele cele mai interesante le oferă poemele care se situează la jumătatea distanței dintre ekphrasisul explicit și cel implicit. În ceea ce privește subclasificarea ekphrasisului imaginar, autorul studiului consideră că poate fi numit fictiv, tipul de ekphrasis în cazul căruia ceea ce se descrie este, evident, inventat, dar poetul creează iluzia realității (opera de artă are câteodată și un autor fictiv, un amplasament, eul poetic se pune
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
descrie este, evident, inventat, dar poetul creează iluzia realității (opera de artă are câteodată și un autor fictiv, un amplasament, eul poetic se pune în postura posibilului admirator) și, respectiv, conceptual, ekphrasisul în care obiectul descris nu numai că este imaginar, dar are trăsături "suprarealiste" care-i fac imposibilă existența. Clasificarea nu poate fi riguroasă, ne avertizează autorul studiului, decât teoretic, practic tipurile acestea se amalgamează și putem regăsi poeme care au aspectul unor hibrizi din acest punct de vedere. Am
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
depresia, escapismul, dar și refuzul de a se supune normelor sociale. La Tonegaru, poemul Weltschmerz descrie un cadru ireal, disproporționat, în care, în ciuda tonului calm, se abordează tematica morții omniprezente. Fiecare strofă se focalizează asupra unui "colț" al acestui tablou imaginar. Fragmentarea textului, ca și asocierile neobișnuite apropie textul de pictura suprarealistă: "Umbrele dobitoacelor curg pe apă,/ limba lor rămâne în tristețe;/ ele ling turnuri,/ palate de sus cu care se adapă". Accentul se pune nu pe descrierea realității, ci pe
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
definitorii pentru cele două generații. Așa procedează Al. Cistelecan în Generația și polii ei239 sau Simona Popescu care preferă însă termenul de antimodernism celui de postmodernism și care stabilește următoarea listă de opoziții între modernitate și antimodernitate: "evazionism, individualism, lumi imaginare paralele, personale/poezie implicată, model de acțiune și comportare în cadrul acestei lumi, soluție existențială individuală, dar și colectivă; construcții deviante, compensatorii, disjuncte, izolatoare/ imaginar al realității contingente și colective; specializare restrictivă a limbajelor/ asumare deliberată a lipsei de specializare; construct
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
evocă, la lectură, poezia optzecistă și nu numai (Florin Iaru în tradiția lui Caragiale e un adevărat maestru al dialogului), ca și conectarea textului poetic la un hipertext. Vom regăsi modalitatea aceasta de a contura parcă prin cuvinte un desen imaginar și la Mariana Codruț: "într-o parte,/ creierul fumegând.// în cealaltă, elitrele aurii/ ale unei seri de iarnă." (Poem de dragoste II). Dincolo de aceste notații simple prezente în Portret ca și în alte texte, intervine o dublare a codului lingvistic
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
punct de vedere, concepția sa despre creație se apropie de sfera avangardismului. Poezia pe care urmărește s-o creeze este, după propria mărturie, apropiată de onirism. Aceste idei se reflectă și în opera sa prin prelungirile realului într-un spațiu imaginar. Dacă Geo Dumitrescu încerca să-și demitizeze propria existență, Dimitrie Stelaru pare să procedeze exact invers. Imaginea de poet boem este cea pe care el însuși și-o creează și pe care o imprimă și asupra celor din jur, făcând
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
de cele mai multe, reacția e aceeași, de factură albatrosistă cum intuiau redactorii revistei, un refugiu într-un univers virtual, oniric uneori, un spațiu al imaginarului care reflectă temerile și ideile ce bântuie eul liric, sau o aspirare a realului în lumea imaginară, o banalizare a imaginarului ori o ficționalizare a banalului. E o poezie care oscilează între afirmarea unor certitudini (banale, scandaloase, provocatoare sau, chiar, absurde) și ezitarea în conturarea unui univers care, deși pare arhicunoscut, se fluidizează și devine tot mai
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
mai dotați poeți din al doilea val al avangardei, C.T. cultivă exotismul, are nostalgia ținuturilor tropicale evocate și invocate în exclusivitate prin posibilitățile fanteziei. Refractar la o stare socială conformistă, el construiește utopii pe care le plasează într-un trecut imaginar, dar își ia de obicei măsura de precauție a autoironiei", Marian Popa, Dicționar de literatură română contemporană, p. 573. 213 Ibidem. 214 Eugen Barbu, O istorie polemică și antologică a literaturii române de la origini până în present. Poezia română contemporană, Editura
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
în delir [iubea „o fată din oraș” - n. m.],/ Cu ce supremă ironie/ Arăți în fund un cimitir”3). Thanatos se împotrivește lui Eros. Cimitirul e o „lecție de viață”. Alexandru Vlahuță își mustra iubita cu ideea de cimitir, spațiu imaginar în care sînt plasate iluziile, visurile, sentimentele defuncte: „Acum, cînd nu ne mai iubim,/ Vino cu mine-n țintirim,/ Acolo unde, îngropate,/ Zac, coperite de uitare,/ Atîtea visuri înghețate/ De vreme și de nepăsare”4). Pentru Bacovia, cimitirul induce nu
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
și aspectul lor literar. E „vană” pentru că răspunde unei estetici depășite și se bazează pe dexterități, trouvaille-uri stilistice: un „exercițiu de limbaj”, formal. „Ei!... - avertiza Macedonski - S-a trecut cu moda de lacrimi și suspine/ Și cu acele crunte dureri imaginari/ Rubinele pe buze, mărgăritarii-n gură/ Și crinii de pe sînuri și ochii ca de mură/ Sunt niște mărunțișuri ce nu și mai au vreun curs”4). Ce anume îl îndreptățește pe Bacovia s-o condamne? Propria sa suferință, de care
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
morală care afirmă că de la centrul bine localizat al puterii, toate mijloacele posibile sunt utilizate împotriva VB-ului și a poporului. VB-ul consideră că se luptă cu clasa politică în funcție, atât pentru puterea reală, cât și pentru cea imaginară. Chiar dacă ideologia VB-ului este în mod clar una populistă, partidul are puține din acele caracteristici organizaționale care sunt de obicei asociate partidelor populiste. Unul dintre liderii partidului, Filip Dewinter este descris adesea drept un individ carismatic, însă poziția sa
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]