5,496 matches
-
relevant, a metabolitului său ori a unui indicator al efectului; 6. supraveghere a sănătății - evaluarea medicală a unui lucrător pentru a se determina starea sănătății acelui individ, în relație cu expunerea la agenți chimici specifici în muncă; 7. pericol - proprietatea intrinsecă, cu potențial de a dăuna, a unui agent chimic; 8. risc - probabilitatea ca potențialul de a dăuna să producă efecte în condițiile utilizării și/sau expunerii. 9. zonă de respirație a lucrătorului - zonă de formă emisferică, situată la nivelul feței
EUR-Lex () [Corola-website/Law/181662_a_182991]
-
naturale sau conferite printr-un procedeu oarecare, pe care le posedă lemnul de o anumită specie și care îi permite să reziste la un atac, de o anumită intensitate, provocat de anumiți agenți fizici, chimici și biologici; - durabilitate naturală: rezistență intrinseca a lemnului la atacurile unor agenți agresivi, în absența oricărui tratament de protecție; - durabilitatea sistemelor de protecție : durată de viață estimată a unui sistem de protecție aplicat pe suprafața suportului până la prima lucrare de refacere completă a protecției. Notă : Durată
EUR-Lex () [Corola-website/Law/182651_a_183980]
-
creea un nou sistem de referință, care poate atât să elibereze individul de vechiul jug al ideologiei occidentale și, În același timp, să conecteze rasa umană la o nouă istorie comună, Îmbrăcată În țesătura drepturilor omului universale și a drepturilor intrinseci ale naturii - ceea ce consideră conștiința planetară. Este un vis care ne duce dincolo de modernitate și postmodernitate Într-o epocă planetară. Pe scurt, visul european, creează o nouă istorie. În ultimul timp, s-a transformat Într-o adevărată modă În cercurile
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
16. Raționalizarea naturii, În forma măsurătorilor matematice, a adus-o un pas mai aproape de a fi considerată ca o resursă. John Locke, filosoful politic englez, a dat ultima lovitura cu viziunea sa asupra naturii. Pentru Locke, orice chestiune despre valoarea intrinsecă a naturii era, ca să fim direcți, un nonsens. Locke argumenta că „pământul care este lăsat În starea lui naturală se numește, așa cum este, pământ necultivat”17. Locke credea că natura virgină nu are alt rost decât să fie folosită de
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
este aceea că fundamentul societății nu rezidă În funcții, ci În drepturi: că drepturile nu derivă din Îndeplinirea funcțiilor, astfel Încât obținerea de bogăție și stăpânirea proprietății să fie legate de prestarea de servicii, ci individul intră În lume posedând dreptul intrinsec de a dispune de proprietatea personală după bunul său plac și de a-și urmări interesul economic personal, aceste drepturi fiind anterioare și independente oricărui serviciu pe care el l-ar putea presta 11. Odată fundamentul intelectual așezat pentru o
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
civilă este locul de Întâlnire pentru reproducerea culturii În diversele ei forme. Este locul unde oamenii se angajează În „joc profund” pentru a crea capital social și pentru a stabili coduri de conducere și norme comportamentale. Cultura este domeniul valorilor intrinseci. Societatea civilă este forumul pentru exprimarea culturii și sectorul ei primordial. În ciuda importanței societății civile În viața socială, acest domeniu a fost marginalizat În era modernă, Într-o măsură din ce În ce mai mare, de către forțele pieței și guvernarea statului-națiune. Economiștii și liderii
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
credinței și acordau aceeași importanță progresului material și viziunii unei abundențe terestre, ca și salvări eterne. Moderniștii au ajuns să creadă că piața este izvorul spiritului uman, iar cultura este beneficiarul acesteia. Au dat Întâietate muncii, și au substituit valorile intrinseci cu cele ale utilitarismului. Materialiștii văd piața ca pe o instituție socială esențială și arbitru principal al relațiilor umane. Problema este că analiza lor intra În contradicție cu istoria dezvoltării umane. Nu cunosc nici un singur exemplu În care oamenii s-
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
tehnică sau profesională, ci guvernează Însuși comportamentul uman. Legitimitatea lor nu se bazează pe expertiza profesională, ea decurge dintr-un sentiment profund al conștiinței umane. Ele fac apel la empatia umană și nu la calcule raționale. Sunt interesate de valori intrinseci, nu de preocupări utilitare. Țelul lor este mai puțin materialist și mai idealist. Efortul lor se concentrează nu atât pe creșterea economică, cât pe Îmbunătățirea calității vieții. Pentru ele, transformarea personală și nu numai avansul material, devine o măsură la fel de
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
un tezaur de resurse folositoare, care așteaptă să fie utilizate În scopuri productive. Dacă europenii Împărtășesc perspectiva utilitară americană, ei au de asemenea o alta sensibilitate care nu este atât de Împortanță aici În America - și anume, respect pentru valoarea intrinsecă a naturii. Îl putem vedea În considerația pe care europenii o au pentru zonele rurale și hotărârea acestora de a menține peisajul natural, chiar dacă aceasta Înseamnă furnizarea de ajutor guvernamental sub formă de subvenții sau chiar renunțarea la dezvoltarea comercială
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
European. În comparație, nu există nici măcar un singur legislator la nivel federal În Statele Unite ale Americii care să fie membru al unui partid ecologist. Hotărârea europenilor de a menține un cât de mic echilibru Între o abordare utilitară și una intrinsecă a naturii Îi face să privească mai cu seriozitate responsabilitatea lor pentru dezvoltare durabilă și management de mediu global. Principiul precauției este văzut, În parte, ca o modalitate de a echilibra balanța, dacă vreți, Între dezvoltarea comercială și conservarea mediului
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
trebuie Îngrijită. Dreptul de a exploata, utiliza și poseda natura sub formă de proprietate este temperat de obligația de a administra natura și de a o trata cu demnitate și respect. Valoarea utilitară a naturii este Înlocuită gradual cu valoarea intrinsecă a naturii. Al doilea Iluminism științific a Început acum aproape un secol. Noile domenii ale termodinamicii și biologiei organismelor, la Începutul secolului al XIX-lea și introducerea principiului de nedeterminare, mecanicii cuantice, filosofiei procesului și ecologiei, În prima parte a
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
cercetători urmează o rută diferită - folosirea științei pentru a restabili relațiile de mediu și a forma comunități naturale. Drepturile animalelor Noua știință nu elimină raționamentul și utilitatea În abordarea lumii naturale, dar condiționează parțial aceste valori cu empatia și valoarea intrinsecă. Acest lucru este cel mai vizibil În tratamentul Uniunea Europeană aplicat celorlalte ființe vii. Mahatma Ghandi a remarcat odată că „măreția unei națiuni și progresul ei moral pot fi judecate după modul În care tratează animalele”57. Opinia lui este Într-
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
plăcerea oamenilor”81. Mișcarea parcurilor naționale s-a răspândit În lumea Întreagă În secolul următor. Acolo unde anterior priviseră mediul Înconjurător drept o forță care trebuie domesticită și utilizată pentru valoarea economică productivă, ideea parcurilor naționale a introdus conceptul valorii intrinseci a naturii ca ceva care merită a fi conservat, În forma naturală, pentru plăcerea estetică a oamenilor. De-abia mai târziu parcurile naționale au fost privite drept o modalitate de a conserva ecosistemele naturale, pentru a spori funcționarea normală a
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
parcurile păcii, mai vechiului „al meu versus al tău” este Înlocuit cu „al nostru”. Proprietatea asupra naturii devine mai puțin importantă decât accesul la ea. Valoarea utilitară a naturii nu mai este singura măsură a importanței ei. Mai degrabă, valoarea intrinsecă trece pe primul plan și are o importanță egală. Cu reintroducerea valorii intrinseci, umanitatea validează ideea potrivit căreia și natura are un drept să existe și să fie recunoscută, la fel ca și fiecare ființa umană. Parcurile transfrontaliere ale păcii
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
nostru”. Proprietatea asupra naturii devine mai puțin importantă decât accesul la ea. Valoarea utilitară a naturii nu mai este singura măsură a importanței ei. Mai degrabă, valoarea intrinsecă trece pe primul plan și are o importanță egală. Cu reintroducerea valorii intrinseci, umanitatea validează ideea potrivit căreia și natura are un drept să existe și să fie recunoscută, la fel ca și fiecare ființa umană. Parcurile transfrontaliere ale păcii extind noțiunea drepturilor universale ale omului pentru a include drepturile restului naturii. Este
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
În care ne angajăm. Cum ne putem trăi viața dacă suntem continuu Înconjurați de moarte și preocupați de gândul morții? Alegând reparticiparea profundă cu natura, Îngrijind multiplele relații care nutresc viața, ne Înconjurăm cu un mediu care afirmă viața. Valoarea intrinsecă a vieții ne este revelată de fiecare experiență empatică pe care o trăim. Visul american și visul european Dacă toate acestea par un pic esoterice și Încețoșate, În lumea reală În care oamenii visează la și (actionează pentru) a crea
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
exploatarea ei. Acum, o nouă generație de Învățați religioși și un număr În creștere de credincioși Încep să redefinească Înțelesul cuvântului „a stăpâni”. Ei argumentează că deoarece Dumnezeu a creat cerul și pământul, toată creația sa este impregnată cu valoare intrinsecă. Dumnezeu a dat de asemenea ordine și un țel creației sale. Prin urmare, atunci când ființele umane Încearcă să submineze valoarea intrinsecă a naturii sau să manipuleze și să redirecționeze țelul și ordinea sa pentru a se potrivi cu interesele lor
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
a stăpâni”. Ei argumentează că deoarece Dumnezeu a creat cerul și pământul, toată creația sa este impregnată cu valoare intrinsecă. Dumnezeu a dat de asemenea ordine și un țel creației sale. Prin urmare, atunci când ființele umane Încearcă să submineze valoarea intrinsecă a naturii sau să manipuleze și să redirecționeze țelul și ordinea sa pentru a se potrivi cu interesele lor proprii, ei acționează cu aroganță și Împotriva lui Dumnezeu Însuși. Ideea de „stăpânire” este redefinită, oferindu-i-se sensul de „supraveghere
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
două extreme nu este goală. 5.1. Se poate formula o definiție universală a tranzitivității? Hill și Roberge (2006: 7) prezintă cele două mari tipuri de abordări ale tranzitivității din gramatica generativă: (a) abordarea lexicală, conform căreia un verb este intrinsec specificat în Lexicon ca fiind tranzitiv, inergativ sau inacuzativ; toate abordările lexicale pornesc de la ipoteza că reprezentarea sintactică a structurii argumentale a unui verb este proiectată la nivel lexical; conform acestor abordări, există trei posibilități de explicare a variațiilor de
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
în niciun context, comportament inacuzativ: a alerga, a călători, a se balansa, a circula, a colinda, a flutura, a hoinări, a merge, a rătăci, a umbla, a zbura. Explicația comună pentru acest fapt este că verbele în discuție nu conțin intrinsec informația "mișcare direcționată". Unele dintre aceste verbe denotă modul de mișcare, fiind incompatibile cu un grup locativ care să indice direcția (exemplele de sub (e)), altele sunt împiedicate de sensul lor lexical să accepte grupuri direcționale (exemplele de sub (f)). Deși unele
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
reflexive (nu e întâmplător că The door opened ' Ușa s-a deschis' are drept corespondent în germană (și în română, de altfel) un verb reflexiv, ambele având aceleași condiții de adevăr). Reinhart (1991) susține că diferența dintre ergative și reflexivele intrinsece este sintactică: în cazul ergativelor, argumentul extern/intern se poate realiza, pe când în cazul reflexivelor intrinsece, argumentul extern trebuie să fie realizat sintactic. La Chierchia (1989), asemănările morfologice dintre inacuzative și reflexive reflectă faptul că ambele sunt derivate de la un
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
germană (și în română, de altfel) un verb reflexiv, ambele având aceleași condiții de adevăr). Reinhart (1991) susține că diferența dintre ergative și reflexivele intrinsece este sintactică: în cazul ergativelor, argumentul extern/intern se poate realiza, pe când în cazul reflexivelor intrinsece, argumentul extern trebuie să fie realizat sintactic. La Chierchia (1989), asemănările morfologice dintre inacuzative și reflexive reflectă faptul că ambele sunt derivate de la un verb cu două locuri, prin reducere, morfologia reflexivă fiind semnul că a avut loc o reducere
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
extern, fie cel intern), care este realizat semantic, dar nu e proiectat ca argument sintactic; interpretarea este aceeași ca în cazul realizării a două argumente sintactic pline. (B) Reducere (care ar corespunde operației lexical binding de la Grimshaw 1990): creează reflexive intrinsece; se aplică unei relații cu două poziții, făcând ca două argumente să fie identice și reduce relația la o proprietate; este o operație mult mai restrânsă decât saturarea și poate fi aplicată numai unei perechi de roluri, dintre care unul
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
adâncește analiza lui Benveniste, care separase posesia (construcții cu esse + dativul) de apartenență (construcții cu esse + genitivul). Spre deosebire de construcția cu genitivul, în care esse are rolul de copulă, iar genitivul exprimă o proprietate a subiectului, construcția cu dativul nu este intrinsec posesivă, ci reprezintă o folosire existențială a lui esse, numele în dativ contribuind la localizarea subiectului. Bertolussi (1998: 74−79) analizează mai multe ipoteze legate de relația dintre esse și habere, și, pornind de la ideea că predicația de posesie este
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
ALE LITURGIEI PRIMARE În perioada de decădere și, ulterior, de prăbușire a Imperiului Roman, lumea creștină, aflată în acea perioadă la începuturile ei, în ceea ce privește muzica, a fost destinatara unei tradiții dezorganizate și, din multe puncte de vedere, inacceptabilă, datorită contradicțiilor intrinsece. Pe de o parte, exista muzica romanilor, strâns legată de sărbătorile și spectacolele păgâne și, într-o oarecare măsură, dependentă de cultele religioase importate din Orient, dar neadaptate la noua religie, iar pe de altă parte, era gândirea speculativă neoplatonică
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]