6,068 matches
-
permite să cred că mai am oarecare libertate (așa de umilă, că-mi dam seama de asta), și după o escapadă de câteva ceasuri pe ulițe umile, satisfăcut de curajul meu, neliniștea să nu se fi întîmplat ceva Ioanei mă invadează tot mai mult, și o pornesc înapoi spre port, mai înainte de ora ce mi-o fixasem, grăbindu-mă tot mai mult pe drum, și ultimii pași făcîndu-i alergând. De obicei, în astfel de clipe o găsesc străină, fără să fie
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
-i prefera o ființă nouă, muzica, contra căreia nici nu putea să protesteze, iar eu profitam de muzică pentru că mă puteam retrage în mine, pentru a nu mi se mai părea că ceea ce-mi este mai intim a fost invadat de un străin. Și avea dreptate să găsească atâtea pericole în muzică, căci în muzică îmi găsisem singurele consolări. În despărțirea noastră, Ioana, prin muzică, se simțea mai aproape de mine și dacă din întîmplare (căci ocolea) îi apărea vreo temă
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
a le păstra înseamnă pură vanitate. Credeam că, recitindu-le, o să am prilej de melancolie, dar faptele transcrise acolo mi-erau indiferente și de alt ordin ca preocupările torturante de acum. Apăreau ca o suferință veche, în momentul când te invadează o suferință nouă. O scrisoare n-are decât o valoare momentană, te bucuri când face pe drum cât mai scurt timp, căci înseamnă că-ți aduce sufletul cel mai din urmă al iubitului, iar o scrisoare întîrziată nu te consolează
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
fie din instinctul de a face împotriva dorinții mele, din orgoliu de a se ști iubită numai pentru ea însăși. Ce ciudată transformare la o persoană pe care de-abia o părăsisem! Acum, Ioana apărea străină, deși apropiată, mă simțeam invadat de emoții ca și cum n-am fi dus până acum viața cea mai familială și de multe orj plictisitoare. Odată cu aerul ei prim, observam și transformările care se făcuseră în ea de atunci, la fiecare gest descopeream o schimbare nouă, ca și cum
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
o clipă deschisă izbutesc să văd interiorul camerei, dar parcă schimbat complect, căci misterul bolii ce se petrece acolo, cât și toate doctoriile, sticluțele și paharele, toate lucrurile care nu mai au ordinea de la început, au făcut transformări. Mirosul doctoriilor invadează toată casa. Domnul Axente nu mai incomodează, iar în definitiv, este în casa lui. Se mișcă de pe un scaun pe altul și vrea neapărat să-și dea și el părerea. Cu mine e ceremonios și în fața mea nu face nici
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
că mâine o să reînceapă să surâdă ca de obicei. (Dar oare cu mine nu se petrece același lucru, indiferent dacă mă consider mai profund decât Viky? Se va schimba ceva, așa cum cred în momentul acesta? Nici acum, când mă simt invadat de bucurie, nu s-au potolit întrebările, semn că nu sunt complect vindecat.) Ca să-mi înăbuș bănuielile care se ridică în mine, spun: "Te iubesc, Ioana! Pot să ți-o afirm fără nici o ezitare. Ce să socotesc? Să precizez? La
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
întreagă muncește și nu mai are timp să se tânguie. Sunt convins că-mi voi susține energia și că-mi voi pune în aplicare proiectele, cu toate că experiența ar trebui să-mi aducă aminte că nu e prima oară când sunt invadat de astfel de stări și că freamăt inutil. Discut cu Ioana despre trecut, pe pridvorul casei familiei Axente. Am luat temperatura la ora 6 - mare - a fost doctorul, tot așa de evaziv, și, cum știm că până mâine nu putem
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
să conducă în voia lui, și eu mă alipesc de Ioana. Ioana, pe care a obosit-o enervarea plecării, se odihnește, a închis ochii, doarme pe jumătate. În poziția aceasta, rezemată de umărul meu, e fermecătoare. O fericire imensă mă invadează și vorbesc Ioanei, însă numai cu ochii, căci nu vreau s-o trezesc și mi-e frică să-mi aud vorbele. Ioana, frumoasa mea iubită, s-au terminat toate necazurile, de acum vom începe o viață nouă. Vom aranja astfel
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
părăsise și, ca și cum, asta n-ar fi fost de ajuns, nu numai că-i predase inamicului castelul său din Ejiri, dar se și angajase să-l călăuzească pe Tokugawa Ieyasu. Acum, se spunea că se află în avangarda trupelor care invadau provincia Kai. Așadar, propriul lui cumnat îl trădase pe față și chiar încerca să-l distrugă. Știind acest lucru, era acum nevoit să reflecteze puțin la sine însuși, în toiul agoniei. „Unde am greșit?“ se întreba Katsuyori. Deși, pe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Doua, armata ajunsese la Shinano și terminase dispunerea oamenilor la intrările în Ina, Kiso și Hida. Clanul Hojo avea să intre dinspre răsărit, în vreme ce clanul Tokugawa urma să atace din Suruga. În comparație cu bătăliile de pe râul Ane și de la Nagashino, Nobunaga invada provincia Kai la fel de senin ca și cum s-ar fi dus să culeagă legume din grădină. În mijlocul provinciei dușmane, se aflau forțe care nici nu mai erau considerate inamice. Atât Naegi Kyubei de la Castelul Naegi, cât și Kiso Yoshimasa din Fukushima erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
necuviincioasă în asemenea vremuri, nici chiar atunci când știau că înfrângerea era inevitabilă. Le vom da de știre că suntem aici, spuse Nishina Nobumori, comandantul Castelului Takato și fratele mai mic al lui Katsuyori. Fiul lui Nobunaga, Nobutada, ale cărui forțe invadaseră în toată regiunea, estima că șansele unei victorii erau mari. După ce scrise o scrisoare, chemă un arcaș puternic și-l puse să trimită mesajul în castel. Desigur, era o invitație la capitulare. Răspunsul din castel sosi repede. „V-am citit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
aproape nici unul cu apă. — Cred că l-am văzut menționat în cronicile militare ale ultimei Dinastii Han și ale perioadei celor Trei Regate. Într-una din cronici, am citit ceva în legătură cu țara noastră, pe timpul domniei Împăratului Tenchi. Când ne-au invadat chinezii, soldații noștri au clădit stăvilare pentru a zăgăzui apa. Iar când chinezii atacau, oștenii japonezi spărgeau zăgazurile și apa acumulată îi mătura din cale. — Da, dar de fapt n-a trebuit să pună planul în acțiune, fiindcă armata chineză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Înainte! Cine rămâne îl urmă, îl tai! Sosise momentul luptei și cele nouă drapele cu blazonul campanulei albastre se despărțiră în trei companii a câte trei steaguri fiecare. Atacând intrarea Străzii a Șaptea, năvăliră prin porțile orașului, una după alta, invadând capitala cât ai clipi. Armata clanului Akechi se repezi prin porțile străzilor a Cincea, a Patra și a Treia, șiroind în oraș. Ceața era încă deasă, dar o auroră roșie ca focul începuse să infiltreze cerul de peste munți și, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
joase dispăruseră deja. Nenumărate bucăți de lemn în descompunere se învârteau prin curentul noroios sau pluteau la marginile lacului. La prima vedere, valurile mărunte ale apei gălbui-mâloase păreau să stea nemișcate, dar soldații, în timp ce priveau marginile lacului, vedeau că apa invada pământul uscat, pas cu pas. — Azi sunt unii care n-au nici o grijă! Ia uitați acolo. Sunt fericiți cât încape. Hideyoshi stătea călare pe cal, vorbindu-le pajilor din spatele său: — Unde? Toți pajii priviră, întrebători, în direcția unde arăta stăpânul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
întrerupe la jumătate și, rămas în această stare, domeniul clanului Oda ar putea chiar să scadă. Nu, dacă alegem o atitudine defensivă, inamicii nostru din toate cele patru vânturi vor considera că li s-a ivit prilejul și ne vor invada. Și-atunci, țara se va cufunda, din nou, în haos. Nu, găsesc că ideea dumitale e periculoasă. Dumneavoastră, ceilalți, ce părere aveți? Îi privi din nou pe oamenii așezați în sală, căutând, din ochi, alți susținători. Nu numai că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
urgente din Nagahama, Sawayama și Azuchi. Situația nu era deloc simplă; norii și valurile care răvășeau lumea se schimbau de la o zi la alta. În prima depeșă scria: „Avangarda din Echizen a trecut prin Yanagase. O parte din ea va invada curând partea de miazănoapte a provinciei Omi.“ Următorul curier aduse un mesaj asemănător: „Katsuie a ajuns, în sfârșit, la capătul răbdării. În loc de a aștepta dezghețul, a angajat douăzeci sau treizeci de mii de culi să înlăture zăpada de pe drum.“ Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
el fără a fi observată. În mod normal, Naomi ar fi discutat cu celelalte mame și cu tatăl despre diferitele grupuri locale de întrajutorare în care erau implicați cu toții. Numai că discuția din dimineața aceea se concentra exclusiv asupra picioarelor invadate de varice, asupra intestinelor care își torturau anusurile aferente, asupra capetelor afectate de schimbările de presiune atmosferică și asupra răcelilor fără de sfârșit, cu nasuri care curg. Ceaiul clipocea în cana în care de obicei se spălau pensulele. Naomi îl dăduse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
încearcă încă la revenirea zilnică în lumea celor vii, și cumplită răsuflare de pucioasă se răsfrânge asupra sufletului meu pe măsură ce reușesc să îmi strecor privirea spre acel afară pe care nu l-am mai zărit de atât amar de vreme, invadându-mi ființa, și nimicind-o, și chircind-o, ca pe o biată păsăre speriată, și sfârșind-o, și înfricoșând-o cu teamă și oroare, deși peisajul hidos pe care îl zăresc desfășurându-se dinaintea vederii mele pietrificate este mai degrabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
care mai mult de jumătate din hrana ce o consumăm este gătită (deci moartă, fără enzime), cantitatea de leucocite, cum spuneam și mai devreme, crește foarte mult în organism, adică sistemul nostru imunitar se comportă ca și cum organismul nostru ar fi invadat de un corp străin (și nu de hrană). Unde găsim noi enzime? În fructele și legumele crude, în laptele proaspăt nefiert, nepasteurizat, în cereale și semințe (mai ales în cele germinate), dar pentru a le activa este bine să înmuiem
Cărticică înspre… minte, trup şi suflet = mic tratat de bunăstare by Dan Alexandru Lupu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/545_a_749]
-
supusese cuceritorului . Rapid un guvern mahomedan a fost instalat pentru întreaga provincie la Narbonne. Anbessa , însă, se alesese cu o rană fatală într-una din luptele sale și sisarazinii nemaiputand lupta, se retrasese la Narbonne. In anul 732 sarazinii au invadat, din nou, Franța sub conducerea lui Abdalraham au înaitat în goana spre tărmurile Garonei și au asediat Bordeaux-ul. Orașul a fost luat cu asalt și seama soldaților. Năvălitorii au trecut mai departe intinzându-se peste teritoriile Orleans-ului, Auxerei 5si Sens
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
ținutul înconjurator. Guerin era un soldat bătrân, dar se bizuia, pentru apararea sa, pe patru fii și doi nepoți, care erau cei mai viteji cavaleri ai timpului. După două luni de asediu, Carol Magnul primi vestea ca Marsilius, regele Spaniei, invadase Franța și că neieșindu-i nimeni în întâmpinare, el înainta repede în provinciile din sud. Aflând aceasta, Carol Magnul a ascultat sfatul pairilor săi și a consințit să lase cerul să hotărască în neînțelegerea cu Guerin printr-o singură luptă
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
ce voia să întreprindă asupra Franței, el a primit cu bucurie să ia parte la expediție. Între timp, Rodomont, prea nerăbdător pentru a aștepta pregătirile lui Agramant, s-a îmbarcat cu toate forțele pe care le putuse aduna și a invadat Franța bătându-i pe creștini în mai multe rânduri. Înainte de aceasta, Gano sau Ganelon - cu i se mai spunea uneori, trădătorul, inamicul lui Roland și al celorlalți nepoți ai lui Carol Magnul, intrase în legătură cu Marsilius, regele sarazin al Spaniei, pe
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
în pușcărie. La Brixton, în arest preventiv. A dat de dracu’. El a vrut să-ți spun. Veste proastă? Proastă? Nu, e o veste excelentă care mi se cuvine de drept. Înainte ca figura șireată a Selinei să-mi fi invadat ecranul minții, am sorbit cu nesaț din plăcerea inocentă și pură oferită de știrea că unul dintre cei mai buni și vechi amici ai mei intrase într-un asemenea bucluc. Mmmm, e atât de plăcut când unul dintre ai tăi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
păr soios și luat la labă. Acum însă invadatorul e o umbră grafică strânsă în bobine și liste de date tipărite de imprimanta computerului, și are mutră de extraterestru. Uneori cred că sunt controlat de cineva. Un invadator spațial îmi invadează spațiul meu interior, vreun nenorocit de pederast. Dar el nu e de acolo, de afară. El e de aici, dinăuntru. Ne-am sculat târziu și am halit niște fasole nouă într-un restaurant vegetarian cu prețuri pipărate, după care am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
putut da seama deja. Am terminat o sticlă juma’ de scotch și am înghițit cele nouăzeci de tranchilizante. O vreme, m-am simțit al naibii de minunat. Năzbâtia asta cu sinuciderea e un fleac. Am început să aștept. Apoi m-am simțit invadat de spaimă. Era ca o contracție - ca și cum lumea s-ar fi mărit și înnegrit pe măsură ce eu mă micșoram și păleam. Taticule, mi-am spus eu, am nevoie de ceva de băut sau de un tranchilizant. Dintr-o dată m-am înveselit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]