5,961 matches
-
era rudă - chiar dacă dintr-o ramură colaterală a Sturzeștilor, cu Mihail Vodă Sturdza. Vasile Sturdza a fost unul din membrii marcanți al partidei naționale și unioniste din Moldova și un colaborator apropiat al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, ba chiar și "Locotenent Domnesc al Unirii". Pe linie maternă, Mihail Sturdza se trăgea din familia boierilor Jora. Mihai Jora, bunicul său dinspre mamă, fusese și el diplomat, primul ministru al Afacerilor Străine al lui Alexandru Ioan Cuza. Soția lui Mihail R. Sturdza, Zoe
Mihail R. Sturdza () [Corola-website/Science/306204_a_307533]
-
în 1957, după ce a a devenit pilot pe un MiG-15. După absolvire, el a fost repartizat la baza aeriană Luostari din Regiunea Murmansk, foarte aproape de granița cu Norvegia, unde vremea grea făcea zborul dificil. A fost promovat la gradul de locotenent al Forțelor Aeriene Sovietice, la 5 noiembrie 1957, iar la 6 noiembrie 1959, el a primit gradul de locotenent major. A fost membru PCUS din anul 1960. În 1960, după o intensă căutare și un proces de selecție, a fost
Iuri Gagarin () [Corola-website/Science/304746_a_306075]
-
Luostari din Regiunea Murmansk, foarte aproape de granița cu Norvegia, unde vremea grea făcea zborul dificil. A fost promovat la gradul de locotenent al Forțelor Aeriene Sovietice, la 5 noiembrie 1957, iar la 6 noiembrie 1959, el a primit gradul de locotenent major. A fost membru PCUS din anul 1960. În 1960, după o intensă căutare și un proces de selecție, a fost selectat, împreună cu alți 19 candidați, pentru Programul Spațial Sovietic. Alături de ceilalți cosmonauți, el a fost supus la o serie
Iuri Gagarin () [Corola-website/Science/304746_a_306075]
-
Shaoqi și Deng Xiaoping. Deși Mao a declarat sfârșitul oficial al Revoluției Culturale în 1969, termenul este astăzi folosit pentru a se referi și la perioada între 1969 și arestul Bandei celor Patru în 1976. Între 1968 și 1969, principalii locotenenți al lui Mao, vicepreședintele Lin Biao și nevasta lui Mao, Jiang Qing, au organizat o miliție de tineri numită Gărzile Roșii pentru a răsturna inamicii lui Mao și pentru a recăpăta control asupra aparatelor statului. În haosul și violențele care
Revoluția Culturală () [Corola-website/Science/304757_a_306086]
-
și Filozofie - secția Istorie. La doar 23 de ani, imediat după absolvirea facultății, Vintilă Corbul se angajează judecător. Fiind un "răzvrătit", se căsătorește cu Ana Stoenescu, fata unui simplu muncitor. Vintilă Corbul a fost, în al II-lea Război Mondial, locotenent de artilerie antiaeriană și, ulterior, pilotul comandantului forțelor aeriene române. După război, toate proprietățile familiei sunt confiscate. Vintilă Corbul și familia sa sunt evacuați și forțați să locuiască în bucătăria unui imobil șubrezit, într-una din cele patru camere locuite
Vintilă Corbul () [Corola-website/Science/304770_a_306099]
-
urmat studiile primare la Școala Primară din Budișteni (1943-1947), cele secundare la Liceul „Mihai Viteazul“ din București (1947-1954) și apoi Școala de Ofițeri de Tancuri și Auto din Pitești, pe care a absolvit-o în anul 1960, cu gradul de locotenent tehnic. După absolvirea Școlii de ofițeri, a îndeplinit funcția de comandant de pluton și lector la Școala de Subofițeri de Tancuri și Auto din Pitești (1960-1965). A urmat apoi cursurile Academiei Tehnice Militare din București (1965-1971), devenind căpitan inginer de
Niculae Spiroiu () [Corola-website/Science/304801_a_306130]
-
al Comitetului Central al Partidului Comunist Român. Constantin Olteanu s-a născut la data de 5 iulie 1928, în comuna Vulcana-Pandele (județul Dâmbovița). A absolvit Școala de Ofițeri Politici de la Ineu la data de 30 decembrie 1949, cu gradul de locotenent. A absolvit în anul 1956 cu “Diplomă de merit” Academia Militară Politică din București, iar în 1959 a obținut licența în istorie în urma absolvirii Facultății de Istorie din cadrul Universității București. A obținut titlul științific de doctor în științe istorice în
Constantin Olteanu () [Corola-website/Science/304806_a_306135]
-
Militare Generale din București, ca șef de promoție (1950-1952). Ulterior a urmat și un curs postacademic superior (octombrie 1963 - septembrie 1964). După absolvirea Școlii de ofițeri, a fost înaintat la gradul de sublocotenent (mai 1949) și apoi la cel de locotenent (decembrie 1949), fiind numit în funcția de comandant de pluton, companie și batalion în Brigadă 9 Tancuri (1949-1950). Timp de doi ani urmează cursurile Academiei Militare, după care este avansat la gradele de locotenent major (iunie 1952) și căpitan (decembrie
Vasile Milea () [Corola-website/Science/304805_a_306134]
-
1949) și apoi la cel de locotenent (decembrie 1949), fiind numit în funcția de comandant de pluton, companie și batalion în Brigadă 9 Tancuri (1949-1950). Timp de doi ani urmează cursurile Academiei Militare, după care este avansat la gradele de locotenent major (iunie 1952) și căpitan (decembrie 1952) și numit că locțiitor pentru blindate, tancuri și mecanizate al comandantului Corpului 38 Armata (în septembrie 1952). Ofițerul Vasile Milea are o ascensiune rapidă în cadrul Armatei, fiind numit pe rând în funcțiile de
Vasile Milea () [Corola-website/Science/304805_a_306134]
-
major (1956-1957) și comandant al Diviziei 9 Mecanizate "Mărășești" (1957-1958), apoi locțiitor al șefului Secției Pregătire de Luptă a Regiunii 2 Militare (februarie 1958 - octombrie 1959). În această perioadă, este înaintat pe rând la gradele de maior (august 1954) și locotenent colonel (noiembrie 1956). La data de 16 februarie 1955 maiorul Vasile Milea a depus o cerere la Organizația de Bază a UM 04326 Basarabi pentru a deveni membru al Partidului Muncitoresc Român (PMR), ca urmare a faptului că „studiind hotărârile
Vasile Milea () [Corola-website/Science/304805_a_306134]
-
decembrie 1949), apoi Facultatea de Artilerie din cadrul Academiei Militare "I.V. Stalin" din București (absolvită în anul 1952) și ulterior un curs postuniversitar în cadrul Academiei de Studii Economice din același oraș. După absolvirea Școlii de ofițeri, este avansat la gradul de locotenent și repartizat la Centrul de Instrucție al Artileriei "Mihai Bravu". A urmat apoi Academia Militară, fiind coleg cu viitorul general Vasile Milea și la 23 august 1952 a fost înaintat la gradul de locotenent-major. A urmat o carieră militară strălucită
Victor Atanasie Stănculescu () [Corola-website/Science/304802_a_306131]
-
din Iași, Școala Militară din Timișoara (absolvită în 1927, ca șef de promoție) și Școala specială de ofițeri de artilerie din București (1930, șef de promoție). După terminarea Școlii de ofițeri de artilerie, Bodnăraș a fost avansat la gradul de locotenent și încartiruit în garnizoana din Cernăuți. Cariera militară ca ofițer de artilerie a fost întreruptă, după unii autori, de un conflict cu un membru al Casei Regale a României. În altă versiune se afirmă că a avut o aventură amoroasă
Emil Bodnăraș () [Corola-website/Science/304809_a_306138]
-
graniței și se interesează de la soldații de pază unde sunt posturile fixe de grăniceri (românești și sovietice) și dacă gheața este suficient de rezistentă. A doua zi dimineața, patrulele de grăniceri care inspectau malul Nistrului au găsit un chipiu de locotenent și un toc de revolver, iar pe gheață se vedeau urme ce duceau spre malul stâng al Nistrului. Nu se cunoaște cu ce s-a ocupat în Uniunea Sovietică, dosarul său de cadre de la Moscova menționând ocupația de contabil, între
Emil Bodnăraș () [Corola-website/Science/304809_a_306138]
-
al Biroului acestuia, ca responsabil cu tineretul. A urmat cursurile Universității Serale de Partid (timp de 6 luni în 1945) și apoi Școala de Partid de la Constanța (martie - iunie 1947). În octombrie 1948, este încadrat în armată cu gradul de locotenent, devenind instructor de tineret în Direcția Superioară Politică a Armatei (octombrie 1948 - mai 1950) și apoi șef al Secției de Propagandă în Comandamentul Trupelor de Tancuri, Blindate și Mecanizate (mai 1950 - aprilie 1951). În această perioadă a avansat rapid în
Ioan Ioniță () [Corola-website/Science/304807_a_306136]
-
Armatei (octombrie 1948 - mai 1950) și apoi șef al Secției de Propagandă în Comandamentul Trupelor de Tancuri, Blindate și Mecanizate (mai 1950 - aprilie 1951). În această perioadă a avansat rapid în ierarhia militară, fiiind promovat pe rând la gradele de locotenent major (decembrie 1949), căpitan (august 1950) și maior (aprilie 1951). Urmează apoi cursurile Școlii serale de Partid de pe lângă Direcțiile Centrale ale M.F.A. (1951-1952), fiind avansat la gradele de locotenent colonel (aprilie 1952) și colonel (septembrie 1952). În paralel, îndeplinește funcția
Ioan Ioniță () [Corola-website/Science/304807_a_306136]
-
rapid în ierarhia militară, fiiind promovat pe rând la gradele de locotenent major (decembrie 1949), căpitan (august 1950) și maior (aprilie 1951). Urmează apoi cursurile Școlii serale de Partid de pe lângă Direcțiile Centrale ale M.F.A. (1951-1952), fiind avansat la gradele de locotenent colonel (aprilie 1952) și colonel (septembrie 1952). În paralel, îndeplinește funcția de locțiitor al șefului Direcție Cadre în M.F.A. (aprilie 1951 - septembrie 1952) și apoi pe cea de locțiitor politic al comandantului Regiunii a 3-a Militare (septembrie 1952 - ianuarie
Ioan Ioniță () [Corola-website/Science/304807_a_306136]
-
Marea Adunare Națională. Generalul Ioniță devine apoi comandant al Aviației Militare (februarie - noiembrie 1956), membru în Consiliul Militar (decembrie 1958 - noiembrie 1959) și comandant al Comandamentului Apărării Antiaeriene (octombrie 1959 - decembrie 1962). Pe rând este avansat la gradele de general locotenent (martie 1961), general colonel (octombrie 1964) și general de armată (mai 1971), cel mai înalt grad din Armata Română din acea perioadă. După ce în perioada decembrie 1962 - august 1966 a îndeplinit funcția de adjunct al ministrului apărării naționale, generalul Ioniță
Ioan Ioniță () [Corola-website/Science/304807_a_306136]
-
Nicolae Bălcescu" din Sibiu. După absolvirea facultății, a activat între anii 1970-1985 la Centrul de Studii și Cercetări de Istorie și Teorie Militară din București, institut aflat în subordinea Consiliului Politic Superior al Armatei, departament al Ministerului Apărării Naționale, ca locotenent, stagiar (1970), cercetător științific (1973), cercetător științific principal gradul III (1978) și cercetător științific principal gradul II (1980). Ca istoric militar, a desfășurat o vastă activitate de cercetare și publicare pe problematici ale istoriei militare a poporului român și a
Ioan Talpeș () [Corola-website/Science/304820_a_306149]
-
Zotta, director al Arhivelor Statului din Iași și publicată în anul 1933 În Arhivele Statului, București, fond Iancu Flondor se găsesc diploma de absolvire a Universității din Cernăuți și cea de doctor în Drept a celei din Viena, brevetul de locotenent de rezervă al armatei austriece (1887), brevetul "Crucea comemorativă a războiului din 1916-1918", brevetul Coroana României cu "Marea cruce", acordat de regele Ferdinand I (1918) etc. Citat în.Trebuie precizat că în Arhivele Naționale ale României, București, fondul personal Iancu
Iancu Flondor () [Corola-website/Science/304851_a_306180]
-
titlul științific de Doctor în Drept la Universitatea din Viena (k.k.Universität zu Wien) (in 1894), sub numele Flondor Johann, Ritter von (din) Storojineț. În urma serviciului militar (efectuat într-un regiment de husari în Cernăuți) a obținut brevetul de locotenent de rezervă. În anul 1892, după moartea tatălui său se stabilește la moșia sa de la Storojineț și ia conducerea moșiilor Storojineț, Ropcea, Milie și Broscăuți.Se dedică activității politice, devenind un lider politic al românilor din Bucovina și militând pentru
Iancu Flondor () [Corola-website/Science/304851_a_306180]
-
crescător de omide de mătase. A fost rudă apropiată cu generalul Nicolae Cena. (1844-1922). A învățat la Prilipeț, Mehadia și Caransebeș, iar studiile militare le-a desăvârșit la Academia Militară Tereziană din Wiener Neustadt. La anul 1842 a fost numit locotenent în regimentul de graniță bănățean nr. 13 și a condus pentru trei ani institutul de învățământ matematic în Caransebeș. În 1848 a participat la asediul de la Veneția, unde, împărțit ca avanpost în Cava Zuccherina, a executat cu succes o lovitură
Traian Doda () [Corola-website/Science/304868_a_306197]
-
1857 a devenit maior în regimentul de graniță Sf. Gheorghe nr. 65 la Varaždin; a fost transferat în acest rang la secțiunea Statului Major General pentru gestionarea trupelor și magazinelor în aprilie 1858. La 18 august 1860, a fost numit locotenent colonel și șef al acestei secțiuni, apoi numit colonel în regimentul de graniță nr. 2 și comandant de spațiu pentru Veneția în anul 1864. La 20 noiembrie 1866 a fost desemnat șef al Statului Major al Comandaturii Generale din Zagreb
Traian Doda () [Corola-website/Science/304868_a_306197]
-
deporta restul. Pentru îndeplinirea acestei sarcini, a ales jandarmeria și armata, în special „pretoratul”, un corp militar care era însărcinat cu administrarea temporară a unui teritoriu. Iosif Iacobici i-a ordonat comandantului Secției a II-a a Marelui Stat Major, locotenent colonelului Alexandru Ionescu, să elaboteze un plan “pentru înlăturarea elementului iudaic de pe teritoriul basarabean prin organizarea și acționarea de echipe, care să devanseze trupele române". Planul a intrat în vigoare la 9 iulie 1941. "Misiunea acestor echipe este de a
Iosif Iacobici () [Corola-website/Science/304870_a_306199]
-
violență pe motive politice; arhivele relevă 213 tentative eșuate de asasinat, 113 greve generale, și distrugerea (de regulă prin incendiere) a 160 de edificii religioase. La 12 iulie 1936, în Madrid, o grupare de extremă dreapta l-a asasinat pe locotenentul José Castillo de la Gărzile de Asalt, o unitate specială de poliție înființată pentru a gestiona violența urbană. Un politician socialist a fost și el asasinat cu această ocazie. A doua zi, un simpatizant al stângii, Luis Cuenca l-a ucis
Războiul Civil Spaniol () [Corola-website/Science/304865_a_306194]
-
avansat în gradul de sublocotenent de infanterie, prin decret regal, și a fost repartizat în funcția de comandant de pluton pușcași, la "Regimentul 14 Dorobanți" Roman. Aici și-a desfășurat activitatea timp de 13 ani, fiind avansat la gradul de locotenent, la 7 aprilie 1900 și căpitan la 10 mai 1907. În toamna anului 1910 a fost trimis să-și completeze pregătirea militară în "Școala Superioară de Război ", pe care a absolvit-o în anul 1912, numele său fiind înscris pe
Nicolae Samsonovici () [Corola-website/Science/304912_a_306241]