KorAP: Find »[drukola/base=mitic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...209 210 211 ...214 >

5,342 matches

Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330

Propaganda politică ateniană va ajunge până În punctul În care va travesti cetatea În „erou cultural”, Învestind-o cu misiunea de a răspândi printre oameni folosirea, cultivarea și utilitatea grâului ca „rituri sacre” primite În dar de la Demetraxe "Demetra" În trecutul mitic 2, Într-o evidentă transpunere și Înlocuire a rolului absolut al Eleusisului În tradiția mitică și al clerului său În realitatea istorică. Dar dacă exemplul atenian este unul extrem, oricum fiecare cetate Își păstra cu gelozie autonomia și se distingea

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Învestind-o cu misiunea de a răspândi printre oameni folosirea, cultivarea și utilitatea grâului ca „rituri sacre” primite În dar de la Demetraxe "Demetra" În trecutul mitic 2, Într-o evidentă transpunere și Înlocuire a rolului absolut al Eleusisului În tradiția mitică și al clerului său În realitatea istorică. Dar dacă exemplul atenian este unul extrem, oricum fiecare cetate Își păstra cu gelozie autonomia și se distingea printr-o zeitate ocrotitoare proprie, prin sărbători și calendar propriu, În funcție de care Își organiza În

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
fiecare cetate Își păstra cu gelozie autonomia și se distingea printr-o zeitate ocrotitoare proprie, prin sărbători și calendar propriu, În funcție de care Își organiza În libertate deplină culturile publice. Însă zeii panteonului erau mereu aceiași și comune erau și povestirile mitice, ca și formele rituale. Nu puține sărbători purtau același nume În cetăți diferite, În timp ce cultele panelenice, celebrate periodic de către toți grecii, contribuiau la depășirea fragmentării politice și la Întărirea identității etnice. Este o identitate de sânge patronată de zei, așa cum

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
casei dar, În același timp, căminul, vatra statului și ocrotitoare a ansamblului social. Cu toate acestea, procesul prin care cetatea și-a Însușit ceea ce aparținea familiei nu a fost lipsit de suferințe și a cunoscut conflicte, reflectate și de tradiția mitică, ce nu au fost niciodată potolite. Confruntarea dintre Creonxe "Creon" și Antigonaxe "Antigona" din tragedia omonimă a lui Sofocle exprimă una dintre aceste situații conflictuale care au atins dramatic unul dintre riturile private cu o puternică implicație socială: ritul funerar

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
locuită de eroi, În timp ce spațiul scenic era locul În care se mărginea criza introdusă provizoriu și periodic În centrul cetății. Pe scenă, În fața cetățenilor atenieni, erau reprezentate crizele și dramele familiilor eroice din trecut, poate o proiecție În planul povestirii mitice, dar și pe scena tragică, a acelor gene aristocratice pe care Atenaxe "Atena" democratică le distrusese, Însă fără să le elimine niciodată cu totul și Împotriva cărora se desfășura acțiunea dionisiacă. Erau istorii deosebit de unificatoare și antrenante, așa cum explica Aristotel

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
a magistraților, care admiteau În Întrecere numai tragediile considerate coerente cu ortodoxia statului. Lume ce nu cunoștea distincția dintre sfera civică și cea religioasă, Atenaxe "Atena" exercita, așadar, un control politic care era și garanția tradiției religioase depozitate În povestirile mitice. Dar În momentul În care orienta În sens civic acele povestiri și le făcea funcționale pentru ideologia democratică, cetatea Însăși contribuia la revizuirea critică a mitului. 4. Revizuirea mitului, filozofii și declinul cetățiitc "4. Revizuirea mitului, filozofii și declinul cetății

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
a mitului. 4. Revizuirea mitului, filozofii și declinul cetățiitc "4. Revizuirea mitului, filozofii și declinul cetății" În timp ce atenienii de pe treptele amfiteatrului lui Dionysosxe "Dionysos" asistau periodic la concursurile de tragedii, În Atenaxe "Atena" lua formă sistematică speculația filozofică asupra discursului mitic. În această fază a istoriei sale, măsura distanței ce separa Atena de restul Greciei este dată În mod eficient de figura lui Socrate, al cărui cuvânt se răspândea liber În cetate, În timp ce, dimpotrivă, la Sparta erau Încă privilegiate tradițiile, nu

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
oglindă În lumea zeilor și a eroilor, obligată să sufere o deviere În sens civic și politic. Regimul riguros endogamic al panteonului, care fusese expresia extremă a calității etnice a religiei grecești, și rolul central Îndeplinit de familie În tradiția mitică traduc acum complexul Închis al cetății. Zeii, personali și puternic antropomorfizați, fuseseră și mai erau Încă o modalitate de a reprezenta și gândi lumea. Astfel, când spațiul individului a ajuns să coincidă cu spațiul cetății, În care cetățeanul recunoștea sursa

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
asemenea Atenei, care se proclamă, prin voință divină, depozitara și Împărțitoarea oricărui beneficiu pentru omenire (subcapitolul 2.2). 2. Supraevaluarea mitului și limitele rituluitc "2. Supraevaluarea mitului și limitele ritului" Prin cult cetatea pusese În centrul propriilor interese și tradiția mitică, asupra căreia veghea ortodoxia. Scandată de variante, povestirea mitică era În Grecia „cuvântul creator și Întemeietor” și a fost un fel de fir conducător care a Însoțit și călăuzit Întreaga cultură greacă (subcapitolul 1.4). Nici măcar oratoria atică nu s-

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
și Împărțitoarea oricărui beneficiu pentru omenire (subcapitolul 2.2). 2. Supraevaluarea mitului și limitele rituluitc "2. Supraevaluarea mitului și limitele ritului" Prin cult cetatea pusese În centrul propriilor interese și tradiția mitică, asupra căreia veghea ortodoxia. Scandată de variante, povestirea mitică era În Grecia „cuvântul creator și Întemeietor” și a fost un fel de fir conducător care a Însoțit și călăuzit Întreaga cultură greacă (subcapitolul 1.4). Nici măcar oratoria atică nu s-a eliberat vreodată cu totul de ea, deși a

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
care a Însoțit și călăuzit Întreaga cultură greacă (subcapitolul 1.4). Nici măcar oratoria atică nu s-a eliberat vreodată cu totul de ea, deși a contribuit destul de mult la orientarea măsurii și capacității rațiunii grecilor, desprinzându-i progresiv de categoriile mitice. Arhè și telos, Început și sfârșit al tragediei după Aristotel, mitul era un mod de a reprezenta lumea ca realitate de neschimbat și neschimbată după acțiunile zeilor și ale eroilor. Omul, căruia această realitate Îi fusese Încredințată, rămânea În orice

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
și sfârșit al tragediei după Aristotel, mitul era un mod de a reprezenta lumea ca realitate de neschimbat și neschimbată după acțiunile zeilor și ale eroilor. Omul, căruia această realitate Îi fusese Încredințată, rămânea În orice caz exclus din discursul mitic. Numai În unele tradiții locale există urmele unei antropogonii, iar, dacă se vorbește despre o origine, aceasta este a unor gene, nu a omenirii, sau este actul de Întemeiere a cetăților după ce acestea li s-au substituit familiilor aristocratice. Adoptat

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
erau fripte pe grătar; oasele, Învelite În grăsimea Împreună cu care constituiau partea necomestibilă, erau arse pe altar În cinstea zeității. Sacrificiul era momentul de Întâlnire Între ființele extraumane și lumea oamenilor, dar, În același timp, reproducea separarea stabilită În vremurile mitice de către banchetul de sacrificiu pregătit de Prometeuxe "Prometeu" (Hesiod, Teogonia, 535-558). Aproape să pună capăt unui conflict nu foarte clar Între oameni și zei, Împărțirea cărnurilor făcută de titan dăduse naștere unei ierarhii cosmice În care lumea divină și umană

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
neconceput, dar zădărnicirea intervenției Demetrei asupra lui Demophon, dacă Îl dădea pe om Înapoi morții, dobândea În schimb darul inițierii, ce putea fi extins, În principiu, la toți „oamenii care trăiesc pe pământ” (Imn homeric către Demetra, 480). În tradiția mitică paralelă, Demetraxe "Demetra" Îl sustrăgea pe om condiției brutalității animalice, Învățându-l folosirea plantelor comestibile și a culturii de cereale și introducând normele conviețuirii civile și riturile matrimoniale. În schimb, În mitul de Întemeiere a misteriilor ea le arăta și

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
nu mai aveau scopul de a schimba condiția socială a celui inițiat, ci pe cel de a-l Întări În rolul lui de cetățean și de a-l confirma pentru destinul cetății. Propaganda ateniană a pus repede stăpânire pe tradiția mitică, transformând Atenaxe "Atena" În depozitara și distribuitoarea darurilor zeiței, ca și a riturilor ei din care veneau „cele mai mângâietoare speranțe pentru sfârșitul vieții” (Isocrate, Panegiric, 28-29). La rândul său, secretul Misteriilor a devenit secretul cetății, iar divulgarea lui s-

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
fi avut un specific propriu care ne Împinge să limităm orice suprapunere la dinamicile schimburilor culturale. Deja Pitagora, fondatorul pitagoreismului, este un personaj istoric, născut la Samos În secolul al VI-lea Î.Hr., În timp ce Orfeuxe "Orfeu" este o figură mitică și nu este, În sens propriu, fondatorul orfismului. Nici acesta din urmă nu răspunde unui sistem sau unei structuri organizate, chiar dacă descoperirea papirusului de la Derveni a dezvăluit existența unei Teogonii orfice În jurul căreia se constituise o doctrină. Orfismul este mai

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
inspirate de divinitate. Această inspirație se traducea În poezie și În divinație, așezate amândouă sub ocrotirea lui Apolloxe "Apollo". Poezia condensa și Îi dădea formă cunoașterii, În timp ce divinația manifesta În folosul oamenilor Înțelepciunea zeilor; poezia, care avea ca obiect povestirea mitică, orienta În funcție de un sistem normativ general; divinația, În schimb, răspundea exigențelor particulare, având scopul de a dirija din nou spre căile sistemului normativ. Prezicătorul, mantis, era singurul care avea titlul pentru practicarea acestei arte prin care făcea lizibile mesajele zeilor

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
bine zis, poezia, după cum recunoștea Aristotel (Poetica, IX, 1451 b 6-7), avea drept obiect universalul. Dacă mantica și poezia au contribuit deci la crearea unei forme pentru realitatea religioasă greacă, poezia a Întărit unitatea culturală a grecilor prin răspândirea tradiției mitice. Și, făcând abstracție de cazul specific reprezentat de Delfi, poezia s-a dovedit factorul de unificare mai ușor de identificat. Odată cu apusul polisului și cu critica sistematică adusă mitului de către gândirea filozofică (subcapitolele 2.1 și 2.4 ), poezia a

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Paris ștrad. it., I Greci hanno creduto ai loro miti?, Bologna, 1984ț. Religia și orașele Montanari, E. (19812), Il mito dell’autoctonia. Linee di una dinamica mitico-politica ateniese, Roma. Scarpi, P. (19849, Il picchio e il codice delle api. Itinerari mitici e orizzonte storico-culturale della famiglia nell’antica Grecia. Tra i misteri di Eleusi e la città di Atene, Padova. Vegetti, M. (19919, „L’uomo e gli dei”, În J.-P. Vernant (coord.), L’uomo greco, Roma, Bari, pp. 256-287. Vernant

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
cuvânt o orientare a formelor rituale și ale imaginarului cultual către cele elene, orientare ce pare să Îi imprime suprafeței religiei etrusce un caracter aproape de variantă provincială a religiei grecești. Mijloacele acestei elenizări a religiei sunt multiple: dacă transferarea patrimoniului mitic și procesul de interpretatio graeca a zeităților etrusce a avut loc În ambientul claselor dominante și În cercurile sacerdotale dependente de acestea, procesul concret al schimbului comercial, care, cel puțin Între sfârșitul secolului al VII-lea și Începuturile secolului al

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
aceste figuri este evident rolul de „mesageri ai destinului” care trec dintr-o lume În alta ducând rotuli cu fataxe "fata" individuale sau colective ce apar atât În foarte populatul Hadesxe "Hades" etrusc din epoca elenistică, dar și În contextele mitice grecești (de exemplu cu Aiaxxe "Aiax" și Amphiarausxe "Amphiaraus"). În schimb, pentru altele (Qalnaxe "Èalna", Qanrxe "Èanr" și Eqausva) este posibil să le identificăm funcția, paralelă cu cea a latinelor Carmentae, de asistente la naștere și, totodată, de „zeițe care

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
consumul de lux până la structura sculpturală a marilor sanctuare, este dominată, fără nici o excepție, de mitul grec, căruia clasa dominantă Îi Încredințează misiunea de a transmite marelui public propriile mesaje politice. Încă de la cele mai vechi monumente decorate cu scene mitice de origine greacă (secolul al VII-lea Î.Hr.), mitul grec este ales cu scopul declarat de a celebra regalitatea și aristeia nobiliară, originile mitice ale lui genos și cucerirea puterii: impresionează, de exemplu, foarte largul spațiu acordat miturilor lui

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
transmite marelui public propriile mesaje politice. Încă de la cele mai vechi monumente decorate cu scene mitice de origine greacă (secolul al VII-lea Î.Hr.), mitul grec este ales cu scopul declarat de a celebra regalitatea și aristeia nobiliară, originile mitice ale lui genos și cucerirea puterii: impresionează, de exemplu, foarte largul spațiu acordat miturilor lui Tezeuxe "Tezeu" și Herakles, evenimentelor ciclului teban și troian, În comparație cu surprinzătoarea absență a reprezentărilor unor mituri, cum ar fi luptele Împotriva uriașilor, titanilor și amazoanelor

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
saluta), ca și obiectele și materialele folosite pentru Împlinirea lor. De aceea, acestei istorii a cultului i se acordă puțină importanță față de ansamblul ideilor (credință, salvare, mântuire, mister - fides, credere, salus, servare, arcanum), filozofia religiei (Cicero, Lucrețiu, Varro, Seneca), concepția mitică despre zei (Ovidiu), teologia istoriei (Vergilius, Titus Livius) sau problematica modernă de ordin social. Cu toate acestea, semnificația pe care aceste acțiuni simbolice simple și regulate o capătă În religia romană constă, evident, În faptul că tot ce aparține sferei

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
de slab a fost firul continuității istorice prin care se ajunge la perioada miceniană a Italiei sau dacă tradiția a fost fixată numai În faza colonizării grecești În Italia: În cea de-a treia generație ea este deja „veche”, mare, mitică. Așadar pentru italici și romani, Îndepărtata Troie era cu adevărat legată de Lavinium, pe țărmul lui ager Romanus unde debarcase Eneaxe "Enea" și devenise un zeu Într-o anumită epocă anterioară Întemeierii Romei, chiar dacă ea nu i se preciza vechimea

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]