5,553 matches
-
imensă s-a adunat în jurul statuii lui Mihai Viteazul strigînd un singur nume, cel al lui Maniu: "La luptă! Îl vrem pe Maniu!" Marele cotidian "Universul" a publicat un editorial fulminant despre "zece ani de tiranie sub care tînăra generație naționalistă a fost ucisă mișelește și au fost delapidate miliarde sub pretextul reînarmării". Faptul că cenzura a permis tipărirea acestui articol făcea din el o chemare fățișă la revoltă. Deși starea de spirit era revoluționară, nimeni nu a apelat la Iorga
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
decît fuseseră înainte de 1989. Sentimentele lui Iorga față de țara sa i-au dominat viața și activitățile. El a devenit istoric și politician datorită naționalismului său, iar naționalismul a determinat caracterul tradițional al politicii sale. Jurnalismul său a fost un jurnalism naționalist. În calitate de critic literar, sămănătorismul a devenit filosofia sa centrală, bazată pe naționalismul său cultural, așa cum erau și scrierile și piesele lui. Iorga omul, profesorul universitar și oratorul era inseparabil de naționalismul său, care constituie sursa eforturilor sale supraomenești, a realizărilor
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
drept poli opuși. Primul dintre ei este încarnarea gîndirii raționaliste a secolului al XVIII-lea, iar cel de al doilea este arhitectul "politicii realiste". În sfîrșit, De Gaulle a fost un naționalist romantic, dar de o specie rară: un visător naționalist realist. Sancho Panza nu i-a venit în ajutor lui Don Quijote la fel de des cum l-a ajutat pe De Gaulle realismul său. România este o țară balcanică, iar Balcanii se află iar pe primele pagini ale ziarelor. S-au produs
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
balcanice. Dacă se simțea în pericol, reacționa împotriva americanilor nativi la fel de fără absolut nici un fel de scrupule, așa cum o făcuse în 1942 împotriva americanilor de origine japoneză. (Să nu uităm politica aplicată de englezi în Irlanda sau de alte manifestări naționaliste din Occident). Dacă naționalismul este o realitate atît de importantă (Iorga i-ar fi spus "manifestare organică), atunci nu este deloc înțelept să-l împingem într-un colț, cu spatele la zid. Dacă se întîmplă așa ceva, ne putem aștepta la reacții urîte
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
unde vom descoperi reacții frapant de asemănătoare celor ale lui Iorga și Eminescu. Soarta sfîșietoare a Poloniei, împărțită între puternicii ei vecini, și-a găsit un răspuns, o soluție propusă de Roman Dmowski. Întîmplător, partidul său se numea tot "Partidul Naționalist Democrat" ("Endecija"). Școala de gîndire a lui Dmowski are o influență puternică asupra politicii postcomuniste a Poloniei de astăzi. "Endecija" respingea atît cadrul etic al naționalismului romantic (Miczkiewicz, Slowacki) cît și școala empirică a pozitivismului. Dmowski credea într-un naționalism
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
inflexibilitatea nu ajută la supraviețuire. Toată măreția sa ca istoric și intelectual, dragostea lui pentru România și chiar și integritatea sa au fost anulate în politică de personalitatea sa nonpolitică. A fost oare Iorga democrat? Partidul lui era intitulat Partidul Naționalist Democrat. S-ar putea presupune că, pentru Iorga, democrația se sfîrșea acolo unde începea naționalismul. Iorga respecta democrația și admitea sistemul politic predominant în țările prietene și aliate ale României. El știa de ce Președintele Wilson sprijinea autodeterminarea României. Deși Iorga
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
marele talent de a reconstitui un eveniment, dar întotdeauna pe baza documentelor și a faptelor. Iorga a fost, mai presus de orice, un medievist și bizantinolog de faimă mondială și am putea spune din fericire, pentru că a fost un istoric naționalist. Cînd scria despre timpurile mai apropiate în timp (ca să nu mai vorbim de evenimentele contemporane), politicianul naționalist îl domina mult prea des pe istoric. În scrierile istorice, faptele pe care își baza el argumentele erau corecte. Interpretările date de el
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
fost, mai presus de orice, un medievist și bizantinolog de faimă mondială și am putea spune din fericire, pentru că a fost un istoric naționalist. Cînd scria despre timpurile mai apropiate în timp (ca să nu mai vorbim de evenimentele contemporane), politicianul naționalist îl domina mult prea des pe istoric. În scrierile istorice, faptele pe care își baza el argumentele erau corecte. Interpretările date de el acestora (mai ales după ce a intrat în "luptă") erau cu totul altceva. Exactitatea sau obiectivitatea lucrărilor scrise
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
cele mai mari contribuții aduse de Iorga. Detractorii săi au făcut mare tapaj pe baza numeroaselor erori faptice existente în cele 1.200 de cărți sau în cele 20.000 de articole ale lui Iorga. Cifrele acestea și zelul politicianului-istoric naționalist explică graba care a dus la comiterea acestor erori minore și au foarte puțin de-a face cu orizonturile deschise de el. Din fericire, temperamentul vulcanic al lui Iorga a avut o mai mică influență aupra operelor sale istorice decît
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
pentru care literatura era atît de importantă a adus cea mai insignifiantă contribuție în domeniul literaturii române. În domeniul literaturii, Iorga a mers consecvent pe urmele naționalismului său cultural, iar rezultatul a fost ceea ce Șeicaru pe drept cuvînt numea "realism naționalist". El a încercat (fără succes) să-și impună "realismul naționalist" cu aceeași automulțumire cu care sovieticii au încercat să-și impună "realismul lor socialist". Atît Iorga cît și Stalin au eșuat în dorința lor de a crea un om și
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
mai insignifiantă contribuție în domeniul literaturii române. În domeniul literaturii, Iorga a mers consecvent pe urmele naționalismului său cultural, iar rezultatul a fost ceea ce Șeicaru pe drept cuvînt numea "realism naționalist". El a încercat (fără succes) să-și impună "realismul naționalist" cu aceeași automulțumire cu care sovieticii au încercat să-și impună "realismul lor socialist". Atît Iorga cît și Stalin au eșuat în dorința lor de a crea un om și o societate nouă (una bazată pe Omul sămănătorist, cealaltă pe
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
literaturii. Dimpotrivă! Aceasta era singura funcție acceptabilă a literaturii și artei! Iorga era suficient de mulțumit de sine ca să recunoască asemănările dintre atitudinea sa și cea a lui Stalin. Pe măsură ce timpul trecea, Iorga devenea și mai închistat în "realismul (său) naționalist". Sămănătorismul era o încercare de reconstituire a unui trecut care se pierdea în uitare tot mai repede, adică de a întoarce timpul înapoi. Rezultatele au fost cele obișnuite. Jurnalismul lui Iorga milita pentru naționalismul său cultural. Acesta era mai bun
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
de reumatism contractat din cauza cazării mizerabile în dormitoare neîncălzite și a hranei proaste. A continuat, amintindu-și de suferințele familiei sale. "Așa că nimeni nu poate spune că nu înțeleg suferințele oamenilor mai bine decît cei care au averea Brătienilor". Partidul Naționalist Democrat, Cuvîntarea lui Nicolae Iorga, candidat pentru Senat în județul Ilfov, București, Tipografia "Cultura Neamului Românesc", 1919 44 N. Grigoraș, Nicolae Iorga ca student al Universității din Iași, Iași, 1941, p. 16 45 O viață de om așa cum a fost
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
cele ale ideologului mișcării, Constantin Rădulescu-Motru, Cultura română și Politicianismul (București, 1904), p. 156 59 Z. Ornea, Junimismul: Contribuții la studierea curentului, București, 1966, p. 43 60 Rădulescu-Motru, op. cit., p. 144 61 Se poate vedea cum a ajuns acest "realism naționalist" propovăduit de Iorga în cadrul "Luptei literare" să se apropie de ideile realist socialiste asupra artei din Uniunea Sovietică dacă punem în paralel ideile lui Iorga și pe cele ale lui Maxim Gorki. Maxim Gorki a susținut întotdeauna că "masele nu
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
termenul de naționalist pe șovinul anti-Dreyfus, Paul Déroulède, care îndemna armata franceză să răstoarne Republica. În gîndirea lui Iorga din perioada aceea, naționalismul era sinonim cu antisemitismul, dar avea să-și schimbe părerea. Ne-am putea întreba: dacă Déroulède era naționalist, atunci ce pot fi oameni ca Jeanne d'Arc, Danton sau Clémenceau? Nu avea cum deține date mai exacte despre Charles de Gaulle.) Iorga nu a menționat niciodată Afacerea Dreyfus în memoriile sale, întrucît incidentul era tratat cu indiferență. În
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
86 78 Theodorescu, op. cit., p. 85 79 Iorga a început să publice în "Sămănătorul" la 4 mai 1903 80 Șeicaru, op. cit., p. 26 81 Op. cit., p. 25 82 Cugetări, p. 162 83 Putem sesiza preferința lui Iorga pentru răbdătorul și naționalistul cultural evoluționist Samuil Klein (Micu) față de ruda ascendentă a acestuia, răzvrătitul Inocențiu Klein (Micu) 84 Cugetări, pp. 83 și 228 85 Iorga își definea concepțiile sale ferme despre artă și politică chiar și în 1929: "Am fost, sîntem și vom
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
politică, socială și economică a lui Nicolae Iorga, București, 1937 232 O viață de om așa cum a fost, vol. II, pp. 90-91. Dosarul lui Iorga de la poliția secretă (Siguranță) sintetiza: "Nicolae Iorga se află în fruntea tuturor activităților cu țel naționalist". Arhivele de Stat, București, Fond Direcția Poliției și Siguranței Generale, Dosar nr. 39/1908, fila 11 233 O viață de om așa cum a fost, vol. II, p. 181. La 5 octombrie 1908, după anexarea Bosniei-Herțegovina, Iorga a scris un editorial
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
România. "Poporul român nu este conștient de cît de mare este pericolul evreiesc. BARSR, Corespondența lui N. Iorga, vol. 304 (1923), doc. 101 110 "Neamul românesc", 15 decembrie 1922. Un memorandum adresat lui Iorga în martie 1923 de conducerea Partidului Naționalist Democrat menționa că partidul suferă pierderi și duce lipsă de sprijin din trei motive: susține poziția guvernului în Adunarea Națională în prea multe chestiuni; se izolează de celelalte partide din opoziție; dar poate cel mai important motiv era ostilitatea lui
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
După 1918, stabilitatea internațională nu a fost restaurată și nici echilibrul dintre puteri nu s-a restabilit; a existat doar un interludiu cauzat de extenuare. Violența războiului nu s-a stins. A fost doar transpusă În afacerile interne: În polemici naționaliste, prejudecăți rasiale, ciocniri Între clasele sociale și război civil. În anii ’20 și mai ales În anii ’30, Europa a pătruns În zona crepusculară dintre posteritatea unui război și umbra prevestitoare a altuia. Conflictele interne și antagonismele interstatale din anii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
generații de țărani Își văzuseră situația Înrăutățindu-se constant. Mulți dintre ei - din Grecia, sudul Italiei, Balcani, Europa Centrală și de Vest - emigraseră În America, Argentina sau În altă parte. Cei rămași s-au dovedit o pradă ușoară pentru demagogia naționalistă și fascistă. După război se vehicula (mai ales printre cei cu vederi de stânga) ipoteza că o potențială renaștere a fascismului În Europa avea să Înceapă la țară. Chestiunea agrară avea așadar două fațete: prin ameliorarea situației economice a țărănimii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
resursele germane dacă ele erau vitale pentru refacerea Franței; germanii nu puteau fi obligați să muncească pentru Franța În timp ce acasă nivelul de trai le era coborât artificial, iar speranța unei ameliorări - refuzată. Riscul de a provoca În Germania o reacție naționalistă Împotriva opresiunii străine postbelice era la fel de mare În anii 1940 precum cu douăzeci de ani mai devreme. Dar cea mai serioasă obiecție la intențiile franceze În privința Germaniei era că nu țineau cont de interesele celorlalți Aliați occidentali, omisiune gravă pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În noile granițe naționale, iar țara era „purificată” de minoritatea ucraineană care-i mai rămăsese. Aceste considerații le permiteau comuniștilor polonezi, deși marginali (și printre ei mulți erau de origine evreiască), să se Înscrie În tradițiile politice naționale - și chiar naționaliste - ale Poloniei. Cu toate acestea, ei ar fi rămas Întotdeauna o minoritate insignifiantă din punct de vedere electoral. Partidul țărănesc Polonez al lui Stanis³aw Miko³ajczyk număra 600.000 de membri În decembrie 1945, de zece ori mai mulți decât comuniștii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
oficială ce excludea Iugoslavia din organizație sub pretext că refuza să recunoască rolul conducător al Armatei Roșii și al Uniunii Sovietice În eliberarea țării și În transformarea ei socialistă. Oficial, guvernul de la Belgrad era acuzat că duce o politică externă naționalistă și ia măsuri eronate pe plan intern. În realitate, Iugoslavia era echivalentul internațional al unei „opoziții de stânga” față de monopolul stalinist al puterii, iar conflictul era inevitabil: Stalin trebuia să-l doboare pe Tito pentru a da de Înțeles tuturor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nu era ceva nou: balticii și polonezii fuseseră exilați cu sutele de mii În Est Între 1939 și 1941, ucrainenii În 1930 și Înaintea lor alții, Încă din 1921. Primele procese postbelice intentate colaboraționiștilor și trădătorilor reflectau și ele sentimente naționaliste. Lideri ai partidelor țărăniste din Polonia, Ungaria și Bulgaria au fost arestați, judecați și Împușcați Între 1945 și 1947 pentru un amestec de vini reale și imaginare, de la simpatii fasciste și colaboraționism până la spionaj În favoarea Occidentului; În fiecare caz, procurorii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ceea ce nu Înseamnă că se Înșela complet În privința pericolului „titoist”, care era autentic. Din acest moment, așadar, naționalismul („șovin”, „burghez”) n-a mai constituit un avantaj, ci a fost inamicul public numărul unu. La Întâlnirea Kominform din iunie 1948, termenul „naționalist” a fost În premieră folosit În sens peiorativ pentru a condamna „devierea” titoistă. Acum, când toți adversarii din interior ai comunismului erau morți, Încarcerați sau exilați, ce mai amenința realmente monopolul sovietic al puterii? Intelectualii puteau fi cumpărați sau intimidați
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]