5,339 matches
-
internaționale În următorii cincisprezece ani, de bănuiala (fondată) că mulți lideri occidentali, dacă ar fi avut de ales, Îi preferau pe fasciști comuniștilor și de intuiția că Franța și Marea Britanie nu s-ar fi supărat dacă Uniunea Sovietică și Germania nazistă s-ar fi implicat Într-un conflict reciproc distructiv. Chiar și după ce s-a Încheiat alianța militară, iar interesul comun a devenit clar, gradul de suspiciune reciprocă rămânea frapant: serviciile de spionaj din Vest și Est au schimbat extrem de puține
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
izvorând din interesul comun paneuropean, și nu ca proiecții particulare ale unor interese naționale distincte. Erau „europene”, și nu franceze sau germane, și erau venerate ca atare În timpul războiului de cei care voiau cu orice preț să creadă că ocupația nazistă poate avea și aspecte pozitive. Faptul că naziștii unificaseră, tehnic vorbind, cea mai mare parte din Europa - anihilând granițe, expropriind, integrând rețele de transport etc. - făcea ideea și mai plauzibilă. Visul unei Europe eliberate de antagonismele din trecut era la fel de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de vite; soldații n-aveau parte de permisii și, dacă ezitau, nici de clemență: numai În 1941 și 1942, 157.593 dintre ei au fost executați pentru „lașitate”. Dar, după un Început șovăielnic, URSS a copleșit și a Îngenuncheat colosul nazist, zdrobind magnifica mașină de război germană. Pentru prieteni, ca și pentru dușmani, victoria sovietică În al doilea război mondial ilustra Împlinirile bolșevismului. Politica lui Stalin dădea roade, crimele-i antebelice erau aproape uitate. Victoria, cum Stalin știa prea bine, e
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
era indiferent la beneficiile economice ce puteau decurge din victoriile sale În vest. De la Polonia la Bulgaria, statele mici din Europa Centrală trăiseră În umbra Germaniei chiar și Înainte de al doilea război mondial: În anii ’30 mai cu seamă, Germania nazistă era cel mai important partener comercial și principala sursă de capital străin. Raportul s-a simplificat În timpul războiului, devenind cel dintre stăpân și sclav: Germania exploata la maximum pământul și oamenii pentru a-și susține efortul militar. După 1945, Uniunea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În URSS, distorsiuni și contradicții grotești. După Înființarea CAER-ului (Consiliul pentru Ajutor Economic Reciproc 4) În 1949, au fost trasate regulile comerțului Între statele comuniste. Fiecare țară urma să trateze bilateral cu URSS (alt ecou al exigențelor din era nazistă, locul Berlinului fiind luat de Moscova) și primea În cadrul economiei comuniste internaționale un rol ce nu putea fi negociat. Astfel, Germania de Est, Cehoslovacia și Ungaria urmau să aprovizioneze URSS cu produse industriale finite (la prețuri stabilite de Moscova), În timp ce
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
altădată, ceea ce nu putea decât să avantajeze regimul. Stalin Însuși se Întorcea pe tărâm cunoscut, stârnit de contemplarea succesului uriaș cu care Hitler exploatase antisemitismul popular. Din diverse motive, sovieticii au preferat dintotdeauna să minimalizeze caracterul net rasist al brutalității naziste: masacrul evreilor ucraineni din Babi Yar a fost comemorat oficial ca „uciderea unor cetățeni sovietici pașnici”, la fel cum memorialul de la Auschwitz menționa doar, generic, „victimele fascismului”. Rasismul nu Încăpea În vocabularul marxist: evreii morți erau asimilați postum În aceleași
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
numeroase contacte cu Vestul pe vremea când activau În MOI, ceea ce a trezit bănuielile lui Stalin și li s-a imputat ulterior. Comitetul Antifascist Evreiesc din URSS fusese instruit În timpul războiului să stabilească legături cu Vestul pentru a dovedi atrocitățile naziste - mai târziu, acuzațiile penale au fost elaborate pornindu-se de la aceste activități. Comuniști germani ca Paul Merker, care a petrecut anii războiului În Mexic, comuniști slovaci ca viitorul ministru de Externe Clementis, care a lucrat la Londra, și cei care
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
expunerea rușilor la influența vestică În anii 1813-1815 a precipitat, se pare, revolta decembristă din 1825, contactele din timpul războiului, se temea Stalin, puteau da naștere la contaminări și proteste. Orice soldat sau cetățean sovietic care supraviețuise Încarcerării sau ocupației naziste era suspect. Când Prezidiul Sovietului Suprem al Uniunii Sovietice a promulgat, În 1949, o lege ce-i pedepsea pe soldații care comiseseră violuri cu 10 până la 15 ani Într-un lagăr de muncă forțată, nu a făcut-o câtuși de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de Fier. Însă statul-partid al comuniștilor nu se deosebea de predecesorii săi autoritariști numai prin eficacitatea sistemului represiv, ci mai ales prin faptul că puterea și resursele erau acum monopolizate și folosite În beneficiul cvasiexclusiv al unei puteri străine. Ocupației naziste i-a urmat, după o tranziție necomplicată, ocupația sovietică, plasând jumătatea estică a Europei pe orbita Moscovei (pentru cetățenii Germaniei de Est, aflați de 12 ani sub dictatura nazistă, tranziția a fost și mai blândă). Acest proces și consecințele sale
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
monopolizate și folosite În beneficiul cvasiexclusiv al unei puteri străine. Ocupației naziste i-a urmat, după o tranziție necomplicată, ocupația sovietică, plasând jumătatea estică a Europei pe orbita Moscovei (pentru cetățenii Germaniei de Est, aflați de 12 ani sub dictatura nazistă, tranziția a fost și mai blândă). Acest proces și consecințele sale - „sovietizarea” și „rusificarea” tuturor lucrurilor din Europa de Est, de la procesele de fabricație până la titlurile universitare - aveau să alieneze treptat pe toată lumea, În afară de staliniștii cei mai inveterați. și au avut, În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
suspiciune. Nu era o experiență nouă În regiune. Dar anti-guvernarea comunistă se remarca prin cinism: abuzurile tradiționale erau acum migălos Înveșmântate Într-o retorică a egalității și progresului social, ipocrizie de care se lipsiseră atât oligarhii interbelici, cât și ocupanții naziști. și, Încă o dată, această proastă administrație servea unei puteri străine, ceea ce a făcut Uniunea Sovietică odioasă dincolo de propriile granițe. Sovietizat, Estul european s-a Îndepărtat constant de jumătatea vestică a continentului. În timp ce Europa de Vest se pregătea să intre Într-o eră
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
stânga intelectuală a fost și ea modelată de experiența războiului, de data aceasta sub forma unei ciocniri Între opțiuni morale incompatibile, excluzând posibilitatea oricărui compromis: Bine vs Rău, Libertate vs Tiranie, Rezistență vs Colaboraționism. În eliberarea de sub ocupația fascistă sau nazistă, mulți au văzut cu entuziasm ocazia unei schimbări radicale În politică și În societate; șansa de a transforma distrugerea din timpul războiului Într-un nou Început, un moment revoluționar. Când, după cum am văzut, ocazia a fost aparent ratată, iar viața
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Ignazio Silone, născut În 1900, era printre cei mai vârstnici dintre intelectualii influenți; romancierul și comentatorul politic Alberto Moravia avea 38 de ani, iar scriitorul și editorul comunist Elio Vittorini era cu un an mai mic. În Germania, unde simpatiile naziste și războiul Îi seceraseră pe scriitori și intelectuali, Heinrich Böll - cel mai tânăr dintr-o generație de scriitori declarat nouă, care s-a coagulat În „Grupul 47” la doi ani după Înfrângerea lui Hitler - avea numai 28 de ani când
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ani), „și, cum nu apucasem să luptăm Împotriva nimănui, am dus mai departe spiritul războinic În primii ani postbelici, când aveam În sfârșit ocazia să ne batem pentru ceva”. Generația lui Mlynáø nu cunoscuse decât anii de război și ocupație nazistă, perioadă În care „erai de o parte sau de cealaltă - nu exista cale de mijloc. Experiența noastră unică ne-a inoculat astfel ideea că victoria concepției corecte Însemna pur și simplu lichidarea, distrugerea celeilalte”2. Entuziasmul inocent cu care unii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fie reușiseră să fugă (În Franța, Marea Britanie, Statele Unite), fie colaboraseră cu autoritățile sau fuseseră uciși. Germania Însăși era distrusă. Emigrația intelectuală germană după 1933 nu lăsase În urmă decât figuri compromise de colaborarea cu regimul. Simpatia notorie dintre Heidegger și naziști era atipică doar prin controversatele implicații asupra influentelor sale scrieri filosofice; zeci de mii de Heideggeri mai mici din școli, universități, administrația locală și națională, instituții culturale și presă erau la fel de compromiși de entuziasmul cu care Își conformaseră scrierile și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
doar prin controversatele implicații asupra influentelor sale scrieri filosofice; zeci de mii de Heideggeri mai mici din școli, universități, administrația locală și națională, instituții culturale și presă erau la fel de compromiși de entuziasmul cu care Își conformaseră scrierile și faptele exigențelor naziste. Scena germană postbelică era complicată tot mai mult de existența a două Germanii, dintre care una revendica moștenirea exclusivă a ceea ce era „bun” În trecutul german: antifascistă, progresivă, luminată. Mulți intelectuali și artiști au fost tentați să treacă de partea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
internaționali la contemplarea noii republici: Raymond Aron nu era singurul care Își amintea că, În urmă cu câțiva ani, secolul XX păruse a fi unul german. O mare parte din moștenirea culturală a Germaniei fiind pătată și compromisă de orientarea nazistă, nu era clar ce contribuție mai aveau nemții În Europa. Gânditorii și scriitorii lor erau obsedați, pe bună dreptate, de dileme specific germane. Karl Jaspers, singura figură majoră din universul intelectual prenazist care a participat activ la dezbaterile de după 1945
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
valorilor marxiste chiar În Rusia”. Un alt proces a fost mai greu de ignorat. Pe 12 noiembrie 1949, la patru săptămâni după execuția lui Rajk la Budapesta, David Rousset a publicat În Le Figaro littéraire un apel către supraviețuitorii lagărelor naziste, cerându-le sprijinul În realizarea unei anchete asupra taberelor de concentrare sovietice. Bazându-se chiar pe Codul Muncii Corecționale din URSS, el susținea că acestea nu reprezentau centre de reeducare, așa cum pretindea versiunea oficială, ci un sistem concentraționar subordonat sistemului
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În URSS a unor lagăre de muncă și detenție zdruncina profund afiliațiile politice convenționale din epocă. Daix fusese și el arestat pentru activitatea În Rezistență și deportat la Mauthausen. Ciocnirea celor doi foști partizani de stânga și supraviețuitori ai lagărelor naziste dovedea În ce măsură vechile alianțe și apartenențe politice erau umbrite acum de chestiunea arzătoare a comunismului. Pentru Rousset au depus mărturie diferiți experți, care mai de care mai credibili, ai sistemului penitenciar sovietic, culminând cu depoziția emoționantă a Margaretei Buber-Neumann, care
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Rousset au depus mărturie diferiți experți, care mai de care mai credibili, ai sistemului penitenciar sovietic, culminând cu depoziția emoționantă a Margaretei Buber-Neumann, care trecuse nu numai prin lagărele sovietice, ci și pe la Ravensbrück, după ce Stalin a predat-o autorităților naziste În 1940 (o consecință printre altele a Pactului Molotov-Ribbentrop). Rousset a câștigat procesul. A reușit chiar să aibă un oarecare impact asupra cunoștințelor și conștiințelor contemporane. După pronunțarea sentinței În ianuarie 1950, Maurice Merleau-Ponty a admis că „faptele pun sub
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
dintre produsele și publicațiile rezultate erau grosolane și neproductive, nefăcând decât să confirme judecățile apriorice ale intelighenției europene. În Germania, insistența Americii asupra crimelor comuniste era văzută de mulți ca o stratagemă prin care se Încerca uitarea sau relativizarea crimelor naziste. În Italia, campaniile zgomotoase ale Vaticanului Împotriva comuniștilor au umbrit argumentele antistaliniste expuse de Silone, Vittorini și alții. Numai În artă și literatură, unde absurditatea politicii culturale staliniste Îi afecta pe poeți și pictori, intelectualii occidentali s-au dezis constant
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Affair (Scandalul internațional, 1948), o producție americană În regia lui Billy Wilder, emigrat din Austria, și Die Mörder sind unter uns (1946) de Wolfgang Staudte, remarcabil la vremea sa fiindcă era singurul film german ce aborda implicațiile morale ale atrocităților naziste (fără a pronunța Însă cuvântul „evreu”). Trei dintre aceste filme, Roma, città aperta, Paisa și Germania anno zero, Îi aparțin lui Roberto Rossellini. Filmele neorealiste realizate Între 1945 și 1952 i-au propulsat, pe el și pe Vittorio de Sica
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
o Germanie urbană și majoritar protestantă. Dar nici nu simpatizau politica mișcării muncitorești vieneze; În 1934, lovitura de stat pusă la cale de dreapta a distrus bastionul social-democrat din „Viena roșie” și, odată cu el, democrația austriacă. Din 1934 până la invazia nazistă, Austria a devenit un regim clerical autoritar, În care partidul catolic deținea monopolul puterii. Prima și nefericita experiență democratică În Austria era o amintire apăsătoare pentru republica postbelică. Creștin-socialii, reîncarnați În Partidul Popular Austriac, Își făceau un titlu de glorie
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
costul a fost mai puțin evident, dar la fel de pernicios. Un diplomat occidental compara Austria de după război cu „o operă interpretată de dubluri” - și nu se Înșela. În urma primului război mondial, Viena și-a sfârșit cariera de capitală imperială; În timpul ocupației naziste și a celui de-al doilea război mondial, orașul și-a pierdut evreii - adică mare parte din pătura cea mai educată și cosmopolită 15. După plecarea rușilor În 1955, orașul nu mai avea nici măcar farmecul dubios al Berlinului scindat. Majoritatea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
obicei, aveau bancheri În consiliile de conducere. Astfel au reapărut vechile practici economice germane, În special manipularea prețurilor și Împărțirea de comun acord a pieței. Întrucât, În special la nivel local, majoritatea funcționarilor, oamenilor de afaceri și bancherilor din epoca nazistă rămăseseră În funcții, către sfârșitul anilor ’50 mare parte din economia vest-germană era condusă Într-un mod ce amintea de marile trusturi și carteluri ale deceniilor precedente. Acest corporatism de facto nu fusese probabil preconizat de factorii de decizie americani
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]