7,611 matches
-
aruncase spre a se odihni puțin. Felix își comprimă palpitațiile grozave ale inimii. - Felix, se auzi strigătul fetei de alături, Felix, tu ești acolo? - Da, răspunse acesta cu glasul stins.Își închipuia că fata citise scrisoarea. - Mi-e o foame nebună. Să mergem să mâncăm. Papami-a spus în oraș că nu vine la prânz. Dar vino încoace. Felix trecu dincolo ca un criminal prins asupra faptului. Otilia era întinsă pe sofa, îmbrăcată așa cum venise din oraș. Până și umbrela de soare
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Otiliei, dacă ea era pricina, era definitivă, iar circulația scrisorii nu mai putea fi urmărită. În ziua când orice speranță păru pierdută, Felix fu atât de mâhnit, încît uită să se mai întoarcă acasă la prânz. Îl cuprinse o frenezie nebună de a umbla singur și merse pe jos, în frig, până la Băneasa. Vibra de amărăciunea de a fi înțeles și căuta înverșunat în minte o hotărâre care să fie pentru Otilia un adio sublim. Obosit, la întoarcere se așeză pe
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
zic să-l primim. - Cum? făcu Otilia exaltată. Sărmanul Pascalopol! Ce dormi-era de el! Și zicând acestea, Otilia prinse capul lui Felix și-l sărută apăsat - pentru întîia dată - pe buze. Toată casa răsună timp de două zile de concerte nebune de pianoforte. Când Pascalopol se ivi din nou, buzele lui moș Costache tremurau de emoție, moșierul, după un moment de timiditate, se repezi și-i sărută Otiliei amândouă mâinile, iar aceasta, așezîndu-se pe genunchii lui, îl sărută ușor pe obraz
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
și ei ar împărți banii. Sohațchi fu deci impresarul afacerii. Adevărul este că foaia de zestre a Anei cuprindea o locuință compusă din două camere și dependințe și că bătrânii își împărțiră banii băieților, care fură văzuți făcând un lux nebun. Câteva săptămâni, Titi putu înșela vigilența Aglaei, șezând ziua aproape toată la soția lui și dormind noaptea acasă. În cele din urmă, Ana se plictisi și-i notifică iritată că ea nu-nțelege să se ascundă de ochii lumii. Sohațchi
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
întorcînd-o pe toate părțile. Făcu gestul de a ieși din odaie, apoi se întoarse iarăși și începu să-și crispeze obrazul ca un chinuit de o durere mare care caută prin simularea plânsului să-și descarce nervii iritați. O frică nebună îl cuprinse. Temător de opinia altora și mai ales de a Aglaei, cu o repulsie bolnăvicioasă pentru orice contact cu autoritățile publice, se vedea arestat, dus la poliție, arătat cu degetul de lume. Scrisoarea i se părea un document teribil
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
-mi apere interesele mele și ale copiilor. Simion? Se-nvîrtește ca un trântor și mănâncă. Dumneata ești avocat, dar păcat de cartea pe care o învățați. Te lăudai că faci și dregi. Cum? Averea părinților mei să cadă, din cauza unui frate nebun, în mâinile unei venetice? Lege e asta? - Stai, iubită mamă, stai, zise teatral și cu gesticulație studiată Stănică. Așa ar fi dacă n-am fi și noi pe aici. Dar ginerele dumitale ce face? Aleargă, săracul, câteodată fără un ban
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
iubi! - Nu cred. Mi s-a întîmplat un lucru prea teatral ca să nudevin cinică. Nu-ți poți închipui măcar. Mama îl înșela pe bietul tata, începusem să observ, căci eram mare, aveam șaisprezece-șaptesprezece ani. Tata se ruinase cu cheltuielile ei nebune, și acum ea o ducea mai departe pe același picior, dar cu contribuția altora, începuse să mă vadă cu ochi răi, eram prea frumoasă și-i făceam concurență - așa cel puțin credea ea. Nu-mi dădea bani pentru rochii, tatei
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
pe dincolo, să știi că se laudă. E paradoxal, dar așa e: nu sunt o... (Georgeta suflă cuvântul în urechea lui Felix). Însă, te rog, să nu te îndrăgostești de mine, nu vreau să te am pe conștiință. Am gânduri nebune matrimoniale, dar nu mi-aș ierta să te stric. În definitiv, e mai bine să te porți cu mine cum te-ai purta cu o... (și îi suflă din nou cuvântul în ureche). La plecare, Georgeta își aduse aminte de
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
al bătrânului. Cine știe? Era un maniac cu vechi teorii mistice. Îl ispiti mai departe: - Atunci dumneata faci parte din Dumnezeu?Simion păru nedumerit de subtilitate. - Eu sunt purtătorul cuvântului dumnezeiesc, Isus etern,care înviază mereu. Ieri am înviat. "E nebun, gândi Felix, nebun de legat." - Acum înțeleg eu, zise el tare, ești Isus Cristos. Simion îl privi mirat, jignit, ca un om care e luat peste picior. Felix, deconcertat, crezu că s-a înșelat și a făcut o gafă. - Drept
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
omenirea ignorase caracterul divin al creației și izgonise cu totul spiritul din univers. - Deci crezi că redempțiunea a fost zadarnică? E interesant! - Ha? exclamă uluit Simion, neînțelegînd. Mi-au omorât hainele, îmi fură toate vorbele. "Hotărît, își zise Felix, e nebun." G. Călinescu XIII Stănică se lăsase târât acasă de Olimpia, dar ciuda i se zugrăvea pe față. Însă era un om incapabil de a brutaliza pe cineva și chiar de a se impotrivi voinței cuiva. Din această pricină, se credea
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
dumneata! Spune-mi tot, Felix. Felix îi povesti fără exagerări, dar cu o răceală ironică intenționată, toată istoria lui Titi. Căsătoria cu Ana, încăpă-țînările sale, maniile (printre care nu uită legănatul), supunerea la instrucțiile Aglaei, convingerea lui că Simion era nebun și că un factor ereditar apăsa și asupra lui Titi. Toată fantezia matrimonială a Georgetei, care se ținea numai de o vanitate de fată cu viață neregulată, se spulberă. Georgeta începu să râdă cu lacrimi. - Felix, zise ea, orice om
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
și moș Costache nu urlă, nu bate pe nimeni și nici nu aruncă banii la joc. De găsit, se găsesc totdeauna oameni care să certifice tot ce poftești, dar te duci dumneata, ca soră, să declari că fratele dumitale e nebun! - Mă duc! zise furioasă Aglae. - Te duci, dar nu te crede! Vine Otilia, vine Felix, vine Pascalopol, ețetera și declară că totul e calomnie. Asta merge cu babe imbecile, dar cu moș Costache nu, este mai șiret decât credeam. Te
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cu moș Costache, l-ai ambiționat, și omul se răzbună. S-au mai văzut zgârciți care mor pe o rogojină și lasă averea pe la aziluri, la stat! Aglae îngălbeni deodată. - Da, da, la stat! o sperie Stănică - Trebuie să fie nebun! - Asta e singura nebunie pentru care statul nu-l vâră labalamuc. Argumentația lui Stănică impresionă mult pe membrii acestui consiliu neoficial de familie. Aglae lăsase capul, îmblînzită. - Mamă, zise leneș Olimpia, el cam are dreptate, într-asteanu-i prost! - Am dreptate, domnule
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ai lăsa, iubind-o, rosturile tale, ai renunța la cariera ta, la studiile tale? G. Călinescu Tânărul o privi mirat: - E cineva, zise el, care să-mi ceară, cu tot dinadinsul,așa ceva? - Nu, Felix. Am pus și eu o întrebare nebună. Otilia risipise într-atît lucrurile ei, încît odaia rămăsese aproape goală și nu se putea închipui că va mai putea sta mult, în astfel de condiții. Își strânsese lucrurile în două geamantane și alergă toată ziua prin oraș. Lui Felix îi
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
pierdu în mulțimea spectatorilor. Se tîrî până la masă. I se turnă un pahar. I se turnă o sticlă. Dădu paharul peste cap. Ca prin vis, auzi: - Rar ți se-ntîmplă să mai asculți muzică atât de rafinată!... Omul acesta ori e nebun. Ori e nebun. Lui îi tremurau antebrațele, dar fumă liniștit trei țigări. Când ridică capul de pe fața de masă, să întrebe ceva despre existența (dezgustătoare) a vreunui ceas și a timpului pe care l-ar fi indicat acel ceas, observă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
spectatorilor. Se tîrî până la masă. I se turnă un pahar. I se turnă o sticlă. Dădu paharul peste cap. Ca prin vis, auzi: - Rar ți se-ntîmplă să mai asculți muzică atât de rafinată!... Omul acesta ori e nebun. Ori e nebun. Lui îi tremurau antebrațele, dar fumă liniștit trei țigări. Când ridică capul de pe fața de masă, să întrebe ceva despre existența (dezgustătoare) a vreunui ceas și a timpului pe care l-ar fi indicat acel ceas, observă că e singur
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
părinților ei, aproape s-a lăsat de servici și-a început să bată discotecile și popicăriile... Mi-am închipuit imediat că este vorba despre un alt bărbat, dar am alungat gândul, mi se părea mult mai sigur că era doar nebună. Nici un bărbat din lume, socoteam, nu i-ar fi îngăduit să umble într-un asemenea hal, trebuia să te uiți numai puțin la ea și să-i vezi ochiul. Domnule, ochiul acela singur mărturisea despre ea că nu mai e
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
omu... - Nu-ți miroase a hoit? - Nu-mi miroase. Dumneata nu ai de unde să știi ce frumoși suit morții. - Ce spui? - Da. Ăștia nu mai pot să-ți facă rău. Îi vezi așa cum i-a lăsat Dumnezeu. Bogat, sărac, bun, nebun, la fel suit: țepeni. Nu mai mișcă, nu mai strigă Ia tine. Nu mai fac pe-ai dracului. Încă mai vorbesc cu ei... - Vorbești cu ei? - Da ce crezi? Sânt ca niște copii. Nu zic pis. Îi știu după acte
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de dracu, n-auzi, Paraschive? Hoțul o ținea lângă el, amețit de mirosul părului. - Da cînd? a întrebat gâfâind. Ibovnica s-a mai zbătut să scape, dar n-a putut. Cel tânăr i-a mușcat gura de câteva ori, pornit, nebun. 296 Starostele a scos cuțitul de sub pernă. S-a ridicat ușurel într-un cot și s-a apropiat de ușa deschisă. Tremura, orb și înfricoșat de vânzarea muierii. Glasul Didinei se auzi limpede: - Mai bine vino sâmbătă, noaptea, dar să
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
să mă fure dacă poate... Gheorghe s-a încruntat. Cădea și el la bănuială: - Didino, tu -lai vândut atuncea, noaptea, pe Paraschiv... Ibovnica a început să se jure, speriată: - Să n-am parte de mama dacă-i adevărat! Ce, e nebun? - Nu-i nebun, știe el ce spune. Am plecat, să nu-ți pară rău... Și-a lăsat-o nedumerită, înfricoșată. Când a auzit pungașul răspunsul, iar i s-au aprins ochii de ura lui veche. - O s-o fur, i-a
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
are drept să falsifice totul. Diogene, dacă se năștea după Cristos, ar fi fost un sfânt. - Admirația pentru cinici și două mii de ani de creștinism la ce ne poate duce? Un Diogene duios... Platon a numit pe Diogene un Socrate nebun. Greu mai poate fi salvat Socrate... Dacă ar prinde glas agitația surdă din mine, fiecare gest ar fi o îngenunchere la un zid al plângerii. Port un doliu din naștere - doliul acestei lumi. Tot ce nu-i uitare ne uzează
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
urechea destul de fină. Dar când știi că-n orice auscultație ai descoperi un marș funebru... Prin tristeți, îți pierzi poziția de om. De-aș da drum slobod pornirilor mele, m-aș odihni într-un cimitir de cerșetori sau de împărați nebuni. Numai ca sursă de nefericire este femeia o revelație a absolutului. Sorbindu-i metafizic alcătuirile misterioase, înfrîngi viața cu mijloacele ei proprii, chiar când panica anemiei, în preajma leșinului esențial, toarnă văpăi abstracte în sânge. O dragoste împlinită, o voluptate ce
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
dureros ireductibil. Oamenii par victime ale unei erori cu neputință de împărtășit, iar firea - un gol menit pasiunii tale de rătăcire. Ce s-a mărit în tine, de nu mai încapi în ființă? Veșnicia-i prea mică pentru un suflet nebun și vast, dezacordat, prin infinit, de fire. Ce să mai răzbată în el dintr-o lume amuțită? Un gând seacă mări, dar nu poate usca o lacrimă: umbrește aștrii, dar nu poate lumina alt gând; - o aureolă de nemîngîiere. Dintr-
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
să-ți pleci urechea pe bătăile inimii ei îmbătate, nutrindu-ți groaza scumpă și voluptuos neconsolată?! Când ochii mi se-nchid și marginile mele le-ntind spre marginile lumii, ce auz misterios îmi descifrează în zare un cor de copii nebuni? ... În incerta veșnicie a unei după-amieze de vară, vocea spartă a unui puști te tulbură mai mult ca rugăciunea unui dement sau ca surâsul irevocabil al unui sinucigaș. Un gânditor n-are drept să se contrazică mai mult decât viața
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Dumnezeu. Mâinile palide sânt un leagăn în care îți suspini viața. Femeile nu ni le-ntind decât ca să plângem în ele. Ceața e neurastenia aerului. Acele glasuri din afunduri, pentru care ți-ar trebui accentul unui Iov asasin... Ce înger nebun cerșește cu flașneta pe la o inimă fără porți? - Sau m-am dezlipit din suferința lui Dumnezeu? În fericirea și nefericirea în dragoste, cerul, de-ar fi de gheață, n-ar putea domoli beția răzvrătită a sângelui. Moartea-l încălzește și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]