6,787 matches
-
numărul de molii care mișună prin blană, fiecărui om crește și ea o dată cu numărul precis al cerșetorilor care trăiesc pe spinarea lui. Plecarea lui Fang She avea să submineze, fără Îndoială, creditul inatacabil de care se bucura Tai An; ca să ocolească primejdia, el ar fi fost În stare să recurgă la zăvoare și sentinele, la lațuri cu noduri și droguri. Cu plăcută Încetineală, Fang She m-a copleșit cu asemenea gânduri și m-a implorat, luând de martori toți strămoșii mei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
la cei care acum patru, la cei care acum patru și jumătate, la cei care acum cinci... În loc de labirinturi, să punem lămpi. Nimic nu se câștigă cu languste și penare. Drept parafă, ne revocăm adeziunea fanatică. Nu bănuim cum va ocoli Baralt primejdia; dar știm, cu liniștita și misterioasa speranță pe care o dă credința, că Maestrul nu va renunța să ofere lista completă. Teatrul universal Nu e mai puțin discutabil, În toamna aceasta bineînțeles ploioasă a anului 1965, faptul că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
fereastra, ușa, dușumeaua și acoperișul constituie, neîndoielnic, elementele de bază ale acestui habitat al omului modern. Nici cea mai frivolă contesă În boudoir, nici nelegiuitul care așteaptă la pârnaie sosirea zorilor, care Îl va pune pe scaunul electric, nu pot ocoli această lege. O petite histoire ne șoptește la ureche că a fost suficientă o sugestie a Alteței Sale pentru ca Verdussen să mai adauge două elemente: pragul și scara. Edificiul care ilustrează aceste norme ocupă un teren rectangular, măsurând șase metri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
altă parte, la fel cum În romanele istorice ale lui Sadoveanu iubirea, nu pură, ci purificată și volatilă, e privită cu Îngăduitoare ironie, ca un abțibild, Borbioy o scoate aproape cu totul În afara teritoriului populat de lunfardo. Expresiile argotice o ocolesc aproape total, chiar dacă ea mișună fără răgaz În imediata apropiere a lecturii. Cei doi „asociați“ folosesc un metalunfardo, argou inventat de ei, care vorbește despre sine, nu atât ca recurs lingvistic (deși uneori e metaforă), cât mai ales ca personaj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
uitase. După ce făcuse acea tentativă chemînd-o la post "pentru a discuta pe îndelete", fusese desigur într-un moment de cumplită slăbiciune, feminitatea guvernantei îl sîcîia nu doar cînd dormea, dar și cînd înota prin zăpadă ori țopăia prin lutul cleios, ocolind butucii de vie care țineau coasta rîpoasă să nu se prăvale peste așezare, și atunci i se părea că o vede în fața ochilor, exact în aceeași rochie de catifea vișinie, ca o flacără întunecată ce alunecă de ici-colo, apărînd exact
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
dintr-o dată. Nici un semn nu se arătase pînă atunci. Nu fusese niciodată preocupat de cît trăiește un om, fiind mult prea interesant de cum, în ce fel se trece viața. În fapt, ideea sfârșitului nu existase pentru el. Nu doar o ocolise, se prefăcuse că n-o observă, ci pur și simplu nu intra între acelea care îți ocupă mintea. Dacă n-ar fi fost așa, n-ar fi reușit să iasă teafăr sau aproape teafăr din destul de multele capcane și întâmplări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
născuți pentru a fi membri ai Serviciului său. Discret, abil, cu putere de adaptare rapidă, cu un supraeu mereu treaz, un ins practic și totuși neinteresat anume în reușita materială, trăia modest, dar comod și orice avantaj în plus era ocolit numai pentru că i-ar fi ocupat viața, iar viața lui era făcută pentru Serviciu și nimic altceva. Un element esențial, îl urmărise de multă vreme, fusese un timp comis-voiajor, reprezentant apoi al firmei de șampanie și vinuri Mott și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
și că nu le place că s-au întâlnit cu el, și că nu prea aveau chef să stea la pălăvrăgeală despre prinț. Oricum ar fi fost, Radul Popianu știa că nu erau chiar atît de neîndemânatici încît să-l ocolească, să nu-i răspundă. Rânjiră și August Stoicescu făcu: "He, he, o fi găsit ceva mai de soi în București, ori a mai îmbătrânit nițel, nu-i mai convine să bată atîta drum pentru niște amintiri din tinerețe!" Nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
chiar deveniseră reci, aspri, neîndurători. Păși cu greutate, să se audă cum bocăne pe trotuarul ce ducea de la poarta cu închizătoare electrică pînă la treptele vilei, apoi trecu în vîrful picioarelor pentru ca paznicii să nu-și dea seama că nu ocolește clădirea ca să urce la colonelul Stoicescu. Avea emoții, dacă ușa era închisă trebuia să tragă de mînerul cu clopoțel și să aștepte pînă i se va deschide. Oricînd putea veni cineva, poate chiar unul dintre cei doi intruși și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
oarecare participare, nu-i așa?" Oricît ai' fi dorit să-l facă pe Mihail să consimtă la neliniștea, spaima sa, pe care o trăise cînd Popianu i-a povestit despre noutățile de la Vladia, nu reușea decît să-l irite, tot ocolind subiectul, motivul principal al discuției. Și, dacă ar fi știut, dacă ar fi capabil Mihail să priceapă că moartea lui Leonard Bîlbîie era o consecință firească a acelui sentiment îngrozitor pe care îl încercase în acele clipe. Poate nici nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
contractul de vânzare — cumpărare comercială. Prin lucrarea de faŃă sunt reliefate aspecte legate de noŃiunile de bază, definiŃiile, caracteristicile, condiŃiile, responsabilităŃile părŃilor implicate în cadrul contractului. De asemenea va fi abordat și conŃinutul contractului de vânzare — cumpărare comercială. Nu vor fi ocolite diversele interpretări și elemente specifice. Concluziile vor relevă importanŃa contractului de vânzare — cumpărare comercială. CAPITOLUL I NoŃiunea și caracterele juridice ale contractului de vânzare — cumpărare comercială I.1. NoŃiunea Pentru a da o definiŃie contractului de vânzare cumpărare trebuie pornit
CONTRACTUL DE VÂNZARE CUMPĂRARE COMERCIALĂ by Mihai Vintilă () [Corola-publishinghouse/Administrative/676_a_2693]
-
se împăca nici el cu ideea aceasta că după ce atâta vreme toată lumea crezuse că rostul meu era într-o parte, acuma să afle că nimerisem în altă parte. Totul e ca gândirea noastră să nu slăbească deloc și să nu ocolească nimic, să bată cu degetul chiar și într-un gard. Dincolo de el s-ar putea să se găsească un om care să fie tocmai cel care îți trebuie. Aflarăm la Miroși îndată ce sosirăm că înscrierile nu s-au încheiat și
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
că se ducea: "e și el un creștin". Stancu își băuse tot pământul, deși avea unsprezece copii. Îi mai rămăseseră două pogoane, punea tutun pe ele. Fumau toți, "ce să facă"? Se apucase de cizmărie. Cei violenți și josnici erau ocoliți. De ăștia trebuia "să fugi". Erau în afara oamenilor. Tata nu stătea de vorbă cu ei. Încât uitam totul numai cât îl vedeam, nu-i povesteam nimic... Mi-era de-ajuns să-i aud glasul liniștitor: "Ce faci, mă, copile?" și
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
să nu uit în viață că biserica îi potolise ei toate neliniș- tile și îi ridicase sufletul din întunericul în care trăise când ne făcuse pe noi. Dacă s-ar fi dus de tânără, spunea ea, multe suferințe ar fi ocolit-o... "Te duci, maică?" Nu mă duc!" îi răspundeam scurt și cu o tandrețe încărcată de veselie. "De ce?" "N-am timp!" Mintea îmi era aiurea, răspunsul era al tatălui, cu lipsa timpului. În realitate nu făceam nimic, îl pierdeam, acel
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
puternică, cu un suflu grandios pe care recitind-o mai târziu mi-a reîmprospătat sentimentul de sublim care o cutreieră de la un capăt la altul. Era să împachetez și să duc anticarului cărțile înapoi, când mi-am dat seama că ocolisem și uitasem de La voix souterraine. Am deschis-o și am dat peste primele propoziții: Je suis malade... Je suis mechant... Era un text accesibil și am început s-o citesc. Cum nu eram încă obișnuit să citesc cărți atât de
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
o mie de lei. O pereche de pantofi costă șase sute, tu vrei și cămașă!... Hm!... Hî... Râdea de mine, dar totuși avea el ceva în cap, dacă o pornise... Străbăturăm marele bulevard până la piața Brătianu, cu statuia pe care o ocoleau tramvaiele și intrarăm spre Sfântul Gheorghe. Acolo Nilă o luă la stânga și curând dădurăm de niște străzi pline de prăvălii deschise și lume care forfotea; parcă era un bâlci. - Ce e aici? îl întrebai. - Taica Lazăr, zise el. A, Taica
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
jos nasonii... Cine dracu erau nasonii ăștia? Mă oprii la distanță, prudent. În clipele următoare zării în depărtare, înaintînd spre piață tancuri, care făceau să se cutremure pământul. Pătrunseră în piață, intrară printre coloanele care răcneau ridicând mâinile în sus, ocoliră statuia și pieriră pe unde veniseră. Auzii huiduieli, înjurături: huooo!... huooo!... Și din nou cântece întretăiate, isterice, hărmălaie de glasuri... Camarazi, camarazi, încolonarea, mergem spre Piața Victoriei... Nu vă temeți de hidra masonică.. . Aha, va să zică ăștia erau nasonii, masonii... Și
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
la mese, rași, eleganți, cu cravatele la gât... Intrai înăuntru și căldura mă învălui. Tremuram. Trecui printre mese, intrai la toaletă... apoi mă uitai în oglindă o clipă, să mă recunosc, să iau cunoștință de înfățișarea mea... Revenii în restaurant, ocolii mesele și ieșii prin ușa care se învîrtea. În bloc, pe "Cheia Roseti", oameni tăcuți se strânseseră în hol și se plimbau de colo până colo. Se uitară la mine bănuitori când văzură că veneam de-afară. Nilă se apropie
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
stabilă, dincolo de vălurile aparențelor. Intuiție, experiență, dorința și capacitatea de a nu fi părtinitoare. Puțini sunt printre noi cei pe care instinctul (etologic) și tradiția (tribală) a partizanatelor să-i domine atât de puțin. Iar luciditatea privirii ei nu o ocolește nici pe ea însăși - calitate a prozatorului de anvergură, dar, poate, și a jurnalistului de excepție. O lungă prietenie îți dă iluzia de a cunoaște bine un om, cu toate armonicele sale. Și se întâmplă uneori ca zona (vagă) de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2212_a_3537]
-
al splinei, din rinichii pișorcoși, din mațul minților nălucindu-i genial pampuște duioase, crudele, virginale... pe urmele voioase, bine întipărite în memorie, ale lui Rabelais. Când au apărut, și după aceea, cu o ciudată pudibonderie înscorțoșată de tâmpenie, au fost ocolite de comentariile critice sau pe nedrept diminuate în importanță, zbenguielile și scamatoriile ortografice luându-se în derâdere, privite ca o bizarerie trilulilistică a autorului tumultuostaltic, dornic de a se elibera, de a respira vocala și consoana cu paișpe plămâni deodată
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2176_a_3501]
-
papucii în public prietenului ei pentru că îl prinsese giugiulindu-se cu altă fată, trebuise, în mod umilitor, să se târască de-a bușilea prin camera unde avea loc petrecerea, într-un întuneric beznă, căutându-și geanta. — Mi-ai văzut, întrebă, ocolindu-i privirea, temându-se de ce ar fi putut descoperi acolo, din întâmplare poșeta? Spre surprinderea ei, Jack izbucni în râs și dispăru pentru o clipă. — Era în uscător, zise el, întinzându-i-o. — Ce naiba căuta acolo? — Ai vomitat în mașină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
departe, sună de două ori trist, prelung, în nemărginire. Și cele dintăi raze ale răsăritului fulgerară spre negurile depărtării. VItc "VI" Dragostea mea a durat până cătră începutul toamnei. Veneam înainte de revărsarea zorilor pe Iezer, pe furiș ca un hoț, ocoleam pe departe satul, legam calul la marginea stufăriilor și, cu inima bătând, ca totdeauna, mă îndreptam spre ascunzișul cunoscut. Pe bălțile întinse stăpânea pacea, numai din când în când trecea pe sus un freamăt de aripi sau un țipăt scurt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
covrig. Ceilalți cinci-șase oameni umblau domol, cu mânile atârnate, cu capelele pe ceafă. În pădurea de stejari era liniște. Soarele după-amiezii tremura prin rețeaua crengilor. Pe lângă desișuri bogate, printre gropi și printre cioate, ținând poala pădurii, drumeagul urca și cobora, ocolea la dreapta și la stânga, dispărea și se arăta în depărtare, undeva, cine știe unde, apoi se pierdea pe o muche de deal, unde, singuratică, se zugrăvea pe cer o fântână cu cumpănă. Merserăm un ceas, merserăm două, la pas, urcând și coborând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
scunde, dar glasurile erau ogoiate pretutindeni. Fata cerca să înțeleagă jocul umbrelor prin ferestrele aburite; zărea un profil de bătrână cu nasul coroiat, ori un moșneag neclintit cu barba răscolită în jurul buzelor. Deodată tresări. Cineva se apropiase repede de dânsa, ocolind colțul hudiții, o privise plecându-se, apoi trecuse mai departe. „El e...“ se gândi ea, și încremeni în loc. Îi bătea inima. Ascultă pașii cum se depărtează, apoi porni și ea după el, se lăsa la vale, spre casa lui Ion
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
porni și ea după el, se lăsa la vale, spre casa lui Ion Rusu. Se opri în drum, întăi. Ferestrele erau luminate, perdelele lăsate. Se apropie de cerdac, cercă să strecoare o privire prin vreo crăpătură, pe la colțurile geamurilor. Apoi ocoli casa și se apropie de părete. Cercă să tragă cu urechea. N-auzi nimic. Se întoarse iar în drum, stătu o vreme în cumpănă, după aceea porni încet, cu părere de rău parcă, spre casă. Dar nu intră. Se lăsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]