5,945 matches
-
relativă - de pocăință, mea culpa, Întoarcerea Încă o dată a feței spre Cel Prea Înalt care ne iartă totul cu această „condiție”: umilința, asumarea condiției noastre umane limitate, supusă erorii și „atracției” ei. Una din aceste „erori” este, fără Îndoială, superbia, orgoliul și disperarea umană vin uneori În consecința acestui „păcat”, al absolutizării persoanei și rațiunii umane. (Pe altarul din stînga celui mare În catedrala Sf. Mihail din Cluj, Christul cară, odată cu crucea sa, o mantie de aur a păcatelor noastre, care
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
vreo două decenii, Înzestrând Biserica Catolică cu un necesar Îndreptar al ierarhizării lor. Or, pe mantia de aur, grea de păcate, a lui Christ „de la Cluj”, peste avariție sau homicidus, de exemplu, se află, pe locul cel mai Înalt, Superbia, orgoliul. Deoarece acesta, ca și disperarea, Îl exclud pe Creator din ordinea Universului moral și fizic, contribuind la „Înnebunirea” credinciosului, la pierderea echilibrului său străvechi și „adaptat”. La cele ce se Întâmplă și azi În lumea noastră contemporană și nu numai
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
dom’le, să fim serioși! Păi, bine le face, pe cuvânt, avem noi alte probleme decât mofturi de astea care nu sunt de fapt decât istericale, „pe undeva” tipii ăștia ar vrea mai mult decât li se dă, veșnica problemă - orgoliul nesătul! Goma greșește când atribuie toate acestea și altele, la fel de pitorești, numai unui sistem politic, unei anumite țări, unor anumiți cetățeni. Vorba lui că „Românii sunt asupriți de ei Înșiși” ar putea fi mai bine generalizată În forma „oamenii sunt
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
pretenții, de parcă cineva, Înainte de naștere, ne-ar fi făcut promisiuni demne de ființe regale! Toți acei indivizi din jurul nostru care se bat cu pumnii În piept, vorbind la nesfârșit despre marile lor necazuri, nu fac decât să exhibe teatrul unui orgoliu și al unei aroganțe nesfârșite, În ciuda aparentei și insistentei, afișatei lor modestii; și-apoi, aceiași sau alții se refugiază În religie sau În religii, care le promit o „adevărată, armonică existență”, o „recompensă pentru multele avataruri suportate În această vale
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
printr-o inexprimabilă, dar acut resimțită disproporție, după „un moment” de clătinare, de umană și, adeseori, repetată clătinare, prin acest reflex ciudat, poetic, cum l-am numit, Îmi fac Într-un anume fel curaj - de fapt, mă Îndrept plin de orgoliu și mai ales de o ciudată bucurie de a fi! - și declar a fi, a deveni cu adevărat, dacă nu scopul, atunci oricum centrul acelei demonstrații gigantice de materie și mișcare: prin simpla, consecventa mea spiritualitate, ea Însăși un alt
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
sau post-apogeul, faza terminală, și trecerea de la producția de mărfuri și desfacerea lor la specularea capitalului, bursieră, fără investiție de risc și de valoare, să fie un asemenea semn. Sau... mondializarea care ni se pregătește, care va călca În picioare orgoliul și identitatea nu puținor state, unele dintre ele, „tinere” și mândre de structura statală și identitară În care s-au regăsit după secole de servaj și anomie, această „mondializare” nu va fi decât „pretextul” pentru o nouă bătălie universală pentru
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
cum o spuneam, târzia, greoaia mea formație literară. Desigur, și ambițiosul meu program, refuzul de a debuta cu unul sau mai mult volume de schițe, cum o făceau talentații mei congeneri, dar și cum o făcuseră clasicii romanului modern românesc. Orgoliul de a reactualiza Încă o dată romanul, deși mi se șoptea că e o cale imposibilă, atunci, comandamentele aspre ale partidului și cenzurii cereau ca orice roman să conțină elemente ale „noii structuri”, partidul, activistul, muncitorul luminat sau intelectualul laș și
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
În tinerețe mi se păreau interesante, majore, și care m-au ajutat să edific unele construcții epice care, sper, nu se vor clătina prea tare cu trecerea timpului. O inabilitate, o „neputință” din care, e drept, eu Îmi fac un orgoliu și din care afirm că-mi trag „unitatea persoanei” dar și a operei. Cu siguranță o gravă „inabilitate”, azi, cînd cu toții, cu mic-cu mare, trebuie să ne adaptăm Încă o dată, deoarece, nu-i așa, vremurile s-au schimbat radical
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
marasmele istoriei, o „piatră prea grea” pentru un popor, o „populație” de pe ambele versante ale Carpaților ce, atât de târziu și totuși!, s-a regăsit stăpână pe un Întins și bogat teritoriu, unită și dibuindu-și cu uimire, cu mîndrie, orgoliu chiar, origini milenare, având norocul unui „idiom latin” păstrat În toate cele trei provincii Înfeudate secole unor imperii străine, printr-un miracol. Bucuria libertății, a speranței mari, individuale și naționale, ce putea Încă o dată să renască și „să fie!”, iată
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
și Încă o dată suplețea, vigoarea și „voința de a fi!”, de a nu renunța, de „a-și aminti!”, acea amintire care, prin glasul unui Goga, al unui Iorga sau Eminescu, mai ales, este amintirea „pribegiei”, dar și a mândriei, a orgoliului de a fi „urmașii Romei”. În sensul cel mai real, adică păstrători nu numai ai limbii latine În frumosul și pitorescul, expresivul, nostru „idiom românesc”, dar și, cum o voiau pașoptiștii și romanticii, păstrătorii și re-animatorii „virtuților latine”; acele calități
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
s-au Îmbinat În sângele său! - l-au ajutat să-și păstreze cultul strămoșilor, limba, credința - și chiar și credința În viață! -, ca și tradiția. Iar Unirea Principatelor și apoi Marea Unire i-au adus și darul demnității, al acelui orgoliu de sine, ca ființă individuală și istorică, orgoliu ce este unul din stâlpii necesari ai luptei cu prezentul, cu orice prezent. Eu cred că „darul destinului” de care vorbeam mai sus va fi o Încununare firească și Înaltă a individului
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
ajutat să-și păstreze cultul strămoșilor, limba, credința - și chiar și credința În viață! -, ca și tradiția. Iar Unirea Principatelor și apoi Marea Unire i-au adus și darul demnității, al acelui orgoliu de sine, ca ființă individuală și istorică, orgoliu ce este unul din stâlpii necesari ai luptei cu prezentul, cu orice prezent. Eu cred că „darul destinului” de care vorbeam mai sus va fi o Încununare firească și Înaltă a individului aflat pe ambele coaste ale Carpaților, Încă uimit
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
adeseori, ca un „copil”, neștiind ce să facă cu uimirea sa! - de Împlinirea acelui vis al unor Spirite singuratice În istoria sa, Unirea celor de o limbă, cei care au strămoși comuni și atâtea reflexe asemănătoare și distincte, „nobile”. Acel orgoliu sau „respect de sine”, real, organic, fără de care noi nu vom ieși din capcana atâtor vicii și apucături pe care le-am moștenit de la huni, tătari, greci, fanarioți, slavi etc. - minciuna, hoția, lașitatea, trădarea iute sau chiar trădarea de frate
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
unul dintre acei „sine”, poate cel mai radical, mai „greu de convins”, mai rebarbativ, uneori aproape dușman! - că este! Și, În această „nesiguranță”, ridiculizată de nu puține „spirite pozitive”, cu „capul pe umeri”, „plini de bun-simț”, se ascunde de fapt orgoliul, un anume nobil și fertil orgoliu. Fără de care se poate trăi - ca să glumim puțin, pe jumătate! -, dar... nu se poate muri! Ce mai pot spune eu, acum, la capătul acestor lungi dizertații despre lume, secol, idei, prietenii și Întâmplătorii mei
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
mai radical, mai „greu de convins”, mai rebarbativ, uneori aproape dușman! - că este! Și, În această „nesiguranță”, ridiculizată de nu puține „spirite pozitive”, cu „capul pe umeri”, „plini de bun-simț”, se ascunde de fapt orgoliul, un anume nobil și fertil orgoliu. Fără de care se poate trăi - ca să glumim puțin, pe jumătate! -, dar... nu se poate muri! Ce mai pot spune eu, acum, la capătul acestor lungi dizertații despre lume, secol, idei, prietenii și Întâmplătorii mei inamici, istorie - o istorie de care
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
sale romanești, publicate la Paris Într-o prestigioasă editură, nu au avut ecoul textelor unor Kadare sau Kundera i-a convins Încă o dată pe criticii sceptici din țară, probabil, că „drumul e fals!”. Autorul, Însă, În binecunoscutul și „nemăsuratul” său orgoliu, a conchis - și conchide și azi! - că Însăși exegeza franceză, pariziană trece printr-o criză a receptării, nu numai a unui autor venit dintr-o zonă culturală europeană marginală și care nu-și pune cu orice preț arta sa În
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
au decis să construiască În stil faraonic. Cel mai mare palat din lume pe care și l-au Înălțat la București era cu siguranță o răzbunare pentru căsuțele sărăcăcioase În care se născuseră. Pe lângă propriile fantasme, ei cultivau Însă și orgoliul național. România a fost o țară de țărani, o țară În care multă vreme totul s-a construit la scară mică; până și bisericile sunt de dimensiuni modeste. Acum, urma să devină o țară de orășeni, cu mari industrii și
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
industrie românească nu dădea roadele așteptate. Costase mai mult decât producea. Obsedat de producție (era o societate de producție, nu de consum) comunismul producea În pierdere. Creditele Înghițite nu au adus până la urmă decât datorii. Ceaușescu, Într-un exces de orgoliu (era doar liderul unei țări independente, care se putea descurca și singură), s-a decis să plătească datoria externă până la ultimul dolar. Și a Început calvarul. S-au forțat exporturile. Industria singură nefăcând față, s-a recurs și la tradiționalul
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
avut nici un moment de Îndoială. Ea știa că războiul va fi câștigat. Credea În șansa României, credea Însă mai presus de orice — fiindcă nu Își uitase originile — În invincibilitatea Angliei. Confruntată cu atâtea ezitări și lașități, creștea În ea un orgoliu pe care aproape nu și-l mai putea ascunde. I-a spus-o pe șleau generalului Averescu când acesta, silit de Împrejurări, se pregătea să negocieze pacea separată cu germanii: „Nu te mai chinui, generale, să-mi Înțelegi atitudinea. Explicația
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
experiențe, regăsindu-i savoarea originară, învestind-o cu o valoare nouă, imposibil de calculat dinainte. Mulțumim, de asemenea, Consiliului Editurii Cartea Românească pentru că a aprobat publicarea cărții, înțelegând că filele jurnalului nostru literar nu reprezintă doar o manifestare a unor orgolii auctoriale, ci constituie și o cronică particulară a speranțelor și frământărilor începutului de mileniu. „Ce este Europa, cum poate fi înfăptuită unitatea ei, nu vorbim cumva despre o utopie, pe cât de frumoasă, pe atât de irealizabilă?”... Jurnalul „pe două voci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
VITALIE CIOBANU: Ordine, curățenie și siguranță. Cu îndeplinirea acestor trei condiții începe drumul spre Uniunea Europeană. Retorica inflaționară pe tema iubirii pentru Europa nu are nici o valoare dacă nu este dublată de eforturi în planul vieții reale, de aceea, cred că orgoliul național ar căpăta o mult mai bună utilitate dacă l-am orienta către atingerea unor standarde de civilizație modernă decât spre exaltarea unor mituri fondatoare, inconsistente și de-mobilizatoare, în fond, sau în distribuirea de „legitimații de patrioți” - apanajul societăților
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Și ne comunică suma de 400.000 de escudos, adică 2.000 de dolari. În fața acestui preț, nu poți avea regrete. Ești complet golit, de-sensibilizat, o iei ca pe o curiozitate statistică. Și doar întrebarea, ca un rest de orgoliu: câți își pot permite o asemenea plăcere? VASILE GÂRNEȚ: La 17.00 am programată o primă „epifanie cu public”: o lectură la Institutul de Cultură Italian din Portugalia, moderată de Pedro Tamen, cunoscut critic literar portughez („faimos chiar”, cum mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
emite pretenții față de tramvaiele sale. În sfârșit, în stația de lângă Biserica Estrela părăsim relicva în care am călătorit, felicitându‑ne că am coborât întregi pe trotuar. După vreo jumătate de oră de căutări intense, în care încerc să mediez între orgoliul lui Nicolae Prelipceanu de a descoperi de sine stătător doritul reper și înclinația lui VASILE GÂRNEȚ de a elimina orice risc întrebând trecătorii, ajungem la casa lui Fernando Pessoa. Este, desigur, alta decât cea situată în Rua dos Douradores din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
dintre ghidurile turistice găsite în camera de la hotel. Alberto Porlan Villaescusa, un poet spaniol din Trenul Literaturii, cu care m-am împrietenit pentru că suntem amândoi suporteri ai echipei Real Madrid, mi-a spus, și el, că nu voi putea înțelege orgoliul orașului dacă n-am să văd această piață. Alberto nu glumește și nici nu pare un tip patetic, care să jongleze cu simbolurile. L-am crezut... Plaza Mayor arată într-adevăr fastuos. Are forma unui dreptunghi, conturat de clădiri cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
mujici» cu oarecare știință de carte. Este o tradiție a culturii ruse, la care eu țin foarte mult“. (Varlamov, care scrie o proză cu tematică rurală și semnează studii de antropologie culturală, pare să-și cultive, el însuși, cu mult orgoliu, o imagine de „mujic”. Este rotofei - genul „dulap ambulant” - și are o barbă în paragină, stil Tolstoi.) Mai spune Varlamov: „Nu pot să accept ideea, la atâția ani de la destrămarea Uniunii Sovietice, că Minsk și Kiev sunt orașe străine pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]