8,628 matches
-
înțelege. Mă plimb cu Lao Lin, consultantul pe probleme personale al partidului, și cu iubitul meu, care ne urmează la câțiva pași distanță. După-amiaza e liniștită și s-a așternut o atmosferă propice taifasului. Ajungem la malul râului. Iubitul meu pășește tăcut, de parcă ar fi adâncit în gânduri. Eu și Lao Lin schimbăm cuvinte despre vreme, sănătate și război. Privind spre soare, care apune pe după trunchiurile copacilor, el îmi propune să ne așezăm la umbra unui copac. Lao Lin începe să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
mă bat, îi explic el. Micul Dragon mi i-a lărgit. Sala Pinilor a fost cândva o curte mare cu copaci seculari. Pe laturile de est, vest și nord sunt arcade. Și, de asemenea, stâlpi din piatră, minunat sculptați. Cuplul pășește încet printre copaci. Se află acum pe aleea imperială centrală, care merge paralel cu lacul. Este aleea pe care obișnuiau să se plimbe împăratul Hsien Feng și împărăteasa Tzu Hsi. E îngustă și umbrită de chiparoși înalți. Ea îi calcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Mao. Ora unsprezece. În toiul melodiei „Estul e roșu”, vine un ropot de aplauze furtunoase. Cei un milion și jumătate de oameni strigă. Curg lacrimi. Unii își mușcă mânecile ca să-ți rețină țipetele. Mao apare în vârful Porții Păcii Cerești. Pășește încet către barele de la marginea platformei. Poartă o uniformă militară și o banderolă identice cu cele ale tinerilor. În vârful capului său mare, stă șapca decorată cu o stea roșie. Merge în mijloc, cu Doamna Mao Jiang Ching în dreapta și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
de pocnitori. Încep să răsune zgomote ca de gloanțe. Artificiile acoperă cerul. Pocnitorile sar în sus și-n jos și dintr-o parte într-alta. Râd până-mi dau lacrimile. Îl urăsc pe Mao. Mă urăsc pe mine însămi pentru că pășesc pe această cale. Când șeful pazei Palatului Poporului vine și încearcă să mă oprească, arunc în el cu un „dragon de pământ”. Pocnitorile se deschid ca niște frânghii fermecate, încolăcindu-l și lăsându-i pe haine urme de arsură. Gărzile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Woo nu a fost niciodată alegerea ei în materie de dragoste. Ea însăși a fost cea care s-a amăgit cu ideea de a deveni Doamna Mao. Ea rupe scrisoarea. Shang-guan se ridică și merge în grădină să încuie poarta. Pășește repede și își ține răsuflarea, ca pentru a evita parfumul primăverii. Se grăbește și trece zorită printre plantele care înfloresc. Rochia ei târăște petalele după ea. Merge înapoi în dormitor și închide ușa în urma ei. Privește în jur. Două ferestre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
și cade în genunchi. Apoi vine Wang Hong-wen. Când Wang vede gărzile apropiindu-se, el se răsucește pe călcâie ca să fugă, dar nu reușește să ajungă până la poartă. Se zbate, se împotrivește, dar până la urmă este legat fedeleș. O gardă pășește spre camera de filmat. Pe chipul lui e exaltare. Își întinde brațul și oprește camera. * Nimeni nu răspunde la apelurile ei telefonice după ajutor. Nimeni nu e acasă. Toată lumea s-a „spitalizat”, ca să o evite. Brusc, e atacată de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
dar absolut deloc nu mai țineai să vezi, ca omul invizibil, ce se petrecea În clipa aceea În cameră la Lumi. * Deci Înăuntru să fie fum, gălăgie, mirosuri acre, râsete, bancuri, ei să se termine de râs și tu să pășești tot mai temător, afară, pe balustrada ta Îngustă, În frig, În beznă. Râsetele, glasurile lor să le auzi tot mai de departe și ultima frază care să mai ajungă până la tine, clar repetată mereu, să fie cea a marelui șmecher
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
un pas, Încă unul. Tot mai Înghețat, tot mai Îngrozit, clătinându-te, gândind ce? Simțind ce? Oricât mă voi strădui toată viața de acum Înainte, tot nu voi reuși să aflu. Și pasul greșit să-l faci chiar Înainte să pășești În balconul de la camera Luminiței... * L-aș fi putut striga, l-aș fi tras de pe balustradă, jos, pe balcon, și, dacă ne-am fi Încăierat, ceilalți ar fi sărit să ne despartă. A trebuit să-i ascult, de ce? Să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
așteptam, sau doar dorința-mi arzătoare îmi joacă feste? Mi se tăiase răsuflarea și sufletul meu redevenit copil, speriat a luat-o la fugă. Și doar brațele mamei ca-ntotdeauna mă ajută. Doar ele sunt singurele ulițe prin care pot păși fără griji, ca de atâtea ori. Doar zmeiele frumos-colorate, înălțate aici de ea, mă mai pot face să zâmbesc din nou fără frică. Și doar frământările ei dulci îmi înverzesc sufletul ca primăvara iarba pe câmpii, căci mă simt ca
Alt tu, alt eu, aceleaşi. In: ANTOLOGIE:poezie by Adela Cândea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_662]
-
că-și trecea cuiele palatelor sale prin rupii, irmilici, ruble și napoleoni de aur, necinstind distinsele capete încoronate reprezentate pe acei bani. Oh, vă asigur, distinsă doamnă, că acest armean este unul dintre cele mai originale exemplare umane care au pășit sau vor păși vreodată pe ulițele acestui mărunt oraș. Zaraful deține adevărata putere, puterea de a mânui evenimentele în sensul dorit de el. O veritabilă forță ocultă! Prudența lui este susținută de un curaj deosebit și învăluită într-o tăcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
cuiele palatelor sale prin rupii, irmilici, ruble și napoleoni de aur, necinstind distinsele capete încoronate reprezentate pe acei bani. Oh, vă asigur, distinsă doamnă, că acest armean este unul dintre cele mai originale exemplare umane care au pășit sau vor păși vreodată pe ulițele acestui mărunt oraș. Zaraful deține adevărata putere, puterea de a mânui evenimentele în sensul dorit de el. O veritabilă forță ocultă! Prudența lui este susținută de un curaj deosebit și învăluită într-o tăcere diabolică. Tace și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
degetul prin oglindă. ― Cred că mi-ai turnat doar gogoși, dar m-am distrat bine. Care-i acolo?! țipă ea spre ușa chicinetei care îi servea drept cabină. Purtând prețiosul coș cu gardenii albe în brațe, Ivan, ordonanța lui Kutuzov, păși emoționat pragul, își scoase chipiul, își pocni călcâiele și răcni ca la raport, turuind pe limba lui: ― Generalul Mihail Ilarionovici Kutuzov vă oferă aceste flori rare și vă urează mult succes... și... omagiu... pentru... pentru... Ordonanța uitase ce fusese învățat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
cu o spumă de dantele și panglici la mâneci și pe poale, cu șiraguri de perle aurii în păr, Nanone își confirma din plin titulatura. Uitase de foame, uitase de oboseală. Buchetele de flori primite îi schimbaseră cu totul dispoziția. Pășea într-o minunată stare de grație spre acest public care o aștepta cu atâta nerăbdare. Înainta sigură pe sine și pe arta sa. Prin aburirea luminoasă a lumânărilor zări, desigur, sclipirea diamantelor din decorațiile Marelui Komandir, dar și nestematele negre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
de șoimi albi, exemplare dintr-o specie extrem de rară, mult râvnită de cunoscători. Toți aveau veselă, ustensile și accesorii personale frumos orânduite pe rafturi, lângă perete. Marioritza își alese un șoim călător. De fapt, șoimul o alesese pe ea. De când pășise în acele odăi, el întorsese capul spre ea, apoi o urmărise tot timpul și se așezase imediat pe vechea ei mănușă din piele roșie, cu întărituri de oțel, folosită la vânătorile din Corsica și, mai apoi, din Franța. Acceptase și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
siguranță va fi un faliment total. Hazardată intenție, dar tipică pentru spiritul lor sălbatic.” Mulțumit de această concluzie, consulul își pipăi iarăși măseaua cu limba. Nu mai simțea gaura, nu mai simțea nici o durere. Plutea. Aproape de miezul nopții, încă plutind, păși în îmbelșugata casă a zarafului filofrancez. Și, în aromele bucatelor fine, convorbirile se dovediră cu totul însuflețitoare pentru viitorul colaborării în beneficiul Franței. Intermezzo informativ: Părerea competentă a indispensabilului valet Julien, după plecarea medicului Guibert. ― Strașnic doctor, pe onoarea mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
mod deschis... Simt că le pot discuta cu ea fără jenă. În fond, nu cer ceva anume pentru mine... Ca poet, mi-ar fi prea de ajuns înfiorarea și chiar o anume neliniște...” ― Cu mac pe frunte... unte... unte... munte... pășești spre munte... cu... cu pielea albă... Hmmm!... Ah, da!... pe neaua dalbă... ― Ce tot bâigui tu acolo, nepotache? Încununat cu „laurii lui Vergiliu”, Iancu privea pe deasupra perechilor de dansatori. ― Ascultă aici! Cu mac pe frunte⁄ Pășești spre munte⁄ Cu pielea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
frunte... unte... unte... munte... pășești spre munte... cu... cu pielea albă... Hmmm!... Ah, da!... pe neaua dalbă... ― Ce tot bâigui tu acolo, nepotache? Încununat cu „laurii lui Vergiliu”, Iancu privea pe deasupra perechilor de dansatori. ― Ascultă aici! Cu mac pe frunte⁄ Pășești spre munte⁄ Cu pielea albă⁄ Pe neaua dalbă... Am prins! Am prins în sfârșit imaginea aceea de neuitat... ― Nanone! ― Ah, sunt profund fericit și nefericit. Sunt fericit pentru că versurile vin, curg singure. Niciodată n-am mai avut atâta potop de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
ciuma! Tare urâtă! Mai tare și mai urâtă ca războiu’!” PAGINĂ NOUĂ 16 Cu o mână sprijinită de brațul soțului său, cu gene alunecoase și priviri pâlpâitoare, într-o transă fierbinte, cam așa își făcu apariția Toinette în atelierul pictorului. Pășea încrezătoare spre prima ei aventură extraconjugală. Nu se putea ca el, pictorul cu nume fermecător de romantic, să nu simtă imediat efluviile ei interioare, deosebit de arzătoare. Cu siguranță, va veni în întâmpinarea ei și va murmura exact șoaptele pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
tropăi, cu totul intempestiv, peste cizmele lui. Dacă era un șobolan, așa cum bănuia, exemplarul acela avea dimensiuni considerabile. Un asistent purtând o tavă mare cu un fel de tort dreptunghiular, acoperit de o pulbere albă, se apropie încet de Venerabil, pășind rar, cu o înțepenire controlată, așa cum cerea ritualul. Așeză tava dinaintea acestuia, pe altar, după care se înclină adânc și se retrase. ― O, Tu, Lumină Prea Înaltă, Atotputernică, Înțeleaptă și Mereu Strălucitoare din care se nasc toate luminile!... Vocea Venerabilului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
pentru contribuția sa la semnarea tratatului de pace dintre Rusia și Turcia, în complicatul ceremonial oriental al onorurilor supreme. Prin mâinile marelui vizir, însuși sultanul îi dărui un minunat caftan. Apoi ușile sălii de ceremonii se deschiseră și marele dragoman păși încrezător peste prag în soarele de afară. O clipă simți adierea blândă a toamnei pe frunte. O percepu ca pe o promisiune de mare viitor. Se crezu deja ajuns acolo, scăpat, în sfârșit, de orice griji. Respiră adânc și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
catifea roșie, îngemănate într-un sărut total, ardeau două trupuri detașate de restul universului ca însăși nemurirea. Și martori nu erau decât un joben, un baston și... două pistoale. Abandonate toate. Mute. PAGINĂ NOUĂ 33 Domnița Ecaterina și clucereasa Elenca pășeau alături pe alee. Veneau de la capela Văcăreștilor și se îndreptau spre momântul Luminăției Sale. Femeile nu se grăbeau și nici nu simțeau nevoia să vorbească. Se bucurau în tăcere de blândețea zilei. În pivnițele casei, erau vinuri din recoltele anilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
uit eu, ca să nu văd josul, acum susat de tot, de tot, de nu mai știam unde se cade să mă uit, ce să mai vorbim de cât a tot pălit-o, Îndesat-o, acolo, Între și, uite: nu șchiopăta, pășea pe picioare alăturate și, deși cam foarte roșie În obraz, nu părea să plângă, oricum, nu plângea c-o durea - după atâta amar de durere de-o Îndurase de la porcul de câine al lui Macarie, el o stricase, sărmana. Dac-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
supărare, n-a făcut armata, ca să știe să manipuleze... Bărbatul de Moș Iacob spune la minciuni cum ar mânca răsărită: fără să clipească: deși când vin oamenii și aduc (la primărie!) - În capătul mâinii Întinse, de parcă ar fi o prăjină, pășind pe vârfuri, cu ochii holbați și gura căscată - câte un pistol, câte o pușcă, ori câte o mână de cartușe (armamentul greu trebuie doar „localizat” și raportat la Orhei, dar fără să fie atins), deși le explică, Îndelung, modul-de-funcționare «atuncea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
prinde pește cu undița, ci cu volocul: Îl bagi, mergi cu el apă zece pași, Îl scoți - plin! Nu chiar până la buză, dar pe-aproape. Asta când iazurile sunt Întregi - Însă când se rup, de ploi... Atunci nu mai poți păși pe islazurile noastre, năpădite, fără să calci pe ceva. M-aș fi dus cu Moș Iacob. Dar am rămas. În calidor. Nu că, acolo, la pești, mi-ar fi frică de-ntuneric, ori de udeală - dar nu-mi place. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
c-au pus dinamită și-au pus foc, de-au ars Chișinăul și Orheiul și târgurile toate..., floare la ureche față de ce-are să fie acum, că-naintează. Eu i-am văzut cum Înaintau pe pământul lor - dar când or să pășească dincoace de Nistru, pe al nostru... Vai și-amar de pământ! Uite, să zicem că ei vin de peste deal, din față; aici, În vale, a mai rămas un singur punct de rezistență, hai, o mitralieră În clopotnița bisericii... Ei, ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]