5,326 matches
-
să dea Îndărăt și să se Învălmășească. Cei din urmă, văzându-se Împinși spre pod, o iau la fugă. Sinan se repede să-i Întoarcă. El răcnește, blestemă și bate În mișei cu ghioaga-i de fier. Dar strigătul morții răsună mai tare. Mulțimea, nebună de groază, Își caută scăpare În fugă. Fricoșii târăsc pe eroi. La pod se Înghesuiesc să treacă deodată cai, oameni și tunuri. Se face o larmă și-un vălmășag de nu mai știu Încotro să se
Istoria românilor prin legende şi povestiri istorice by Maria Buciumaş, Neculai Buciumaş () [Corola-publishinghouse/Science/1126_a_1952]
-
de recunoștință, multe cântece de slăvire a faptelor lui de vitejie. Astăzi, satul lui natal din Munții Apuseni Îi poartă numele. Pe dealul Feleacului Merge oastea Iancului. Pușcă Iancu prin butuci Fug domnii fără papuci; Dă Iancu cu tunurile De răsună dealurile. Până Iancu se crăiește Iobăgie nu mai este. Vine Iancu de la munte Cu trei sute de răgute; Iancu merge fluierând Iar feciorii toți cântând. Merge Iancu la bătaie Cu răgutele pe vale; Iancule mpăratule, Iancule viteazule, Lasă-ți feciorii Încet
Istoria românilor prin legende şi povestiri istorice by Maria Buciumaş, Neculai Buciumaş () [Corola-publishinghouse/Science/1126_a_1952]
-
22, p. 447) 101 faptului că au fost credincioși proorociilor ori că le-au disprețuit?” (Origen, Contra lui Celsus, cartea a VIII-a, cap. XLVI, în PSB, vol. 9, p. 541) „Și toți proorocii, împrumutând organele lor vocale Duhului ce răsuna în ei, se făceau dulceață, făcând să izvorască prin gâtlejul lor mierea dumnezeiască, pe care o folosesc și împărații și oamenii simpli spre sănătate, și a cărei gustare nu taie pofta prin săturare, ci sporește mai degrabă dorința spre împărtășirea
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
fiilor învierii (cf. Bogdan Tătaru-Cazaban, Corpul îngerilor. Dileme patristice medievale, O filozofie a intervalului. In honorem Andrei Pleșu, volum coordonat de Mihail Neamțu și Bogdan Tătaru-Cazaban, Humanitas, București, 2009, pp. 191-214). Tema hainei de lumină a sufletului desăvîrșit în care răsună un motiv neoplatonician e vie pînă astăzi în imnografia Săptămînii Mari : Cămara ta, Mîntuitorule, o văd împodobită și îmbrăcăminte nu am ca să intru într-însa. Luminează, Doamne, haina sufletului meu. în Zohar, text esențial al Cabalei, se vorbește despre Adam
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
siguranță, o izbândă notabilă. Înainte de apariția Partidului Reformei pe scena publică, acest segment electoral era în bună măsură apolitic, însă, în numai 20 de ani, el și-a găsit un cămin confortabil în interiorul Partidului Conservator și o voce încrezătoare care răsună în instituțiile publice ale guvernului federal (Farney, 2009). Așadar, se poate spune că, într-o oarecare măsură, populismul practicat de reformiști a mobilizat "sectoarele excluse ale societății... îmbunătățindu-le integrarea politică" (efectul pozitiv 2). Merită subliniat că, înainte ca Preston
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
jos el nu a putut găsi nici un «sine». Ca și focul, atunci când combustibilul este complet ars, s-a liniștit. Pământul s-a mișcat încoace și încolo ca o femeie beată de prea mult vin [...] și tobele puternice ale tunetului au răsunat în aer. O boare plăcută adia blând, ploaia cădea dintr-un cer fără nori, florile și poamele cădeau din copaci înainte de vreme - în strădania lor de a-și manifesta venerația față de el”. Cele 10 000 de lumi au răsunat atunci când
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
au răsunat în aer. O boare plăcută adia blând, ploaia cădea dintr-un cer fără nori, florile și poamele cădeau din copaci înainte de vreme - în strădania lor de a-și manifesta venerația față de el”. Cele 10 000 de lumi au răsunat atunci când Gautama a atins omnisciența. Locuitorii cerurilor au fost cuprinși de o imensă bucurie, turmele de animale și păsările nu au scos nici un sunet și până și copacii au încetat să mai foșnească în bătaia vântului. După Trezire, Buddha a
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
înțelegerea suferinței. Credința nu aduce o soluție teoretică, ci o speranță pe drum”<footnote PIERRE SEMPE, Souffrance, în Dictionnaire de Spiritualité ascetique et mystique. Doctrine et histoire, tom XV, Paris, 1937, p. 1097. footnote>. Suferința Și creșterea spirituală Deseori ne răsună în urechi sau ne frământă mintea următoarea întrebare: care este rolul pozitiv al suferinței în viețile noastre? Într-un sens logic sau filosofic, faptul suferinței este neutru. Ceea ce importă cu adevărat este finalitatea acesteia - atât în privința modului în care o
Mitropolia Olteniei by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/175_a_169]
-
decorativ artificios, unele secvențe agreste (Secerișul, La cules) denotă un pitoresc în exces. Secerătoarele poartă „roșu mac” în păr și „vinete cicoare”, fete vesele „înoată” prin grâu, iar tineri țărani hăulesc pe lângă carele pline, „pocnind din bice”. Undeva, în podgoria răsunând de „chef și chiot”, apare, ca într-o scenă mitologică, „un satir încins cu viță”. La douăzeci și șase de ani, „sol al miilor ce-așteaptă-n suferință”, I. își puncta discursul cu semnale de alarmă: „Chiar sfânta noastră doină stă să
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287609_a_288938]
-
o parte și de alta ca gărzi de corp. Apoi, alții se apropiau de el, unii făcându-se că-l salută, alții că-i imploră dreptatea, alții că-i cer sfaturi cu privire la probleme de stat. În sfârșit, din mulțime a răsunat un strigăt teribil, salutându-l ca Mari [în aramaică, „Domnul meu”], care, se spune, era numele pentru „Domn” la sirieni. Luarea în râs a lui Agripa I este destul de semnificativă, ilustrând bine tratamentul la care a fost supus și Isus
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
a rămas de atunci ca o lozincă și pentru alte împrejurări: "Măria ta, aiasta nu se poate!" Cu astfel de colaboratori, monarhia noastră a putut să se consolideze. De câtva timp, însă, acest cuvânt leal și hotărât n-a mai răsunat în sfatul Coroanei. Dimpotrivă, la guvernarea țării s-au supralicitat lingușirea și lichelismul. Frunțile plecate și șalele smerite le poți așterne pe treptele palatelor, dar nu poți dura din ele zid de apărare pentru țară, nu te poți rezema pe
by GABRIELA GRUBER [Corola-publishinghouse/Science/943_a_2451]
-
în minciuna acestei idei, iar alt adevăr nu mai am; fie ce-o fi» - iată ce ne spun aceste însemnări, oricît s-a lepădat Dostoievski de ele în nota de subsol. Niciodată, la nici un scriitor rus «cuvîntul» său nu a răsunat cu atîta lipsă de speranță, cu atîta disperare. Tocmai prin aceasta se explică și nemaiauzita cutezanță (contele Tolstoi ar fi spus „neobrăzare“ - doar se exprimă așa despre Nietzsche) cu care Dostoievski își permite să scuipe pe cele mai scumpe și
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
legendei familiale, fusese găsită pe podul amintit de către Charlotte Lemonnier, atunci în vârstă de patru ani. Alergând prin fața mamei sale, fetița se oprise brusc și exclamase: „O poșetă!” Și, după mai bine de jumătate de secol, vocea ei limpede a răsunat, ca un ecou stins, într-un oraș pierdut în inima nemărginirii rusești, sub soarele stepei. În poșeta aceea din piele de porc și cu plăcuțe de email albastru pe închizătoare își păstra bunica mea colecția de pietre de odinioară. Poșeta
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
cu lacrimile năvalnice și cu bocetele răscolitoare, oamenii aceia străteau încremeniți în fața frumuseții chinuite a tinerei franțuzoaice. Ea se zbătea deasupra gropii strigând în limba ei sonoră: „Aruncați-mă și pe mine! Aruncați-mă!” Acel cutremurător strigăt de jale a răsunat multă vreme în urechile noastre de copii. - Poate că ea... l-a iubit..., mi-a spus într-o zi sora mea, mai mare decât mine. Și a roșit. Dar mai mult decât cuplul nefiresc al lui Norbert și Albertine, în
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
valuri clipocind la trecerea unei bărci, o voce înăbușită la capătul unui bulevard scufundat. Franța bunicii noastre, asemenea unei Atlantide cețoase, ieșea din valuri. 2 - Chiar și președintele era nevoit să mănânce hrană rece! A fost prima replică ce a răsunat în capitala acestei Franțe - Atlantide a noastre. Ne imaginam un bătrân venerabil - ale cărui trăsături îmbinau nobila prestanță a străbunicului nostru Norbert și solemnitatea faraonică a lui Stalin -, un bătrân cu barba de omăt, așezat la o masă luminată trist
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
această diferență. Toată lumea pricepea că Charlotte nu era chiar o băbuță rusoaică. Asta nu însemna că trăia ruptă de lume sau că avea vreo prejudecată socială. Dimineața devreme, eram smulși uneori din somnul nostru de copii de un strigăt ce răsuna în mijlocul curții: - Hai după lapte! Printre vise, recunoșteam vocea și mai ales intonația inimitabilă a Avdotiei, lăptăreasa, care venea din satul vecin. Gospodinele coborau cu bidoanele lor către două enorme recipiente din aluminiu pe care țăranca aceea vânjoasă le căra
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
mai era țar, iar știrea căderii lui provoca o explozie de bucurie delirantă la cei care, încă ieri seară, îl aclamau urându-i o domnie îndelungată și prosperă. Realmente, îmi aminteam foarte bine vocea lui Heredia, al cărei ecou mai răsuna pe balconul nostru: Oui, ton Père a lié d’un lien fraternel La France et la Russie en la même espérance, Tsar, écoute aujourd’hui la Russie et la France Bénir, avec le tien, le saint nom paternel!1 O
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
a simțit intens viața, căldura trupului slab concentrat într-un eu minuscul. Percepea gâdilarea unei picături care îi aluneca pe sub clapa șepcii și bătaia inimii sale, iar lângă inimă - prezența fragilă a fiolelor pe care tocmai le cumpărase. „Eu, a răsunat deodată în ea o voce înăbușită, eu stau aici, în viscolul ăsta, la capătul lumii, în Siberia asta, eu, Charlotte Lemonnier, eu, care n-am nimic comun cu locurile astea sălbatice, nici cu cerul, nici cu pământul ăsta înghețat. Nici
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
dâre lungi de zăpadă. Chipul ei veșted semăna cu al oricărei țărănci bătrâne din ținutul siberian. Buzele, acoperite cu o rețea fină de riduri, i-au fremătat. Și în gura aceea, în pieptul uscat al acelei ființe de nerecunoscut, a răsunat vocea Albertinei, o voce din care nu se schimbase nici măcar o notă. - În toți anii aceștia, nu mă temeam decât de un singur lucru: că te vei întoarce aici! Da, acelea au fost cele dintâi cuvinte pe care Albertine le-
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
ceea ce trăiseră ele de la despărțirea lor pe peronul gării, cu opt ani în urmă, toată mulțimea aceea de gesturi, de chipuri, de cuvinte, de suferințe, de lipsuri, de speranțe, de neliniști, de strigăte, de lacrimi - toată rumoarea aceea a vieții răsuna în străfundul unui singur ecou care refuza să moară. Întâlnirea aceea, atât de dorită, atât de temută. - Voiam să cer cuiva să-ți scrie, spunându-ți că am murit. Dar era război, apoi revoluție. Și din nou război. Iar apoi
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
învârtea istorisirea lor descriind astfel decorul. Vedeam mai întâi un râu curgând pe pietricele netede, apoi un drum care străbătea nemărginirea deșertului. Iar soarele începea să se legene în ochii Charlottei, obrajii ei se învăpăiau de la arsura nisipului și cerul răsuna de nechezaturi... Scena căreia nu îi înțelegeam sensul, dar căreia îi percepeam densitatea fizică, pierea. Adulții suspinau, schimbau vorba, își turnau încă un pahar de votcă. Am sfârșit prin a ghici că întâmplarea petrecută în nisipurile Asiei Centrale marcase pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
vulgar ca să desemneze activitatea sexuală, deficientă, după el, a lui Lenin. Un verb pe care nu aș fi îndrăznit niciodată să-l rostesc și care, aplicat la Vladmimir Ilici, devenea de o obscenitate monstruoasă. Năucit, auzeam ecoul acelui verb iconoclast răsunând pe lungile coridoare goale... „Félix Faure... Președintele Republicii... În brațele iubitei lui...” Mai mult ca oricând, Atlantida-Franța îmi părea o terra incognita unde noțiunile noastre rusești nu mai aveau nici o valoare. Moartea lui Félix Faure m-a făcut să devin
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
sărutare de la o întâlnire la hotel și primele cuvinte, foarte banale, pe care va trebui să i le adreseze soțului ei... Fără ca eu însumi să pot să-mi explic, auzeam parcă vibrând o coardă în sufletul acelei femei. Inima mea răsuna la unison. „Emma Bovary sunt eu!”, îmi sufla o voce senină, venind din istorisirile Charlottei. Timpul care se scurgea în Atlantida noastră își avea propriile lui legi. Mai precis, nu se scurgea, ci unduia în jurul fiecărui eveniment evocat de Charlotte
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
văzut un cal. Liniștea era atât de adâncă încât se auzeau țârâitul ușor al tulpinilor smulse și copitele călcând pe pământul umed. Cu o seninătate amară, care a mirat-o și pe ea, Charlotte a simțit cum se naște și răsună în mintea ei un gând limpede: „Mai întâi a fost infernul orașelor arse și, câteva ore mai târziu, - calul acesta care paște iarba plină de rouă, în răcoarea nopții. Țara asta e prea mare ca să poată fi învinsă. Liniștea din
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Arbaletierilor, de noaptea aceea de toamnă, mă gândeam la cu totul altceva...” S-a aplecat deasupra lucrului ei de mână, făcând împunsături mici cu acul, precise și regulate. Am traversat apartamentul, am coborât în oraș. Un fluierat de locomotivă a răsunat în depărtare. Răsunetul lui domolit de aerul cald al serii aducea cu un suspin, cu un vaiet. Între clădirea în care locuia Charlotte și stepă era un fel de pădurice foarte deasă, de nepătruns chiar: desișuri de muri sălbatici, crengi
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]