5,290 matches
-
ministrul controlului de stat azer Behbud Șahtahtinski, ministrul afacerilor militare și navale georgian Șalva Eliava și ministrul de externe și al finanțelor georgian Alexandr Svanidze. Tratatul prevedea ca teritoriul fostei regiuni Batumi a guberniei Kutaisi să fie împărțită între părțile semnatare. Jumătatea de nord, cu orașul port Batumi, era cedat Georgiei. Partea de sud, cu orașul Artvin, era cedat Turciei. S-a căzut de acord ca regiunea care devenea parte componentă a Georgiei să se bucure de un anumit grad de
Tratatul de la Kars () [Corola-website/Science/321227_a_322556]
-
semneze. Conform tratatului, puterile europene au recunoscut și au garantat independența și neutralitatea Belgiei și au confirmat independența părții germanofone a Luxemburgului. Cea mai mare însemnătate a avut-o articolul VII, care obliga Belgia să rămână veșnic neutră, obligând puterile semnatare să păzească și să respecte neutralitatea în caz de invazie. Din 1815, Belgia făcuse parte din Regatul Unit al Țărilor de Jos. Prin tratat, provinciile sudice ale Țărilor de Jos au fost recunoscute ca formând Regatul Belgiei (independent "de facto
Tratatul de la Londra (1839) () [Corola-website/Science/321259_a_322588]
-
dupa nava lui "Fabian von Bellingshausen", un pionier al Antarctidei. Stațiunea de Cercetare Vostok este situată la aproximativ 1.300 km de Polul Sud geografic, în centrul calotei de gheață "Antarctida de Est" și în cadrul Zonei Antarctice Australiene. Ca parte semnatară a Tratatului Antarcticii, Australia nu își exercită suveranitatea asupra teritoriului. Vostok este situată în apropiere de Polul Sud al Inaccesibilității și de Sud Polul geomagnetic, făcând-o unul din locurile optime pentru a observa schimbările în sfera magnetică a Pământului
Stația Vostok () [Corola-website/Science/321734_a_323063]
-
curții, în cazul în care Curtea nu și-a putut exercita jurisdicția altfel . Consiliul și-a exercitat această putere pentru prima dată în martie 2005, cu privire la „situația existentă în Darfur, începând cu 1 iulie 2002” ; deoarece Sudanul nu este parte semnatară Statutului de la Roma, Curtea nu a putut să-și exercite altfel competența. Rezoluția 1674 a Consiliului de Securitate, adoptată la 28 aprilie 2006, „reafirmă dispozițiile de la punctele 138 și 139 din Documentul final de la Summit-ul mondial din 2005 cu privire la
Consiliul de Securitate al ONU () [Corola-website/Science/315497_a_316826]
-
acestei inițiative a fost înființarea la 18 aprilie 1951 a Comunității Europene a Cărbunelui și a Oțelului (ECSC), prima dintre cele trei Comunități Europene predecesoare ale Uniunii Europene. La semnarea tratatului de la Paris la 18 aprilie 1951, cele șase state semnatare au afirmat într-un document separat că această dată reprezintă nașterea Europei unite. a marcat adevăratul început al cooperării franco-germane postbelice și al reintegrării Germaniei de Vest în Europa Occidentală. ECSC a fost înființată prin tratatul de la Paris semnat la
Declarația Schuman () [Corola-website/Science/321783_a_323112]
-
punând la dispoziție serviciile poporului japonez pentru producerea, recuperarea sau alte acțiuni în favoarea Puterilor Aliate în chestiune.” Astfel, Filipinele și Vietnamul de Sud au primit despăgubiri în 1956 și respectiv 1959. Burma și Indonezia nu s-au numărat printre primele semnatare ale tratatului, dar au semnat ulterior tratate bilaterale conforme cu clauză 14 a tratatului de la Sân Francisco. Ultima rata de despăgubiri a fost plătită Filipinelor la 22 iulie 1976.
Tratatul de la San Francisco () [Corola-website/Science/321464_a_322793]
-
oficial drept frontieră dintre cele două state, fiind problamată de autoritățiel comuniste „Frontiera Păcii și Prieteniei” . Pe 7 decembrie 1970 a fost semnat Tratatul de la Varșovia dintre Republica Federală Germania și Polonia cu privire la frontiera vestică a celei din urmă. Părțile semnatare acceptau existența „de facto” a frontierei de pe Linia Oder-Neisse. Un tratat final nu a fost semnat până în 1990. Până la semnarea de către partea germană a „Tratatului reglementărilor finale”, guvernul acestei țări a considerat că statutul „Teritoriilor Recuperate” era acela al unor
Teritoriile recuperate () [Corola-website/Science/328890_a_330219]
-
a fost un pact anticomunist încheiat la data de 25 noiembrie 1936 între Germania Nazistă și Japonia Imperialistă, împotriva Internaționalei a III-a Comuniste. prevedea consultări reciproce între cele două state semnatare în cazul vreunei agresiuni a URSS împotriva vreuneia dintre ele, precum și luarea de măsuri pentru "securitatea intereselor comune". De asemenea, niciunul dintre cele două state nu putea încheia tratate politice cu URSS și, totodată, Germania era obligată de către Japonia să
Pactul AntiComintern () [Corola-website/Science/325941_a_327270]
-
Suverane, propunere avansată de Consiliul de Stat al URSS. Orice urmă de îndoială privind dizolvarea URSS s-a risipit la 21 decembrie 1991, când reprezentanții tuturor republicilor sovietice cu excepția Georgiei și a celor trei state baltice, inclusiv a celor trei semnatare ale acordului de la Belaveja au semnat protocolul de la Alma-Ata, care confirma dispariția Uniunii Sovietice și înființarea CSI. Dat fiind că paisprezece din cele cincisprezece republici își exercitaseră dreptul constituțional de secesiune, nu au mai rămas mai multe republici membre pentru
Acordurile de la Belaveja () [Corola-website/Science/324466_a_325795]
-
Prin semnat în mica localitate luxemburgheză Schengen la data de 14 iunie 1985, Belgia, Franța, Germania, Luxemburg și Olanda au convenit să renunțe treptat la controlul de la frontierele comune și să introducă libera circulație pentru toți cetățenii statelor membre semnatare, ai altor state membre sau ai unor terțe țări. Până în prezent, 30 de state au aderat la Acordul Schengen, dintre care 27 l-au și implementat. Într-un moment istoric, la 21 decembrie 2007, nouă state, majoritatea din centrul și
Acordul de la Schengen () [Corola-website/Science/323647_a_324976]
-
și implementat. Într-un moment istoric, la 21 decembrie 2007, nouă state, majoritatea din centrul și estul Europei, și-au deschis granițele, astfel încât pentru prima dată este posibilă călătoria liberă peste fosta Cortină de Fier. Între timp, la lista țărilor semnatare s-au adaugat Italia în 1990, Spania și Portugalia în 1991, Grecia în 1992, Austria în 1995, Suedia, Finlanda și Danemarca în 1996, Islanda și Norvegia devenind și ele părți la Convenție. Acordul și Convenția, împreună cu declarațiile și deciziile adoptate
Acordul de la Schengen () [Corola-website/Science/323647_a_324976]
-
Omului sau care doar tranzitează teritoriul acestuia sau care, în urma unor acte extrateritoriale ale acestui stat, săvârșite în afara teritoriului său, intră sub jurisdicția sa. Limbile oficiale sunt engleza și franceza dar Curtea examinează cererile și în limbile naționale ale statelor semnatare, dar acestea vor fi traduse. Curtea poate fi sesizată doar prin poștă la "Monsieur le Greffier de la Cour européenne des Droits de l'Homme Conseil de l'Europe F.67075 STRASBOURG CEDEX". Răspunsul la cerere sau la transmiterea unui document
Admisibilitatea cererilor la CEDO () [Corola-website/Science/323754_a_325083]
-
monedelor naționale erau făcute încă din aur și argint. Ea a fost fondată în anul 1865 și desființată, de facto, la 1 ianuarie 1927. În 1865, prin "Convenția Monetară de la 23 decembrie 1865", s-a creat "", care reunea cinci țări semnatare: Franța (1865), Belgia (1865), Italia (1865), Elveția (1865), Luxemburg (1865), fiind de acord să schimbe moneda națională la un standard de 4,5 grame de argint sau 0.290322 grame de aur (un raport de 15,5 la 1) și
Uniunea Monetară Latină () [Corola-website/Science/323184_a_324513]
-
de la Paris", cunoscută și sub denumirea de "Uniunea Latină", a fost semnată la 23 decembrie 1865. Ea avea ca principii: Tratatul era reînnoibil tacit, la fiecare 15 ani, începând din 1 ianuarie 1880, dacă nu era denunțat de o țară semnatară (articolul 4). Era deschis și altor state spre semnare (articolul 12), sub rezerva unanimității statelor membre ale "Uniunii" (potrivit Convențiilor din 1878 și din 1885). Succesul "Uniunii Latine", măsurat prin numărul țărilor care au adoptat sistemul (32 în total), a
Uniunea Monetară Latină () [Corola-website/Science/323184_a_324513]
-
unirea Moldovei cu Muntenia. La 28 iunie/9 iulie trupele rusești au intrat în Iași instaurând „ordinea” în principat. Prin Convenția ruso-turcă de la Balta-Liman din 19 aprilie/1 mai 1849, Principatele Române erau readuse sub un control riguros al puterilor semnatare.
Revoluția de la 1848 din Moldova () [Corola-website/Science/323355_a_324684]
-
a Turciei. Partea de nord a oblastului Batumi, inclusiv orașul Batumi a intrat în componența Georgiei Sovietice, care se angaja să acorde populației regiunii o „largă autonomie administrativă” și Turciei privilegii comerciale în portul Batumi. Articolul 3 stipula că părțile semnatare au căzut de acord asupra formării pe teritoriul fostului uezd Nahicevan din guvernia Erivan, în limitele stabilite in Anexa Ic a tratatului, a unui teritoriu autonom (Republica Sovietică Socialistă Autonomă Nihicevană), aflat sub protecția Azerbaidjanului Sovietic, care se angaja să
Tratatul de la Moscova (1921) () [Corola-website/Science/323369_a_324698]
-
de familie (încălcarea art. 8 din Convenție) deoarece nu au permis accesul tatălui biologic la copilul său adoptat de către o altă familie. În acest caz, Curtea de la Strasbourg a ajuns la o concluzie cu aplicabilitate mai largă pentru toate statele semnatare ale Convenției Europene a Drepturilor Omului și anume aceea că "existența unei legături de sânge și a dorinței părintelui de a avea raporturi cu fiul său sunt suficiente pentru a se naște viața de familie", viață de familie care este
Görgülü vs. Germania () [Corola-website/Science/324143_a_325472]
-
petiția numărul 25735/94, hotărârea din 13 iulie 2000) este un caz care s-a judecat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. În acest caz Curtea de la Strasbourg a ajuns la o concluzie cu generalitate mai amplă, pentru toate țările semnatare a Convenției Europene a Drepturilor Omului precum că "noțiunea de familie, astfel cum este înțeleasă în sensul acestei dispoziții, nu se limitează la relațiile fondate pe un mariaj și poate îngloba și altfel de legături familiale factuale, atunci când părțile coabitează
Elsholz vs. Germania () [Corola-website/Science/324149_a_325478]
-
nu accepta armistițiul într-o lună, fiecare semnatar urma să numească un consul la Nauplion, capitala Republicii Elene, asigurând astfel recunoașterea de facto a unui guvern rebel, ceva ce marile puteri nu mai făcuseră până atunci. Aceeași clauză autoriza părțile semnatare să ordone comandanților lor de nave din Mediterana să „ia orice măsuri pe care le-ar putea sugera circumstanțele” (de exemplu implicarea în acțiuni de luptă) pentru impunerea cererilor aliaților, dacă otomanii nu se confomau într-o perioadă limitată de
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
Petersburg și cele ale proiectului francez. De asemenea, proiectul britanic conținea un articol, la început secret, inspirat de proiectul rus, prin care se acorda o lună Imperiului Otoman să accepte medierea, refuzul căreia ar fi dus la rechemarea ambasadorilor părților semnatare, recunoașterea independenței Greciei și instituirea unei blocade navale. Pe 1 iunie, regele Carol al X-lea a aprobat această variantă de tratat. Pe 6 iunie, Metternich a prezentat rezervele Austrie, similare cu cele pe care le avusese față de Protocolul de la
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]
-
pe lângă guvernul elen și interpunerea unei forțe militare între părțile beligerante . O serie de șase anexe (de la A la F) au fost atașate tratatului pe 12 iulie. Anexele A, B și C au fost adresate ambasadorilor la Constantinopol ai puterilor semnatare. Aceste anexe explicau modalitatea în care Tratatul urma să fie prezentat Porții, care avea să dispună de o lună pentru acceptarea medierii. Acest termen a fost redus la 15 zile după scurgerea de informații din ziarul „Times”. În caz de
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]
-
avea să dispună de o lună pentru acceptarea medierii. Acest termen a fost redus la 15 zile după scurgerea de informații din ziarul „Times”. În caz de refuz, ambasadorii trebuiau să insiste cu moderație și amiciție asupra faptului că puterile semnatare se simțeau obligate să impună prin forță un armistițiu. Anexele D, E și F au fost adresate amiralilor forțelor navale ale puterilor semnatare, care trebuiau să prezinte tratatul insurgenților greci. Dacă elenii acceptau medierea, amiralii trebuiau „să ia cele mai
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]
-
Times”. În caz de refuz, ambasadorii trebuiau să insiste cu moderație și amiciție asupra faptului că puterile semnatare se simțeau obligate să impună prin forță un armistițiu. Anexele D, E și F au fost adresate amiralilor forțelor navale ale puterilor semnatare, care trebuiau să prezinte tratatul insurgenților greci. Dacă elenii acceptau medierea, amiralii trebuiau „să ia cele mai eficiente și rapide măsuri pentru încetarea ostilităților și vărsărilor de sânge” (Anexa D). în cazul în care Poarta Otomană ar fi refuzat să
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]
-
precipitat, acțiunea degenerând într-o bătălie navală între națiuni care nu se aflau în stare de război. Războiul ruso-turc izbucnit în 1828 a deschis o nouă problemă diplomatică. Conflictul viola prevederile tratatului de la Londra, care prevedea că niciuna dintre puterile semnatare nu va căuta să ocupe teritorii otoman. Ministrul de externe britanic John Dudley i-a cerut în martie ambasadorului rus la Londra, prințul Lieven, asigurări că Imperiul Rus nu va încerca să cucerească teritorii otomane. În aprilie, ministrul britanic a
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]
-
Dunărene. Grecii s-au supus condițiilor mediatorilor europeni, dar turcii și egiptenii nu s-au arătat dornici să oprească luptele. Drept consecință, Canning a început negocierea unui tratat tripartid (6 iulie 1827) cu Franța și Rusia. Tratatul prevedea ca puterile semnatare să-și ofere încă o dată oficiile de mediatori și, în condițiile în care turcii ar fi respins oferta, să intervină prin orice mijloace pentru oprirea ostilităților. Pe la sfârșitul lunii iulie 1827, în Grecia au ajuns veștile despre finalizarea echipării noii
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]