5,786 matches
-
se sălta din colo de ceea ce au putut realiza, cu răbdare de secole, părinții și strămoșii. ...și mai zăresc În fiecare zi și seară, la cârciuma lui Vrancu din colț, pe un fost ministru al țării la Londra, varaiarna abia târându-și picioarele impotente În cipici, cu „melonul“ peste urechi și tăiat În două, ca două mici fese de tânăr imberb, cu țuica sau vermutul prost dinainte, gârbov de anii lui cei mulți, dar și de păcatele lui Încă mai multe
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
de surpriză și de inconfort, la munte sau la mare, În plin farmecul naturii sau la un colț Întunecos de stradă, oriunde, doamna mea, dar altfel de cum este acasă sau de cum Îți oferă amantul dubios și fără imaginație - care vă târăște, prostite, prin hotele dosnice cu dormeuzele poluate și cu noptierele duh nind [...]. O manieră, de pildă, ca a acelei ilustre a noastră prietenă, călătoare mistică și pasionată printre „ciobanii de la munte cu ștoagăru până n ghenunche“, cu cioarecii lăsați până
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
de primărie la mahala și am Însoțit-o, cu Îndemnurile mele cuminți, până la Brăila, hotărât s-o las În gară, unde plângeam amândoi, deși aveam treizeci și trei de ani. Dar s-a ridicat deodată, aprigă ca o leoaică, și m-a târât pe sus la un hotel, unde mi-a oferit o noapte de pomină. Când m-am trezit dimineața, amețit Încă de excese, eram singur. Nu putuse Înțelege ca generozitățile mele să rămână nerăsplătite. DEȘI EROU SENTIMENTAL CAPABIL DE EFUZIUNI, DEVOtamente
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
corectiv În viața sentimentală sau sexuală a fiecăruia dintre noi, eu socotind până târziu de tot, și chiar azi, bordelul ca o instituție normală și binefăcătoare sărmanei noastre omeniri. Treptat Însă, cu progresul vremurilor și cu reformele civilizatoare ce le târăște după el, demarcația categorică dintre femeile Înregistrate și celelalte avea să cedeze sub apăsarea reformatorilor, care au Îngrădit și desființat bordelurile, lăsând cale liberă prostituției clandestine, cea mai rea dintre toate, fiindcă, Între altele, Încurajează tendința de emancipare a femeii
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
prin fața meselor de afară de la Capșa, schimbând zâmbete de conivență cu boierii. Trăiesc Încă aproape cu toatele, dulcele lor trai de odinioară păstrându-le ca pe fructele rare și fierte În zahăr din vitrinele marilor cofetării: Lili Gheorghiadis cea blondă, azi târându și picioarele adipoase, ca de elefant; Lina Magazia, proprietăreasă cuminte peste drum de Liceul Lazăr, colț cu strada Silfidelor (nu: Siflidelor, cum ar spune Caragiale); Mița Biciclista, fostă mai târziu nevastă a bunului meu coleg premiant de onoare la Sf.
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
lui Baudelaire. Era o apariție de cavou, o fantasmă străvezie, prin care-i numărai oasele, iar ca figură, o pată mare de fard gros cu două adâncituri mari, ochii, ochii ei aprinși și cercuiți, efect al drogurilor blestemate. M-a târât după ea, ca pe o victimă proastă și ușoară, până Într-o uliță sinistră ca În filmele criminale nemțești din acea vreme; a scos din poșetă o cheie care nu se mai sfârșea și a des chis o poartă la fel de
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
mele, dar care s-au Întors, cu vremea, la aspra și sălba teca lor condiție ancestrală, cea a junglei din care le scosesem. Eu Însumi stau cât pe-aci să mă Întorc la automatismul meu animal, spre care uneori te târăsc vârsta, frecventările inutile sau neglijarea exercițiilor spirituale, prinzând de veste abia În ceasul al unsprezecelea de pierderea de sine, nu numai a sufle tului, care mă pândea. Nici gând, prin urmare, când constați depersonalizarea și automatismul acestor femei, să le
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
după crenvurști și halbe Încurajatoare -, au urnit-o totuși din loc. Bun!, mi-am zis, i-au dat meș terii mei de rost. Dar, pe la Băneasa, trăgea greu și tușea, bolnavă de-a binelea. Cu chiu, cu vai ne-am târât până la Snagov, unde, iscodindu-l pe benzinar, acesta mi-a arătat pe băiețașul care vindea gogoși, fost ajutor de șofer. Simțisem din mers că boala mașinii este de la alimentația cu benzină și i am spus-o băiatului, care, pornind motorul
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
arunce o ditamai flegmă pe lentilele ochelarilor, asta îl umplea de plăcere, mama dracului să-i ia pe toți nenorociții ăștia, care se dăduseră pe vremuri mari, ie-te că se-ntorsese roata, iar acum ajunseseră la mâna lui, se târau în genunchi în fața lui, îi pupau mâna, dacă voia, le viola fetele, dacă voia, se instala în casele lor, se-ntindea cu cizmele lui și cu haina lui de piele în paturile lor moi și-și făcea nevoile în veceurile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
tatei, cu trenul, într-o direcție necunoscută. Fusese aruncat de-a valma, înghesuit împreună cu alte familii din orășel într-un vagon de marfă, neîncălzit. Parcă nu erau oameni, parcă erau vite sau saci cu cartofi. Garnitura de tren înainta alene, târându-se ca un melc, prin câmpia nesfârșită, albă și înghețată. Se lăsase un ger cumplit și ei toți erau copleșiți de frigul care le pătrunsese până în oase și erau copleșiți de frică, de oboseală, de foame și de sete. Când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
rău în mai rău. După experiența moscovită, el se privea pe sine însuși, cel de odinioară, cel de la începutul activității revoluționare desfășurate în orășelul Serenite, așa cum ar privi un fluture care plutește diafan în văzduh spre un vierme ce se târăște neputincios, spre un vierme asemenea celui din care a ieșit el... Și înainte Cameniță înscrisese sub numele său unele gesturi, unele acțiuni promițătoare: dar totul decursese cumva confuz, din instinct, pe bâjbâite, fără ca el să-și încerce cu adevărat limitele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
el. Realiza tot absurdul situației: el n-avea nimic de-a face cu lupta politică ori cu problemele sociale, el era desprins din social, iar acum oamenii aceștia, anchetatorii, îl luau drept altul, îl sileau să coboare în istorie, îl târau în murdăria asta, îl obligau, în fond, să ducă o existență complet străină de firea sa, de adevărul său personal, de karma sa. El se pregătea pentru o luptă absolută, lupta cu Verbul, nu-și permitea să-și irosească energia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
sărute, dar să se țină după fete constituia principala lor preocupare. Chiar și acum tot asta făceau. Era o după-amiază de vară senină și toropitor de toridă. Nici țipenie pe străzi. Doar ei doi, îi vedeam cum abia înaintează, parcă târându-se sleiți, ca două umbre, ca doi melci. Puseseră la cale o partidă de fotbal, dar tocmai o abandonaseră repede, învinși de arșiță. Gașca de băieți se spărsese, cei mai mulți s-au dus la Dunăre să înoate, dar ei doi au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
se adresează cu „Mișu“, pune punctul pe i, și lașii, vânduții, impurii și invitații cu burți mari rămase de pe vremea lui Ceaușescu pot să-și umple din nou paharele. „Acum îmi dau eu seama - spune fostul coleg - de ce-și târa Mișu picioarele când muta de colo-colo reflectoarele și dispărea când îți era lumea mai dragă la WC sau la bufet. Lupta în felul său, integru, cu comunismul, întârzia cum putea și el instaurarea dictaturii. Când se încuia Mișulică în closet
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
l-a luat la rost Vasile B. -, c-o să ne trezim cu serviciile secrete peste noi?!“ „Mie să-mi spuneți domnule profesor, nu «mă, Gomoiule“ - a zis Gomoiu -, că nu sunt «mă» cu de-alde voi. Și să nu mă târâți în organizația voastră de rahat, că fac urât! Care șapcă? Ce șapcă? Ce mă privește pe mine uniforma dumitale extremistă?!“ Bineînțeles că mai departe nu s-a întâmplat nimic. Totuși, Vasile B. a rămas cu un soi de frică nedeslușită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
i-a mai mers capul și, cu toate că nu era sigur c-a murit, pentru scris era ca și mort. Zilele trecute l-am întâlnit pe una dintre străzile unui cartier mărginaș cărând cu un cărucior niște varză. Soția, și ea, târa două sacoșe pline cu legume, dar râdeau și conversau ca un bărbat și o femeie care se înțelegeau în căsnicie și se întorceau acasă mulțumiți de la cumpărături. Unii oameni nu se schimbă deloc. La șaizeci de ani, era unul dintre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
să port Rollex-ul lui, de 12 000 de dolari. Din cauza prețului, funcția nu mai conta. Am mers cu ceasul acela de 12 000 la mână doar până la colțul străzii. Pur și simplu nu eram antrenat sufletește să ies din casă târând cu mine o avere. În 1990, românul din mine era relaxat, hoinărea liber și-și deschidea mintea la nou purtând un Rollex de cinci dolari, de dat la tot poporul. Unul scump ar fi mutat timpul din loc. Or, tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
propriu omului. Ceea ce mă neliniștea e că lumea se uită la mine, când scriu în mulțime, ca la un ins cu grave probleme de comportament. Pot să fac orice altceva - să scuip, să înjur, să mă leg de femei, să târăsc o sacoșă cu sticle goale, să mă culc de-a dreptul pe trotuar - și nu se sinchisește nimeni. E mai normal să te iei la bătaie pe stradă, decât să scrii. Probabil că și mai nepotrivit ar fi să mergi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
l-am putut identifica. Torța nu dădea suficientă lumină cît să descoperim sursa zgomotului, așa că nu am avut de ales decît să ne punem tabăra acolo unde ne găseam. Ne-am așezat cît de bine am putut, ridicîndu-ne cortul și tîrÎndu-ne În el, sperînd să ne astîmpărăm foamea și setea (căci nu se găsea apă niciunde și nu mai aveam carne) printr-un somn zdravăn. Însă, cît ai bate din palme, briza ușoară de seară s-a schimbat Într-un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
doar doi autostopiști cu rucsacuri În spate, cu salopetele noastre În care se Îmbibase tot jegul străzilor - eram doar umbrele aristocraților care fuseserăm. Camionul ne lăsase la marginea de sus a orașului, la intrare, și, cu pași stinși, ne-am tîrÎt bagajele pe străzi, pe sub privirile amuzate sau indiferente ale trecătorilor. În depărtare, portul radia de strălucirea atrăgătoare a vaselor sale, iar marea, neagră și Îmbietoare, ne chema - mirosul ei cenușiu ne dilata nările. Am cumpărat pîine - care ni s-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
pînă dimineață. Noaptea aceea s-a șters din memoria mea, dar Încă Îmi mai amintesc că simțeam cum pielea de pe fund, de la atîtea Înțepături de țînțar, luase niște proporții uriașe. Am fost somnoros toată ziua următoare și m-am tot tîrÎt dintr-un colț În altul, tot Încercînd să trag un pui de somn prin hamace Împrumutate. Criza mea de astm nu a arătat nici un semn cum că ar bate În retragere așa că a trebuit să iau măsura drastică de a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
intraserăm În Brazilia fără să avem actele În ordine și nu știam limba... Dar aceste griji nu ne-au preocupat prea mult, fiindcă, foarte curînd, am căzut Într-un somn adînc. M-a trezit doar răsăritul soarelui și m-am tîrÎt de sub plasa de țînțari ca să determin poziția În care ne găseam. Împinsă de cele mai rele intenții din lume, mica noastră Kontiki se așezase pe malul drept al rîului și aștepta calmă În dreptul unui mic ponton ce aparținea unei case
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
Savoia predica în această biserică. La urmă a cerut poporului ca să se roage pentru întoarcerea unui păcătos; acesta a fost un elev de-al său pe vremea când era profesor la seminar și acum era departe de casa Domnului, fiind târât de sfaturile prietenilor răi. Păcătosul nostru începe a plânge, ochii lui erau scăldați de lacrimi... Simțea că acela pe care îl iubea așa de mult episcopul era tocmai el. Cuprins de indignare pentru viața sa destrăbălată se spovădui. Apoi repară
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
-l mai despărțea de moarte decât un singur pas. Suflete creștin, poate și tu ești în asemenea primejdii. Nu lăsa ca în inima ta să se stingă acea flacără a rugăciunii. Veghează la cârma sufletului tău și nu te lăsa târât de valul gălăgios al prietenilor răi așa cum a făcut acest tânăr seminarist. Totdeauna să-ți sune la ureche aceste cuvinte ale Mântuitorului: “Vegheați și vă rugați ca să nu cădeți în ispită”. (Mc 14,38). Așadar din această nenorocită întâmplare învață
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
împreună cu Episcopul greco-catolic A. Todea să măturăm pe coridoarele pușcăriei... Într-o zi, la etajul 3, nu-mi amintesc ce număr, era ușa deschisă, camera goală, iar de acolo pornea în jos pe podea o dâră, ca și cum ceva a fost târât de la acea cameră până la scările de ieșire afară... Eu auzisem noaptea - căci eram cu patul lângă peretele care mă despărțea de scările de piatră ce coborau din etaj în etaj - auzisem deci pe la miezul nopții cum ceva era târât pe
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]