5,483 matches
-
fenomenelor meteorologice, În diferite ceremonii religioase sau În rituri politice. Elemente specifice riturilor de trecere apar și În șamanism, și În vindecarea magică, și În riturile politice, și În carnavaluri etc. Pentru a depăși aceste dificultăți, unii cercetători au oferit tipologii ale riturilor Întemeiate pe identificarea unor axe integratoare. Astfel, L.-V. Thomas (1991, pp. 382-383) consideră că riturile pot fi: a) colective sau personale: după numărul de actori implicați În performarea lor (unele acte magice, rugăciunile, anumite sacrificii pot fi
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Alexander, 1997; D. Kertzer, 2002; E. Leach, 1972; J. Maisonneuve, 1988; N.D. Munn, 1973; C. Rivière, 1997a etc.) creează multiple axe de referință, deseori derutante pentru cititorul aflat la Începutul căutărilor sale. Departe de a fi un exces scolastic, aceste tipologii (precum și dezbaterile sau polemicile care le Însoțesc) nu sunt altceva decât reflectarea complexității universului ceremonial și, implicit, a aparatului conceptual necesar delimitării, cartografierii și Înțelegerii acestui teritoriu cultural. Din punctul meu de vedere, o sinteză accesibilă (În plan didactic) și
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Însoțesc) nu sunt altceva decât reflectarea complexității universului ceremonial și, implicit, a aparatului conceptual necesar delimitării, cartografierii și Înțelegerii acestui teritoriu cultural. Din punctul meu de vedere, o sinteză accesibilă (În plan didactic) și nereductivă (În plan științific) a diferitelor tipologii ale riturilor ar trebui să includă următoarele categorii: a) magia: definită ca acțiune rituală care are ca scop influențarea lumii Înconjurătoare prin stăpânirea unor forțe supranaturale. Pentru a atinge acest scop, actele magice fac apel la mijloace „oculte”, diferite de
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
și ierarhiile existente, fie contestă, inversează, ridiculizează aceste relații de dominație. În prima categorie intră comemorările, celebrările periodice, inaugurările, instaurările etc. În a doua - demonstrațiile și mitingurile, charivari cu finalitate politică, riturile de violență etc. De altfel, tot În câmpul tipologiilor referitoare la sistemul ritual poate fi inclusă și dezbaterea În jurul binomului rit-ceremonie. Chiar dacă cei mulți cercetători folosesc cele două noțiuni ca perfect sinonime, au existat și voci care au susținut necesitatea unei diferențieri conceptuale. B. Alexander (1987, vol. III, p.
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
curente și cele cu semnificație simbolică), ci și unul care poate fi folosit În bătăliile pentru câștigarea și impunerea puterii, deoarece generează ierarhii și definește ordinea hegemonică (vezi M. Coman, 2003). Universul magieitc "Universul magiei" Definiții și tipologiitc "Definiții și tipologii" Sistemul magiei este complicat și eterogen: el cuprinde o mare varietate de manifestări (ghicirea viitorului, vindecarea, stăpânirea demonilor și a altor forțe malefice, vrăjitoria și contravrăjitoria - adică lupta Împotriva altor vrăjitori - influențarea fenomenelor naturale, controlarea acțiunilor indivizilor etc.) și pune
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
sunt conștienți de faptul ca magia lor are alte scopuri. Magia poate imita activități practice, dar nu se identifică cu ele. Pe scurt, magia are ca scop să comunice ceva, iar activitățile practice să facă ceva”. Așa cum era de așteptat, tipologiile riturilor magice nu sunt decât rareori convergente. Una dintre cele mai vechi clasificări este cea propusă de A. Lang În Magic and Religion (1901): magia bazată pe imitație, În care partea poate influența Întregul, și magia bazată pe farmece, În
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
stătător. Prelungind această distincție am putea include În acestă a doua categorie și cultele magice (voodoo, cargo cult, ghost dance, macumba, neopăgânismul) - și ele constructe culturale complexe. În comunitatea antropologilor și a specialiștilor În istoria religiilor, nu numai defințiile și tipologiile sunt imprecise, contestate și reconfigurate permanent: nu există un acord nici În ceea ce privește elementele componente ale sistemului magic. Unii autori folosesc adesea termenii magie și vrăjitorie ca sinonimi. Alții disting Între magia (care include și vrăjitoria) din societățile simple și vrăjitoria
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
specifică Europei de la sfârșitul Evului Mediu și Începutul modernității, și Renașterea păgână a vrăjitoriei din secolul XX. În aceeași direcție de gândire se plasează și I.P. Culianu (2003, pp. 92-100), care, trecând În revistă concepțiile renascentiste asupra magiei, propune două tipologii, Întemeiate pe diferite axe de clasificare: magia populară și magia intelectuală (după complexitatea sistemului de reprezentări care legitimează actul magic) și magia spirituală și magia cu ajutorul demonilor (după agentul actului magic). Mult mai frecvent evocată este Însă o distincție clasică
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
doua formă de divinație cuprinde: ordaliile (forme de divinație care indică vinovăția sau nevinovăția), haruspiciul (interpretarea măruntaielor), hepatoscopia (inspectarea ficatului), scapulimanția (intepretarea oaselor). În ultima categorie sunt incluse: oniromanția (interpretarea viselor) și crematismul (revelațiile În transă). În aceiași familie a tipologiilor detaliate, care urmează pas cu pas toate ipostazele tehnicilor de divinație În diferitele epoci și culturi, se Încadrează și modelul propus de John Collins (apud A. Lehmann, J. Myers, 1985, p. 197): a) visele reprezintă forma cea mai răspândită de
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
obiecte (de la pietre la bunuri casnice); i) interpretarea semnelor naturale - formele plantelor, mișcările copacilor, schimbările meteorologice, traseul astrelor etc.); j) alte forme de divinație (precum moartea neașteptată). La rândul său, Evan M. Zuesse (1987b, vol. IV, p. 376) propune o tipologie Întemeiată pe trei mari familii: a) divinația intuitivă (presentimente, viziuni ale persoanelor charismatice); b) divinația prin posesiune (forțele superioare transmit mesaje prin manifestări ale naturii - mișcările sau poziția flăcărilor, apei, pietrelor, stelelor, păsărilor etc. - sau prin acte ale unor oameni
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
presupune invocarea și contribuția unor figuri ale religiei creștine (precum Maica Domnului), dar și acte de medicină magică. Vindecarea de răul produs de iele implică o confesiune a Încălcării unei interdicții, urmată de o sumă de procedee magice. Sintetizând diferitele tipologii din literatura de specialitate, A. Child și I. Child (1993, pp. 135-139; vezi și D. Levinson, 2004, pp. 167-169; B. Meyer, 1999, p. 114) susțin că cele mai frecvente cauze „magice” care conduc la anularea stării normale sunt: a) pierderea
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Van Baal, 1976; pentru critica lor, M. Godelier, 1996, pp. 30-33; J. Henninger, 1987, pp. 544-556; A. Weiner, 1992, pp. 5-11). La o privire mai atentă (I. Silber, 2002, p. 299), sistemul actelor rituale Întemeiate pe logica darului generează următoarea tipologie: Propunerea mea este să distingem Între cel puțin trei tipuri principale de daruri religioase: daruri făcute zeilor (care includ sacrificiile, dar nu se reduc numai la acestea), daruri făcute instituțiilor religioase sau specialiștilor religioși (pe care, În lipsa unui termen mai
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
transformă victima animală sau umană Într-un obiect sacru, deoarece viața acestuia a fost dăruită lumii spiritelor” (S. Glazier, 1996, vol. IV, p. 1133). Cel mai adesea, acest rit este asociat cu uciderea unei ființe vii (uneori chiar umane), dar tipologia sacrificiului cunoaște numeroase devieri de la acest model standard. Sacrificiul se deosebește de ofrandă prin câteva note: În primul rând, el aduce În scenă bunuri de o valoare (materială sau spirituală) semnificativă pentru cel care l-a făcut sau l-a
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
perioadei staliniste - sau acuzația de pro-comunism - În procesele declanșate de senatorul McCarthy În SUA), precum și adeziunea maselor la asemenea opresiuni pot fi interpretate prin mecanismele simbolice ale „țapului ispășitor”. Dintr-un punct de vedere descriptiv (M. Bourdillion, 1980, pp. 11-17), tipologia sacrificiului ar cuprinde: a) sacrificiile calculate: acele acte politice, militare, economice, sportive sau cotidiene de renunțare la ceva de valoare În așteptarea unui câștig mai mare; b) omorârile pentru prestigiu: acte sacrificiale specifice Înmormântărilor regale din Antichitate sau schimburilor rituale
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
de „trecere”, cât și formele prin care ea este exprimată În rit și mit (liminalitatea) funcționează ca o structură culturală universală, o matcă simbolică În care se Înscriu numeroase manifestări ritualice și mitologice, indiferent de conținutul și scopul lor imediat. Tipologia riturilor de treceretc "Tipologia riturilor de trecere" La Începutul secolului trecut, savantul francez Arnold Van Gennep a lansat sintagma de „rituri de trecere” și a oferit o morfologie, valabilă și astăzi, a acestora: Dată fiind importanța lor, mă consider Îndreptățit
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
formele prin care ea este exprimată În rit și mit (liminalitatea) funcționează ca o structură culturală universală, o matcă simbolică În care se Înscriu numeroase manifestări ritualice și mitologice, indiferent de conținutul și scopul lor imediat. Tipologia riturilor de treceretc "Tipologia riturilor de trecere" La Începutul secolului trecut, savantul francez Arnold Van Gennep a lansat sintagma de „rituri de trecere” și a oferit o morfologie, valabilă și astăzi, a acestora: Dată fiind importanța lor, mă consider Îndreptățit să deosebesc o categorie
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
caracter „revoluționar”, care poate fi subversiv și distrugător pentru ordinea socială. De aceea, individul „trăiește” liminalitatea, dar „se joacă” cu liminoidul (V. Turner, 1982, pp. 53-55). În paralel cu aceste distincții, Turner (1974, p. 169) a sugerat și o altă tipologie, referitoare la constructele rituale din timpul perioadei liminale, altfel spus la communitas: a) existențiale (spontane): „confruntarea directă, spontană, imediată a identității umane, În care umanitatea este experimentată ca o comunitate omogenă, liberă, nestructurată”; b) normative: acele communitas menținute prin mecanisme
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
sau lentă (tranzițiile), fenomenelor de dezintegrare și reintegrare socială, producției și consumului de mass-media (sinteze În M. Coman, 2003, 2005; E. Rothenbuhler, 2005; G. St. John, 2008). Riturile În mișcaretc "Riturile În mișcare" În literatura de specialitate, terminologia, definițiile și tipologiile acestor manifestări rituale nu sunt Întotdeauna convergente. Uneori, termenul procesiune este folosit ca un cuvânt uzual și ca numitor comun, iar termenii paradă, demonstrație, mascaradă, defilare ca etichete pentru diferite tipuri de rituri, toate axate pe o procesiune publică (K.
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
incluse de sistemele religioase În geografia lor sacră; e) pe o axă istorică, pelerinajele de tip arhaic (călătorie pe jos, Însoțită de mari riscuri) pot fi separate de cele moderne (călătorii organizate și/sau protejate de instituții specializate). Într-o tipologie mai elaborată, A. Morinis (1992, pp. 10-13) identifică, pornind de la scopul călătoriei, următoarele familii de pelerinaje: a) devoționale: scopul lor este onorarea unei divinități, a unui lăcaș, personaj sau simbol; b) instrumentale: urmăresc Îndeplinirea unor scopuri concrete, pământești (Însănătoșire, penitență
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
multiple ale participanților, de la omagiu și venerare la simpla curiozitate - sunt extrem de comune, dacă nu chiar caracteristici universale ale pelerinajului. (I. Reader, 1993, p. 8) La o privire transversală, observăm că pelerinajul implică un anumit număr de elemente constitutive. Diferitele tipologii propuse au puncte de convergență și puncte de divergență: mișcarea, caracterul popular, locul care concretizează puterea sacră (S. Coleman, J. Elsner, 1995, pp. 205-210); drumul, ritul de la capătul drumului, mutația spirituală, sărbătoarea (A. Dupront, 1987, pp. 369-370); plecarea, călătoria, Întâlnirea
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
observă S. Coleman (2002, p. 363), fixarea unor granițe definitive este dificilă În modernitate, unde „călătoriile sacre se suprapun cu turismul, cu negoțul, migrațiile, expresii ale naționalismului, crearea de noi diaspore, comunitățile imaginare”. J.E. Campo (1998, p. 44) propune o tipologie formată din trei mari clase, care, deși Întemeiată numai pe studiul pelerinajelor moderne din SUA, poate fi generalizată: „Tipologia de față cuprinde următoarele unități: a) pelerinaje corelate În mod explicit cu religiile organizate; b) pelerinaje legate de valori, simboluri sau
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
cu turismul, cu negoțul, migrațiile, expresii ale naționalismului, crearea de noi diaspore, comunitățile imaginare”. J.E. Campo (1998, p. 44) propune o tipologie formată din trei mari clase, care, deși Întemeiată numai pe studiul pelerinajelor moderne din SUA, poate fi generalizată: „Tipologia de față cuprinde următoarele unități: a) pelerinaje corelate În mod explicit cu religiile organizate; b) pelerinaje legate de valori, simboluri sau practici ale religiei civile; c) pelerinaje determinate de religia culturală”. În acest sistem, termenul religie civilă se referă la
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
și etalarea tradițiilor populare), sărbătorile de Anul Nou, sărbătorile cu măști (În care grupuri mascate atacă simbolic, ofensează verbal sau Încearcă să sperie locuitorii - rituri precum Charivari În Europa sau Halloween În SUA) și carnavalul. Din nefericire, ultimele categorii din tipologia de mai sus nu respectă criteriile inițiale de clasificare: Anul Nou și carnavalurile sunt sărbători calendaristice, iar sărbătorile cu măști se disting de celelalte prin recuzită, și nu prin caracterul social, politic sau economic individualizator. Din perspectiva obiectului sărbătorii, G.
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
totul se transformă Într-un proces burlesc În care ea este insultată sexual, iar el batjocorit ca Încornorat (R. Darnton, 2000, pp. 88, 90). Riturile politicetc "Riturile politice" Dacă existența și importanța riturilor politice sunt adevăruri aproape axiomatice, definițiile și tipologiile formelor ceremoniale care se integrează În această familie nu sunt la fel de clare și de evidente. Primele cuvinte ale definiției propuse de Catherine Bell subliniază această trăsătură: Deoarece este un gen prin excelență vag, despre ritul politic se poate spune că
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
cortegiul care defilează În spațiul comemorat sau deplasarea grupului către „centrul” unde s-a petrecut cândva evenimentul de referință). De asemenea, comemorarea se Împletește cu sărbătoarea, momentele solemne de evocare a trecutului fiind Întotdeauna urmate de momente de veselie populară. Tipologia variată a comemorărilor poate fi structurată după criteriul temporalității În comemorări periodice (calendaristice) și comemorări excepționale. Primele sunt asociate unor ansambluri ritualice complexe (ziua națională, marcarea anuală a unor evenimente esențiale pentru o comunitate), În timp ce ultimele sunt generate de momente
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]